Cișmigiu & Comp.

CAPITOLUL I
GAUDEAMUS IGITUR!

O, cum mai înfioară vîntul frunzele copacilor din Cișmigiu!
Parcă e același freamăt adormitor de acum 15―20 de ani, cînd rătăceam cu colegii, în anumite ore ale dimineții, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de… plimbăreți!
Și ce ciudat! Frunzele ruginite sau palide foșnesc parcă mai puternic și mai nostalgic decît cele încă verzi… Poate unde știu că sfîrșitul li-e mai aproape…
În umbra destrămată de toamnă a parcului, toți copacii ning pete de aur: frunze desprinse de crengi flutură viața de o clipă a unui efemer vegetal și, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se aștern covor moale sub pașii întîrziați ai trecătorului plictisit de banalul vieții cotidiene!
Lacul tremură la fel ca și atunci; și la fel își leagănă bărcile uitate pe sub sălciile plîngătoare, ce au surîs cu duioșie la șoaptele îndrăgostiților care și-au plimbat înfiorările pe aici.
Cinci și jumătate! Pînă la șase, cînd trebuie să ne-ntîlnim, mai am timp să-mi odihnesc ochii și gîndurile în grădina aceasta cu amintiri.
O iau agale spre “morminte”, cum numeam colțul discret unde ne adunam noi, lăzăriștii, loc numit astfel din pricina aspectului funerar al pietrelor pe care ne odihneam trudiți, dragă doamne, de atîta învățătură!

Ce mult s-au schimbat!… Pietrele sînt acum aranjate cu totul estetic; dar parcă mai mult farmec aveau pe vremuri, aruncate la-ntîmplare, unele peste altele, dîndu-ne prilejul să ne cățăram în vîrful lor, ca pe niște piramide, și să sărim, întocmai unor Tarzani în miniatură, pe crengile pomilor, spre spaima și indignarea gardienilor care fluierau alarmați!
De la “morminte”, o potecă îngustă duce spre aleea mare, care, la rîndul ei, te scoate în spatele Liceului Lazăr.
Este timpul să mă-ndrept spre liceu. N-aș vrea să-mi stric tocmai acum, la întîlnirea noastră după douăzeci de ani, reputația de punctual, bine stabilită printre colegii mei de-a lungul anilor de școală.

Căci, deși în fiecare zi veneam la școală pe jos de-acasă, din Sfinții Voievozi ― pentru că pe atunci nu era linie directă de tramvai sau autobuz pe strada Popa Tatu ― totuși n-am întîrziat o singură dată. Eram întîiul sau al doilea, “Măcar la atâta lucru să fiu fruntea!” mă parigoriseam eu.
Cu toate acestea, uneori am avut și întîrzieri în catalog, însă întîrzieri voit făcute, cu un scop bine determinat și mai ales binecuvîntat! Cînd prima oră de curs aveam o materie grea, ca de exemplu: Germana, Matematicile, sau o materie la care știam că nu știu și că trebuia să m-asculte, “întîrziam”, ca să amîn catastrofalul deznodămînt pe altă dată, cînd mă socoteam mai bine pregătit.

Cișmigiu & Comp. de Grigore Băjenaru carte download pdf......adăugat link nou