Fortareata digitala

• Prolog

  Plaza de España
  Sevilla, Spania
  11.00 A.M.

  Se spune că, o dată cu moartea, totul devine limpede; Ensei Tankado știa acum că e adevărat. În vreme ce își încleșta mâna în piept de durere și cădea la pământ, își dădu seama de grozăvia greșelii pe care o făcuse.
  În jurul lui se strângeau oameni, grăbiți să dea o mână de ajutor. Însă Tankado nu voia ajutor, era prea târziu pentru așa ceva.
  Tremurând, își înălță mâna stânga, cu degetele întinse. „Uitați-vă la mâna mea!” Chipurile din jur se holbau, însă era clar că nu pricepeau mesajul.
  Pe degetele lui trona un inel auriu gravat. Gravură luci preț de o clipă în soarele andaluz. Ensei Tankado știa că era ultimul licăr de lumină pe care avea să îl mai vadă.

  Capitolul 1

  Se aflau în Smoky Mountains, în cuibușorul lor favorit. David îi zâmbea: — Ce zici, scumpete? Te măriți cu mine?
  Privindu-l întins pe patul cu baldachin, își dădu seama că el era alesul. În timp ce se uita în ochii lui de un verde intens, de undeva se auzi un clopot asurzitor. Zgomotul îl îndepărta de ea. Întinse brațele după el, dar nu reuși să prindă decât aer.
  Sunetul telefonului o trezi pe Susan Fletcher din vis. Căscă, se ridică în capul oaselor și se întinse după receptor.
  — Da?
  — Susan, David sunt. Te-am trezit?
  Zâmbi și se rostogoli în pat.
  — Te visam. Vino să ne jucăm.
  El râse.
  — E încă întuneric afară.
  — Mmm, gemu ea senzual. Atunci chiar că trebuie să vii să ne jucăm. Putem să dormim un pic înainte de a pleca spre nord.
  David lăsă să-i scape un oftat de frustrare: — De-asta te sun. În legătură cu excursia. Trebuie să o amân.
  Susan se deșteptă brusc: — Ce?!
  — Îmi pare rău. Trebuie să părăsesc orașul. Mă întorc mâine. Putem pleca la prima oră a dimineții. Ne mai rămân două zile.
  — Dar am făcut rezervarea, rosti ea, rănită. Am obținut vechea noastră cameră de la Stone Manor.
  — Știu, dar…
  — Seara asta trebuia să fie una specială, sărbătoream șase luni. Îți amintești că suntem logodiți, nu?
  — Susan, oftă el. Nu pot să-ți explic acum, mă așteaptă o mașină. Te sun din avion și-ți spun totul.
  — Avion? repetă ea. Ce se întâmplă? De ce universitatea ar…?
  — Nu e vorba de universitate. Te sun să te lămuresc mai târziu. Trebuie să plec, mă cheamă. Ținem legătura. Promit.
  — David! strigă ea. Ce…
  Era prea târziu. David închisese. Susan Fletcher rămase ore întregi trează, așteptând telefonul lui. Dar acesta nu veni. Mai târziu în cursul
  după-amiezei, Susan stătea tristă în cada de baie. Se scufundă în apa înspumată, încercând sa uite de Stone Manor și de Smoky Mountains. „Unde ar putea fi?” se întrebă. „De ce nu m-a sunat?”
  Treptat, apa din cadă începu să se răcească. Tocmai se hotărâse să iasă, când receptorul telefonului fără fir începu să bâzâie. Susan țâșni ca un arc, împrăștiind apă pe podea, și înșfăcă aparatul pe care îl lăsase la marginea căzii.
  — David?
  — Aici e Strathmore, răspunse o voce la celălalt capăt.
  Susan se prăbuși.
  — Oh, rosti ea, incapabilă să-și ascundă dezamăgirea. Bună ziua, comandante.
  — Sperai că e un bărbat mai tânăr?- chicoti vocea.
  — Nu, domnule, se bâlbâi Susan, stingherită. Nu am vrut să sune așa…
  — Ba a sunat chiar bine. Bărbatul râse. David Becker e un om bun. Să nu-l pierzi niciodată.
  — Mulțumesc, domnule.
  Vocea comandantului deveni brusc rigidă: — Susan, te-am sunat pentru că am nevoie de tine aici. Imediat. Ea încercă să se concentreze:
  — E sâmbătă, domnule. De obicei noi nu…
  — Știu, rosti bărbatul calm. E o urgență.
  Susan se ridică în picioare. „Urgență?” Nu auzise niciodată acest cuvânt de pe buzele comandantului Strathmore. „O urgență? În Crypto?” Nu și-ar fi imaginat niciodată așa ceva.
  — D-da, domnule, bâigui ea. Vin imediat ce pot.
  — Grăbește-te, mai zise Strathmore și închise.

  Cu un prosop în jurul ei, Susan Fletcher se uită la hainele frumos împăturite pe care le aranjase cu o seară înainte pantaloni scurți de alpinism, un pulover pentru serile răcoroase de la munte și lenjeria nouă de noapte. Deprimată, se duse la dulap ca să ia o bluză și o fustă curate. „O urgență? În Crypto?”
  Coborând scările, se întrebă ce putea să se mai întâmple rău în acea zi.
  Avea să afle foarte curând.

• Capitolul 2

• La zece mii de metri deasupra apelor calme ale oceanului, David Becker privea amărât pe ferestruica ovală a avionului. I se comunicase că telefonul de la bord nu funcționa, așa că n-avea nici o șansă s-o sune pe Susan.
  „Ce naiba caut eu aici?” se întrebă el.
  Răspunsul era simplu, îl solicitaseră oameni pe care pur și simplu nu-i putea refuza.
  — Domnule Becker, se auzi o voce în difuzor. Ajungem în jumătate de oră.
  Becker dădu supărat din cap în direcția vocii invizibile. „Minunat.” Trase parasolarul pe fereastră și încercă să adoarmă. Însă nu se putea gândi la nimic altceva, decât la ea.

  Capitolul 3

  Volvo-ul lui Susan opri încet la umbra gardului din role de sârmă ghimpată, înalt de trei metri. Un paznic tânăr își puse palma pe capota mașinii.
  — Legitimația, vă rog.
  Susan se conformă și se așeză mai bine, așteptând să se scurgă timpul de verificare. Paznicul trecu bucata de plastic prin scanner-ul computerizat. În cele din urmă își ridică privirea.
  — Mulțumesc, domnișoară Fletcher.
  După care dădu imperceptibil din cap și poarta se deschise larg. O jumătate de kilometru mai departe, Susan trebui să repete în¬treaga procedură în fața unui gard electrificat, la fel de impozant. „Măi băieți… Am trecut pe aici de un milion de ori.”
  Apropiindu-se de ultimul punct de control, văzu cum o santi¬nelă masivă flancată de doi câini fioroși și înarmată cu o mitralieră se uită la numărul ei de înmatriculare și îi face semn să treacă. Parcurse încă vreo 250 de metri pe Canine Road și opri mașina în parcarea C a angajaților. „De necrezut”, își zise ea. „Douăzeci și șase de mii de angajați și un buget de douăsprezece miliarde de dolari; s-ar fi zis că o puteau scoate la capăt în week-end fără mine.” Își potrivi mașina pe locul rezervat ei și opri motorul.
  După ce traversă terasa imensă și intră în clădirea principală, trecu de încă două puncte de control și ajunse În sfârșit la tunelul fără ferestre care ducea spre aripa nouă a clădirii. O cabină de con¬trol pe bază de scanare a amprentei vocale îi bloca intrarea.

  NATIONAL SECURITY AGENCY (NSA)
  SECȚIA CRYPTO
  DOAR PENTRU PERSONALUL AUTORIZAT

  Paznicul înarmat privi în sus: — ‘Ziua, domnișoară Fletcher.
  Susan zâmbi obosită: — Bună, John.
  — Nu vă așteptam azi.
  — Mda, nici eu nu mă așteptam.
  Se aplecă deasupra microfonului parabolic.
  — Susan Fletcher, rosti ea răspicat.
  Computerul confirmă instantaneu spectrele de frecvență din vocea ei și dădu drumul porții de acces. Susan trecu pragul.
  Paznicul o privi apreciativ cum înaintează pe coridorul de ciment. Observase că ochii ei de un căprui intens păreau absenți, însă obrajii îi erau proaspeți, iar părul roșcat, lung până la umeri, părea abia uscat. În urma ei se simțea un iz vag de pudră Johnson’s Baby. Privirea bărbatului măsură trupul ei subțire, de la bluza albă cu dunga sutienului abia vizibilă dedesubt, până la fusta oliv care îi ajungea până deasupra genunchiului și, în cele din urmă, la picioarele ei… Picioarele lui Susan Fletcher.
  „Greu de crezut că pot susține un coeficient de inteligență de 170”, se amuză paznicul.
  O privi multă vreme. Într-un târziu, când ea se făcu nevăzută, clătină din cap.
  O poartă masivă, circulară, îi bloca drumul la capătul tunelului. Pe poartă stătea scris, cu litere imense: „CRYPTO”.
  Oftând, Susan își introduse palma în cutiuța de citire a cifrului și tastă codul ei personal de cinci cifre. Câteva secunde mai târziu, poarta masivă, de douăsprezece tone de oțel, începu să se rotească. Susan încercă să se concentreze, dar gândurile îi zburau doar la el.
  David Becker. Singurul bărbat pe care îl iubise vreodată. Cel mai tânăr profesor titular de la Universitatea Georgetown, eminent specialist în limbi străine, David era o vedetă a lumii academice. Înzestrat cu o memorie redutabilă și cu pasiune pentru limbi străi¬ne, el stăpânea la perfecție șase dialecte asiatice, precum și spaniola, franceza și italiana. Cursurile lui universitare despre etimologie și lingvistică umpleau totdeauna sălile, fapt pentru care David rămânea mereu după ore ca să răspundă tirurilor de întrebări. Vorbea cu autoritate și entuziasm, în aparența insensibil la privirile admiratoare ale elevelor sale.

  Becker era brunet, un tânăr de treizeci și cinci de ani cu ochi verzi iscoditori și o inteligență pe măsură. Maxilarele puternice și trăsăturile ferme îi aminteau lui Susan de marmura sculptată. Înalt de peste un metru optzeci, Becker se mișca pe terenul de squash cu o agilitate pe care colegii lui nu o puteau înțelege. După ce își bătea zdravăn adversarul, se răcorea băgându-și capul în țâșnitoarea cu apă de băut și udându-și până la rădăcină coama de păr negru și des. După care, cu apa șiroind, își trata adversarul cu un suc de fructe și un covrig sau un corn.
  Salariul lui David era modest, la fel ca în cazul tuturor profesorilor tineri. Din când în când, atunci când trebuia să-și înnoiască abonamentul la clubul de squash sau să înlocuiască plasa vechii sale rachete Dunlop, câștigă bani în plus făcând traduceri pentru diferite agenții guvernamentale. O întâlnise pe Susan cu ocazia unei astfel de colaborări.
  Într-o dimineață răcoroasă din timpul vacanței de toamnă, Becker intrase, după alergarea de dimineață, în apartamentul lui de trei camere oferit de universitate și văzuse robotul telefonic clipind. Își umplu un pahar cu suc de portocale și se așeză să asculte mesajul. Era la fel ca multe altele primite, o agenție guvernamentală îi solicita serviciile de traducător câteva ore mai târziu în acea dimineață. Singura ciudățenie era că Becker nu auzise niciodată de acea agenție.
  — Se numește National Security Agency, le spuse Becker câtorva colegi pe care îi sună pentru a afla mai multe informații.
  Replica era întotdeauna aceeași: — Te referi la Consiliul Național pentru Securitate?
  Becker își verifică mesajul: — Nu. Au spus clar Agenția. NSA.
  — N-am auzit niciodată de ei.
  Becker verifică directorul GAO al companiilor americane, dar numele nu se afla acolo. Uimit, își sună unul dintre vechii lui parteneri de squash, un fost analist politic devenit cercetător al Bibliotecii Congresului. Explicația amicului avu darul să-l șocheze.
  NSA părea nu numai să existe în realitate, ci era chiar considerată una dintre cele mai influente organizații guvernamentale din lume. De peste o jumătate de secol aduna date despre spionajul electronic și proteja informațiile secrete ale Statelor Unite. Doar trei la sută dintre americani știau de existența ei.
  — NSA, glumi amicul lui, înseamnă ,,No Such Agency” („Agenția care nu există”) .
  Marcat de un amestec de curiozitate și teamă, Becker acceptase oferta misterioasei agenții. Parcursese cu mașina proprie drumul de șaizeci de kilometri până la sediul întins pe aproape cincizeci de hectare al agenției, camuflat între dealurile împădurite de la Fort Meade, Maryland. După ce trecuse prin nenumărate controale și i se emisese o legitimație valabilă șase ore, fusese escortat către o secție de cercetare luxos decorată, unde i se spusese că își va petrece după-amiaza oferind „sprijin orb” Diviziei de Criptografie, un grup de matematicieni de elită cunoscuți sub numele de Spărgătorii de coduri.
  Timp de o oră, criptografii păruseră a nu fi observat că Becker se afla acolo. Se agitau în jurul unei mese enorme și vorbeau într-o limbă pe care Becker n-o mai auzise. Discutau despre cifruri curgătoare, generatoare autodecimale, variante desagă, protocoale de cunoaștere zero, puncte de unicitate. Becker stătea și observa, pierdut. Indivizii scrijeleau simboluri pe hârtie milimetrică, meditau asupra unor file cu rezultate oferite de computer și făceau tot timpul referiri la o încâlceală de text proiectată pe un perete:

  JHDJA3JKHDHMADO/ERTWTJLW+JGJ328
  5JHALSFNHKHHHFAFOHHDFGAF/FJ37WJE
  JHI93450S9DJFD2H/HHRTYFHLF89303
  95JSPJF2J0890IHJ98YHFI080EWRT03
  JOJR845H0ROQ + JT0EU4TQEFQE/ /QUJW
  08UY0IH0934JTPWFIAJER09QU4JR9GU
  IVJP$DUW4H95PE8RTUGVW3P4E/IKKC
  MFFUERHFGV0Q394IKJRMG + UNHVS9OER
  IRK/0956Y7U0POIKIOJP9F8760QWERQI

  Într-un târziu, unul dintre ei se apucase să explice ceea ce Becker ghicise deja. Textul cu pricina era un cod, un „cifrutext”, grupuri de litere și cifre reprezentând cuvinte criptate. Treaba criptografilor era să studieze codul și să extragă din el mesajul original sau „clar textul”. Agenția apelase la Becker pentru că se bănuia că mesajul original fusese scris în dialectul mandarin al limbii chineze; el urma să traducă simbolurile pe măsură ce criptografii le decriptau.
  Timp de două ore, Becker interpretă un șir nesfârșit de sim¬boluri mandarine. De fiecare dată când oferea o traducere, criptografii clătinau însă disperați din cap. Codul părea a nu avea sens. Dornic să ajute, Becker le arătă că toate caracterele care îi fuseseră prezentate aveau o trăsătură comună, făceau parte deopotrivă din scrierea Kanji. Rumoarea din încăpere se transformă instantaneu în liniște. Șeful oamenilor, un lungan deșirat ce își aprindea țigară de la țigară, pe nume Morante, se întoarse neîncrezător spre Becker.
  — Vreți să spuneți că aceste simboluri au înțelesuri multiple?

  Becker încuviință. Le explică faptul că scrierea Kanji era un sistem japonez de caligrafiere bazat pe caractere chinezești modificate. Le oferise traduceri din mandarină pentru că asta i se ceruse.
  — Iisuse Hristoase, gemu Morante. Să încercăm Kanji. Ca prin minune, totul se potrivi perfect.
  Criptografii rămaseră impresionați, cu toate astea, continuară să îi dea lui Becker la tradus doar caractere individuale din secvențe.
  — E pentru propria dumneavoastră siguranță, îi explică Morante. Astfel nu veți ști ce anume traduceți.
  Becker izbucni în râs. După care observă că nimeni nu îi ținu isonul.
  După ce codul fusese în sfârșit spart, Becker tot nu avea habar de misterele la lămurirea cărora contribuise, însă un lucru devenise cert, NSA lua foarte în serios spargerile de cod. Cecul din buzunarul lui Becker reprezenta mai mult decât salariul lui de profesor pe o lună.
  Pe drumul înapoi printre punctele de control de pe coridorul principal, se trezise oprit de un paznic cu un receptor de telefon în mână.
  — Domnule Becker, așteptați aici, vă rog.
  — Care-i problema?
  David nu se așteptase ca întâlnirea să dureze atât de mult,ca atare, intrase în criză de timp pentru meciul de squash de sâmbătă după-amiază.
  Paznicul ridică din umeri.
  — Șefa de la Crypto vrea să vă vorbească. E pe drum încoace.
  — Șefa? râse Becker.
  Nu zărise nici o femeie în interiorul NSA.
  — E vreo problemă? se auzi în aceeași clipă o voce feminină în spatele lui.
  Becker se întoarse și simți cum roșește pe loc. Privi legitimația de pe bluza femeii. Nu numai că șeful Diviziei de Criptografie a NSA era o femeie, dar era chiar o femeie a naibii de atrăgătoare.
  — Nu, bâiguise Becker. Numai că…
  — Susan Fletcher.

  Femeia zâmbi și îi întinse mâna ei subțire.
  David i-o strânse.
  — David Becker.
  — Felicitări, domnule Becker. Am auzit că ați făcut o treabă excelentă azi. Pot să discut cu dumneavoastră pe tema asta?
  Becker ezită:
  — Mă tem că mă cam grăbesc acum.
  Spera ca refuzarea celei mai puternice agenții de informații din lume să nu reprezinte o neghiobie, dar meciul lui de squash începea în trei sferturi de oră, iar el avea o reputație de păstrat, David Becker nu întârzia niciodată la squash… la ore poate, dar niciodată la squash.
  — Voi fi scurtă, replică, zâmbind, Susan Fletcher. Pe aici, vă rog. Zece minute mai târziu, Becker se găsea în popota NSA, având
  în față un suc de coacăze și un fursec, împreună cu Susan Fletcher, adorabila șefă a criptografilor. Devenise repede evident pentru David că înalta poziție a tinerei de 38 de ani în cadrul NSA nu era o întâmplare, era una dintre cele mai inteligente femei pe care le întâlnise. Pe măsură ce discutau despre coduri și spargerea lor, lui Becker îi venea tot mai greu să țină pasul, totul reprezenta o experiență nouă și fascinantă.
  O oră mai târziu, după ce Becker evident ratase meciul de squash, și Susan ignorase cu bună știință trei apeluri prin intercom, se treziseră amândoi izbucnind în râs. Stăteau acolo, două creiere extrem de analitice, imune la influențe iraționale; și totuși, în vreme ce discutau despre morfologie lingvistică și generatoare de numere pseudoaleatorii, se simțeau ca un cuplu de adolescenți, totul în jurul lor era un foc de artificii.
  Susan nu reușise să aducă în discuție adevăratul motiv pentru care insistase să-i vorbească, acela de a-i oferi un post de probă în cadrul Diviziei Asiatice de Criptografie. După pasiunea cu care vorbea despre învățământ, era clar că tânărul profesor n-avea să părăsească niciodată facultatea. Ca atare, Susan hotărâse să nu distrugă atmosfera discutând despre afaceri. Se simțea din nou ca o școlăriță și nimic nu îi putea strica acest sentiment.
  Perioada lor de tatonare a fost lungă și romantică, escapade furate din programele de lucru, lungi plimbări prin campusul universitar, câte un capuccino târziu în noapte la Merlutti’s, din când în când câte o conferință sau un concert împreună. Treptat, Susan descoperise că râde mai mult și mai des decât crezuse vreodată că e posibil. Însemna o eliberare binecuvântată din încordarea muncii ei de la NSA.
  într-o după-amiază friguroasă de toamnă, ședeau amândoi pe o bancă urmărind cum echipa de fotbal a universității e bătută măr de o altă echipă, Rutgers.
  — Ce sport zici că practici? îl tachină Susan. Zucchini? Becker gemu: — I se spune squash. Ea îl privi prostită:
  — Seamănă cu zucchini, îi explicase el, dar terenul e mai mic. Susan îl înghionti.
  Extrema stângă a celor de la Georgetown trimisese afară o lovi¬tură de colț, așa că spectatorii începură să huiduie. Fundașii se grăbiră imediat spre centrul terenului.
  — Dar tu? întrebă Becker. Practici vreun sport?
  — Am centura neagră în StairMaster.
  Becker se făcu mic: — Prefer sporturi în care poți să câștigi.
  Susan zâmbi: — Superprudent, nu-i așa?
  Stopperul celor de la Georgetown blocă o pasă, stârnind urale în mulțime. Susan se aplecă și șopti în urechea lui David: — Doctor.
  El se întoarse și o privi pierdut: — Doctor, repetă ea. Rostește primul cuvânt care îți trece prin minte.
  Becker părea confuz: — Asociații de cuvinte? se miră el.
  — Procedură-standard NSA. Trebuie să știu lângă cine stau. Apoi repetă cu fermitate: Doctor.
  Becker dădu din umeri: — Seuss .
  Susan se încruntă.
  — Bine, încearcă-l pe ăsta… „bucătărie”.
  El nu ezită: — Dormitor.
  Susan își arcui jucăuș sprâncenele.
  — Bine, ce zici de ăsta… „pisică”.
  — Maț.
  — Maț?
  — Mda. Catgut. Corzile pentru rachetele de squash ale campionilor.
  — Ce plăcut, mormăi ea.
  — Diagnosticul tău? se interesă Becker.
  Susan medita un minut: — Ești un toxicoman al squash-ului, copilăros și frustrat sexual. Becker ridică din umeri:
  — Sună cât se poate de corect.
  Treaba asta durase săptămâni întregi. Seara, la desert, Becker se pornea pe pus întrebări.
  Unde învățase ea matematică? Cum ajunsese la NSA? Cum devenise atât de captivantă?

  Susan mai mereu roșea, recunoscând că fusese un boboc întârziat. O deșirată și o stângace în stabilirea unei relații până la sfârșitul adolescenței, îi mărturisi că mătușa ei Clara afirmase că scuza lui Dumnezeu pentru lipsa ei de șarm fusese aceea de a-i da creier din belșug. În sinea lui, David nu putea să catalogheze o asemenea apreciere decât ca prematură.
  Susan îi spuse că interesul ei pentru criptografie începuse din primii ani de liceu. Președintele clubului de informatică, un elev impunător din ultimul an, pe nume Frank Gutmann, îi dedicase o poezie de dragoste pe care o criptase conform unei scheme de substituire cu numere. Susan îl implorase să îi spună ce conținea dedicația, dar Frank refuzase cu cochetărie. Atunci Susan luase biletul acasă și își petrecuse o noapte întreagă la lumina lanternei, sub pătură, până ce descifrase secretul, fiecare cifră reprezenta o literă. După aceea descifrase cu grijă codul și privise uimită cum cifrele aparent iraționale se transformau ca prin farmec într-o minunată poezie. În acea secundă își dăduse seama că se îndrăgostise iremediabil, codurile și criptografia aveau să devină viața ei.
  Douăzeci de ani mai târziu, după ce obținuse masteratul în matematică la Universitatea Johns Hopkins și studiase teoria numerelor cu o bursă de la Massachussetts Institute of Technology, Susan își concepuse teza de doctorat cu titlul „Metode, protocoale și algoritmi criptografici pentru aplicații manuale”. Îndrumătorul de teză nu fusese singurul care îi citise lucrarea; la puțin timp după aceea, Susan primise un telefon și un bilet de avion de la NSA.
  Toată lumea implicată în criptografie știa de NSA; era căminul celor mai strălucite minți criptografice de pe mapamond. În fiecare primăvară, sezonul în care firmele din domeniul privat se aruncau asupra celor mai promițătoare creiere nou apărute pe piața muncii cu salarii exorbitante și opțiuni în acțiuni la firmă NSA se prezenta, urmărea cu atenție ce se întâmplă, își fixa țintele și apoi intervenea, pur și simplu dublând cea mai bună ofertă. Era imposibil ca NSA să nu cumpere ceea ce voia. Tremurând de nerăbdare, Susan aterizase pe Aeroportul Dulles Internațional din Washington, unde fusese întâmpinată de un șofer care o dusese în cea mai mare grabă la Fort Meade.
  În acel an, alți patruzeci și unu de candidați primiseră câte un telefon identic. La cei douăzeci și opt de ani ai ei, Susan era cea mai tânără. De asemenea, era singura persoană de sex feminin. Vizita la Fort Meade se dovedise mai degrabă un asalt de relații publice și un tir de testare a inteligenței decât o sesiune de schimb de informații. Susan și alți șase au fost din nou invitați săptămâna următoare. Odată ajuns la Fort Meade, grupul fusese imediat despărțit. Fiecare candidat a fost obligat să treacă prin testarea individuală la poligraf, să suporte cercetări amănunțite ale trecutului personal și să îndure ore întregi de analiză grafologică și de interviuri, incluzând aici anchete înregistrate asupra practicilor și orientărilor sexuale. În momentul în care anchetatorul o întrebase dacă întreținuse vreodată relații sexuale cu animale, Susan fusese pe punctul de a țâșni din încăpere, însă misterul situației o ținuse pe loc, ca și perspectiva de a lucra la limita cea mai avansată a teoriei codurilor, de a intra în „Palatul Șaradelor” și de a deveni membru al celui mai secretos club din lume — Agenția Națională de Securitate.
  Becker rămase șocat de povestea ei.
  — Chiar te-au întrebat dacă ai făcut sex cu animale?
  Susan dădu din umeri.
  — Verificare de rutină a istoricului personal.
  — Mă rog…, continuase el, înăbușindu-și un rânjet. Și ce le-ai spus? Ea îl înghionti pe sub masă.
  — Le-am spus că nu!
  După care adăugă: — Până în noaptea asta, a fost adevărat.

  Pentru Susan, David era modelul cel mai apropiat de perfecțiune. Avea un singur defect, insista să plătească totul de fiecare dată când ieșeau în oraș. Susan nu putea suporta să-l vadă cum își lasă salariul pe o zi la o singură cină în doi, însă Becker era de neclintit. Învățase să nu protesteze, însă chestiunea continua să o irite. „Câștig mai mulți bani decât îmi e necesar”, gândea ea. „Eu ar trebui să plătesc.”
  Cu toate acestea, Susan hotărâse că el era omul ideal, în ciuda cavalerismului său desuet. Era milos, deștept, amuzant și, mai presus de toate, era sincer interesat de munca ei. David își arăta mereu curiozitatea, indiferent că se plimbau, făceau ciclism împreună sau pregăteau spaghetti în bucătăria lui Susan. Acolo unde se putea, ea îi răspundea, oferindu-i de fapt imaginea generală și de factură publică a Agenției. Chiar și așa, David era tot mai fascinat.

• Fondată de președintele Truman la ora 12.01 în noaptea de 4 noiembrie 1952, NSA fusese timp de aproape cincizeci de ani cea mai secretoasă agenție de spionaj din lume. Doctrina sa de început, lungă de șapte pagini, prevedea un scop foarte concis, să protejeze comunicațiile guvernamentale americane și să intercepteze comunicațiile puterilor străine.

• Acoperișul principalei clădiri operaționale a agenției era înțesat cu peste cinci sute de antene, incluzând două elemente radiante, radom-uri, uriașe, care arătau ca niște mingi enorme de golf. Clădirea însăși era monumentală, peste două sute de mii de metri pătrați, adică dublu față de sediul CIA. Înăuntru se găseau peste două mii șase sute de kilometri de cablu telefonic și aproape nouă mii de metri pătrați de ferestre permanent închise și etanșe.
  Susan îi povestise lui David despre COMINT, divizia de intercepție globală — o colecție năucitoare de posturi de ascultare, sateliți, spioni și înregistratoare pe întreg mapamondul. În fiecare zi se interceptau mii de comunicări și de conversații, toate fiind trimise analiștilor NSA spre decriptare. FBI, CIA și consilierii americani pe probleme de politică externă se bazau cu toții pe munca NSA pentru a lua decizii.
  Becker fusese vrăjit.
  — Și spargerea codurilor? Unde intri tu în schemă?
  Atunci Susan se apucase să-i explice că transmisiunile interceptate proveneau adesea de la guverne periculoase, facțiuni ostile și grupări teroriste, multe fiind prezente în interiorul granițelor SUA. În scopul păstrării secretului, aceste transmisii erau de obicei codate, pentru eventualitatea că ajungeau în alte mâini, fapt care, din fericire, se întâmplă datorită COMINT. Susan îi spuse lui David că munca ei era să studieze codurile, să le spargă manual și să furnizeze NSA mesajele descifrate. Ceea ce nu era pe deplin adevărat.

  Chiar dacă se simțea vinovată că își mințea iubitul, Susan nu avea de ales. Ceea ce îi povestise fusese adevărat cu câțiva ani în urmă, însă lucrurile se schimbaseră în NSA. Întregul univers al criptografiei se transformase. Noile sarcini ale lui Susan erau secrete, chiar pentru mulți din cele mai înalte sfere ale puterii.
  — Coduri, rostise Becker, fascinat. De unde știi cum să începi? Vreau să spun… cum le spargi?
  Susan îi zâmbise: — Tu ar trebui să știi cel mai bine. E ca și cum ai studia o limbă străină. La început textul nu are nici un sens, dar, pe măsură ce înveți regulile care îi definesc structura, poți începe să îi extragi înțelesul.
  Becker încuviințase, impresionat. Voia să afle mai multe.

  Atunci, folosindu-se de șervețelele de la Merlutti și de pro¬gramele de concert ca de o tablă, Susan începuse să îi ofere noului și încântătorului ei învățăcel un minicurs de criptografie. Porni de la cifrul în „pătrat perfect” al lui Iulius Cezar.
  Așa cum îi explică ea, Cezar a fost primul creator de coduri din istorie. Observând că solii lui erau prinși în ambuscadă și misivele secrete erau furate, el a imaginat o cale rudimentară de a-și cripta directivele. Își rearanja textul mesajelor astfel încât corespondența părea lipsită de sens. Bineînțeles că era doar o aparență. Fiecare mesaj avea întotdeauna un contor de litere ce reprezenta un pătrat perfect, șaisprezece, douăzeci și cinci, o sută, depinzând de volumul de informații pe care Cezar voia să îl comunice. Își instruia ofițerii ca, la sosirea unui mesaj, să transcrie textul conform unei
  matrici pătrate. Executând instrucțiunile și citind de sus în jos, ofițerii dădeau peste un mesaj secret, care apărea ca prin minune.
  În timp, conceptul cezarian de rearanjare a textului a fost adop¬tat de alții și modificat pentru a deveni mai greu de descifrat. Apogeul criptării manuale a apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci naziștii au construit o uluitoare mașină mecanică de criptare, botezată Enigma. Dispozitivul semăna cu o veche mașină de scris cu rotoare întrețesute, dintr-un aliaj de cupru și zinc, ce se mișcau după tipare complicate și transformau textul clar în șiruri năucitoare de grupări de caractere lipsite de logică. Destinatarul putea interpreta corect mesajul numai dacă dispunea de o altă mașină Enigma, calibrată identic cu cealaltă.
  Becker asculta, mut de uimire. Profesorul devenise elev.
  Intr-o noapte, la un spectacol organizat de universitate cu piesa Spărgătorul de Nuci, Susan îi dăduse primul cod de spart. David stătuse tot timpul pauzei cu creionul în mână, încercând să dezlege mesajul din douăzeci și unu de litere:

  LZ ATBTQ BZ MD ZL BTMNRBTS

  Într-un târziu, tocmai când luminile începuseră să se stingă anunțând reluarea spectacolului, reușise. Ca să codeze textul, Susan înlocuise pur și simplu fiecare literă din mesaj cu precedenta ei din alfabet. Ca să decripteze codul, Becker nu trebuia decât să mute fiecare literă cu un spațiu înainte în alfabet. Astfel, „A” devenea ,,B”, „B” devenea „C” și așa mai departe. Procedase la descifrare cu repeziciune. Nu și-ar fi imaginat niciodată că silabele rezultate l-ar fi putut face atât de fericit:
  „MĂ BUCUR CĂ NE-AM CUNOSCUT”
  Scrijelise repede răspunsul și i-l întinsese: RHDT

  Susan citise și zâmbise radioasă.
  Becker avea de ce să râdă, ajunsese la treizeci și cinci de ani și inima îi juca feste. În viața lui nu se simțise atât de atras de o femeie. Trăsăturile ei delicate și ochii căprui îi aminteau de o reclamă a firmei Estée Lauder. Poate că Susan fusese o deșirată și o stângace în adolescență, însă lucrurile se schimbaseră mult. Undeva, pe drumul vieții, căpătase o grație de salcie, zveltă și înaltă, cu sâni plini și fermi și un abdomen perfect neted. David obișnuia adesea să glumească spunând că Susan era primul manechin pentru costume de baie cu doctorat în matematici aplicate și în teoria numerelor. Pe măsura trecerii timpului, începuseră amândoi să creadă că închegaseră o relație care putea dura întreaga viață.
  Erau împreună de aproape doi ani când, din senin, David o ceruse de soție. Se întâmplase cu ocazia unui week-end petrecut în Smoky Mountains. Ședeau întinși pe patul imens din camera de la Stone Manor. Atunci David rostise brusc cuvintele, fără a avea pregătit un inel. Tocmai asta iubea ea, spontaneitatea lui. Îl sărutase lung și cu patimă. El o luase în brațe și o dezbrăcase de cămașa de noapte.
  — Iau asta drept un da, rostise el, după care făcuseră dragoste toată noaptea, la căldura focului din cămin.

  Acea seară magică se petrecuse cu șase luni în urmă, înainte de promovarea neașteptată a lui David în poziția de șef al Departamentului de Limbi Moderne. Din acel moment, relația lor intrase pe o continuă pantă descendentă.

download pdf.........