Teoria dezvoltării psihosociale. Stadiile dezvoltarii psihosociale (E.H. Erikson)

Teoria dezvoltării psihosociale Stadiile dezv.psihosociale(E.H. Erikson)

Erikson a identificat 8 stadii ale dezvoltării psihosociale..Individul confruntându-se cu un alt tip de conflict în fiecare stadiu.Progresul individului depinde de modul în care sunt rezolvate conflictele.

*Stadiul 1,în primul an de viață,are la bază confilctul încredere/neîncredere,care este determinat de calitatea îngrijirii materne.O îngrijire calmă, caldă, echilibrată determină încredere,în timp ce o îngrijire dezordonată,capricioasă,duce la suspiciune,teamă,neîncredere. Când se integrează în subconștient aceste însușiri(încrederea sau neîncrederea) devin trăsături de bază în relațiile interpersonale.

*Stadiul 2durează până la 3 ani.Aceasta este perioada în care copilul învață să meargă,să acționeze singur și să își controleze sfincterele.Apare conflictul dintre autonomie/îndoială,datorită iincapacității de a dobândi autonomia apare sentimentul de rușine.Autonomia se dezvoltă atunci când copilul este încurajat să efectueze singur diferite acțiuni mărunte.În momentul în care este criticat foarte des din diferite motive,cum ar fi ,că se murdărește,că strică lucruri ,că se scapă pe el,copilul începe să se îndoiască de capacitatea sa de a face ceva singur ,devenind excesiv de rușinos.Însușirile acestea(autonomia,încrederea în sine/îndoiala,rușinea )devin însușiri fundamentale ale personalitții.

*Stadiul 3,care durează până la 5 ani ,are la bază conflictul dintre initiative și vinovăție.Tendința copilului este de a fi actv,de a se juca,de a se mișca tot timpul,de a comunica cu cei din jur . Inițiativa devine o caracteristică psihică dacă nu este limitată.Atunci când copilul este frecvent pus la punct ,certat,se va simți vinovat .Acest sentiment de vinovăție,autosubevaluarea devin însușiri de personalitate.

*Stadiul 4 durează aproximativ până la 12 ani ,caracteristc fiind conflictul sârguință/inferioritate.este perioada în carere copilul începe școala.I se impun copilului numeroase cerințe,acesta reușind prin devoltarea sârguinței șă le facă față. Ne reușind să facă față cerințelor ,apare sentimentul de inferioritate și se va simți incapabil să facă față solicitărilor

*Stadiul 5 este între 12 și 18 ani.Conflictul characteristic conștientizarea identității eului-respectiv confuzia rolurilor .Aceasta e perioada în care tânărul interpretează o mare varietate de roluri,care îi sunt solicitate de către diferitele grupuri sociale în care se integrează .Trebuie să accepte regulile impuse ,în relațiile cu prinții și profesorii.este nevoit să colaboreze sau să intre în competitive cu colegii de școală sau din cluburile ,cercurile pe care le fregventează.Construirea identității înseamnă că însușirile solicitate de aceste roluri contradictorii sunt integrate ,sintetizate și se formează o o imagine unitară a Eului.Concomitent cu întărirea Eului se amplifică încrederea în sine,initiative,autonomia,crește capacitatea de a lua decizii și scade frecvența comportamentelor opoziționiste,demonstrative-nonconformiste.Eșecul formrii identității duce la confuzia de roluri care este însoțită de nesiguranță,neâncredere în sine,senitmente de inferioritate,instabilitate în relații,tendința de a renunța ușor,după ce au fost fixate unele scopuri.

*Stadiul 6 are loc în perioada 18-35 ani,este perioada tinereții și începutul vieții adulte.Conflictul acestei perioade este între intimtate și izolare. În acest stadiu se stabilesc relații intime bazate pe iubire sau prietenie.Eșecul realizării unor astfel de relații duce la izolare socială.

*Stadiul 7 ,înter 35-65 ani,este perioada adultă propriu-zis.Conflictul acestei perioade este cel dintre generativitate și stagnare.Termenul ,,generativity”este un termen creat de Erikson din noțiunile generozitate,generare și exprimă dorința de a ajuta membrii familiei și pe alții,exprimă preocuparea pentru generațiile viitoare,progresul țării sau chiar al umanității.Eșecul generativității duce la egocentrism,pasivitate,retina,stagnare în dezvoltarea personalității.

*Stadiul 8,are loc după 65 ani,în perioada bătrâneții. Conflictul de bază este între sentimentul realizării,respectiv al disperării.În timp ce unii atunci când privesc în urmă sunt mulțumiți de ce au realizat,alții sunt nemulțumiți,ba chiar sunt disperați,deoarece văd doar eșecuri și posibilități ratate.

Trăsături definitorii ale pubertății 

Vârsta școlară mijlocie(10/11-14/15ani)

Pubertatea sau preadolescența. Se caracterizează printr-o intense creștere în înălțime.Acest puseu de creștere a aparatului locomotor nu ete însoțit de o dezvoltare curespunzătoare a cutiei toracice și organelor interne.Apare astfel o anumită disproporție între părțile component ale organismului și și o înfățișare nearmonioasă a preadolescentului(mâinile sunt mai lungi,pieptul mai îngust)care-l face să pară “deșirat.”

Aparatul circulator și cel respirator neadaptate noilor dimensiuni (masa și volumul inimii nu sunt în concordanță cu diametrul vaselor sanguine)duc la apariția unor tulburări funcționale ale inimii și respirației,cum sunt:palpitațiile,ritmul neregulat,oboseala,amețeala etc.Glandele cu secreție internă își intensifică activitatea,influențând dezvoltarea fizică,cât și cea psihocomportamentală.Reține atenția,maturizarea în această peroadă a glandelor sexuale și instalarea funcției reproductive.Pot arărea tulburări endocrine ca de exemplu hipertiroidismul,care produce nervozitate,insuficiența hipofizei care poate scădea ritmul cresterii în înlțime,hiperfunsția glandelor suprarenale care se manifestă printr-o stare de epuizare etc.

Funcționarea glandelor hormonale(atât la bieți cât și la fete)impune aplicarea unor condiții igienice stricte în regimul de viață dar și anumite implicații psihopedagogice legate de educația sexuală sau privind evitarea unor boli venerice etc.Dezvoltarea intense și bruscă a unor component ale organismului,necorelația cu anumite condiții necesare formării personalității,pot duce la apariția și manifestarea așa numitei ,,crize juvenile”a preadolescenței.Creșterea în înălțime ca și funcționarea unor glande hormonale(apariția părului în zona pubiană,a pilozității caracteristice pe față la bieți,precum și dezvoltarea glandelor mamare la fete)care-i apropie de adulți,pot duce la o încredere exagerată în posibilitățile lor și apariția unor trăsături și manifestări negative:obrăznicie,tupeu,încpățânare,tendință de bravare,nonconformism,fuga de acasă și de la școală etc.,care pot degenera în vagabondaj,huliganism,cu consecințe nefaste ca de exemplu delicvența juvenilă manifestată prin furturi,agresiuni,consum de alcool și droguri etc.

Desigur,asemenea manifestări iau forme exagerate numai în prezența unor factori nefavorabili.În condițiile unei vieți normale de familie și a colaborării acesteia cu școala,tabloul comportamental al adolescentului se poate schimba,energia și manifestările specific vârstei pot fi canalizate pe tărâmul unei dezvoltări armonioase.Familia ,școala,alți factori educative au obligația morală de a preveni apariția vârstei critice a pubertții,iar în cazul manifestării acesteia trebuie să intervină cu tact pentru diminuarea și înlăturarea efectelor degradante ale personalității copilului.

Nu trebuie neglijate nici anumite șocuri emoționale pe care copii le pot suferi în families au în școală și care pot genera o instabilitate afectivă,iritare,timiditate,anxientate,nesiguranță și complexe de inferioritate.În aceste condiții o atitudine caldă,binevoitoare,delicate o îndrumare discrete,corelată cu exigență echilibrată,pot avea de asemanea un efect pozitiv și energizant.

Trăsături definitorii ale Trăsături definitorii ale adolescenței sau vârsta școlară mare(14/15-18/19 ani) 10

Adolescența ,este perioada în care se realizează treptat echilibrul și maturizarea tuturor sistemelor organismului.Sistemul osos se solidifică,creierul ajunge la greutatea adultului 1450-1500 gr,,dezvoltându-se o structură și o funcționalitate superioară,cu maturizarea calitativă a centrilor scoarței cerebrale,se consolidează sistemul muscular,astfel că adolescentul se apropie cu dezvoltarea fizică de adult,având o înfățișare armonioasă și frumoasă,disproporțiile din perioada pubertății fiind în mare parte înlăturate.Dintre particularitățile proceselor cognitive specifice acestei perioade amintim:

-dezvoltare atenției voluntare și stabile,

-creșterea ponderii memoriei logice,care permite asimilarea de date abstracte,generale și esențiale,

-gândire devine tot mai independent și creative,câștigând pondere tot mai mare gândirea logică și abstractă,

-spiritul de observație este dezvoltat și independent,adolescentul fiind capabil să desprindă singur elementele generale,abstracte și esențiale ale realității studiate,

-crește pondera imaginației,în special cea realist științifică,

-viața afectivă este tot mai interesantă(este perioada în care trăiește prima iubire,apar jurnalele intime și se scriu primele poezii)apar acte affective superioare în care se îmbină trăirile sufletești cu raționalul,cu gândirea(dragostea și respectful față de părinți,dragostea de țară,de profesie.de învățare,de cei din jur etc.)

Motivele învățării se diversifică,pe lângă cele extrinseci(note mai,recompense etc.)activează și motivele intrinseci(dorința de a cunoaște cât mai mult,de a se autodepăși),

-idealul de viață se conturează cât mai précis,devenind mai realist și mai stabil,în cadrul lui găsindu-și loc și preoucupările de căutare a unor modele de viață demne de urmat,

Aspectul nonconformismului se manifestă în revendicarea independenței în toat domeniile(îmbrăcminte,activitate,distracție),apare mai mult sau mai puțin manifestată discret,tendința de a se desprinde de autoritatea părintească sau de un ,,autoritarism rigid”al școlii.În pofida acestor aspect,adolescent rămâne prin cuceririle ei în plan cognitiv și al identității personalității,o etapă Dezvoltarea psihică individuală,constituind perioada necesară a stadiilor următoare.

COMUNICAREA ÎN PRIMUL AN DE VIAȚĂ 4

De la nastere si pana la varsta de un an, copilul va traversa o perioada complexa, de la plans la gangurit si apoi la vorbit. Acestea sunt uimitoare pietre de temelie pentru realizarile micutului, intr-o perioada atat de scurta de timp, in care se dezvolta abilitatile de vorbire si de limbaj.

Stadiile dezvoltarii limbajului – primul an de viata

1 luna

Copilul intelege vorbirea, cu mult inainte de a incepe sa vorbeasca. Va emite un mic numar de zgomote, ce vor incepe sa insemne ceva, cum ar fi felul sau propriu de a indica foamea si durerea. Aceste zgomote vor include plansul si anumite sunete, pe care copilul le scoate in timp ce respira.

Plansul copilului este un mod important de a comunica. Plansul pune fundatia pentru vorbire, deoarece copilul invata sa controleze aerul care intra in plamani si cum sa-si foloseasca corzile vocale. Plansul este modul bebelusului de a arata ca este infometat, ca este suparat sau ca ii este frig. Prin ascultarea atenta a bebelusului si prin raspunsul la plansetele lui, ii arati ca este important. Astfel copilul invata pentru prima data, sa comunice cu tine.

2 luni

Bebelusul de doua luni este din ce in ce mai atent la lumea din jur. El va fi fascinat de sunetele vocii tale, pe care le va urmari peste tot in camera, cu mare concentrare. Tonurile diferite ale vocii tale, ii vor trezi interesul pentru scurte perioade de timp.

Copilul iti va raspunde cu o varietate de sunete gangurite, ce contin vocale si uneori consoane. Vei vedea ca bebelusul are o colectie impresionanta de gangureli, pe care le foloseste pentru a comunica, dar si pentru a descoperi cum sa foloseasca sunetul propriei sale voci.

Trebuie vorbit cu bebelusul cat mai mult posibil, pentru a-l incuraja sa raspunda prin gangureli. Acest lucru ajuta la stabilirea de semnale, pentru comunicarea intre adult si bebelus.

3 luni

Copilul va recunoaste vocea mamei si se va intoarce catre ea, cand o aude vorbind. Va incepe sa rada destul de tare si se va uimi pe sine, pana va intelege ca el este cel care produce sunetul. Bebelusul va scoate sunete cum ar fi “ahhhh, gooo”. El va tipa cand este fericit sau multumit. trebuie sa vorbiti cu bebelusul, cat de mult posibil.

4 luni

Copilul invata din ce in ce mai mult, sa comunice cu adultul. Va zambi in mod spontan, la fiecare lucru din jurul lui. Ganguritul sau usor, va avea o nota muzicala, adesea imitand un sunet mai inalt, care il incanta in timp ce descopera sunetele propriei sale voci. Vor fi multe repetitii ale sunetului indragit.

5 luni

Bebelusul devine din ce in ce mai bun, in ceea ce priveste comunicarea. Va incepe sa interpreteze sunete sau gesturi, care ii permit sa-si exprime nevoile. Va putea sa te anunte daca este fericit sau trist. Cand bebelusii vor atentie, ei vor incepe sa gangureasca pana in momentul in care le veti raspunde. Daca le veti raspunde la gangureala, ei vor repeta zgomotele, deoarece stiu ca astfel va pot capta atentia.

6 luni

Bebelusul foloseste combinatii de vocale si consoane, si-a descoperit propria imagine in oglinda si probabil, ca are conversatii cu noul sau coleg de joaca. Limbajul copilului devine mult mai precis.

Sunt mai multe moduri prin care puteti ajuta bebelusii sa-si continue dezvoltarea limbajului:

vorbirea clara, lenta si exacta

identificarea de obiecte, in timp ce le spui numele raspicat

folosirea de propozitii scurte

folosirea repetitiei, cand fredonezi cantece sau reciti poezii pentru copii; repetitia il va ajuta sa invete.

Citeste cat de des posibil bebelusului si dialogheaza cu acesta, adresandu-i intrebari pe marginea imaginilor din carte, astfel incat copilul sa interactioneze Niciodata sa nu vorbesti in locul copilului, lasa-l sa vorbeasca in felul sau propriu.

7 luni

Bebelusul continua sa invete folosirea abilitatilor de limbaj. A invatat sa faca cu mana pentru la revedere si va insoti aceasta miscare a mainii, cu anumite gangureli. Va putea spune “mama” sau “tata”.

8 luni

Copilul joaca jocuri cum ar fi “an-tan-te” si jocul “de-a v-ati ascunselea”. Desi nu poate pronunta cuvinte ce apartin acestor jocuri, el poate ganguri. Copilul intelege ce inseamna cuvantul “nu”, desi nu ii place sa-l auda.

9 luni

Continua sa te joci cu copilul tau, mai ales acele jocuri ce implica si cantatul. Copilul raspunde la propozitiile mici, cum ar fi “ia mana mamei”.

10 luni

Limbajul copilului continua sa se dezvolte. El foloseste propriul sau limbaj pentru a interactiona cu tine si pentru a avea o conversatie.

11 luni

Copilul poate spune acum, cuvinte scurte cu o singura silaba, cum ar fi “, “pa” si continua sa vorbeasca in propriul sau limbaj. Sunt mai multe conturată,cu un echilibru nou în moduri prin care poti ajuta copilul, in timp ce invata sau exerseaza abilitati legate de limbaj:

Vorbeste des copilului, folosind cuvinte simple, pentru a identifica obiecte din viata sa. Numeste copacii, numerele, culorile, animalele si mergeti la plimbare cu copilul. Foloseste numele copilului cat de des posibil, astfel incat acesta sa poata sa-l recunoasca.

Fii rabdatoare si asculta cand copilul tau iti vorbeste. Raspunde la felul sau de a vorbi, intr-un mod pozitiv, adesea repetand unul sau doua dintre cuvintele pe care le-a folosit corect.

Introdu treptat, termeni noi. Insoteste cuvintele cunoscute deja, cu unele noi, cum ar „caine mare” sau „soarece mic”.

Acorda-i bebelusului timp sa pronunte cuvintele; nu fi tentata sa completezi propozitiile in locul lui.

Continua sa citesti copilului, cat de des posibil. Cititul ar trebui sa fie parte din rutina de zi cu zi.

12 luni

La un an, manifestarile de limbaj ale copilului, continua sa evolueze, pe parcurs ce descopera din ce in ce mai mult, lumea din jurul sau. Inainte sa iti dai seama, copilul va vorbi fara oprire, deoarece isi exerseaza limbajul si abilitatile vocale.

Dezvoltarea atașamentului în primul an de viață 5

Calitatea contactului care se stabilește între bebeluș și mama sa încă din primele zile de viață este unanim considerată de diferiti cercetători si teoreticieni ca având o importanță semnificativă pentru întreaga dezvoltare psihobiologică ulterioară.

Ce este atașamentul? Teoria atașamentului elaborată de psihanalistul John Bowlby vorbește despre ”caracterul fundamental și funcția biologică a legăturilor emoționale intime dintre indivizi”.

Atașamentul este procesul prin care se realizează legături emoționale, proces care se bazează pe tendința adaptativă a copilului de a menține apropierea unei persoane familiare, care va purta numele de figură de atașament. Teoria se bazeaza pe cercetări efectuate de John Bowlby si Mary Ainsworth asupra relației mamă-copil și asupra efectelor separării timpurii de aceasta. Bowlby propune ideea că venim pe lume echipați pentru a forma și a întreține atașamente de parcursul întregii vieți. Comportamentul de atașament își are prin urmare rațiuni biologice, instinctuale, fiind legat de supraviețuire.

”Teoria atașamentului consideră că tendința de a crea legături emoționale intime cu anumiți indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent în formă germinală la nou-născut și care continuă să existe la vârsta adultă, până la bătrânețe… Cu toate că nevoile de hrănire și sexuale joacă uneori un rol important în relația de atașament, relația este de sine stătătoare și are o funcție adaptativă proprie esențială, și anume ,,protecția.” Experiențele timpurii cu mama sau substitutul acesteia fac loc pe măsura dezvoltării psihobiologice, unui sistem de reprezentări, amintiri, credințe, emoții, comportamente, așteptări asupra celorlalți si a propriei persoane. Copiii încep să construiască reprezentări mentale ale relațiilor cu persoanele care îi îngrijesc. Bowlby a numit aceste reprezentări ”modele de lucru interne”, ele formează baza pentru legătura emoțională intensă dintre copil si mamă precum și a comportamentului din relațiile ulterioare din viața adultă. După Bowlby, aceste modele de lucru stabilesc așteptările copilului privind comportamentul celorlalți si comportamentul adecvat al său în relație cu părinții sau îngrijitorii. Sistemul de atașament devine tot mai complex pe măsura dezvoltării cognitive și a experienței sociale continue.

Dezvoltarea atașamentului este împărțită de Bowlby în patru etape,conform Gratielei Sion:

-etapa de preatașament – de la naștere la 6 săptămâni când comportamentul este reprezentat de răspunsuri reflexe determinate genetic, cu valoare de supraviețuire

-etapa atașamentului de acțiune (6 săptămâni- 6/8 luni) – în această fază copiii mici se orientează și răspund, marcând mai mult ca până acum preferința pentru mamă

-etapa atașamentului delimitat –(6/8luni până la 18 luni, 2 ani)- în această etapă atașamentul față de mamă este foarte evident, copiii manifestă anxietate de separare

-etapa formării unei relații reciproce – 18 luni/ 2 ani și după –în această perioadă copilul construiește progresiv o reprezentare internă a figurilor de atașament, care îi va permite să suporte din ce în ce mai bine absența acestora și să anticipeze întoarcerea lor.

În urma studiilor efectuate de asupra relațiilor copil-părinte , au putut fi identificate în comportamentul copiilor de 12 luni 3 tipare de atașament diferite.

Astfel se vorbește despre atașamentul securizant, atașamentul evitant, atașamentul anxios/ambivalent.

Bowlby descrie tiparele de atașament astfel: ”primul tipar este cel de atașament caracterizat de siguranță. În acest caz, individul are încredere că părintele lui (sau figura lui parentală) va fi disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situații potrivnice sau înfricoșătoare. Având această garanție, el explorează cu curaj mediul înconjurător. Acest tipar de atașament este susținut de părinte – în primii ani în special de mamă – care este disponibil imediat, percepe semnalele copilului său și răspunde cu afecțiune atunci când acesta caută protecție și/sau alinare.

Un al doilea tipar este cel de atașament caracterizat de anxietate și rezistență, în acest caz, individul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau responsiv, sau că îl va ajuta în cazul în care solicită. Datorită acestei incertitudini, individul este în permanență predispus la anxietatea de separare, tinde să se agațe și să manifeste anxietate în legătură cu explorarea mediului. Acest tipar este susținut de un părinte care uneori este disponibil și îl ajută, dar alteori nu, deasemenea, acest tipar este susținut, așa cum arată rezultatele studiilor clinice, de separări repetate și de amenințări cu abandonul folosite ca mijloc de control.

Al treilea tipar de atașament este caracterizat de anxietate și evitare, în acest caz, individul nu are încredere că dacă va căuta protecție, i se va răspunde și va fi ajutat, din contră, el se așteaptă să fie refuzat categoric. În cazul în care un individ prezintă într-un grad ridicat acest tipar de atașament, el încearcă să-și trăiască viața fără iubirea șisprijinul celorlalți, încearcă să devină independent din punct de vedere emoțional, iar mai târziu ar putea fi diagnosticat cu o personalitate narcisică”.

Au mai existat câteva situații în care copiii au manifestat o variantă dezorganizată a unuia dintre cele trei tipuri de comportament, de regulă cel anxios/ambivalent și astfel a fost introdus un al patrulea tip de atașament, cel dezorganizat. Acesta este preponderent observat în cazul copiilor abuzați fizic, cu traume produse de neglijența severă a părinților sau ai căror părinți suferă de patologii psihiatrice precum tulburarea bipolară, spre exemplu. Acești copii au risc crescut să dezvolte tulburări de personalitate de tip borderline.

Așadar teoria atașamentului evidențiază importanța tiparelor de atașament, de comunicare și de reglare a afectului care se formează, se întrețin și se întăresc până la a deveni tipare emoționale și de relaționare socială, reliefând rolul pe care îl joacă în formarea concepției despre oameni și viață. Capacitatea de a avea încredere și de a forma relații reciproc armonioase sau dizarmonice afectează sănătatea emoțională, sentimentul de siguranță al copilului, capacitatea de a regla emoțiile, de a dezvolta funcția reflexivă a conștiinței