CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A VÂRSTELOR ȘCOLARE

CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A VÂRSTELOR ȘCOLARE

Etapa de vârstă 6,7-10,11 ani (vârsta școlară mică sau marea copilărie)

Această perioadă reprezintă „cântecul de lebădă al copilăriei, când miturile care au populat acest univers mirific, inclusiv cel al lui Moș Crăciun, se destramă, treptat. Așa se explică de ce etapa aceasta de vârstă a mai fost denumită și „copilăria adultă” sau „maturitate infantilă”.

Încadrare generală

Din perspectiva stadialităților clasice (Erikson, Piaget, Kohlberg) această etapă se caracterizează prin următoarele aspecte.

• din punct de vedere al dezvoltării cognitive apar operațiile concrete ale gândirii și începutul operațiilor formale. În clasele mai mari unii copii pot fi capabili să lucreze cu abstracțiuni, dar cei mai mulți dintre ei au nevoie de generalizări, pornind de la experiențe concrete,
• din punct de vedere moral, copilul de această vârstă trece printr-o tranziție de la moralitatea constrângerii la moralitatea cooperării, de la preconvențional la convențional. Acum are loc perceperea regulilor drept înțelegeri mutuale, dar pe de altă parte supunerea la regulile oficiale se face din respect față de cei din jur sau pentru impresionarea lor,
• din punct de vedere psihosocial copilul se poate caracteriza prin două aspecte contrarii: hărnicie sau inferioritate. Este important de oferit copilului activități constructive, limitând comparațiile între cei buni și cei slabi la învățătură. De aceea, în clasele I-IV s-a recurs la evaluarea prin calificative, unde criteriile de apreciere sunt mult mai largi (I, B, FB).

Caracterizare analitică

– caracteristici fizice:

La majoritatea fetelor apare un puseu de creștere și începe și la o parte dintre băieți. Acest decalaj între sexe creează sentimente de frustrare pentru ambele categorii. De aceea, dacă profesorii sau părinții observă perturbații generate de problema creșterii bruște (sau lipsa acestei creșteri), în comportamentul copilului, trebuie să-i facă să accepte situația, explicându-i lucrurile ce se vor întâmpla în viitor din acest punct de vedere.

Corpul și extremitățile se alungesc, ceea ce provoacă o modificare a proporției dintre cap și trup. Sistemul muscular progresează, îndeosebi sub raportul masei sale. Crește forța musculară, precizia și viteza motrică a micului școlar. Asistăm și la o creștere în volum a creierului (aprox. 1200g) și la o organizare de căi funcționale noi.

Acum copilul devine mult mai rezistent la boli, decât în perioadele anterioare. Datorită creșterii apetitului său față de exercițiul fizic, școlarul mic trebuie antrenat în activități de călire a organismului (prin sport, dar și printr-o alimentație corectă). Se întăresc acum și o serie de deprinderi igienice (spălatul pe mâini, pe dinți) și deprinderile de autoservire.

Pe măsură ce copiii se apropie de pubertate, interesul și curiozitatea asupra problemelor sexuale sunt aproape universale, mai ales în rândul fetelor. Copiii devin curioși întrucât începe maturizarea sexuală, de aceea trebuie să li se ofere răspunsuri precise, în mod direct sau prin intermediul unor filme adecvate, reviste, cărți etc.

Caracteristici socio-morale

La această vârstă copiii devin mai selectivi în alegerea partenerilor. Prezintă tendința de a avea „cel mai bun prieten” sau „cea mai bună prietenă”, mai mult sau mai puțin stabil și pot de asemenea să-și fixeze un inamic, și acesta fiind mai mult sau mai puțin stabil.

Se pot folosi tehnicile sociometrice (teste, chestionare, interviuri etc) pentru a urmări relațiile de prietenie și de asemenea trebuie acordată asistență psihologică copiilor care au probleme de relaționare. Trebuie acordată o mare atenție apariției grupurilor ostile (de multe ori ele se constituie pe baza rivalității fete-băieți). Profesorii, în acest caz nu trebuie să fie părtinitori, iar dacă profesorul este respectat de către elevi, punctul său de vedere contează foarte mult în fața clasei.

La această vârstă copiii agreează jocurile și activitățile didactice organizate sub formă de joc, în grupuri mici, dar ele îi învață, adesea să respecte reguli și să dezvolte spiritul de echipă. Centrarea pe sarcină poate cădea, adesea, pe locul secund.

Profesorul trebuie să știe că la această vârstă moralitatea constrângerii îl face pe copil să înțeleagă greu cum și de ce trebuie să adapteze regulile la diferite situații.

Dacă clasa va fi împărțită pe echipe poate apărea rivalitatea între elevi, în mod spontan. Una dintre soluții este de a le aminti că nu sunt în arena gladiatorilor și trebuie schimbată frecvent componența echipelor. Certurile sunt frecvente la această vârstă (răfuiala verbală, iar la băieți și cea fizică); nu vă speriați, este o caracteristică a vârstei!

Spre sfârșitul etapei, grupul de elevi devine puternic, iar standardele adulților în ceea ce privește comportamentul și performanțele sunt înlocuite de cele ale prietenilor de aceeași vârstă. Acum se organizează în găști, părinții sunt sfidați, își formează propriile reguli. De aceea trebuie acordată o mai mare atenție copiilor aflați la începutul pubertății, deoarece pot apărea tulburări comportamentale și chiar delincvența juvenilă, în urma unor eventuale dezechilibre afective.

Imitația adultului, dorința copilului de a demonstra că nu mai este mic, constituie o cale de socializare afectivă. Copilul recurge la acte de curaj, bravadă, pentru a proba aceste trăiri ( de exemplu, când se lovește, pozează că nu îl doare, intră într-o încăpere fără lumină chiar dacă îi este teamă etc.). se modifică și exprimarea reacțiilor emoționale – el devine mai cenzurat, mai discret. La 7 ani este mai reținut, mai meditativ, la 8 ani devine mai expresiv, mai bine dispus, iar la 9 ani recade într-o stare meditativă, în timp ce la 10 ani dobândește o mare expresivitate a feței.

Caracteristici aptitudinale

La această vârstă copiii au aptitudini diferite: fetele dau dovadă de o mai bună fluență verbală, preferă lectura, iau în considerare detaliile, sunt mai meticuloase în orice activitate. Băieții au mai mult îndeletniciri practice, dând dovadă de o mai bună orientare spațială, dar și un stil mai impulsiv, ceea ce îi face să de un randament mai bun în activitatea de învățare.

Entuziasmul inițial pentru învățătură al copiilor de această vârstă ar putea să se piardă pe măsură ce caracterul de noutate se pierde, iar perfecționarea abilităților pretinde eforturi tot mai mari. Diferențele de cunoștințe dintre cei ce învață mai repede și cei ce învață mai încet sunt vizibile.

Dacă părinții și profesorii descoperă la timp aptitudinile copilului, ei îi vor da acestuia șansa de a se perfecționa pe linia favorabilă, în așa fel încât mai târziu for obține performanțe foarte înalte într-un anumit domeniu.

Apariția motivației pentru învățătură este regizată de legea succeselor și a insucceselor. Concret, dacă debutul școlarității se face sub o zodie bună, în sensul că micul școlar are o serie de succese, acest lucru va iradia favorabil în opinia învățătoarei și a clasei, primind emblema de elev bun, în virtutea căreia îi vor fi trecute cu vederea eventualele erori sau lacune. Mai apoi, un asemenea debut fericit îl va atenționa și asupra căilor pe care le-a urmat pentru a dobândi aceste mici victorii școlare. Dimpotrivă, dacă elevul va începe cu o serie de note proaste, el va fi pecetluit cu statutul de elev mediocru, iar posibilele sale momente de inspirație ulterioare la lecții vor fi privite cu maximă circumspecție și suspiciune de către dascăl, ele nereușind să disloce părerea inițială. În timp, datorită opiniei eronate a dascălului, elevul va abandona cursa, complăcându-se în mediocritate. De aceea, espectanțele (așteptările față de elev) cadrelor didactice constituie o sursă de diferențiere în școală, dar și o sursă de progres.

Etapa de vârstă 14-24,25 ani (pubertatea și adolescența)

J.Jrousseaucaracterizează adolescența ca pe vârsta celei de-a doua nașteri.

La rândul său, G.Stanley Hall,cel care a elaborat o disciplină nouă, care să se ocupe în special de vârsta adolescenței, numită „hebeologie”, afirmă despre adolescență că ar fi o adevărată etapă de „furtună și stres”, deoarece adolescentul oscilează între extreme: exuberanță și apatie, cruzime și sensibilitate, hărnicie și lene. Din acest motiv, etapa a căpătat denumiri diferite: criză juvenilă, criză de originalitate, vârstă dificilă, vârsta dramei, vârsta marilor idealuri, vârsta de aur, vârsta integrării sociale etc. Oricum, perioada cea mai grea este cuprinsă între 14-16 ani.

Trebuie să recunoaștem, însă, că adolescența cunoaște aspectul spectaculos al transformărilor pe care le traversează individul sub toate aspectele. Criza apare deoarece persoana nu reușește ca pe baza noului echipament bio-psiho-social, pe care l-a dobândit, să treacă dintr-o dată de la statutul de copil la cel de adult. Astfel, adolescentul oscilează între copilărie și maturitate, chiar dacă se orientează preponderent spre vârsta adultului.

Există câteva dominante care conferă acestei vârste elemente specifice:

• aspirația individului spre independență;
• interiorizarea activității mentale;
• individualizarea, ce se structurează odată cu desăvârșirea particularităților de sex și a impactului provocat de influențele mediului.

Astfel, adolescența se sub-etapizează astfel:

pubertatea (10-14,15 ani) – vârsta gimnaziului;

adolescența propriu-zisă (14,15-18,20 ani) – liceul;

adolescența prelungită (18,20-24,25 ani) – studii superioare, stagiu militar, școli postliceale, serviciu etc..

Caracteristici somato-fiziologice

La această vârstă există două „revoluții”: una fiziologică (de creștere) și una hormonală (se instalează odată ce se temperează creșterea).

În pubertateritmul de creștere este spectaculos; el se instalează mai repede la fete (la 10 ani) decât la băieți (12, 13 ani). De asemenea este mai intens la adolescenții din mediul urban decât la cei din mediul rural. Individul crește mai întâi în înălțime și mai apoi în greutate. O dată cu dezvoltarea masei musculare crește și puterea fizică.

Maturizarea sexuală demarează vertiginos, atât la fete cât și ulterior la băieți.

Debutul, ritmul și nivelul creșterii este influențat de mai mulți factori: condiții climaterice, clasa socio-economică, premise genetice, nutriția, gradul de sănătate al persoanei etc.

Ca aspect, puberul are o alură caricaturală, întrucât își ajustează cu dificultate gestica la noua sa configurație. Ansamblurile vestimentare sunt adeseori grotești, obligatoriu făcute pentru a epata anturajul. Moda grupului devine imperativă pentru adolescent. De asemenea adolescentul este mult prea preocupat de părul său, încercând noi freze, tot din dorința de a epata.

În adolescență, ritmul de creștere se temperează treptat, dar continuă lent până la 25 de ani.

Caracteristici psihologice

În pubertatecoexistă două stadii de evoluție a intelectului: atât stadiul operațiilor concrete cât și stadiul operațiilor formale. Este prezentă îndeosebi capacitatea de sinteză, generalizare, analiză, abstractizare, comparație, schițându-se abia mai târziu capacitatea de a utiliza algoritmi.

Treptat se formează judecăți și raționamente tot mai complexe, precum și o curiozitate intelectuală deosebită, gândirea căpătând un caracter critic.

În adolescențăeste specific stadiul operațiilor formale (așa cum spune Piaget – punctul terminus în evoluția gândirii și inteligenței). Acum individul operează ușor cu domeniul abstracțiunilor, rezolvă probleme complexe, ipotetice, logice. Se constată și o nevoie de sistematizare a cunoștințelor, un spirit experimental, capacitatea de a folosi strategii euristice, dar și fapte din realitate.

Curiozitatea atinge un apogeu, precum și nevoia de a filosofa, ceea ce contribuie la apariția primei concepții despre lume și viață a individului.

În pubertateeste specifică memoria voluntară, logică, de scurtă durată, deși funcționează și cea de lungă durată.

În ceea ce privește limbajul, crește debitul verbal oral și cel scris.. vocabularul se îmbogățește prin termeni din știință, tehnică, literatură și dispar expresiile fonematice parazite. Exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă. Este specifică vorbirea în jargon, populată cu expresii pitorești, teribilisme, vulgarisme. Apare un anumit stil personal în exprimare, se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne, dar apare și plăcerea discuțiilor în contradictoriu.

Motivația și afectivitatea sunt elemente dominante în această perioadă. Conform piramidei trebuințelor(Maslow, 1954), adolescentul le parcurge acum pe toate:

• fiziologice (foame, sete, sex, odihnă);
• securitate;
• dragoste și afiliere la grup;
• stimă și statut;
• cunoaștere;
• estetice;
• autorizare, valorificare a propriului potențial.

In pubertate specifice sunt trebuințele de securitate, precum și cele de dragoste și afiliere la grup.

În adolescențăîntregul set este prezent, critice fiind trebuințele sinelui (de cunoaștere și estetice).

În adolescența prelungităse manifestă cu pregnanță trebuința de autorealizare.

În ceea ce privește motivația și pârghia recompensă-pedeapsă, s-a constat că succesul și recompensa sunt mai stimulative decât insuccesul și pedeapsa. Nu trebuie pedepsit un eșec pentru că accentuează sentimentul de insecuritate. În pubertate dacă pedeapsa este supradimensionată apare revolta, dacă e subdimensionată apare culpabilitatea. Pentru elevii slabi este mai stimulativă încurajarea, iar pentru cei buni reproșul discret.

În pubertate afectivitatea are un caracter vulcanic. Emotivitatea oscilează între extreme. Toată gama de stări afective este prezentă: anxietate, teamă, timiditate. S-a constatat că față de stres puberul manifestă intoleranță, reacționând recalcitrant. Relațiile sunt mai tensionate în raport cu familia, deoarece aceasta manifestă cea mai veche și cea mai perseverentă tutelă, iar adolescentul vrea independență. La această vârstă, copilul preferă prieteni de același sex, manifestând o atitudine ostilă față de sexul opus, la începutul perioadei pubertății.

În adolescență viața afectivă se nuanțează; emotivitatea devine mai echilibrată. Apar sentimentele superioare: intelectuale, estetice, morale. În ceea ce privește relațiile cu familia asperitățile se estompează și armonia se restabilește. Față de sexul opus apare o deschidere particulară, adolescența fiind caracterizată ca vârsta celor mai frenetice iubiri. La început adolescentul are aspirații înalte față de alegerea partenerului asupra căruia să-și răsfrângă dragostea (un star de muzică, o vedetă etc.), dar mai apoi iubirea devine terestră, astfel încât, după 18 ani adeseori apar primele cupluri maritale.

Pubertatea și adolescența se caracterizează prin definitivarea și stabilizarea structurilor de personalitate, fenomen care se produce pe la 14-15 ani. Procesul de consolidare și diferențiere a eu-lui intim și a eu-lui social, proces care demarează încă din copilărie, devine alert în pubertate, dar nu cunoaște o autentică desăvârșire decât în adolescență.

Există trei dominante care dau culoare și specificitate adolescenței:

• cristalizarea conștiinței de sine;
• identitatea vocațională;
• debutul independenței.

Fenomenul de cristalizare a conștiinței de sineimplică, la rândul său, trei fațete: identificarea eu-lui corporal(preocuparea față de propriul corp, vestimentație, freză etc.), a eu-lui spiritual(capacitatea individului de a-și evalua corect propria activitate, precum și nivelul de cunoștințe și aptitudinile pe care le posedă) și a eu-lui social(reputația socială a individului și conștientizarea statutului și rolului pe care le îndeplinește în prezent sau cele pe care le proiectează în viitor).

Identitatea vocațională desemnează abilitatea persoanei de a-și cunoaște calitățile și defectele, ca pe baza lor să poată decide asupra viitoarei cariere, opțiunea sa profesională. Dacă puberul manifestă abilitate, îndeosebi în cunoașterea trăsăturilor de caracter și a intereselor, la adolescent apare capacitatea de a-și defini aptitudinile. Progresul pe care copilul și adolescentul le înregistrează în ceea ce privește capacitatea de autocunoaștere poate fi datorat exercițiilor special organizate în cadrul școlii. Rezultă de aici necesitatea proiectării unor programe, care să stimuleze formarea și dezvoltarea imaginii de sine.

Dobândirea independenței se referă la trei planuri majore pe care și le face individul pentru el însuși: valoric, afectiv, material. Întrucât adolescentul este orientat predominant spre viitor, asistăm acum la cristalizarea unui ideal, ceea ce se realizează prin identificarea cu alte persoane renumite. Idealul, în adolescență are câteva note distinctive: adolescentul refuză orice șablon, își asumă responsabilități și își reconstruiește personalitatea.

crys/febr.2016