Limbajul si Gândirea – referat

Limbajul si Gândirea

Gândirea – se defineste ca proces cognitiv de însemnatate central si în reflectarea realului care prin intermediul abstractizarii si generalizarii coordonate în actiuni mentale extrage si prelucreaza informatii despre relatiile categoriale si determinative în forma conceptelor, judecatilor si rationamentelor.

Gândirea si limbajul apar si in sistemului intelectual, sunt strâns legate si se interconditioneaza, desi nu sunt fenomene identice.

Deci, gândirea se formează și se dezvoltă prin intermediul limbajului în absența căruia rămâne la un stadiu primitiv (a se vedea cazurile de copii sălbatici sau copiii surzi din naștere).

Operațiile gândirii sunt transformări mentale ale obiectelor și fenomenelor care nu pot fi prelucrate decât prin intermediul limbajului: analiza (desfacerea întregului în părțile componente) ca și sinteza (refacerea intregului) necesită urtilizarea limbajului; comparația (relevarea asemănărilor și a deosebirilor dintre obiectele gândirii pe baza unui criteriu), de asemenea, abstractizarea, reținerea unor însușiri prin renunțare la altele) și generalizarea (formarea claselor pe obiecte și fenomene) presupune intervenția limbajului ca suport sau instrument pentru vehicularea semnificațiilor corăspunzătoare.

Limbajul este un fenomen individual de natura si fiziologica si psihologica.

Componentele: emitator, mesajul, codul, canalul de transmisie, receptorul.Limbajul realizeaza dobândirea semnificatiilor obiectelor si fenomenelor lumii înconjuratoare, facând posibila dezvoltarea gândirii pentru care el joaca rolul unui instrument indispensabil. Procesualitatea gândirii duce la: idei, concluzii, sisteme cognitive încheiate.
O altă componentă esențială a unui sistem de comunicare este conexiunea inversă ce are rolul de a regla emisia mesajelor în funcție de efectele produse.
Limbajul fiind “limba în acțiune” sau limba preluată (interiorizată) și utilizată de fiecare subiect uman (care o găsește la naștere gata constituită), înseamnă că limbajul preia și latura semantică a limbii.

Gândirea are patru caracteristici de ansamblu: flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea si elaborarea.
Trebuie sa amintim ca de asemenea, că gândirea, ca proces logic, realizează legăturile dintre diferite noțiuni, întrucât acestea nu pot exista separat ci în sisteme de noțiuni de formă piramidală. De aceea gândirea lucrează cu construcții mai complexe, cum sunt judecățile și raționamentele; acestea trebuie să se materializeze în construcții lingvistice mai complexe decât cuvântul, cum sunt propozițiile și frazele.

Așa cum în cadrul limbajului, utilizarea vocabularului unei limbi nu se poate face în absența unor reguli gramaticale, tot așa, în cadrul gândirii, utilizarea notiunilor nu se poate face în afara legilor logice care vizează corectitudinea gândirii, adecvarea ei la realitate. De aceea se vorbește despre simetria și solidaritatea normelor gramaticale și a celor logice.

Functiile limbajului :
Functia de comunicare – desemnează rolul primordial al limbajului, de a servi ca mijloc de
transmitere și recepție a informațiilor. În cea mai restrânsă perspectivă, actul comunicării implică în mod obligatoriu următoarele elemente ; emițătorul (E), receptorul (R),repertoriul emițătorului (RE), repertoriul receptorului (RR), un sistem de coduri, canalul de comunicare, feedback’
Functia emotional-expresiva – scoate in evident faptul ca că, odată cu comuniarea și
cunoașterea, limbajul are un rol important și în viața emoțională: permite exprimarea stărilor emoționale proprii și identificarea stărilor emoționale ale altor persoane. Acest rol se realizează în primul rând prin expresiile verbale utilizate (ce spunem despre ceea ce simțim la un moment dat), dar și printr-o serie de mijloace de expresivitate specifice de tip nonverbal și paraverbal specifice.
Dintre mijloacele nonverbale amintim:
mimica (ansamblul expresiilor date de modificarile elementelor mobile de la nivel facial:
ochi, sprâncene, buze și comisuri bucale, frunte, pomeți, bărbie etc.);
gestica (ansamblul expresiilor la care participă alte elemente mobile ale corpului: mișcarea
mâinilor, direcția privirii, înclinarea capului, orientarea corpului etc);
modalitati de expresie de care e responsabil sistemul nervos parasimpatic: transpirația,
tremurul, paloarea sau înroșirea feței, ritmul și amplitudinea respirației, dilatarea pupilelor, etc.
Functia imperativ persuasiva
atestă capacitatea de a influența, prin intermediul limbajului, voința altor persoane, de a induce altora o idee sau o stare afectivă proprie. Această funcție se realizează prin conținutul semantic al mesajului, prin latura expresivă a acestuia, dar și printr-o serie de mijloace de persuasiune, cum sunt:
mijloace prin care solicităm unei persoane să săvârșeasc un anumit act: aluzia, apropos-ul,
rugămintea, cerința fermă, ordinul, comanda etc. Alegerea unuia sau altuia dintre mijloacele existente depinde de raportul existent între emițător și receptor;
mijloace prin care solicităm întreruperea unor acțiuni: rugămintea, reproșul, interdicția,
amenințarea etc;
mijloace de convingere a interlocutorului: propunerea, invitația, prevenirea, sfatul, etc.
Toate aceste mijloace de persuasiune sunt importante și utile în domeniul vânzărilor, al actoriei, negocierii etc.
Un al doilea aspect acoperit de funcția imperativ-persuasivă a limbajului este influențarea voinței și a stărilor afective proprii, sub formă de imbolduri, fraze autoîncurajatoare, mesaje pozitive etc.
Functia ludica – se referă la posibilitatea construirii prin limbaj a unor asociații verbale de efect,
care pot merge de la rime, consonanțe, ciocniri de sensuri, până la creația artistică în forma poeziilor, proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor etc. În alți termeni, prin această funcție limbajul răspunde nevoii umane de joc, ce poate să meargă de la simplul joc de cuvinte până la creația artistică.

Gândirea – se defineste ca proces cognitiv de însemnatate central si în reflectarea realului care prin intermediul abstractizarii si generalizarii coordonate în actiuni mentale extrage si prelucreaza informatii despre relatiile categoriale si determinative în forma conceptelor, judecatilor si rationamentelor.

Gândirea si limbajul apar si in sistemului intelectual, sunt strâns legate si se interconditioneaza, desi nu sunt fenomene identice.

Deci, gândirea se formează și se dezvoltă prin intermediul limbajului în absența căruia rămâne la un stadiu primitiv (a se vedea cazurile de copii sălbatici sau copiii surzi din naștere).

Operațiile gândirii sunt transformări mentale ale obiectelor și fenomenelor care nu pot fi prelucrate decât prin intermediul limbajului: analiza (desfacerea întregului în părțile componente) ca și sinteza (refacerea intregului) necesită urtilizarea limbajului; comparația (relevarea asemănărilor și a deosebirilor dintre obiectele gândirii pe baza unui criteriu), de asemenea, abstractizarea, reținerea unor însușiri prin renunțare la altele) și generalizarea (formarea claselor pe obiecte și fenomene) presupune intervenția limbajului ca suport sau instrument pentru vehicularea semnificațiilor corăspunzătoare.

Notiunea este instrumentul de baza al gândirii, este condensarea selectiva sau integrarea de informatii despre însusirile generale si esentiale ale anumitor clase de obiecte. Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu gandire si limbaj.

Gandirea si limbajul se afla intr-o stransa legatura, ele evoluand prin interconditionarea pe tot parcursul dezvoltarii umane. Dupa cum s-a vazut, limbajul are o strânsa legatura si cu activitatea de formare a operatiilor gândirii prin interiorizarea actiunilor, dar si cu dezvoltarea gândirii prin intermediul controverselor. Desi cele doua procese nu se suprapun, ele sunt intim legate si au o dezvoltare complementara evidenta.

Existenta limbajului este o expresie a culturii noastre, a uneltelor si simbolurilor dezvoltate de umanitate.
Învatarea limbajului (a semnelor) este posibil si datorita socializarii indivizilor umani. Relatia gândire-limbaj a fost amplu studiate de catre Vîgotski. Savantul rus a sustinut ca la copilul foarte mic, odata cu dezvoltarea limbajului începe si dezvoltarea gândirii acestuia. Vîgotski descrie trei stadii în dezvoltarea limbajului care, pe masura evolutiei lor devin tot mai intim legate cu gândirea. Fiecare dintre aceste stadii îndezvoltarea limbajului are functii proprii.

Primul stadiu (0-2 ani) si stadiul limbajului social sau al vorbirii externe. În acest stadiu legaturile limbajului cu gândirea sunt mai putin evidente. Copiii utilizeaza acest tip de limbaj pentru a controla comportamentul celor din jur si pentru aexprima gânduri simple, emotii, dorinte.

Al doilea stadiu (3-7 ani)

E stadiul limbajului egocentric. Acest tip de limbaj este “podul” între limbajul primitiv si public, specific primului stadiu si limbajul sofisticat, interior, specific celui de-al treilea stadiu. În acest stadiu, copiii îsi vorbesc lor însisi, fara s a tina cont daca cineva îi asculta sau nu. Practic, ei gândesc cu voce tare, în încercarea de a-si directiona propriul comportament.

Al treilea stadiu este stadiul limbajului interiorizat, pentru sine. Este tipul de limbaj utilizat de copiii mari si adulti. Prin acest tip de limbaj individul îsi poate directiona gândirea si propriul comportament. Dezvoltarea acestui tip de limbaj permite dezvoltarea tuturor formelor gândirii si desfasurarea functiilor mentale superioare. Pentru a fi capabil de limbaj coerent, copilul trebuie sa si-l însuseasca si acest proces se poate realiza numai în strânsa interdependenta cu gândirea. La început cuvintele nu spun nimic copilului sunt doar sunete care îi directioneaza atentia. Prin asocierea cuvintelor cu obiecte reale se înlesnesc operatiile gândirii

Disocierea dinte gândire și limbaj se manifestă pregnant în învațarea, mai bine zis “memorarea”, mecanică ce se oprește la nivel formal, pur verbal, fără a pătrunde prin înțelegere în esența lucrurilor și fenomenelor.

De aceea funcțiile (rolurile) esentiale ale limbajului sunt inseparabile: funcția de comunicare se realizează în unitate cu cea cognitivă și ambele sunt dependente de cea reglatorie; funcția persuasivă (de convingere ar fi imposibilă în absența raționamentelor; funcția dialectică a limbajului este implicată chiar în soluționarea conflictelor problematice.

La nivelul personalității, limbajul, în toate formele sale, este un indicator cert al capacității intelectuale; bogăția vocabularului, corectitudinea gramaticală, cursivitatea logică a flexivității și fluenței gândirii. În același timp, dovada ințelegerii, deci a funcționalități gândirii) nu se poate face decât prin intermediul verbalizării, exteriorizării prin limbaj a ideilor.

În concluzie, unitatea în interacțiune (reciprocă) a gândirii și limbajului poate fi considerată un punct de pornire cu rol central în ințelegerea interdependenței tuturor fenomenelor în cadrul complexului sistem psihic uman și a integrării acestuia în mediul socio-cultural care îl condiționează.