Viscolul

Viscolul de Vasile Alecsandri

Crivățul din miazănoapte vâjâie prin vijelie,

Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.

Valuri albe trec în zare, se așează-n lung troian,

Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul frământă lumea! Lupii suri ies după pradă,

Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.

Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,

Și răchitele se-ndoaie lovindu-se de pământ.

Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate

Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.

Și-n departe se aude un nechez răsunător…

Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal și călător!

Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire

Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire

O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind

Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!