Aventurile lui Huckleberry Finn

Persoanele care vor încerca să găsească o justificare acestei povestiri vor fi date în judecată; persoanele care vor încerca să identifice o morală in cuprinsul ei vor fi surghiunite; persoanele care vor încerca să-i găsească vreo intrigă anume vor fi împușcate. Din ordinul autorului

CAPITOLUL I

N-aveți de unde să știți cine sînt, dacă n-ați citit cartea Aventurile lui Tom Sawyer dar n-are a face. Cartea a fost scrisă de domnul Mark Twain, iar cele istorisite într-însa sînt în mare parte adevărate. A mai pus și de la el, pe ici pe col,o ia, o nimica toată dar, îndeobște, tot ce spune e adevărat. Cui nu i se întîmplă să mintă din cînd în cînd? Poate doar mă tușii Polly, văduvei Douglas sau, cine știe, lui Mary.

In carte era vorba și de Polly, mătușa lui Tom, și de Mary, și de văduva Douglas si, precum v-am mai zis, în afară de unele lucruri trase de păr, cartea spunea adevărul adevărat.

Iată cum se isprăvea cartea: Tom si cu mine am găsit banii ascunși de tîlhari în peșteră și ne-am îmbogățit., Ne-am ales fiecare cu cîte sase mii de dolari de aur. Un munte de bani, cînd îi puneai unul peste altul. Judele Thatcher i-a luat si i-a pus să clocească dobîndă, cîte un dolar pe zi, și asta tot anul, va să zică o grămadă de bani, cu care nu mai știai ce să faci. Văduva Douglas m-a înfiat, jurîndu-și să facă din mine „un om țivilizat”. îmi venea tare greu să stau toată vremea în casă, din pricina văduvei care era groaznic de așezată și de tipicară în tot ce făcea. De-aia, cînd n-am mai putut să rabd, am sters-o. Mi-am pus zdrențele alea vechi și m-am mutat iar în poloboc, bucuros că-s slobod. Dar Tom Sawyer m-a dibăcit si mi-a dat de veste că are de gînd să pună pe roate o bandă de hoți, în care, dacă m-aș întoarce, la văduvă și m-aș face băiat de treabă; aș putea intra și eu.

Așa că m-am întors, cum m-a văzut, văduva a început să bocească, zicînd că-s o biată oaie rătăcită si multe altele, ce-i drept fără nici o răutate din parte-i. Apoi m-a vîrît iarăși în hainele alea noi, în care m-apucau nădu-șelile și mă simțeam ca-n chingi. Și atunci vechea poveste anceput din nou. Cînd văduva suna clopoțelul pentru cină, trebuia să dau fuga numaidecât si, odată așezat la masă, n-aveam voie să încep să mănînc: trebuia să aștept pînă ce văduva, cu bărbia în piept, blagoslovea bucatele, cu toate că nu le lipsea nimica, atîta doar că fiecare fel era gătit în alt vas. Cînd le pui pe toate într-o strachină, e altceva: se amestecă între ele, se fac mai zemoase șl ție mai mare dragul să le mănînci.

După cină, văduva își lua cartea și începea să mă dăscălească despre Moise și cosulețul de papură. La-nceput ardeam de nerăbdare să știu ce-i cu el, dar cînd am aflat că Moise răposase de mult, nu m-am mai sinchisit de el, pentru că, între noi fie vorba, nu. prea mă dau în vînt după ăi morți.

Odată, cînd am vrut să fumez și eu pipă, i-am cerut voie văduvei. Dar ți-ai găsit! Zicea că nu-i frumos, că-i un obicei mitocănesc si c-ar trebui să mă las de fumat. Așa-s unii oameni. Se apucă să ponegrească niște lucruri de care n-au habar! Văduva îi tot dădea zor cu Moise, un cetățean care nici măcar nu-i era rudă și care, fiind mort, nu mai putea fi de folos nimănui; în schimb, mă învinuia într-una de o treabă care, orice s-ar zice, tot e bună la ceva. Unde mai pui că și văduva trăgea tutun pe nas, dar pas de-i spune ceva, ea cică avea dreptul.

Soră-sa, miss Watson, o fată bătrînă, cu ochelari pe nas și cam sfrijită, care de cîteva zile venise să stea la ea, m-a încolțit apoi cu un abecedar. M-a canonit așa cam un ceas, pîn-a potolit-o văduva. Eram la capătul răbdărilor. O oră întreagă după aceea m-am plictisit de moarte, simțeam că înnebunesc. Miss Watson mă cică-lea mereu: „Huckleberry, ia-ți picioarele de-acolo”, „Huck-, leberry, nu te ghebosa, stai drept”. Și după un minut începea iar: „Huckleberry, nu mai căsca și nu te mai întinde așa. De ce nu-ncerci să te porți ca lumea?”

Cînd a început să-mi vorbească despre iad, i-am spus cinstit că mi-aș dori să fiu acolo. Asta a scos-o din sărite, măcar că n-o spusesem cu răutate. Nu voiam decît să plec oriunde, numai să plec; doream o schimbare, de orice fel.

Mi-a zis atunci că nu se cade să vorbesc așa, că ea n-ar fi spus niciodată una ca asta și că, în ce-o privește, va face totul ca să ajungă în rai. Cît despre mine, socotind că nu-i nici o scofală să mă duc într-un loc unde o să vină și ea, m-am hotârît să nu-mi dau silința s-o însoțesc. Firește că nu i-am spus-o, ca să n-o ațîț și mai mult ar fi făcut gălăgie.

Miss Watson îi tot dădea înainte cu raiul. Așa-i era felul: cînd începea să-i turuie gurița nu era chip s-o oprești. In rai—zicea ea—oamenii n-au altă treabă decît să se plimbe toate ziulica și să cînte la harfă, în vecii vecilor. După părerea mea, nu era cine știe ce pricopseală, însă nu i-am spus nimic. Am, întrebat-o numai, ce crede: Tom Sawyer ar putea nimeri si el în rai? Firește că nu! mi-a răspuns ea. M-am bucurat din cale-a-fară: nu de alta, dar voiam să fiu împreună cu Tom.

Miss Watson m-a tot bătut la cap, pîn-am simțit că obosesc și mă apucă stenahoria, în curînd au fost chemați în casă negrii și, după rugăciune, toată lumea s-a dus la culcare. M-am suit în odaia mea, cu un capăt de luminare în mînă; l-am pus pe masă, m-am așezat pe un scaun lîngă fereastră și am încercat să mă gîndesc la ceva vesel, dar degeaba. Mă simțeam atît de stingher, încît mai c-aș fi vrut să mor. Stelele străluceau și frunzișul copacilor fremăta- jalnic. De departe se auzea țipătul unei bufnițe, bocind pesemne vreun mort. P-ormă o ciu-vică a început să cîrîie si -un cîine să urle, semn că cineva avea să moară. Iar vîntul îmi tot șoptea ceva la ureche si, nepricepînd ce-mi spune, mă treceau fiori reci. Dinspre pădure se auzi apoi zgomotul pe care-l stîrnesc strigoii cînd vor să ne spună ce au pe suflet și nu se pot face înțeleși; negăsindu-și tihnă în mormînt, sînt nevoiți să cutreiere drumurile si să se tînguie noapte de noapte. Eram atît de abătut și de înfricoșat, încît tare aș fi vrut să am pe cineva lîngă mine. Curînd, un păianjen începu să mi se cațăre ,pe umăr; i-am făcut vînt și a picat taman în flacăra luminării.

Pînă s-apuc eu să mă mișc, se și mistuise. Știam că e semn rău și că-mi aduce nenorocire n-aveam nevoie ca cineva să mi-o spună. Și m-a cuprins un tremurici, de era cit pe-aci să-mi cadă țoalele de pe mine. M-am sculat și am ocolit de trei ori scaunul, făcîndu-mi cruce de fiecare dată. Apoi mi-am legat c-un capăt de ață o șuviță de păr, ca să alung vrăjitoarele. Dar nu prea aveam eu încredere -în chestia asta. Asemenea vrăji are rost să le faci cînd pierzi o potcoavă găsită, pe care voiai s-o atîrni deasupra ușii, dar n-am auzit încă pe nimeni să spună că în felul ăsta ai putea scăpa de ghinion, după ce-ai omorît un păianjen.

M-am așezat iar, tremurînd ca varga, și mi-am scos luleaua. Acum nu era primejdie să afle văduva, fiindcă în toată casa domnea o liniște de mormînt. După nu știu cită vreme, am auzit cum bate orologiul tîrgului bang! bang! de douăsprezece ori, apoi s-a lăsat din nou tăcerea, mai adîncă decît înainte. Dar în curînd am auzit trosnind o creangă undeva în desișul copacilor ceva se mișca pe-acolo. Am stat așa, fără să clipesc, trăgînd cu urechea. Am deslușit cu greu un mieunat, colo jos. Strașnic! Am mieunat si eu încetișor de tot, am stins luminarea și am sărit de pe fereastră pe acoperișul șopronului. De-acolo m-am lăsat în jos si m-am strecurat tîrîș printre copaci. Tom Sawyer era, firește, acolo. Mă aștepta.

descărcare carte......