Psihopedagogia copilului cu dificultăți de învățare - note de curs

Introducere în problematica dificultăților de învățare

Cine sunt copiii cu dificultăți de învățare?

Întrucât domeniul dificultăților de învățare s-a decelat în timp, prin definire diferențială, multă vreme acești copii fie erau considerați copii cu deficiențe de intelect și orientați spre școli speciale, fie erau categorizați ca fiind leneși, neimplicați în învățare, încadrați în categoria eșecului sau a insuccesului școlar.

1.3.1. Foarte scurtă istorie a dificultăților de învățare: deficiență de intelect sau eșec școlar?

Problematica dificultăților de învățare a existat dintotdeauna, însă studierea aprofundată a acestei problematici s-a accentuat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, caracterizându-se prin disocierea domeniului dificultăților de învățare de domeniul educației speciale. Dacă până în anii ’60 dificultățile de învățare erau asociate termenului de deficiență de intelect sau disabilitate intelectuală, începând cu anii 1962-1963, termenul propus pentru a desemna o realitate diferită față de deficiența de intelect a fost cel de disabilitate de învățare (learning disability). Diferența propusă de noul termen a fost una de natură cantitativă, sugerând ideea că disabilitatea de învățare surprinde doar un aspect sau un singur set de aspecte disfuncționale în procesarea neuropsihologică.

Literatura de specialitate actuală introduce o diferențiere mai nuanțată, calitativă propunând termenul dificultate de învățare în locul celui de disabilitate: „O disabilitate este, în esența ei, structural funcțională și, de regulă, prealabilă unei dificultăți. O dificultate este, de cele mai multe ori, o consecință în plan performanțial a unei disabilități, dar ea poate apărea și din multe alte cauze și motive conjuncturale, incidentale, aleatorii” (Ungureanu, 1998). Această interpretare a deschis contextul unei suprapuneri posibile între conceptul de dificultăți de învățare și cel de eșec școlar. Ieșirea din acest impas teoretic s-a realizat printr-o diferențiere între dificultățile de învățare induse și dificultățile de învățare propriu-zise (Ungureanu, 1998, Vrăjmaș, 2007). Dificultățile de învățare induse sunt dificultăți provocate de modul în care se învață (absența unor tehnici de învățare eficientă, lipsa de eficiență școlară, absenteism) sau de mediul în care se învață (deficiențe de predare, suprasolicitare școlară), generând randament scăzut, performanțe sub limita potențialului deținut. Dificultățile de învățare propriu-zise au un caracter structural-funcțional, fiind consecința unei deficiențe de natură organică, constitutivă. În acest mod, domeniul dificultăților de învățare a fost delimitat de domeniul eșecului școlar.

1.3.2. Definiții propuse de instituții și asociații

Pentru a contura un domeniu atât de subtil cum este cel al dificultăților de învățare, este necesară o abordare discriminativă a termenului. Mai jos sunt prezentate o serie de definiții care au abordat de-a lungul timpului termenul de dificultăți de învățare. 

1. Termenul “dificultăți specifice de învățare” înseamnă o tulburare la nivelul unuia sau mai multor procese implicate în înțelegere sau în utilizarea limbajului scris sau oral, care se pot manifesta într-o imperfectă abilitate de a asculta, vorbi, citi, scrie, pronunța sau efectua calcule matematice. Termenul include condiții ca handicap perceptiv, afecțiuni ale creierului, disfuncții minimale ale creierului, dislexie și afazie de dezvoltare. Termenul nu include copiii cu dificultăți de învățare care se datorează în primul rând handicapurilor vizuale, auditive sau motorii, deficienței de intelect, tulburărilor emoționale, dezavantajelor de natură culturale, economice sau de mediu (United States Office of Education, 1977).
2. O dificultate specifică de învățare este o tulburare într-unul sau mai multe procese ale sistemului nervos central implicate în perceperea, înțelegerea și/sau utilizarea conceptelor la nivelul limbajului verbal (oral sau scris) și nonverbal. Această tulburare se manifestă prin deficitul uneia sau mai multora dintre următoarele arii: atenție, raționament, procesare, memorie, comunicare, citire, scriere, pronunție, calcul matematic, coordonare, competență socială și maturitate emoțională (Rehabilitation Services Administration, 1985)
3. Dificultăți specifice de învățare reprezintă o condiție cronică cu origine presupus neurologică și care interferează cu dezvoltarea, integrarea și/sau manifestarea abilităților verbale sau nonverbale. Dificultățile specifice de învățare presupun o condiție handicapantă specifică și variază în manifestări și grad de severitate. De-a lungul vieții, această condiție poate afecta stima de sine, educația, vocația, socializarea și activitățile zilnice de viață (Association for Children with Learning Disabilities, 1986).
4. Dificultăți de învățare reprezintă un termen generic care se referă la un grup eterogen de tulburări manifestate de dificultăți semnificative în achiziția și utilizarea auzului fonematic, pronunției, cititului, scrisului, raționamentului al abilităților matematice sau al aptitudinilor sociale. Ele au un caracter intern și se presupune că se datorează unei disfuncții a sistemului nervos central. Chiar dacă o dificultate de învățare poate fi însoțită de alte deficiențe (senzoriale, mentale, tulburări emoționale sau sociale) sau de alte influențe de natură socială sau de mediu (diferențe culturale, deficit educațional, factori psihogeni) și în special de deficit de atenție, fiecare dintre acestea putând cauza probleme de învățare, dificultățile de învățare nu sunt rezultatul direct al acestor condiții sau influențe (Interagency Committee on Learning Disabilities, 1987).
5. Dificultăți de învățare reprezintă un termen generic care se referă la un grup eterogen de tulburări manifestate de dificultăți semnificative în achiziția și utilizarea auzului fonematic, pronunției, cititului, scrisului, raționamentului sau abilităților matematice. Ele au un caracter intern și se presupune că se datorează unei disfuncții a sistemului nervos central. Chiar dacă o dificultate de învățare poate fi însoțită de alte deficiențe (senzoriale, mentale, tulburări emoționale) sau de alte influențe de natură externă (diferențe culturale, deficit educațional, factori psihogeni), ele nu sunt rezultatul direct al acestor influențe (National Joint Committee on Learning Disabilities, 1988).

1.3.3. Definiții propuse de autori

Samuel Kirk (1962): „O dificultate de învățare se referă la o întârziere, o tulburare, o dezvoltare încetinită în plan emoțional sau comportamental. Ea nu este însă rezultatul întârzierii mentale, al deficiențelor senzoriale sau al factorilor culturali și instrucționali”(cf. D. Ungureanu, 1998).

Bateman (1965): „Copiii ce prezintă dificultăți de învățare sunt aceia care manifestă o discrepanță educativă semnificativă între potențialul lor intelectual estimat și nivelul actual de performanță, discrepanță asociabilă cu tulburări bazice în procesele de învățare care pot fi sau nu conectate cu disfuncții demonstrabile ale sistemului nervos central, dar care nu sunt consecința întârzierii mintale generalizate, carențelor culturale sau educative, al tulburărilor emoționale severe sau al unor deficiențe senzoriale” (cf. Ungureanu, 1998).

După cum se poate observa, definițiile au adăugat din ce în ce mai multă profunzime și acuratețe înțelegerii domeniului dificultăților de învățare, renunțând la aspectele generalizante și adăugând elemente mai discriminative, cu un caracter operațional. S-a creat, astfel, cadrul în care copiii care manifestă aceste disfuncții să poată fi identificați în mod corect și să poată beneficia de intervențiile educative adaptate nevoilor lor de învățare.

1.4. Cum se poate interveni în cazul dificultăților de învățare?

O sinteză a contribuțiilor aduse de diversele definiții se regăsește în răspunsurile la întrebările formulate în următoarele subcapitole.

1.4.1. Cauze și manifestări ale dificultăților de învățare

a. Care sunt cauzele dificultăților de învățare?

Dificultățile de învățare au un caracter intern, cauzele situându-se la nivelul unor disfuncții ale sistemului nervos central. Aceste disfuncții se traduc în alterarea proceselor de achiziție și procesare a informațiilor. b. Cum se manifestă dificultățile de învățare?

Prin dificultăți semnificative în achiziția și utilizarea unuia sau a mai multora dintre următoarele funcții instrumentale: 

• auz fonematic; 
• pronunția sunetelor; 
• citit; 
• scris;
• raționament sau abilități matematice.

c. Când se manifestă dificultățile de învățare?

În ciuda faptului că dificultățile de învățare sunt asociate cu școala, ele apar încă din copilăria timpurie și se manifestă pe parcursul întregii vieți.

1.4.2. Diagnosticarea diferențială a dificultăților de învățare

1. Cum pot fi diagnosticate și evaluate dificultățile de învățare?

Deși la baza dificultăților de învățare stau disfuncții ale sistemului nervos, este posibil ca examinarea medicală neurologică să evidențieze sau nu astfel de disfuncții. De aceea se consideră că elementele esențiale în diagnosticarea dificultăților de învățare sunt obținute prin intermediul evaluărilor de natură psihologică, educațională sau prin evaluarea limbajului.

2. Cum pot fi diferențiate dificultățile de învățare de eșecul școlar? Dar de deficiența de intelect?

Diagnosticarea corectă a dificultăților de învățare presupune activarea unor precauții pentru a nu fi confundate cu alte tulburări specifice care afectează capacitatea de învățare. Diagnosticul diferențial al dificultăților de învățare se aplică pentru următoarele tulburări (cf. Ungureanu, 1998):

• deficiența mentală ușoară se caracterizează prin coeficient de inteligență aflat în mod constant sub limita normală, în timp ce în cazul dificultăților de învățare acesta este normal sau uneori peste medie; 
• efectele didascogene majore și prelungite se reflectă în scăderea performanțelor elevului ca urmare a așteptărilor scăzute ale cadrului didactic, în timp ce performanțele scăzute manifestate de elevul cu dificultăți de învățare sunt intrinseci acestuia, nu depind de așteptările cadrului didactic;
• tulburările afective grave sunt cele care destructurează întreaga conduită a elevului, afectând și performanțele școlare ale acestuia, în timp ce dificultățile de învățare afectează doar conduita și performanța școlară, diminuând-o;
• problemele atitudinal-caracteriale reflectă o atitudine deficitară a copilului față de muncă și activitate în general, în timp ce dificultățile de învățare nu corelează cu acest tip de atitudine, din contră, unii copii cu dificultăți de învățare se dovedesc foarte sârguincioși, perseverenți, dar în ciuda eforturilor făcute, performanțele lor rămân slabe;
• tulburările curente și pasagere de învățare au un caracter temporar, contextual, în timp ce dificultățile de învățare au un caracter intrinsec, putându-se agrava în timp;
• tulburările de adaptare, acomodare și asimilare a mediului școlar ambiant au, de asemenea, un caracter temporar, apărând la începutul unui ciclu de școlaritate sau la schimbarea mediului școlar, în timp ce dificultățile de învățare apar independent de aceste momente sau situații;
• tulburările comportamentale pot însoți uneori dificultățile de învățare în sensul că un elev cu dificultăți de învățare, neputând să-și satisfacă nevoia de apartenență socială sau nevoia de stimă și statut prin performanțe școlare poate recurge la comportamente indezirabile care pot obține satisfacție în acest registru motivațional. Însă tulburările comportamentale se diferențiază de dificultățile de învățare prin caracterul lor pasager, în momentul în care se intervine printr-un management corect al comportamentului se diminuează sau dispar. Dificultățile de învățare necesită, în principal, intervenție strategică în plan cognitiv pentru a se modifica. 

Tabelul de mai jos prezintă, într-o manieră sintetică, diferențele propuse de D. Ungureanu (1998, cf. Mondero, 1990), posibilitățile de a diferenția dificultățile de învățare de eșecul școlar. Pentru a răspunde întrebării formulate la începutul acestei secvențe, am adăugat deficiența de intelect astfel încât cititorul să poată beneficia de câteva repere concrete în diagnosticul diferențial al dificultăților de învățare. 

Domeniul dificultăților de învățare se delimitează de cel al altor disfuncții școlare, acoperind o arie specifică de problematici și solicitând intervenții educative specifice. Modelul propus în cadrul următorului capitol creează cadrul în care dificultățile de învățare pot fi înțelese și abordate conform caracterului unic în care se pot manifesta la copii.

1.4.3. Intervenția în cazul dificultăților de învățare

1. Cine poate ajuta o persoană cu dificultăți de învățare?

Persoanele cu dificultăți de învățare pot primi sprijin educativ atât din partea unui personal specializat (medici, logopezi, psihologi, psihopedagogi, pedagogi), cât și din partea cadrelor didactice, prin intermediul unui curriculum adaptat sau a părinților implicați în educarea eficientă a propriilor copii. Trebuie subliniată, însă, nevoia evidentă de intervenție specializată, prin programe individualizate.

2. Ce se poate schimba în cazul copiilor cu dificultăți de învățare?

Având în vedere caracterul etiologic intern al dificultăților de învățare, dificultățile de învățare pot fi remediate, în sensul obținerii unor performanțe similare sau apropiate elevilor care nu manifestă dificultăți de învățare. Însă modul de învățare, strategiile utilizate în cadrul învățării vor fi diferite la acești copii. În acest sens sunt frecvent manifestate opinii conform cărora „dificultățile de învățare nu se vindecă”, intervenția specializată însemnând o instrumentare eficientă pentru a obține performanțe.

3. Cum se poate produce schimbarea în cazul dificultăților de învățare?

Întrucât există numeroase abordări ale dificultăților de învățare, nu ne propunem în cadrul acestei lucrări să trecem în revistă lista acestora. Educația cognitivă este una dintre aceste abordări pentru care optăm și care propune ca modalitate de acțiune asupra funcționării cognitive „acțiunea, medierea și metacogniția” (Loarer, 1998). Sunt sintetizate, astfel, abordarea activă specifică modelului constructivist de tip piagetian, perspectiva medierii sociale propuse de Vâgotski și Bruner și „învățarea învățării” dezvoltate în modelele propuse de Sternberg și Feuerstein. Așa cum se poate observa, acțiunea de schimbare nu se petrece într-un mediu specializat, ci este accesibilă în perimetrul obișnuit al școlii. Învățarea școlară poate reprezenta un cadru eficient de schimbare în cazul dificultăților de învățare (Gherguț, 2006). Cu atât mai mult cu cât programele educaționale incluzive oferă pârghii importante la nivelul integrării sociale a elevului. 

4. Care este riscul nedescoperirii și neintervenției în cazul dificultăților de învățare?

Nedescoperirea sau încadrarea defectuoasă a performanțelor scăzute ca rea voință sau indolență poate duce la aprofundarea dificultăților și însoțirea acestora de scăderea interesului pentru învățare, a stimei de sine, a integrări sociale și profesionale a persoanei. Depistarea timpurie și prevenția sunt abordări binevenite în domeniul dificultăților de învățare.

În consecință, un check-list care ar permite încadrarea unui copil în categoria dificultăților de învățare cuprinde următoarele aspecte:

1. diferență semnificativă între aptitudinile sale intelectuale și performanța școlară;
2. nu a avut succes școlar sau progresul școlar a fost minim;
3. prezintă dificultăți în a utiliza instrumente și strategii educaționale de care colegii săi poate beneficia cu ușurință;
4. performanțele sale școlare sunt inferioare celor ale colegilor;
5. manifestă dificultăți de pronunție;
6. manifestă dificultăți în însușirea scris-cititului;
7. manifestă dificultăți la nivelul calculului matematic și al rezolvării de probleme;
8. manifestă dificultăți psihomotorii, spațiale și de orientare;
9. manifestă dificultăți de comunicare și relaționare socială care afectează negativ învățarea.

* * *

Pentru a sintetiza demersurile analitice efectuate în cadrul acestui capitol menționăm definiția dificultăților de învățare care va fi utilizată operațional în cadrul acestui curs:Dificultățile de învățare sunt manifestări performanțiale sub potențialul persoanei determinate de afectarea sistemului instrumental cognitiv și socioemoțional implicat în învățare, fără a fi identificate deficiențe neurosenzoriale sau factori educativi deficitari. 

Capitolul care urmează va dezvolta această definiție la nivelul unui model operațional care să permită abordarea educativă a dificultăților de învățare.

curs pdf.........