Mijloace didactice in abordarea ludica
Aa
Mijloace didactice in abordarea ludica
Cum varsta la care ne referim este aceea a jocului, cum abordarea ludică ocupă, in variante multiple, locul central in strategia educației preșcolare și a micii școlarități, mijloacele folosite trebuie să răspundă aceleiași particularități.
a) Materialele didactice propriu-zise, cumpărate sau confecționate de educatoare și chiar de copii uneori, care slujesc realizării activităților cu apel la contactul direct-acțional cu conținutul abordat.
Enumerăm cateva dintre materialele ce aparțin acestei categorii:
- obiecte concrete (fructe, jucării de toate tipurile, obiecte de uz caznic, de uz didactic etc.) ce sunt supuse observației;
- tablouri sau planșe cu imagini utilizate in povestiri, repovestiri, conversații etc; jetoane cu imagini, piese - figuri geometrice (trusele LOGI) pentru activitățile matematice și nu numai;
- creioane, culori, acuarele, plastilină, hartie, lipici, panze de diferite tipuri etc., cu care se lucrează la abilitați manuale, la exerciții grafice, la activitățile plastice;
- instrumente muzicale: muzicuțe, instrumente de percuție, de suflat cu care se lucrează la muzică;
- costume, măști pentru dramatizări; material mărunt de construcții (trusele LEGO);
- planșe de lucru individual cu sarcini interdisciplinare (uneori sub formă de caiete speciale);
- filme, cărți cu imagini și text scurt, pentru copii etc.
b) Mijloace necesare susținerii derulării actului didactic: casetofon, video, TV, radio, tablă magnetică, suporturi diferite, mobilier adecvat pentru jocurile de creație, pentru serbări, biblioteca cu literatură pentru copii etc.
c) Mijloace ale realității inconjurătoare - care se constituie, mai degrabă ca un cadru de extindere a actului educativ dincolo de granițele grădiniței: parcul, strada cu oamenii și viața ei, pădurea, marea, raul, uzina, ce se oferă ca un cadru de observare dirijată complexă;
filmele, spectacolele de teatru de păpuși, de teatru cu actori, concerte ; natura insăși cu frumusețile ei. parcurgand ciclul celor patru anotimpuri este un mijloc la care educatoarea recurge cu prilejul excursiilor organizate etc.
Deosebit de important pentru eficienta activității educative este ca alegerea metodelor didactice să fie corelată cu mijloacele utilizate, iar locul și rolul acestora să fie bine cunoscut și fructificat.