Steaua fără nume

Actul I

Gara mică în provincie. Biroul șefului de gară, care este în același timp “birou de mișcare, telegraf”, “cassa de bilete”. In peretele din fund o fereastră dublă, iar mai la dreapta o ușe cu geam și ușa cu fereastra dă în spre peron. Se văd prin ferestrele afumate, peronul gării, doi stâlpi de felinar, linia ferată, câteva vagoane de marfă, trase undeva mai departe pe o “linie moartă”.

Între fereastră și ușe, fixată în perete, un orologiu mare, în fund, arătătoarele înțepenite în cadran, arătând 3 și 12 minute.

In peretele din stânga, o ferestruie mică, pătrată, de ghișeu, răspunzând de sigur în sala de așteptare, pe unde se cumpără și se vizează biletele.

In restul încăperii, mobilă și ustensile adecuate. Un aparat telegrafic, frâne, telefon etc. Pe pereți un mers al trenurilor și diverse tabele și avize ceferiste.

La ridicarea cortinei nu e nimeni în scenă. Telefonul sună, aparatul telegrafic bate, amândouă fără răspuns, cine știe de când.

Ușa dinspre peron larg deschisă. O locomotivă manevrează undeva pe o linie secundară gâfâind și suflând din greu. O voce se aude strigând somnoroasă, ferește linia, ferește linia. Un țignal ascuțit, ca un nechezat de mânz, sgomot de tampoane etc.

Între timp telegraful și telefonul sună mereu.

Scena I

Intră șeful, cu chipiul pe cap, un fanion în mână. Merge spre aparatul telegrafic. Se uită la banda de hârtie, o rupe, și pe urmă apasă pe mânerul aparatului telegrafic, care’ amuțește. Se îndreaptă spre telefonul din perete, întoarce de câteva ori manivela, ridică receptorul.

ȘEFUL

Allo, allo… (Nu răspunde nimeni probabil. Acroșează De afară se aude un nou șuerat de locomotivă. Șeful merge spre ușă și din prag strigă, cu mâna pâlnie la gură, peste linie):

Ichim! Ichim! Să fii cu ochii în patru când o trece acceleratul. Vezi. de rațe și de gâște. Să nu-mi calce vreuna, că te pui s’o mănânci… Ș’o plătești. (Iși scoate chipiul și-l pune în cuier. Merge spre masa telegrafului și ia loc acolo și citind încă odată banda ruptă adineaori din aparat. Pe ușe intră un țăran).

ȚĂRANUL

Dacă nu vă e cu supărare…

ȘEFUL

(Sever): Ce poftești d-ta?

ȚĂRANUL

Un belet pentru…

ȘEFUL

Treci la cassa de bilete.

ȚĂRANUL

Păi io ziceam că…

ȘEFUL

Treci la cassa de bilete, n’auzi? (Se ridică de pe scaun și vine spre ușă): Aici intrarea e oprită. Scrie și pe ușe. (Inchide ușa): Intrarea particularilor oprită. Strict oprită. (Țăranul a rămas afară pe peron, în fața ușii ce i s’a închis în nas și o clipă rămâne acolo, ca și când ar silabisi avizul. Pe urmă trece spre stânga, spre fața ferestrei și dispare. Șeful a revenit la birou. Abia s’a așezat, că se și aud ciocănituri în ferestruica din stânga. Șeful ridică oblonul ghișeului, apare capul țăranului).

ȘEFUL

Ce poftești d-ta?

ȚĂRANUL

Să-mi dați un belet pentru…

ȘEFUL

(Scurt): Mai târziu. (Vrea să tragă în jos ferestruica).

ȚĂRANUL

Nu-i aicea cassa de belete?

ȘEFUL

Aicea e. Dar nu e deschis.

ȚĂRANUL

Păi parcă ziceați…

ȘEFUL

N’auzi omule că nu s’a deschis.

ȚĂRANUL

Și când se deschide?

ȘEFUL

Scrie afară. (Trage ferestruica pe jumătate, pe urmă citește un bilet lipit pe geamul ghișeului): “Cassa de bilete se deschide jumătate oră înainte de sosirea trenului”.

ȚĂRANUL

(Introducându-și capul pe sub ferestruică): Și trenul când sosește?

ȘEFUL

Scrie afară. (Trage definitiv oblonul ghișeului. Se așează iar la birou. Pe peron se vede trecând prin fața ferestrei silueta profesorului, care, o secundă mai târziu apare în fața ușii, parcă ezită puțin, ridică privirea spre probabil  orologiul peronului, se uită la ceasul lui de mânași pe urmă deschide ușa).

Scena II

Profesorul 30-32 ani. îmbrăcat curat, chiar îngrijit, dar modest.

PROFESORUL

Bună ziua.

ȘEFUL

(Cordial): Aaaa! Am onoarea, dom’ profesor. Lume nouă.

PROFESORUL

(Din prag): Voiam…

ȘEFUL

Intră, intră te rog.

PROFESORUL

Voiam… voiam numai să întreb… ceasul de afară de pe peron… merge înainte?

ȘEFUL

Uneori. Alteori rămâne în urmă.

PROFESORUL

Așa gândeam și eu… fiindcă…

ȘEFUL

(Arătându-i un scaun): Da ia poftim. Nu iei loc?

PROFESORUL

Nu, mulțumesc. Intrasem doar să văd cât e ceasul. (Se uită la orologiul din perete): 3 și 12… Nu se poate. (Se uită la ceasul lui de mână).

ȘEFUL

De ce? Cât e la al d-tale?

PROFESORUL

7 fără 20.

ȘEFUL

Păi așa o fi. (Se duce spre orologiu și întoarce cu degetul minutarele): Le mai așez și cu mâna… că dacă ar fi să mă iau după ele…

PROFESORUL

Dar atunci… atunci d-ta nu știi niciodată cât e ceasul.

ȘEFUL

Ei asta-i… Cum să nu știu? Când trece 747 dinspre Câmpina, e 8. Când vine 115 dinspre Sinaia, e 8,20: când se încrucișează 63 cu 97, e 12 și 5. Când vine d-ra Cucu, e 7. Șapte precis.

PROFESORUL

Și dacă întârzie?

ȘEFUL

Cine? D-ra Cucu? N’o cunoști.

PROFESORUL

Nu. Trenul. Cum știi d-ta când întârzie trenul?

ȘEFUL

Dar ce zor am să știu? Pe mine mă găsește totdeauna aici, la datorie.

PROFESORUL

Totuși, bunăoară astăzi… Personalul… Vine la timp?

ȘEFUL

De ce? Pleci undeva? Aștepți pe cineva?

PROFESORUL

Da… Aștept.

ȘEFUL

Pe cine?

PROFESORUL

Adică, de fapt nu aștept. I-am dat lui Pascu să-mi aducă ceva dela București.

ȘEFUL

Care Pascu?…

PROFESORUL

Pascu… cu magazinul general, de pe ulița veche.

ȘEFUL

A! Omul nostru. L-am văzut azi dimineață când a plecat.

PROFESORUL

(Parcă puțin neliniștit): Ai vorbit cu el? Ți-a spus că se întoarce diseară?

ȘEFUL

N’am prea vorbit, că-mi era somn. Am fost azi noapte la Judecător la un poker. M’au lăsat lefter al dracului, dar știi lefter.

PROFESORUL

Prin urmare n’ai vorbit cu Pascu?

ȘEFUL

Eu nu, dar nevastă-mea i-a dat nu știu ce, să-i cumpere dela București, niște panglici, niște ace. Că chiar îi ziceam: ce te sculași femee cu noaptea ‘n cap, să bați capul omului.

PROFESORUL

(Preocupat, uitându-se la ceasul din perete și pe urmă la al lui): Numai de n’ar întârzia.

ȘEFUL

Dar de ce? E o chestie importantă?

PROFESORUL

(Evasiv): Da… Vezi…

ȘEFUL

Fac prinsoare că iar e vorba de o carte.

PROFESORUL

(Ca și cum s’ar scuza): Da…

ȘEFUL

(Dojenitor): Nu te mai lași de cărți dom’ Profesor.

PROFESORUL

E o carte mai… Cum să-ți spun eu? mai rară, mai deosebită… O comandasem de mult din străinătate… încă din astă iarnă. Credeam că nu mai vine, că nu se mai găsește… Când ieri dimineața mi-a venit înștiințare dela București, dela librari, că a sosit… Și atunci am rugat pe Pascu…

ȘEFUL

Și n’ai avut răbdare să ți-o aducă acasă. Veniși la gară să-i ieși înainte.

PROFESORUL

O aștept de atâtea luni.

ȘEFUL

Patimă mare cărțile, dom’ Profesor. Da, da, patimă mare. Nu te mai saturi de ele. Uite, chiar azi noapte, stăteam de vorbă cu judecătorul și farmacistul. “Băiat bun Profesorul  zicea Lascu farmacistul  dar are un cusur; toată ziua cu nasu ‘n cărți”.

PROFESORUL

Exagerează.

ȘEFUL

Ba chiar așa e. Nu te vede omul la cafenea, sau la grădină, sau la bodegă… Să mai iei o țuiculiță. Să mai schimbi o vorbă. Să mai faci un pokeraș…

PROFRSORUL

Nu prea am timp.

ȘEFUL

Ei, bravo! îmi plăcuși. Da’ noi, cum avem?… Cum zicea și d-ra Cucu; dacă într’un târg ca al nostru, noi intelectualii….

PROFESORUL

(S’a uitat din nou îngrijorat la ceasul lui apoi la cel din perete): D-le Șef! Eu cred că ceasul d-tale stă.

ȘEFUL

Dar de ce?

PROFESORUL

La mine acum e 7 fără 14.

ȘEFUL

Zău!… (Merge spre ceas și pe urmă mișca limba cea mare a orologiului): Cum trece vremea domnule!

PROFESORUL

Mai e mult până vine personalul?

ȘEFUL

Mai e. Intâiu trece rapidul.

PROFESORUL

Care rapid?

ȘEFUL

Automotorul.

PROFESORUL

Așa? Atunci… atunci am venit prea devreme. Mai am timp să mă duc și să mă întorc.

ȘEFUL

Dar de ce să te duci? Mai bine stai aici să vezi cum trece rapidul, că e frumos.

PROFESORUL

Nu, nu, am treabă.

ȘEFUL

E plin de coconet și de domnișori spilcuiți. Se duc la Sinaia să joace la ruletă.

PROFESORUL

Las’că mă întorc. Mă ‘ntorc (Iese). Aproape în acelaș timp pe peron, dinspre stânga, se vede prin fereastra Ichim, magazionerul, cu un cărucior ceferist. Profesorul și Ichim se întâlnesc cam în dreptul ușii. Profesorul dispare prin stânga, Ichim se oprește în fața ușii rămasă deschisă.

Scena III

ICHIM

(Din prag): Dom’ Șef! A zis cucoana să-mi dați bani, că se duce la târguit.

ȘEFUL

Cât?

ICHIM

A zis că cinci sute.

ȘEFUL

500? (Deschide un sertar, se uită înăuntru și pe urmă-l închide): Să lase pe mâine, că e zi ‘ntâi și primim leafa.

ICHIM

A zis c’acum… că dumneaei se duce în târg și că mâine nu poate, că vine cucoana lu’ domnu Lascu, în vizită.

ȘEFUL

Ei drăcie. (Deschide încă odată sertarul, se mai uită odată înăuntru, îl închide la loc): Ichim! N’ai tu niște bani mărunți până mâine.

ICHIM

N’am, să trăiți dom’ Șef. Că m’ați pus eri de-am plătit rața… aia de-a călcat-o acceleratul.

ȘEFUL

De, Ichim, ce să-ți fac. Regulamentul. Regulamentul înainte de toate.

ICHIM

(Mormăind, mai mult pentru el): Și barem s’o fi mâncat.

ȘEFUL

(S’a căutat prin buzunare, a mai deschis odată sertarul și pe urmă, aducându-și aminte, se duce spre ferestruica ghișeului, ridică oblonul, scoate capul și strigă): Ei! Nu e nimeni la bilete? S’a deschis cassa. (Iși trage capul înapoi și lasă jos oblonul): Ascultă, Ichim, parcă era unul adineaori, care voia să cumpere un bilet. Ia vezi, unde a dispărut, (In momentul acesta se aud bătăi în ferestruică). Ba stai. parcă s’a întors. (Ridică din nou oblonul): Ce vrei, omule?

ȚĂRANUL

(Introducându-și capul): Păi să-mi dați un belet.

ȘEFUL

Până unde?

ȚĂRANUL

Până la Jirovăț. Câte parale face?

ȘEFUL

380 cu clasa 3-a. Ori vrei a doua?

ȚĂRANUL

Ba m’a ferit Dumnezeu. Cât ziceați?

ȘEFUL

380.

ICHIM

Dom’ Șef. Nu ajunge. 500 a zis cucoana.

ȘEFUL

Mai bine să-ți dau un bilet pentru Imoasa. 509 lei. Ce să cauți la Jirovăț?

ȚĂRANUL

Păi am niște opinci de vânzare. Și am un cumătru la Jirovăț de are prăvălie.

ȘEFUL

Da’ la Imoasa n’ai niciun cumătru?

ȚĂRANUL

Ba am și acolo, că eu de felul meu.

ȘEFUL

(Tâindu-l scurt): Atunci să-ți dau pentru Imoasa. (A și scos un bilet din raftul cu cartoane, îl stampilează la mașină, și i-l dă): 509 lei.

ȚĂRANUL

509? Păi eu aveam treabă la Jirovăț.

ȘEFUL

Nu-i nimic. Te dai jos la Jirovăț, îți faci treburile acolo și p’ormă a doua zi te urci în tren și mergi mai departe, la Imoasa.

ȚĂRANUL

Da’ ce să fac la Imoasa?

ȘEFUL

Nu zici că ai un cumătru?

ȚĂRANUL

Ba am.

ȘEFUL

Atunci ce mă mai ții de vorbă. Scoate banii și pleacă sănătos.

ȚĂRANUL

(Numărând banii): 400… 500… și patru, și șase și 9…

ȘEFUL

(A luat banii și aproape instantaneu a lăsat oblonul în jos): Dă-i cucoanei banii, Ichim.

ICHIM

Am înțeles, dom’ Șef. (Iese, își ia căruciorul și dispare pe peron în dreapta. Se aud bătăi în oblonul ghișeului Șeful ridică oblonul).

ȘEFUL

Ce mai e? Ce mai vrei?

ȚĂRANUL

Da’ dac’o fi să plec la Imoasa, trebue alți bani?

ȘEFUL

Nu. II vizezi pe ăsta la gară.

ȚĂRANUL

Aha! Care vasăzică… (Șeful nu-l mai lasă să termine și trage oblonul).

Scena IV

Telegraful bate. Șeful urmărește panglica hârtiei. Prin fereastra se vede trecând pe peron, dinspre stânga, d-ra Cucu.

ȘEFUL

(Bătând în geam): Săru’mâna, d-ră Cucu.

D-ra CUCU

Bună ziua, domnu Ispas. (Trece prin fața ușii spre dreapta, continuându-și plimbarea pe peron).

ȘEFUL

(Se ridică dela masă, se apropie de orologiul din perete, muta minutarul la 7 fix): Cum trece vremea dom’le! (Iese pe urmă în prag): Cald! Cald al dracului domnișoară Cucu. ‘

D-ra CUCU

Ba aici, la d-ta, la gară, parcă-i mai răcoare.

ȘEFUL

Ași. Ți se pare. Nici n’ai zice că suntem în Mai. S’a înserat și uite ce zăpușeală. Parc’am fi în Iulie.

D-ra CUCU

Dar ce-am auzit, d-le Ispas? Ți-a călcat ieri rapidul un curcan?

ȘEFUL Cum?

D-ra CUCU

Așa mi-a spus azi dimineață, la școală, în cancelarie, M-me Voinea, de Științe Naturale. Zicea c’a aflat bărbatu-său dela poștă, că-i spusese dirigintele…

ȘEFUL

Da’ de unde, d-ră Cucu? Mai întâi n’a fost rapidu. A fost acceleratul. Și pe urmă nu era curcan. Era rață.

D-ra CUCU

Ia te uită cum exagerează lumea!

ȘEFUL

O rață pestriță, cu ciocul sur. A făcut-o nevastă-mea pe varză, azi la prânz. O minune!

D-ra CUCU

Da parcă tot a fost o chestie cu un curcan? Sau curcă era?

ȘEFUL

Ei! Acu trei săptămâni, după Rusalii. Pe aia o călcase un tren de marfă. (Toată această convorbire a avut loc în fundul scenei, Șeful fiind în pragul ușei, iar d-ra Cucu pe peron, în fața ușii).

D-ra CUCU

(Cu o mișcare bruscă de alarmă, intră în birou): O elevă!

ȘEFUL

O elevă?

D-ra CUCU

Mi se pare că e Zamfirescu. Zamfirescu dintr’a șasea.

ȘEFUL

Treci după ușe, să nu te vadă. Să n’o sperii.

D-ra CUCU

(Se trage pe lângă perete și duce degetul la gură): Ssst!

ȘEFUL

Lasă-mă pe mine să văd. (Iese pe peron și se uită în dreapta și în stânga cu un aer de prefăcută indiferență. Pe urmă se întoarce): Ași. Ți s’a părut. Nu e nimeni.

D-ra CUCU

Dac’o prind, o dau afară din școală.

ȘEFUL

Prea ești aspră.

D-ra CUCU

(Ritos): O dau afară. Am spus de o mie de ori că nu e voie să vie la gară. Am pus și afiș la cancelarie. Ce e desmățul ăsta? Una, două, hai la gară.

ȘEFUL

Ei! Le place și lor că… e mai răcoare.

D-ra CUCU

Las’că știu eu ce le place. Le place să se sgâiască la ferestrele vagoanelor și să-și facă semne cu bucureștenii. (Sună telefonul).

ȘEFUL

(Ridicând receptorul): Allo!… Da… linia întâia… Salut… (închide telefonul): Vine automotorul de Sinaia. I-a dat drumul dela canton. (Ia din cuier chipiul și-l pune pe cap).

D-ra CUCU

Automotorul ăsta e un scandal. De când l-au pus in circulație, nu mai am liniște în cursul superior. Toate fetele și-au pierdut capul.

ȘEFUL

Și nici măcar nu oprește la noi. Ce-ar mai fi dac’ar opri?

D-ra CUCU

(Indignată): Să oprească? N’avem nevoie. Nu ne trebue.

ȘEFUL

Tren de lux, d-ră Cucu. Nu se uită el la noi.

D-ra CUCU

Tren de pierzanie. Plin de jucători de ruletă și femei… ușoare.

ȘEFUL

Asta așa zic eu. Miroase a parfum când trece.

D-ra CUCU

Nu știu a ce miroase, dar într’un oraș cum se cade n’ar trebui să se permită. Eu l-ași pune să treacă noaptea și cu perdelele trase.

ȘEFUL

Ba eu drept să spun, îmi pare rău când îl văd așa, numai cum îmi sboară prin ‘naintea ochilor… Și eu stau cu mâna la chipiu.

D-ra CUCU

(Reprobatoare): Stai cu mâna la chipiu?

ȘEFUL

Ce să fac ? Regulamentul!… (După o secundă, vindicativ): Nu dă Dumnezeu o iarnă cu zăpadă mare, să se împotmolească p’aici pe la noi. I-ași da pe toți jos din tren și le-ași pune lopata în mână, să curețe linia.

D-ra CUCU

Așa le-ar trebui.

ȘEFUL

Ehei! Câte d’astea am văzut eu… Eram de serviciu la Dedulești, pe linia Făurei, acum vreo 20 de ani. Linie inundabilă… Ei… și ‘ntr’o toamnă, așa cam prin Noemvrie… (se aude de departe un șuerat ascuțit. Șeful se întrerupe): I-auzi-l că vine. (Iese pe peron. Sgomotul trenului se apropie. D-ra Cucu dă să iasă și ea pe peron, dar în prag tresare,  a văzut ceva… face un pas înapoi și scoțând numai vârful nasului afară, rămâne într’o atitudine încordată de pândă. Un sgomot ritmat de roți și pistoane crește, se apropie, devine asurzitor: cu o iuțeală de fulger și cu un țipăt scurt de locomotivă, trece prin fund, trenul automotor. Prin fereastră se vede din spate, șeful, salutând smirnă. Câteva secunde după trecerea monstrului, nicio mișcare. Se aude doar sgomotul roților depărtându-se, șeful dispare din dreptul ferestrei spre stânga.

Scena V

D-ra CUCU

(Făcând un pas pe peron): Zamfirescu! (Formidabilă): Stai pe loc, Zamfirescu… Ia vino aici domnișoară… Mai aproape! Mai aproape, n’auzi? (Prin fereastră se vede ivindu-se din stânga o fată de școală în uniformă. Abia îndrăsnește să se apropie de teribila d-ră Cucu, care a rămas în fața ușii și-i face semn cu degetul): Prin urmare, de astea-mi ești d-ta? Aici îți faci d-ta veacul? La gară, ai? La gară!

ELEVA

(Pierdută): Domnișoară…

D-ra CUCU

Taci! (Din dreapta se ivește Ichim împingând căruciorul lui ceferist. D-ra Cucu cu un gest scurt îi arată elevei ușa biroului): Intră înăuntru… (Fata ezită): Intră înăuntru, n’auzi? (O împinge înăuntru. Intră și ea, trage ușa): Ce cauți aici?

ELEVA

(Pe jumătate moartă): Dom’șoară vă rog.

D-ra CUCU

Taci! (Răspicat): Ce cauți aici?

ELEVA

Dom’șoară vă rog…

D-ra CUCU

Taci! Nenorocito. Să n’aud o vorbă. Unde ti-e numărul?

ELEVA

(Inocentă și speriată): Numărul?

D-ra CUCU

(Apucând-o de mâneca stângă a șorțului): Da, numărul. Te faci că nu știi? Ce număr ai?

ELEVA

218.

D-ra CUCU

Și unde e?

ELEVA

A… a… a căzut.

D-ra CUCU

L-ai prins în copci, Zamfirescu!

ELEVA

Dom’șoară vă rog.

D-ra CUCU

Taci! (Caută în buzunărelul de sus al șorțului și scoate de sus un petec de stofă): L-ai prins în copci! Și de când porți d-ta gamenul pe o ureche? Și șorțul pe talie! (Cu fiecare cuvânt îi corectează ținuta): Unde te trezești? La bal?

Scena VI

PROFESORUL

(Deschide ușa, dă să intre, dar se oprește în prag): Pardon. (Vrea să plece).

D-ra CUCU

Stai, stai, domnu Miroiu. Stai să vezi cu ochii d-tale.

PROFESORUL

(Intrând): S’a întâmplat ceva? Ce s’a întâmplat?

D-ra CUCU

Ce s’a întâmplat? Mă mai întrebi ce s’a întâmplat? (Cu un calm sdrobitor): Adineaori a trecut automotorul și am prins-o pe dumneaei (gest acuzator) pe peron.

PROFESORUL

(Blând): Chiar pe peron?

D-ra CUCU

(Sdrobitor): Chiar pe peron.

PROFESORUL

Poate… poate că n’a știut…

ELEVA

(O licărire de speranță). Să vedeți, domnule profesor.

D-ra CUCU

Taci! (către profesor). N’a știut? Cum n’a știut? (Către elevă): Cum n’ai știut, Zamfirescu? N’am pus afiș la școală, negru pe alb? Nu l-ai copiat pe caiet de 75 de ori? Nu l-ați învățat pe dinafară în ora de educație? (Schimbare de ton. Brusc. Poruncitor): Ce scrie în afiș, Zamfirescu?

ELEVA

(Ca o lecție): “E interzis elevelor din cursul inferior și mai ales din cursul superior…”.

D-ra CUCU

Mai ales!

ELEVA

…să se plimbe la gară ziua sau seara, dar mai ales…

D-ra CUQU

Mai ales?

ELEVA

…în orele când trece automotorul”.

D-ra CUCU

(Cruntă): Ei ?

PROFESORUL

(Mai slab, mai neconvins): Ei?

D-ra CUCU

Ce cauți la gară, Zamfirescu?

ELEVA

Să vedeți, dom’șoară.

D-ra CUCU

Taci!

PROFESORUL

Dac’o întrebi, las-o să răspundă.

D-ra CUCU

Ce să răspundă? Ce să răspundă? (Către elevă): Poftim, răspunde.

ELEVA

(Năucită): Ce să răspund?

D-ra CUCU

Ce cauți aici? De ce ai venit?

ELEVA

Să vedeți dom’șoară… Mama… Vreau să spun tata… Adică o mătușă a mea… O scrisoare… Un colet… da un colet…

PROFESORUL

(Ca sa pună capăt sbuciumului): Nu te mai osteni. Să-ți spun eu de ce ai venit. Pentrucă-ți place să vii la gară. Iți place să te uiți când trec trenurile. (Omenește, simplu): Nu-i așa?

ELEVA

(Isbucnește în plâns).

D-ra CUCU

Plângi Zamfirescu. Plângi că ai de ce plânge. Ai să vezi tu mâine după conferință. Te dau afară.

ELEVA

(Intre lacrimi și sughițuri): Dom’șoară vă rog.

D-ra CUCU

Taci! Șterge-ți ochii. Pleacă. Du-te acasă. (Fata plângând face un pas spre ușă). Stai! Stai să nu te vadă cineva. Ne mai faci de râsul târgului. (Iese pe peron și se uită atent în dreapta și ‘n stânga. O ia spre stânga, pe lângă fereastră și dispare câteva secunde).

PROFESORUL

(Care a rămas singur cu eleva): D-ră Zamfirescu, nu e poate momentul să ți-o spun, dar teza d-tale pe al treilea, la cosmografie, este… este mizerabilă… inadmisibilă. (Ca un dureros reproș personal): Se poate, domnișoară, să spui d-ta, că Orion este o planetă? Că Jupiter este un satelit? Și Cometa lui Halley o stea căzătoare?

D-ra CUCU

(Întorcându-se): Nu e nimeni. Pleacă repede. Să te duci drept acasă. Ne socotim noi mâine dimineață, Zamfirescu Eleonora. (Ii arată ușa cu un gest neiertător. Fata iese plângând mereu).

piesa de teatru completă .............

pentru ascultatori :Steaua fără nume teatru radiofonic