Musaca de vinete si cartofi

de Johnny1 1.228 de citiri
Aa

INGREDIENTE
4 vinete
2 dovlecei
1 kg cartofi
100 g unt
100 ml lapte
500 g roșii
4 cepe
sare
piper
4 linguri ulei de floarea-soarelui
2 ouă
100 g pesmet
rucola pentru ornat
cimbru
200 g cașcaval ras
MOD DE PREPARARE
Se pun vinetele la copt, apoi se decojesc și se lasă să se scurgă.
Între timp, se curăță și se spală dovleceii și cartofii. Dovleceii se pun să fiarbă în apă cu sare. După ce au fiert, se scot în sită și se lasă să se scurgă. Se pun și cartofii să fiarbă în apă cu sare și, după ce s-au fiert, se amestecă cu untul, laptele și oul.
Se toacă vinetele coapte, se adaugă ceapa călită în prealabil, piureul de roșii și dovleceii și se lasă să scadă câteva minute la foc mic. Se condimentează cu sare, cimbru și piper, după preferință.
Se tapetează tava cu unt și pesmet și se toarnă un strat de piure, un rând de cașcaval ras, un strat gros de vinete cu roșii, un strat de piure, unul de cașcaval și ultimul strat de piure. Se întinde uniform compoziția, se presară cașcaval pe deasupra și se bagă în cuptorul cald. Se servește ornată cu frunze proaspete de rucola.

Din aceeași secțiune

Toate ›