Cu mintea rece si inima calda

Cu mintea rece si inima calda de Pavel Corut

Ne-am săturat de fitile!

Dorm adânc, fără griji, pe patul cabanei de vânătoare. Sentimentul de siguranță indus de prezența mai multor agenți ai Uniunii Europene, francezi și germani, m—a moleșit. Visez o zi de vară, cu aerul fierbinte vibrând deasupra lanurilor de grâu auriu. Pomii, moleșiți de căldură, dorm cu crengile îndoite de prea plinul rodului. Imaginea pașnică, din satul bunicilor, s—a strecurat din vreo tainiță a creierului, unde s—a ascuns în copilărie.

Cel veșnic treaz din mine îmi întrerupe visarea. Mă informează aproape calm:

—Varain, dușmanii se apropie!

Cum ne—au dibuit atât de rapid? mă întreb eu, rosto—golindu—mă din pat. Indianul Corday sare odată cu mine, de parcă am fi frați buni.

— Alarmă! rostesc eu cu voce aspră. Scoală—i pe toți! Corday se mișcă fulgerător printre paturi, trezind grupa de comando. Eu îmi extrag din bagaje o sculă nou—nouță, primită în dar de la Warburich. Un dispozitiv de para­lizat inamicii, pe o distanță de circa un kilometru.

— Gata de luptă! mă anunță indianul că toți membrii grupării de incursiune s—au trezit și—au pus mâna pe arme.

— Ieșiți prin spate, către pădure! îi îndemn eu. Apoi, învăluiți—i!

— îi simți? mă întreabă Jean, din întuneric.

— îi și văd, îi răspund eu. Vin desfășurați, în semicerc, dinspre nord—vest.

Zdrang! îmi completează o rachetă răspunsul. Oblonul din stânga a sărit în țăndări. Înstinctiv, îmi extind biocâmpul și sar către dreapta, să opresc ploaia de schije. Urmează explozia și sute de ace fierbinți se înfig în câmpul meu energetic extins la maxim. Mă clatin pe picioare, nehotărât. Primul impuls mă îndeamnă să plec după amici. Rațiunea, rece și calmă, mă forțează să mă arunc lângă zid, sub gaura produsă de spargerea oblonului. Concomitent, o șuviță psihică pleacă în cercetare, direct prin zidul cabanei. Înamicii sunt la mai puțin de o sută de pași. Meseriași, după câte observ, dacă lupta poate fi considerată o meserie. Toți, îmbrăcați în costume de camuflaj și cu armament ușor la vedere. Următoarea rachetă de lansator șuieră amenințător pe deasupra mea și face praf tot fundul cabanei. Flăcările se întind flămânde, peste mobilierul zdrențuit. Adversarii au folosit un amestec incendiar.

încă o rachetă explodează în ușa grea, din lemn masiv, practicând o fantă prin care ar putea trece un om. Înamicii s—au oprit și studiază situația. În mod normal, ar fi trebuit să răspundem cu foc, ghicesc eu cauza nedumeririi lor. Nu puteam muri cu toții, din trei rachete. Îi las să—și frământe biluțele, să descopăr cum gândesc. Desigur și pentru a—i stu­dia în voie. La o primă privire, e greu de presupus că aparțin de vreo armată sau nație. Probabil, sunt mercenari din solda vreunui agent globalist regresiv. Carne de tun căreia nu i s—a spus pe cine și din ce cauză trebuie să „răcească". Aceasta e tragedia vieții de trupete—mercenar: nici un bos nu se ostenește să le explice din ce cauză trebuie să lupte și să ucidă oameni dintr—o nație, rasă sau organizație. Se vede că slo—ganele despre implementarea democrației și libertății nu mai sunt crezute nici de proștii mahalalelor din care sunt recrutați amărâți de soiu' ăsta. Că doar n—ați gândit că un om cu stare și familie pleacă să lupte aiurea, pentru câțiva firfirici?

în fine, s—au decis. Unul dintre ei pornește târâș, să studieze ce se petrece în cabană. Ceilalți s—au ridicat în genunchi, cu armele gata de tragere.

Prin ușa spartă, urmăresc manevrele cercetașului. S—a făcut una cu pământul pietros și lunecă fără zgomot. Bine pregătit, nimic de zis, da' nu pentru astfel de acțiuni. Îl las să pătrundă cu capul în interiorul cabanei și—1 plesnesc între coarne, cu un singur fulger, pornit din frunte. Se întinde cu un oftat, cu fața pe prag. Unu la zero pentru noi, calculez eu. Dar de ce n—am folosit scula paralizantă? Varain, începi să uiți, îmi fac eu autocritica și îndrept arma paralizantă pe direcția de sosire a pizmașilor.

Tipii nu se mișcă din pozițiile de tragere. Așteaptă disciplinați să primească știri de la iscoadă. Pe ce punem pariu că nu le vor afla niciodată? Ochii mei s—au fixat pe mijlocul semicercului inamic. Acolo ar trebui să fie șeful grupării de asalt. Într—adevăr, trei inamici din centru și—au lipit capetele și șușotesc între ei. Nu e greu de ghicit ce—i frământă. Eu, băiat săritor din fire, îi scutesc de a—și încinge neuronii în mod inutil. Îndrept botul lansatorului de radiații paralizante pe direcția lor, ochesc cu grijă și apăs clapeta. Nici un zgomot nu urmează dar cei trei dușmani sărută pământul Elveției.

Probabil, în semn de recunoștință pentru calitatea șvaițerului, ceasurilor și altor produse ale acestei națiuni harnice.

Trăgătorii de pe aripi au intrat în panică. Deschid foc asupra cabanei și se retrag strategic, prin salturi. Ghinioniști, însă. Camarazii mei au apucat să—i învăluie Focurile se întețesc și urlete de durere se aud. Din când în când, lovesc și eu, cu instrumentu' silențios, să mai cruț niște vieți. Mi—am însușit regula expusă de Warburich liderilor economici pământeni: Inamicii nu se ucid, ci se scot din luptă. O regulă pe care ar trebui s—o adopte toate națiunile care se păruiesc dintr—un motiv sau altul. Ați observat cât de inventivi sunt pământenii, când e vorba să găsească pricini de gâlceava? înclinația noastră către luptă poate fi folosită la explorarea unor planete noi, cu condiții aspre de trai. Bătrâna Terra e sătulă de cât sânge uman a înghițit până acum și—ar vrea o pauză de câteva milioane de ani. Nu mă credeți? întrebați—o!

Liniștea se lasă brusc pe colina unde a avut loc încleștarea. Arunc o privire la ceas. În mai puțin de un sfert de oră, am lămurit definitiv oastea pizmașilor. E timpul să vedem cine sunt ei și de ce ne—au deranjat cu noaptea—n cap, să ne salute cu bombonele explozive.

Focul s—a întins către peretele de nord al cabanei. Noroc de faptul că nemții sunt foarte tipicari în materie de asigurări. Iau unul din stingătoare și încep să liniștesc flăcările. Mayer și Corday mi se alătură, cu celălalt stingător și cu o găleată de apă. O activitate atât de pașnică, încât nici n—ai zice că, în urmă cu câteva minute, ne băteam pentru suflețelele din zestrea personală.

— Cinci prizonieri vii, neanunță Egon.

— Limbi, comentează Bălaiul și aprinde lumina. Să—i scărmănăm!

— Față palidă, aruncă niște pături pe găuri! îi strigă Corday.

— Cine naiba să ne vadă în pustietatea asta? se strâmbă lipoveanul. I—am ras pe toți.

— Ești sigur? îl îndeamnă indianul să vorbească numai după o matură chibzuință.

Bălaiul nu—i răspunde, semn că și—a pus gânditoru' la muncă. Înșfacă câteva pături și—1 invită pe micuțu' frâne, Lulu:

— Muceo, hai să organizăm camuflaju'!

Ultimii cărbuni se sting sfârâind. Las stingătorul jos și propun:

— Ne spălăm și plecăm imediat. Desigur, după ce stoarcem prizonierii.

Unul dintre prinși s—a trezit din paralizie și—mi aruncă priviri speriate. Știe el cum se storc oamenii. Trec pe lângă el, să intru în baie. Din mers, îl asigur, în engleză:

— Dacă spuneți adevărul, n—o să vă doară.

în timp ce mă spăl, aud întrebări în limba germană. Egon a început ancheta. Aceasta înseamnă că le—a citit cere­belele și a mirosit informații care nu suferă amânare. Eu mă întreb din nou cum ne—au dibuit agenții globaliștilor regresivi. Doar în urmă cu câteva ore, am trecut frontiera franco—elvețiană și am venit direct aici, în cabana unui amic băștinaș. Ați înțeles care e dilema, amicii mei? Cine pe cine vânează, în realitate? Grămada de neuroni din țeastă îmi atrage atenția că atacu' a fost cam anemic, comparativ cu forțele noastre. Să fi ajuns pizmașii în sapă de lemn? Sau, dimpotrivă, au învățat din tăvălelile trecute și ne întind o capcană mai ingenioasă?

Ies din baie și admir scena. Ai noștri s—au așezat pe paturile rămase întregi și trag din țigări. Prizonierii, în genunchi și cu mâinile legate la spate, răspund întrebărilor puse de Egon. Presimt că nu vom scoate din ei decât grăunțe nesemnificative. De ce? Păi, n—au moace de kileri elitiști, cărora boșii să le fi încredințat secrete importante. Aprind un cui de coșciug și iau loc lângă lipovean. În timp ce ascultă spusele unui mercenar cu barbă scurtă, Egon mă informează:

— Au fost plătiți prin intermediar. I—au păcălit că sun­tem mafioți ruși.

Bărbosu' întoarce privirea către mine, presupunând că sunt șef. Îmi înfig privirea în ochii săi și citesc, în fracțiuni de secundă, că e numai ce se vede: mușchi înarmați. N—are habar c—a picat între agenții Uniunii Europene și ai globaliștilor regresivi. Ignoranță care, cât pe ce, să—1 coste viața. Îi ordon cu voce lentă și scăzută:

— Vă luați camarazii morți și plecați! Uitați că ne—ați văzut vreodată!

Egon îmi completează „descântecul" hipnotic:

— În viața voastră, nu vă veți aminti niciodată ce s—a întâmplat în această noapte!

Prinșii pleacă frunțile și se adâncesc în somn. Noi ne luăm bagajele și ieșim afară, în aerul rece. Jean pune pro­blema care frământă fiecare creier de amic:

— Știau că vom veni aici. Înseamnă că ne urmăresc de departe. Cum, Varain?

— Probabil, prin sateliți. Trebuie să ne ascundem în mulțime.

— Lausanne?

— Mai bine, Berna, optez eu. Până ajungem, Soarele răsare și populația începe să miște.

— Berna, îmi susține Egon propunerea. Cunosc un loc în care ne vor pierde urma. Am și un amic care ne poate schimba mașinile.

— Atunci, pe cai! mârâie franțuzu' nu tocmai mul­țumit de situație.

Ne împărțim în cele două jeepuri și părăsim locul. Misiunea noastră n—a început deloc bine. Asta nu înseamnă că se va termina prost. Corday își strânge scurta în jurul trupului, își bagă nasu' în guler și încearcă să prindă un pui se somn. Bălaiul a apucat să se aghesmuiască și nu—mi dau seama când. Conduce detașat și fredonează un fragment din apoteoza pu­terii politice din România:

Nea Nelu merse la olteni,

Ca să—i pârască pe clujeni:

Rusnacu' ăla s—a umflat,

Cât fuse PSD—u' stat

Și—amu' mă scoate vinovat,

Că am căzut într—un ...

Ba încă—1 puse pe Geonel

Să—mi dea suzetă cu inel,

C—atins—am biologic prag

Și timpu' ar fi să mă retrag.

L—această pâră, un juvet,

Cu zâmbet hâtru și șiret,

îl mângâie încet pe—obraz

Și—i bagă—n gură—un ciot de praz:

Ia, rumegă o țâr de praz,

Să uiți de Rus și de necaz!

Iți dăm și zaibăr negru—drac,

Să te calmezi la pitpalac.

E clar că ești într—un declin.

Ai treabă—acas' și te rețin?

Neluțu' se—opintește—un pic

Și scuipă prazu' din botic:

Nu ți—e rușine, bă, pleiboi?

V—am scos pe toții din noroi,

V—am dat mălai și proprietăți

Și—acu' mă trageți de mustăți?

Ce vipere—am prăsit la sân?

Pe ce măgari am fost stăpân?

Te blestemară Al Bătrân

S—ajungi ca dânsu', ciur și fân,

Replică juvu cel isteț,

Că prea te socoteai măreț

Și—1 criticai că fu căpos.

Amu', cobori pe pantă—n jos,

Cărei potica—n București!

Ia niște zaibăr, să pilești,

Să uiți de—obidă și necaz,

Să te visezi Mihai Viteaz!

Adio, bă, și mergi atent,

Să nu te umfle v—un curent!

10

— Bietu' Ilici! îl compătimesc eu prefăcut. Cre' c—a făcut bubiță la orgoliu.

— Da' de unde?! mă contrazice lipoveanul. A plecat glonț la o ciurdă de măgari și le—a cerut scuze că i—a comparat cu jurnaliștii. Apoi, cu damigeana de zaibăr în mână, a debar­cat în fața viloiului din București, vesel nevoie mare.

— Apucase să țuce damijonu' pe gură, ghicesc eu.

— Ofcourse, îmi confirmă lipoveanul. Profund ins­pirat de licoarea de poamă, s—a apucat să scrie următoru' tom de memorii. De această dată, mult mai cinstit întitulat, Involuție și hoție.

— Oare, Iliciu' e în stare și de așa ceva? mă mir eu, să—1 instig.

— Cum mă vezi și cum te văd, piciule! Până în vară, îl aruncă în țestele cititorilor de partid.

— Să—i urăm succes, să nu creadă că—1 invidiem pentru opera sa literară de groază! îi propun eu lipoveanului. Că pen­tru aia politică, nu—1 invidiază nici prostu' satului.

— Congratulations! mă felicită Bălaiul pentru idee. Cum ajungem în bătrânu' Bucale, compunem misiva celor douăzeci și două de milioane de români și i—o trimitem.

— Semnează și Johny Corday, șefu' minorității roșii, ne anunță indianul că ne—a urmărit discuția. Cu precizarea că nu cer subvenții și loc în Parlament.

— Păcat că ești așa modest! îl caină lipoveanul. Ți—ar sta foarte bine, cu mecla ta bronzată, lângă vreo blondă daciană.

— Nu m—aș da în lături, recunoaște indianul. Am putea semna un tratat de veșnică prietenie, între daciene și pieile roșii. Că americanii nu ne mai iubesc, ca—n filmele cu Winetu.

II

— Ete la el, c—a prins glas mutu'! se bucură Bălaiul că indianul a devenit un pic mai sociabil. Da' până acu' de ce ai tăcut, fratele meu roșu?

— Când niște profesioniști first class sunt hărțuiți cu caracudă, ca niște mafioți, trebuie să pui gânditoru' în priză, își explică Johny Corday tăcerea îndelungată. Ați mai pomenit așa ceva?

— Nu, indios, recunosc eu. Dar nu avem informații. Și agentu' care trebuia să vină cu ele, în zori, va găsi cabana arsă...

Ajuns cu gândul la această situație, deschid telecârâi—toarea și—1 somez pe frâne:

— Jean, anunță ciripitoru' să nu mai vină la ciocnire!

— Varain, n—o să—ți vină a crede, dar mai sunt destui deștepți în Lumea mare. L—am sunat. Ferenc așteaptă sem—nalu' nostru, în Berna.

—Nu te umfla, că n—am dat cu păru'! Am vrut să mă

asigur.

— Mai bine bagă—ți cerebelu' în acțiune și caută—1 pe Fenyves.

— OK! Tu fă nani! Eu îl găsesc.

— Succes, Varain!

Dau să închid telefonul și ezit o clipă. Să—1 sun pe Cremene Ia ora asta și încă pentru o veste proastă? Nu—i căzu', decid eu și arunc scula vorbalniță în sacoșă. După aceasta, îmi rog camarazii de misiune:

—Câteva minute de liniște, vă rog! încerc să localizez suspectu'.

Nici un comentariu. În probleme profesionale, sun­tem cât se poate de serioși. Eu deschid fereastra mașinii și scot capul în aerul rece. Mă înviorez pe dată. Închid ochii și—mi aduc în memorie figura lui Zoltan Fenyves. Un tip al dracului de indigest, dacă vreți să mă credeți pe cuvânt. Dacă nu, judecați și dumneavoastră, amicii mei cititori! Amu', când toți Europenii ne bat pe umeri amical, el s—a găsit să ne pună strâmbe la integrare. Și nu—i singur, pupa—l—ar vaca neagră! Și—a adunat o gașcă de derbedei și trag sfori prin Comisie și Parlament. Cineva le pompează bani grei, să facă treaba asta rușinoasă. Chestia cu drepturile minoritarilor din România e un simplu moft de acoperire. În realitate, niște gașperi din Ungaria se tem de integrarea României și Ucrainei, ca dracu' de tămâie. Știu ei din ce cauză. Dacă sunteți răbdători, veți afla și dumneavoastră.

Deși gradele Celsius de afară au scăzut sub minus, frun­tea mi s—a acoperit de broboane de sudoare. M—am concentrat într—un ghem de energie și caut pizmașu' cu pase mai lungi decât clarvăzătoru' ăla de la tembeliziune. Pe bune, lui i se rupe—n paișpe dacă ghicește sau nu diagnosticu'. Vă puteți imagina ce—am păți noi, dacă nu prind inamicu' de clăpăuge, că de ciuf nu—i rostu', deoarece are bila cheală ca un balon? Nu puneți de tremurat și de jelit, că l—am ginit. Fenyves e în patu' său, bine mersi. Soilește și răsuflă greu, din burtă, că a depășit kintalu'. Bambina de lângă el, sub treizeci de ani, nu intră în socoteala noastră. E treaba ei cu cine practică „matematica", atâta timp cât nu se bagă în spionaj și diversiune.

—L—am găsit! răsuflu eu ușurat și—mi trag țeasta în mașină.

Mă șterg iute, să nu răcesc ca un tleț și—1 anunț pe Jean că băgătoru' de fitile nasoale e în Berna. Nu pare să fi aflat rezultatu' raidului făcut de angajații săi. Asta, în varianta că el ne—a aruncat mercenarii în cabană. Îngerașu' cel deștept mă sfătuiește să nu mă pripesc cu concluziile. Cel puțin o duzină de rămășițe din fosta rețea globalistă regresivă ne caută, să ne sufle—n lumânări. Capturarea principalilor șefi, King și Kushter, i—a demobilizat numai pe cei cu scaun la cap. Fanatizații n—au renunțat la aplicarea măsurilor din planul inițial. Asta și explică tensiunea crescândă din unele zone ale planetei noastre. Ați observat că aluatu' s—a umflat în mai multe locuri din Asia? Să sperăm că nu v—a exploda în mod periculos.

Mă relaxez și—1 rog pe lipovean:

— Bălaiule, nu mă trezi, până la periferia Bernei! Am cheltuit stocu' de energie pentru o zi întreagă.

— S—a fe, mă asigură el și începe o nouă baladă din estu' Europei:

Cine trece pe cărare,

Cu pușcociu' la schinare?

N—apuc să aflu cine e eroul cu pușcociu', deoarece mă afund în somn autoindus, prin autosugestie. O metodă con­venabilă de a adormi rapid, fără pilule de somn, fără să numeri oi închipuite ori să—ți imaginezi o apă mare. Încercați și dumneavoastră!

Imaginea idilică, din satul bunicilor, revine încăpă­țânată, prin vis. Cineva vrea să—mi spună ceva și n—a găsit altă metodă, raționez eu, în starea dintre somn și veghe. Poate mama... Să nu uit s—o sun, mâine dimineață! îmi ordon eu. Nu vă vine a crede că, pe timpul somnului, trăim astfel de momente de luciditate? Faceți un efort de memorie și veți constata că am dreptate!

i

*

Mă trezesc înainte de limita fixată cu lipoveanul. Cei doi amici discută în șoaptă, să nu—mi tulbure somnul.

— Mă reprofilez, piele roșie, tocmai spune Bălaiul. Bisnisu' cu pileală e în cădere liberă.

— Și—o să te apuci de traficat boarfe? se interesează indianul flegmatic.

— Nu—i o idee rea, pune lipoveanu' botu la nadă. Vine turistu', dă cu ochii de jamboane lungi până—n gât și...

Bălaiul se oprește și ripostează:

— Superspaiu' lipa nu face trafic de carne vie, indios! M—ai încercat, ai?

— Da' tu ce aveai în gând?

— Să te văd cât de mintos ești! îl invită lipoveanul să ghicească.

— Give me a hint! îl roagă Corday.

— Servicii, răspunde Bălaiul laconic.

— Ghicit în cărți, cafea, globuri...

— Shut up, red skin! Prea multe ciori la concurență și din ce în ce mai puțini fraieri de jumulit.

— Atunci, speranțe și vise? încearcă indianul marea cu degetu'. Știi ce spunea yankeu' ăla șmecher: Noi nu vindem cosmetice. Noi vindem damelor vise de cucerire și speranțe de succes în fața bărbaților.

— Nici asta, neagă lipoveanul. Acu' c la modă să vinzi dezastre. Nu te uiți prin tembeliziuni?

— Ce—aș vedea?

— Tipi și tipese care vând cutremure, inundații, accidente...

— Atunci, ce naiba servicii vinzi?

— Uzufruct de stele, răspunde Bălaiul scurt. Scoate capu' pe fereastră și privește bolta! Miliarde de stele fără stăpâni pământeni. Eu stabilesc care sunt norocoase și le vând dreptu' de folosință.

— Cernescu ți—a dat ideea asta, intuește indianul.

— E mai complicat, indios. Când globaliștii regresivi au făcut experiența din România, au îndesat în creierele subiecților drogați sute de nume de stele și constelații.

— încercau să afle din ce constelație vin informațiile care accelerează civilizarea Omenirii?

—Căutau formule de viață sănătoasă, lungă și de suc­ces, deconspiră Bălaiul unul din scopurile în care globaliștii regresivi au sacrificat mii de oameni nevinovați. Ai înțeles cum fac bisnisu'?

— Te asociezi cu Cernescu și vindeți gulgute, ghicește Corday. Sugestionați clienții că steaua cumpărată de la voi, pentru folosință pe viață, le va asigura succes și fericire.

— Prostia și ignoranța se pot expioata mai ușor și cu mai mult folos decât inteligența și cunoașterea, piele roșie.

— Dar nu de către tine, intervin eu în discuție. Spaii nu—și bat joc de speranțele omenești de viață mai bună.

— Și spaii trebuie să trăiască, piciule, argumentează lipoveanul, apărându—și năstrușnicu' proiect de bisnis.

Sau, poate, nu—i năstrușnic? Dumneavoastră ce credeți, amicii mei? Cum e mai bine? Să crezi că ai o stea norocoasă în Cer ori să ai efectiv câțiva prieteni de nădejde pe Pământ? Vă invit să cugetați profund la această problemă, apoi să acționați funcție de concluzia la care ajungeți! Pariez că majoritatea veți opta pentru amici siguri și pentru ocrotirea Atoatecunoscătoarelor Conștiințe pe care noi le invocăm prin apelativul Doamne!

— De ce taci, piciule? îmi amintește Bălaiul că, lup­tând pe cont propriu, ajungem la fundu' sacului și ne paște sărăcia.

Dacă nu mă înșel, suntem singurii spioni și contra—spioni din Lume care luptăm pe banii și riscul nostru, pentru un vis normal — viață omenească sănătoasă și prosperă. Credeți că suntem idealiști utopici? Păi, amicii mei, dacă majoritatea cetățenilor români vor trăi bine, n—o să ne găsim și noi un locșor printre ei, să nu facem hunger? Nici o aluzie la vecinii din vest. Probabil, știați că, în germană, hunger înseamnă foame.

— După această misiune, primim bani, îl asigur eu. Jean a promis că ne va face parte din fondurile secrete primite de la Uniune.

— Așa mai merge viața! dă el să—și frece mâinile de

plăcere.

Se prinde că mașina necondusă e pe cale să ajungă—n șanț și pune rapid lăboanțele pe volan. Traficul din ambele direcții s—a intensificat. Dimineața se apropie cu pași repezi. Nu—i bai. Berna se zărește, la o fugă de cal, ca să nu supun la o aruncătură de băț, c—ar fi prea gogonată.

16

17

Am pătruns în capitala șvițarilor și înaintăm după tărăboanța condusă de Lulu. Șmecheru și—a luat un Volkswa­gen rablagit să nu atragă atenția eventualilor pizmași. Proba­bil, lunganu' de tac'su stă cu genunchii—n gură iar Mayer, la fel de înalt, și—a dat cotoaiele la scurtat. Egon încape oriunde ar intra, căci posedă proprietatea de a se adapta în orice spațiu. Când ajung cu gându' la bătrânu' spai—fantomă, îmi amintesc că se apropie de nouăzeci de ani și—ar mai fi necesar în breaslă. O singură soluție întrevăd la orizont: să—i cer lui Zamolxe câteva pilule de întinerire din stocul recuperat de la King. Gândiți că nu v—ar strica nici dumneavoastră câteva? Aveți dreptate. Iată un bisnis frumos și profitabil, pentru un farmacist cu mintea ascuțită. Până să vă dea extraterestrii elixirul tinereții, poate îl inventați dumneavoastră. Puneți mințile la contribuție, amicii mei!

— Lipa, îl instig eu, ce—ai zice de—un comerț cu pilule de întinerire?

— Biga din tribord! îl imită el pe matrozu' Cernescu. N—am pus mâna pe—o singură bulină din bârlogu' lu' King. Una să mă apropie de vârsta Marietei, să nu se mai sclifo­sească că—și mănâncă zilele cu—n boșorog.

— Citește și tu basmu' Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte!, îl sfătuiesc eu. Poate descoperi formula secretă, printre rânduri.

— Nici n—aș vrea să trăiesc cât zidul Goliei, o dă el la întors. Câțiva zeci de ani, să văd cum se va termina înghion­teala asta planetară. Dacă mai apuc să văd...

— De ce să nu apuci, față palidă? Ai făcut vreun con­tract cu pompagii funebri?

Bălaiul ia piciorul de pe accelerație. Nu—i vine a crede că indianul face mișto de el, folosind expresiile sale. Mă ia de martor:

— Piciule, vezi ce pățești dacă aduni pe lângă casă un copchil din rasa roșie? Crește mare și ia bătrânii peste picior.

— Tu ești ăla bătrânu'? îl somez eu să precizeze situația.

Nu—mi răspunde, că nu—i convine să se declare bătrân, pasă din nou pedala de accelerație și depășește semnul de ntrare în Berna. După asta, mă întreabă:

— N—ai impresia că pizmașii vor să ne atragă într—o telenovelă pentru guguștiuci?

— Gândești bine, îl felicit eu. Da' noi nu suntem îna­ripate, nici târâtoare. Deși meriganii au lansat moda luptătorilor bestii, noi am rămas oameni.

— Vin românii, să vă ia scalpurile, șoptește Bălaiul către inamicii nevăzuți.

— Limbile, ar fi mai corect, îi replic eu. De—abia aștept să—1 aud pe Fenyves ciripind.

— Și eu, ne comunică indianul laconic. Că m—am săturat de strâmbele lor ca de chiftelele lui moș Donald.

Dacă până și un ins născut și crescut hăt colo, peste Oceanul Atlantic, s—a săturat de fitilele izolaționiștilor unguri, în câțiva ani, noi ce să mai zicem, că—i răbdăm de aproape un mileniu? Dumneavoastră, români și maghiari cu mințile întregi din România, nu v—ați săturat de atâta dezbinare și nesiguranță?

18

19

și—și plimbă hoitu' ambalat în pijamale prin apartament. Mad—moazela din dotarea proprie se fâțâie prin bucătărie. Nu vă vine a crede că—i prepară micu' dejun? Nici mie, dar asta face. O activitate mai rar întâlnită la gagicile din proprietatea boșilor cu destui bani să halească la cele mai faine restau­rante. Se vede că Fenyves are anumite preferințe în materie de crăpelniță sau nu îndrăznește să rumege în orice local. Când te ocupi de ce se ocupă el, turnarea otravei între oa­meni, te aștepți oricând să—ți servească somebody o plăcintă cu cianură. Tipu' nu e prost, să nu știe că vremea imperiilor regresive s—a scurs, însă speră să mai producă ceva pagube unor națiuni pe care nu le are la rânză. Națiunea română, printre ele. Nici măcar faptul că majoritatea cetățenilor din Ungaria n—au nimic împotriva românilor nu—1 oprește să ne lucreze pe la spate, prin organismele de conducere europeană și pe unde îi mai țin balamalele deja șubrezite.

— Pizmașu' e în bârlog, îmi anunț eu amicii. Se pregătește să—și umple burdihanu'.

— Mă lași să—1 stric, piciule? se roagă Bălaiul. Presarul galic mi—a arătat documentele despre el...

— Și?

— Mi—a făcut atâta sânge rău, de mai să dau în apoplexie. Gașca ăstuia și—a bătut joc de mai multe națiuni europene decât îi credeam în stare.

— Nu—1 strici! îi interzic eu. Îl strângem de boașe, să scuipe tot ce știe.

— Apoi, îl cercetez îndeaproape, până—1 scot din funcțiune, nu se lasă lipoveanul.

— Agenții Uniunii îi vor decide soarta, îi amintesc eu.

— îl mituiesc eu pe motanu' ăla de Jean, să ni—1 paseze

nouă.

— Bisnisu' tău, îi fac eu o concesie.

Am pătruns într—un cartier periferic, cu viluțe curățele și cetățeni prea cuminți pentru gustul nostru. Știți la ce mă refer? în cartierele și pe străzile unde oamenii se cunosc între ei, apariția unor străini poate deveni suspectă. E suficient ca vreo baborniță care a văzut prea multe filme cu gangsteri să pună ochii pe tine, că și sună la poliție. Mayer a ajuns deja în fața casei conspirative și deschide poarta. Trebuie să intrăm cât mai rapid și să dispărem în casă, înainte ca vreun suspi­cios să ne numere. Suntem prea mulți pentru a—i împinge o vizită matinală bătrânului Dominik Bleich, proprietaru' căsuței. Din câte am observat, pe timpul vizitei anterioare, e un tip deosebit de discret. Nici nu și—a arătat figura față de noi și nu pentru că s—ar teme de stigleți locali. De când Svițaria a aderat la Uniune, aceștia închid ochii față de acțiunile noas­tre. Foarte frumos din partea lor, nu—i așa?

Am băgat mașinile în garaj și ne—am strecurat în sufrageria vilei. Un tip spălăcit, îmbrăcat într—un costum gri, prea lung pentru el, ne întâmpină în picioare.

—Agentu' Ferenc, ni—1 prezintă Jean năsosu' și—și bagă un trabuc între dinți. El ni 1—a dat pe Fenyves pe tavă.

Tinerelu' zâmbește cam strepezit și ne întinde mâna. I—o scuturăm bărbătește și—1 felicităm pentru captură. Egon îi înmânează un plic dolofan și—1 trimite, cu Mayer, să predea obiectivu' în filaj. Noi ne așezăm în jurul mesei lungi, să redis­cutăm planul de găbjire a pizmașului. Atacul nocturn ne—a dezorientat puțin. Cine și de ce 1—a organizat? e întrebarea

care—mi umblă prin minte, în timp ce—mi informez camarazii de acțiune că Fenyves nu e implicat în harțuiala din noaptea trecută.

— Ești sigur, Varain? insistă Jean, pufăind din puturoșenia aia de „habană".

— Foarte sigur, răspund eu. L—am studiat în două rân­duri. E pe dinafară.

— Atunci, cine a pus geana pe noi? Și din ce cauză? Tăcere deplină. Nimeni n—are un răspuns cât de cât

apropiat de adevăr. Scot ministația cu secretizor și—1 apelez pe Cremene. Îl informez cum a decurs tărășenia și—1 întreb dacă are vreo informație clarificatoare. Comandantul Octogonului Românesc îmi ordonă să aștept cu urechea—n difuzor și veri­fică ceva. După câteva minute, îmi comunică simplu:

— Tedy Goldenberg, din Death Brotherhood, e în Berna.

— King a ciripit, ghicesc eu. Nu—1 poate opri?

— Numai dacă discută cu el prin telefon, Varain. Ei nu comunică în mod telepatic.

— Și de ce nu—1 contactează telefonic?

— King e lovit de amnezie, Varain. Nu—și amintește numerele de telefon ale principalilor colaboratori.

— Nu se poate!

— Din păcate, aceasta e situația, Varain. Șocul psihic produs de arestarea sa 1—a dat peste cap.

— Să—i umble Ava prin creier! îi sugerez eu.

— E o idee aplicabilă imediat, recunoaște Cremene. Te caut eu, mai târziu.

Închid stația, îmi aprind o țigară și întreb:

— în casa asta, se poate bea o cafea?

Indianul pleacă la bucătărie, deoarece este as în ma­terie de gătit. O pasiune mai rar întâlnită în meseria de spai.

— Agenții regresivilor sunt cu nasurile—n urma noas­tră? întreabă Jean mai mult de formă, căci a înțeles cum stăm, din frânturi de conversație.

— Probabil, au vreun sediu sau vreo bază ascunsă, în această țară, îi răspund eu. Altfel, cum ne—ar putea urmări prin satelit?

— Am plecat după unu' și—am dat peste alții, constată

frâncu'.

— One by one, îi replic eu. Îi căutăm și—i liniștim, unul câte unul.

— Cu cine începem?

— Cu cel care face prima mișcare greșită, Jean. Alte

păreri?

— Extindem planul de acțiune, sugerează Egon. Chemăm mai multe forțe și—i supraveghem pe amândoi.

— Ambele grupări, îi amintesc eu faptul că nici unul din inamicii vânați nu lucrează singur.

Johny Corday apare cu cafelele aburinde, pe o tavă. Observă malițios:

— Domnule Egon, proprietarul acestei case e mai fan­tomatic decât dumneavoastră.

— E mai bine să nu—l cunoașteți, precizează bătrânu' spai—fantomă. Apoi adaugă, deocamdată e mai bine așa.

Ne tragem cafelele aproape, apoi începem să dez­batem planul de capturare al celui mai cunoscut dintre ina—ici — Fenyves.