Opere Alese

PALATUL CREMLINULUI

(20 Februarie 1598) Cnezii, Șuischi și Vorotânschi.

Am fost însărcinați să priveghem orașul. Dar cred că n-avem mare lucru de păzit: Pustie-l Moscova. Norodul a plecat Pe urma patriarhului, la monastire. Cum crezi că va lua sfârșit această zarvă?

Cum va lua sfârșit? Nu-l greu de priceput! Va mai striga puțin norodul, va mai plânge Iar Boris va mai face nazuri, ca bețivul În fața păhărelului de vin și-apoi Se va-ndura, zmerit, coroana s-o primească Și ne va stăpâni la fel ca pân-acum.

O lună a trecut de când s-a-nchis Cu sora lui, la monastire, scuturând Din viața lui tot ce e pământesc; Nici patriarhul, nici boierii mari din Dumă Nu izbutiră pân-acuma să-l întoarne.

N-aude rugile și plânsul Moscovei întregi Nici însuși glasul marelui sobor al țării.

Zadarnic se rugară și de sora lui Pentru domnie să-l blagoslovească: Trista țarină, călugăriță,

E neînduplecată ca și el; I-a-ni-lpt în suflet Boris îndârjirea lui!

Ce-ai spune dacă-ntr-adevăr, cârmuitorul S-a săturat de grijile împărăției Și nu mai vrea un tron ce i se pare șubred?

ȘUI SCHI Aș spune-atuncea că-n zadar A sângerat micuțul țarevici Dimitri —

Dacă-l așa, putea să mai trăiască!

VOROTÂNSCHI Cumplită fărdelege! Oare Boris Să-l fi ucis pe țarevici?

ȘUISCHI Dar cine altul?

Pe Cepciugov au cine l-a împins? Cine-a trimis pe cei doi Bitiagovschi Și pe Cacealov? Însărcinat să plec la Uglici Am cercetat, la fața locului, eu însumi. Găsit-am proaspetele urme ale crimei, întreg orașul cunoștea cumplita faptă. Locuitorii toți mărturiseau la fel Și-aș fi putut, la reîntoarcere, numai cu un cuvânt Să-l dau de gol, din umbra lui, pe ticălos!

VOROTÂNSCHI Dece nu l-ai strivit atunci?

ȘUISCHI Mărturisesc,

M-a tulburat cu liniștea-l nerușinată La care nu mă așteptam. Ca un nevinovat Se tot uita la mine, drept în ochii mei Și mă-ntreba, intra în amănunte Și mă făcea să spun eu singur basmul Pe care el mi-l strecura să-l spun!

VOROTÂNSCHI Rău ai făcut, Șuischi!

ȘUISCHI Ce puteam să fac?

Vreai să mă duc la țar și să-l pârăsc? Dar nu știm toți că bietul țar Feodor Pe toate le vedea prin ochii lui Și prin urechea lui le auzea pe toate? Chiar dacă eu l-aș fi încredințat de adevăr L-ar fi întors îndată Boris, iar pe mine Mă surghiuneau și-n temniță tăcută Mă gâtuiau la ceasul potrivit, Cum au făcut cu moșul meu. Nu că mă laud, Dar prea puțin îmi pasă de surghiun, de moarte. Nu sunt mișel, dar nici un dobitoc nu sunt Să-mi leg ștreangul de gât pentru nimica toată!

VOROTÂNSCHI Acest omor e groaznic. Remușcarea-l roade Și nu-ndrăznește treapta tronului s-o urce, Călcând în sângele copilului nevinovat.

ȘUISCHI N-ai grijă! O să treacă! Nu se sfiește Boris! Să vezi atuncea mare cinste ce-o să cadă Pe capul nostru, pe Rusia toată!

Un rob, până dăunăzi, un Tătar, un ginere Al lui Maliuta, ginere de gâde, El însuși gâde-n suflet, să mi-l vezi Cum pune mâna po coroana și hlamida, Purtată-n vremi de cneazul Monomah.

VOROTÂNSGHI E drept că nu-l de neam. Noi doi suntem mai sus.

ȘUISGHI Te cred!

VOROTÂNSGHI Șuischi, Vorotânschi. Iată Doi cnezi adevărați!

ȘUISCHI Din sângele lui Ruric!

VOROTÂNSGHI Ascultă, cneaz Șuischi, dacă bine judecăm Noi avem dreptul să-l urmăm lui țar Feodor.

ȘUISCHI Mai mult ca Godunov!

VOROTÂNSCHI îmi dai dreptate, nu?

ȘUISCHI Ei bine, dacă Boris nu va isprăvi cu vicleșugul, Vom încerca să tulburăm poporul, Ca el pe Godunov să-l părăsească; El are cnezi destui; din rândurile lor Va trebui un alt țar să-și aleagă.

VOROTÂNSCHI Noi suntem mulți, cei ce ne tragem din Varegi Dar nu-l ușor să ne luptăm cu Godunov. S-a dcsvățat norodul să mai vadă-n noi Pe cei ce din stăpânitorii lui se trag. E mult de când slugărnicim la țari, Moșiile pe rând ni le-am pierdut, Iar Boris a știut mulțimile să prindă Prin dragoste, prin teamă și renume!

ȘUISCHI (se uită pe fereastră)

El e-ndrăzneț, în vreme ce noi. Dar destul! Se reîntoarce gloată-n pâlcuri, frământată. Să mergem, să vedem ce-au hotărât.

PIAȚA ROȘIE Norodul UN OM E neînduplecat! Gonit-a de la dânsul Și pe boieri și pe episcopi și pe patriarh. Zadarnic au bătut cu frunțile, pământul, toți; A tronului sclipiro-l înspăimântă!

ALT OM O, doamne, cine ne va cârmui, vai nouă! Nefericire nouă! Nu mai avem ocrotitor!

AL TREILEA Dar iată, vine judele cel mai înalt, diacul El ne va spune ce a hotărât al țării sfat. NORODUL Tăcere! Hei, tăcere! Va vorbi diacul Dumei! Să-l auzim!

ȘCELCALOV (de pe pridvorul roșu)

A hotărât soborul Să mai încerce-odată, cu tăria rugilor, Să-nduplece îndureratul suflet al lui Boris. Chiar mâine, preasfințitul patriarh După ce slujbă va sluji-o în Cremlin, Cu praporele sfinte se va ridica Și cu icoana maicii domnului din Vladimir Și cu icoana preacuratei de la Don. II vor urma boierii toți la rând Și toți aleșii pravoslavnicei mulțimi A Moscovei. Și no vom duce la țarină Să-l cerem iar să se milostivească De Moscova orfană, fără tată Și fratelui ei Boris Godunov să-l dea Blagoslovenia domniei peste noi! Și-acum, vă-mprăștiați. Plecați cu dumnezeu La casa voastră fiecare și rugați-vă, Ca rugile fierbinți ale dreptcredincioșilor S-ajungă până la cer!

Norodul se împrăștie.

DEVICIE POLE, MONASTIREA NOVODEVICII Norodul UN OM Acum intrat-au în chilie, la țarină, Boris Și patriarhul și-o mulțime de boieri.

ALTUL Ce veste? AL TREILEA Tot așa: nu vrea. Dar mai avem nădejde.

O FEMEIE (cu copilul)

Hai, nu mai plânge. Ai să taci odată? Codată vine Baba-Cloanța și te ia!

UN OM Nu ne-am putea, în curtea monastirei, furișa?

ALTUL Nu-l chip. E-nghesuială chiar aici, pe câmp.

Întreaga Moscovă s-a adunat aici.

Ia uite: curtea, coperișul și clopotnița Și turlele, până la cruce, gem de lume.

ÎNTIIUL Tare-l frumos!

UN OM ALTUL Ce-l zgomotul acesta?

Ascultă. Taci. Mulțimea a-nceput să urle. Cad unii peste alții, valuri după valuri. S-apropie. Să-ngenunchem, fârtaților!

NORODUL

(toți îngenunchează. S-aud strigăte și planșete)

Îndură-te de noi, părinte și domnește! Fii tatăl nostru, țarul nostru fii!

UN OM (încet)

Dece vor fi plângând? ALTUL De unde vrei să știu?

Boierii știu! E-hei, sunt altceva ca noi!

FEMEIA (cu copilul)

Acuma taci, când trebuie să plângi! Dă-l drumul! Nu vrei? Odată vine Baba-Cloanța și te ia! Hai, râzgâiatule, hai, plângi!

(Dă cu el în pământ. Copilul urlă.) Așa, mânca-te-ar maică!

UN OM Toți plâng acum. Hai fraților și noi să plângem!

ALTUL Eu mă căznesc, măi frate, dar nu pot!

ÎNTIIUL Și eu la fel! N-ai, oare, niscai ceapă Să ne frecăm la ochi?

AL DOILEA Nu, n-am! Dar am să dau Cu niscaiva scuipat, să-l umezesc. Dar ce mai e?

ÎNTIIUL NORODUL Poftim de-l înțelege!

Coroana! Boris s-a-ndurat! Primește!

E țar al nostru, Boris! Să trăiască Boris! PALATUL DIN CREMLIN Boris, Patriarhul, Boierii BORIS Părinte patriarh și voi, boieri ai mei, M-arăt cu sufletul deschis în fața voastră. Cum ați văzut, primit-am cu smerenie și teamă Puterea mare ce mi-a hărăzit norodul. Ce grea mi-e sarcina! Urmez la tron Puternicilor, doi Ivani și îngerului-țar. Cucernice Feodor! Doamne drept și mare, Părinte milostiv, caută din cer și vezi Aceste lacrămi ale preasupușilor tăi robi. Aceluia pe care-atâta l-ai iubit Că l-ai urcat într-o mărire neînchipuită, Trimite-l binecuvântarea ta, ca să domnească Peste norodul său, cu slavă și cu pace, Să fie drept și milostiv ca tine. J Boierilor, mă bizui pe-ajutorul vostru.

Slujiți-mă cum l-ați slujit pe el când încă nu eram Ales dintr-a norodului voință,

Și truda voastră o împărțeam cu voi.

BOIERII Noi, jurământul nu ni-l vom călca! BORIS Și-acum să mergem să îngenunchem La groapa răposaților, stăpânilor Rusiei, Apoi chema-vom tot norodul la ospăț: De la boier și pân-la cerșetorul orb. Deschise porțile să fie tuturora, Bineveniți ca oaspeți fie toți.

(Iese urmat de boieri.)

VOROTANSCHI (oprind pe Șuischi). Hei, ai ghicit! ȘUISCHI Ce să ghicesc?

VOROTÂNSCHI Știi, adineaurea, aici. ȘUISCHI Nu-mi amintesc nimic.

VOROTÂNSCHI Când se ducea mulțimea La monastire, îmi spuneai.

ȘUISCHI Nu văd ce rost Mai are, să-ți aduci aminte?! Am să-ți dau un sfat: Să știi să uiți la vreme potrivită! Eu n-am umblat decât să mi te-ncerc. L-am ponegrit, mințindu-te. Voiam să știu Cam ce gândești. Atâta tot! Dar, iată Norodu-și preamărește țarul. S-ar putea Să mi se vadă lipsa. Plec.

VOROTÂNSCHI Curtean viclean!

NOAPTEA. O CHILIE În MONASTIREA CIUDOVO

(1603) Părintele Pimen, Grigori ațipit PIMEN (scrie la lumina candelei)

O povestire, încă una, cea din urmă și letopisețul eu mi l-am încheiat;

Îndeplinit-am sarcina cu care domnul M-a-nvrednicit pe mine, păcătosul.

N-a fost în van că cel de sus m-a hotărât Atâtor fapte martor ani și ani de zile,

Și darul cronicarului mi-a hărăzit.

Va fi o zi când un sârguitor călugăr Găsi-vă hronicul acesta fără nume.

Asemeni mie, candela își va aprinde Și, scuturând de colbul anilor aceste slove Va dă-n vileag istorisirile-mi neprefăcute.

Atunci, urmașii pravoslavnicilor vor afla Ursita din trecut a țării părintești.

Pe marii țari cu cinste pomenindu-l Le-or lăuda înfăptuirile și slava Iar pentru ale lor păcate și greșeli Zmeriți, vor cere domnului iertare.

La bătrânețe mai trăiesc odată,

Trecutul se perinda-n ochii mei.

Acest trecut de-atâta zbucium plin Se frământa, vuia ca valul mării Și-acuma iată-l potolit, încremenit.

În amintire prea puține chipuri mi-au rămas,

Puține vorbe pân-la mine mai răsună Și multe câte au fost, s-au dus ca o pare.

Dar zorile mijesc și candela se stinge.

O povestire, încă una, cea din urmă!

(Scrie.) GRIGORI (trezindu-se).

Mereu acelaș vis! Dar cum se poate?

A treia oară. Blestemată arătare!

Bătrânul, la opaiț, stă și scrie-ntruna întreaga noapte, ochii n-a închis.

Cât mi-e de dragă liniștita lui făptură Când cufundându-și sufletu-n trecut, începe iar al țării letopiseț!

Cum aș fi vrut să știu ce-l povestește pana!

Să fie crunta stăpânire tătărească?

Osândele pornite de Ivan cel Groaznic?

Furtunile din adunarea obștei de la Novgorod?

Izbânzile și slava patriei? Zadarnic!

Nici în priviri și nici pe fruntea lui înaltă Nu pot citi ascunsele-l gândiri.

Mereu zmerit și plin de măreție.

Ca un diac îmbătrânit la judecăți, La fel privește pe nevinovat și vinovat, Cu liniște ascultă binele și răul Și nu cunoaște mila, nici mânia.

PIMEN Te-ai deșteptat?

GRIGORI Părinte, binecuvântează!

PIMEN Te binecuvânteze domnul, frate, Acum și pururea și-n vecii vecilor!

GRIGORI întreaga noapte scris-ai fără s-ațipești În vreme ce pe mine o vedenie drăcească Mă frământa în somn. Dușmanul, cu nesaț Mă chinuia mereu. Îmi năzărea în vis Că urc pe-o scară, repede, în vârful unui turn.

De-a colo Moscova mi se părea un mușuroi,

Iar jos fierbea norodul și râdea Și m-arăta cu degetul. Mi-era rușine Și frică. Am căzut cu capu-n jos Și m-am trezit înspăimântat.

Ce zici de visul ăsta, de trei ori în șir?

Nu ți se pare straniu ce-am visat?

PIMEN Ai sânge tânăr care te frământă!

Te pocăiește-n post și-n rugăciune Și visurile tale s-or însenina.

Eu însumi când mi-e fruntea obosită Și fără voia mea mi se coboară pleoapă,

De nu rostesc o. lungă rugăciune înainte ia Bătrânul somn al meu, neliniștit,

E bântuit de păcătoase arătări: Eu ba visez petreceri zgomotoase,

Ba strigăte de luptă, zăngănit de arme,

Și alte desfătări nebune, de demult.

GRIGORI Ce tinerețe veselă ai petrecut!

Te-ai războit sub turnurile din Cazan,

Ai alungat oștirile litvano Alături de viteazul cneaz Șuischi Și-ai petrecut la curtea țarului Ivan.

Ce fericit ai fost! Dar eu, sărac de mine,

De când mă știu, am rătăcit mereu,

Un biet călugăr, din chilie în chilie.

Dece nu-mi fuse dat și mie să m-arunc În focul și-n beția bătăliilor?

La masa țarilor de ce să nu m-așez?

Aș fi avut destul veleat, asemeni ție,

Să părăsesc la bătrânețe toate-acestea,

Să mă orânduiesc la fel cu ceilalți frați Și-n liniștea de chinovie să mă-nchid.

PIMEN Nu te mâhni, o frate, c-ai lăsat De timpuriu, această lume de păcate,

Că nu te-au ispitit prea multe năluciri.

Mă crede, numai când le vezi din depărtare,

Te pot vrăji belșugul, slava, strălucirea.

Și vicleniile iubirii femeiești.

Eu am trăit din plin și le-am gustat pe toate.

Dar n-am știut ce-l mulțumirea, până când Nu s-a -ndurat înaltul să m-aducă În liniștea acestei monastiri.

Gândește, fiule, la țarii noștri mari: Cine-l mai sus ca ei? Doar dumnezeu!

Cine-ndrăznește să-l înfrunte? Nimeni!

Și totuși, deseori, coroana lor de aur Atât de greu i-apasă, c-o preschimbă 19

În camilafca de călugăr. Însuși el,

Ivan, își căuta odihna, potolirea În rugăciuni și-n viața aspră de monah.

Palatul plin de răsfățați curteni Se preschimbă, deodată, într-o monastire Iar cruzii sfetnici ai stăpânului își lepădau Vestmintele bogate, îmbrăcând Smeritul strai al nostru. Țarul însuși Slujea, în rândul lor, cucernic stareț.

Eu l-am văzut aici, chiar în chilia Aceasta, unde locuia Chirill Un om atât de drept și greu lovit.

Pe mine, cel de sus m-a bucurat atunci Zădărnicia vieții arătându-mi; Văzui aici pe țarul cel cumplit învins de gânduri crunte și ucideri,

Sta liniștit, pe gânduri, în mijlocul nostru.

Noi, nemișcați, în fața lui stăteam; Vorbea cu noi și ne spunea, blajin: „Părinților, nu e departe ziua Gând însetat de mântuire voi veni la voi: Tu, Nicodime, Serglue, tu Chirill Primiți cu toții jurământul meu!

Ga păcătosul pocăit veni-voi printre voi Eu, criminalul blestemat. Și îmbrăcând sutana Mă voi pleca în fața ta, părinte sfânt."

Și vorbă lui curgea ca mierea și plângea.

Plângeam și noi cu el și ne rugăm Să dăruiască domnul pace și iubire Acestui suflet frământat de vijelii.

Dar fiul său, Feodor, stând pe tron,

Nu jinduia și el o viață de sihastru?

Nu și-a făcut palatul un altar de rugi?

Acolo, grelele poveri ale domniei,

Seninul suflet nu-l mai tulburau,

Iar dumnezeu, zmerenia primindu-l,

A dat prin el, Rusiei, liniște și slavă.

În ceasul morții sale, o minune Cum nu s-a mai văzut, se săvârși: La căpătâiul țarului se arătă —

Vedenie numai de el văzută Un om cu chipul de lumini strălucitoare.

Feodor îl numea, vorbindu-l, mare patriarh.

Și toți erau cuprinși de spaimă și uimire înțelegând că e cerească arătare,

Căci patriarhul nu era de față în palat.

Iar când își dete țar Feodor duhul,

Palatul se umplu de sfinte mirodenii Și fața mortului strălucea ca soarele.

Un domn ca el rîoi nu vom mai vedea!

Nefericire nouă! Vai nouă, păcătoșii!

Noi am aprins a cerului mâuie Când ne-am ales stăpân un ucigaș de țari.

GRIGORI Demult voiam, cucernice părinte,

De moartea țareviciului Dimitri să te-ntreb.

În vremea aceea, pare-se, erai la Uglici?

PIMEN Vai, mie, prea-mi aduc aminte bine!

Îmi fuse dat să văd nelegiuirea cruntă,

Trimis la Uglici cu o sarcină duhovnicească!

Sosii în faptul nopții. La utrenie Am auzit deodată clopotul cel mare Și zgomote și strigăte. Orașul tot gonea Spre casa țarinei. Alerg și eu.

Și ce văd? Țareviciul, înjunghiat, întins Pe jos, iar lângă el, țarina, muma lui,

Ir nesimțire. Doica gemea, înnebunită,

În vreme ce norodul îndârjit lovea În păzitoarea-vânzătoare a copilului.

Deodată, în mulțimea mâniată, se ivește Iuda-Bitiagovschi, unul din călăi.

Cât ai ciipi din ochi el n-a mai fost!

Și iar porni norodul după ucigași să-l prindă Pe câteșitrei i-a prins unde erau ascunși Și i-au târât acololângă leșul cald Al pruncului împărătesc. Și-atunci, minune!

Trupșorul a-nceput să freamăte, „Mărturisiți!" Urla norodul. Ucigașii, sub secure, Mărturisiră și-l dădură în vileag pe Boris!

GRIGORI Câți ani să fi avut atuncea țareviciul?

PIMEN Aproape șapte ani. Ar fi avut acuma.

(Trecură zece ani de-atunci. Ba doisprezece.)

Ar fi avut acuma vârsta ta. Ar fi domnit.

Dar cel de sus a hotărât altminteri.

Cu astă faptă grea de sânge și de lacrimi Voi încheia al meu letopiseț.

De-atunci eu n-am mai căutat să aflu Ce se petrece pe pământ. Frate Grigori Ți-ai luminat cu învățătură, mintea,

Iți las să-mi duci tu munca mai departe.

În clipele când vei fi slobod De îndeletnicirile duhovnicești,

Apucă-te să scrii dar fără șiretlicuri De om cu-nvățătură faptele La care fost-ai martor în viața ta.

Război și pace și domnia țarilor,

Minunile aleșilor lui dumnezeu,

Proorocirile și semnele cerești.

Cât despre mine, ceasul mi-a sunat Odihna s-o primesc, opaițul să-mi sting.

Dar iată, bate toaca de utrenie.

Blagoslovește, doamne, robii tăi!

Dă-mi cârja, să mă duc, Grigori!

(Iese).

GRIGORI Boris! Boris!

Toți tremură în fața ta și nimeni N-ar îndrăzni să-ți amintească soarta Sărmanului copil pe care l-ai ucis.

Și totuși, cineva, într-o chilie-ntunecată Iți scrie numele cu bici de foc, viitorimei. De judecata oamenilor n-ai să scapi Cum n-ai să scapi de judecata domnului!

PALATUL PATRIARHULUI Patriarhul și starețul monastirei Ciudovo PATRIARHUL A fugit, părinte stareț?

STAREȚUL A fugit, sfinte vlădică. De trei zile a fugit.

PATRIARHUL Ia te uită, ticălosul! Din care neam se trage?

STAREȚUL Din neamul Otrepievilor, boieri din Galiția. Era aproape copil când s-a călugărit, nu se știe unde. A hoinărit pe la Suzdal, în locașul sfântului Efimie, a fugit de-acolo din monastire în monastire, pân-a venit aici, Ia Ciudovo, în stăreția mea. Iar eu, văzând că-l încă tânăr și necopt la minte, l-am încredințat părintelui Pimen, un moșneag de treabă, pâinea lui dumnezeu. Cunoștea bine slovele, citea în cronicele noastre vechi și sfinților le închina cântări făcute de el însuși. Da după cum s-arată, învățătura lui nu dela domnul purcedea.

PATRIARHUL Să n-aud de-nvățații ăștia! Ce crezi c-a scornit? Amsă fiu țar la Moscova!" Auzi, unealta diavolului! Nu face să mai spunem țarului aceasta. La ce să turburăm pe tătucul nostru? Ajunge să-l înștiințăm de fugă pe Smimov diacul. Sau pe diacul Efimiev. Auzi, erezie! „Am să fiu țar la Moscova!" Să puneți mâna pe ortacul vrăjmașului și să-l trimiteți în surghiun la Solovețc, la monastire. Ca-n pocăință viața să și-o treacă. Ai mai pomenit, părinte stareț, asemenea erezie?

STAREȚUL Erezie, sfinte vlădică, erezie!

ÎN PALATUL ȚARILOR Doi stolnici ÎNTIIUL Unde e țarul?

AL DOILEA În iatacul lui.

S-a-nchis cu nu știu care făcător de vrăji.

ÎNTIIUL Hm! Când îl cauți, numai printre vrăjitori! Cu vracii și cu babele își pierde vremea. Își tot întreabă zodia, ca o mireasă. Aș vrea să știu ce tot vrăjește-acolo?

AL DOILEA Întreabă-l. Uite-l.

ÎNTIIUL Ce posomorât!

(Ies amândoi.) 24

ȚARUL (intră)

Am cucerit tăria cea mai-naltă; De șase ani domnesc în bună pace,

Dar pentru mine mulțumire nu e!

Asemenea, în tinerețea noastră,

Râvnim cu foc al dragostei avânt Și-abia ne potolim flămândul dor În freamătul de-o clipă -al îndeplinirii,

Că iar cădem în brațele-nghețate Ale urâtului și-ale tânjelei.

Zadarnic îmi descântă ghicitorii,

Proorocindu-mi zile lungi și liniștite.

Mărirea mea și însăși viața mea îmi pare searbădă, nu mă îndestulează.

Presimt mânia cerului, nenorociri.

Nu-mi fuse d, ata mie fericirea.

Visam să-mi liniștesc poporul, dându-l Îmbelșugarea și mărirea. Aș fi vrut Cu dărnicia mea să mi-l apropii Dar truda mea zadarnică a fost,

Căci gloată nu iubește pe stăpânul viu,

Ea drăgostea și-o ține numai pentru morți.

Nebuni am fi la inimă de-am pune Chimvalele sau urletele-l de mânie!

Când ne trimise domnul secetă în țară,

Gemeau mulțimile, mureau de foame,

Eu le-am deschis hambarele și punga,

Le-am dat de lucru, bani, dar în zadar!

Că tot pe mine aruncau blestemul!

Le arse focul și pârjolul casele,

Eu altele, din temelii le-am ridicat,

Dar vina tot a mea era și-atunci!

Și mai slăvim dreptatea gloatelor!

Mai năzuim la dragostea norodului!

Am vrut să-mi caut mulțumirea în cămin,

Copila să mi-o fericesc căsătorind-o Pe placul ei. Dar moartea s-abătu Și mirele-l răpi, că vijelia.

De văduvia ei pe cine osândiră?

Pe mine, pe nefericitul ei părinte! De moare cineva, sunt uc gasul tainic Eu am grăbit sfârșitul lui Feodor.

Pe soru-mea, țarina, în călugărie,

Am otrăvit-o eu, da, veșnic eu!

A, simt că nu mai e nimic să mai alin Durerile acestei lumi. Nimic, nimic!

Nimic? Ba e ceva! E cugetul curat!

El biruie asupra nedreptății,

A pismei omenești, a ponegririi.

Dar dacă ai o pată, numai una, întâmplător, o, e cumplit atunci!

Lovit parcă de ciumă, sufletul Se umilă de puroi, pecinginea se-ntinde,

Iar inima se umple de venin.

Ciocanul remușcării bate în urechi,

Te doare trupul, capul ți se învârtește Și-ți joacă în ochi copii însângerați.

Ce fericit ai fi să scapi odată!

Dar unde? Încotro să fugi și cum?

Amar, de cel a cărui conștiință nu-l curată!

UN HAN LA GRANIȚA LITVANIEI Misail și Varlaam, călugări rătăcitori; Grigori Otropicv, în straie lumești; Hangița HANGIȚA Ce vă poftește inima, cuvioși părinți?

VARLAAM Ce s-o îndura domnul, hangiță taică. Vin ai?

HANGIȚA Cum să n-am, părinte! Acu-v-aduc! (Iese.)

MISAIL Dece te tot frămânți, prietene? Iacă-ne la granița Litvaniei, unde ardeai s-ajungi. GRIGORI Până ajung în Litvania, nu mă liniștesc.

VARLAAM Dar ce are Litvania asta de te-a vrăjit? Părintele Misail și cu mine, păcătosul, de când am șters-o din monastire, nu ne mai pasă de nimic. Litvanie sau Rusie, scripcă sau fluier să fie, dacă este vin, atunci. Uite-l, vine, griji s-arunci!

MISAIL Bine o-ntorseși părinte Varlaam!

HANGIȚA (intră)

Poftiți, părinților! Cu sănătate!

MISAIL Bogdaprosti, măicuță. Domnul să mi te blagoslovească!

Beau amândoi. Varlaam începe să cânte vechiul cântec: „În cetatea mare a Cazanului".

VARLAAM (lui Grigori).

Da-prin gâtlejul tău nu trece nimic? Nici nu intră, nici nu iese?

GRIGORI Nu-mi arde.

MISAIL Celor slobozi, slobozenia.

VARLAAM Iar celor băutori împărăția raiului, părinte Misail! Să dăm pe gât pocalu-ntreg, în cinstea crâșmăriței! Da-trebuie să-ți spui, părinte Misail, că eu, când beau nu-mi place să văd oameni trezi. Una e beția alta-l fudulia. Dacă vrei să trăiești ca noi, fii blagoslovit. Dacă nu vrei, șterge-o. Măscăriciul nu-l tovarăș bun pentru un popă.

GRIGORI Bea cât vrei, părinte, însă să nu-ți ieși din minte! Uite că și eu știu să le potrivesc!

VARLAAM Ce? Să-mi ies din minte?

MISAIL Lasă-l, părinte Varlaam.

VARLAAM Da-cine e pricopsitul ăsta? Da ce s-a agățat ăsta de noi? Dumnezeu știe de unde a răsărit, dumnezeu știe ce lighioană mai e și-acum face pe mărețul! (Bea și cântă: Un monah s-a dus la schit și mi s-a călugărit!)

GRIGORI (hangiței) Unde duce drumul ăsta?

HANGIȚA În Litvania, milostivule, în munții Luiov.

GRIGORI Departe-s munții ăștia? HANGIȚA Nu prea. Până dispară ajungi, dacă nu dai de grănicerii țarului.

GRIGORI Ce grăniceri?

HANGIȚA A fugit unul din Moscova și-a venit poruncă să oprească și să cerceteze pe toată lumea.

GRIGORI (încet.) Asta-mi mai trebuia.

VARLAAM Hei, omule! Văd că i-ai pus gând rău hangiței. Nu de votcă-ți arde ție, de lelița durdulie! Așa, frate, așa! Orice om cu scrânteala lui: eu și cu părintele Misail altă grijă n-avem decât să dăm votcape gât și-ntorcând cu fundul cana să-l tot batem darabana!

MISAIL Ca din evanghelie grăiși, părinte Varlaame!

GRIGORI Dar-pe cine caută? Cine a fugit din Moscova?

HANGIȚA, Dumnezeu mai știe. Vreun hoț. Vreun tâlhar, Vorba e că, deocamdată, nici oamenii cinstiți nu pot să treacă: ce ispravă o să facă, numai ei știu! N-o să prindă nici pe dracul chel! Parcă n-ar fi altă cale spre Litvania, decât drumul mare! De aici, de pildă, n-ai decât s-o iei la stânga, pe cărarea, pădurii, pân-la Cecanschi, schitul de lângă gârlă, pe urmă treci mlaștina, până la Hlopino, apoi la Zahariev; de acolo orice băiețel te va duce până-n munții Luiov. Grănicerii ăștia nu sunt buni decât să-ncurce lumea și să ne jefuiască pe noi, bieții oameni ai locului. (S-aude zgomot.) Da-ce e? Ei sunt, blestemații! Vin să cerceteze!

GRIGORI Hangițo, n-ai vreun ascunziș p-aici? HANGIȚA N-am sufletele, că m-aș ascunde și eu! Una-două și uite-l! De ochii lumii, vin după treabă vin să le dau pâine și vin și câte și mai câte! Dar-ar boală-n ei, să crape, afurisiții, mâna-l-ar.

Intră grănicerii. GRĂNICERUL Noroc, hangiță!

HANGIȚA Rine ați venit, oaspeți dragi, rogu-vă poftiți.

UN GRĂNICER (încet celuilalt)

Chef și veselie! Aicea e de noi! (Călugărilor) Ce e cu voi, tătncilor?

VARLAAM Unchieși ai lui dumnezeu, ia, niște bieți călugări. Umblăm din sat în sat, s-adunăm milostivenii pentru sfânta monastire. GRĂNICERUL (către Grigori) Și tu?

MISAIL Tovarășul nostru.

GRIGORI Târgoveț din vecini. Adusei pe cucernicii ăștia până la graniță și mă-ntorc acasă.

MISAIL Te-ai răsgândit?

GRIGORI (încet) Ține-ți gura!

GRĂNICERUL Crâșmăriță, dă-ne ceva vin. Să bem și noi să mai stăm de vorbă cu cuvioșia lor.

ĂLT GRĂNICER (încet)

Flăcăul e cam golan. Nu scoți nimic dela el. Dar ceilalți.

ÎNTIIUL Ia. Să vedem! Hei, cuvioșilor, cum vă merge treaba?

VARLAAM k Rău, fiule, rău! Creștinii s-au calicit de tot! Au prins gustul banului, țin banii la ascunziș. Nu mai dau domnului nimic. Mari păcate s-abătură pe semințiile pământului! Toată lumea s-a apucat de negustorie. Umblă să se pricopsească toți. Nu se gândesc decât la bogățiile pământești, nu la mântuirea sufletului! Umbli, umbli, bați la toate ușile și-n trei zile n-ai adunat nici jumătate de copeică. Mare păcat! Trece-o săptămână, trece alta, te uiți în pungă, vezi că-l așa de ușoară, așa de ușoară că ți-e rușine să te mai arăți la monastire cu asemenea sărăcie! Ce te faci? De inimă rea, te-apuci să bei și ce-a mai rămas în fundul pungii! Ce mai încoa și -ncolo, mare năpastă! Merge rău, fiule, s-apropie judecata din urmă!

HANGIȚA (plângând)

Doamne păzește! Ocrotește-ne, doamne!

În vreme ce Varlaam vorbea, întâiul grănicer se tot uita la Misail întâiul grănicer Alioha, ai ucazul țarului?

AL DOILEA II am.

ÎNTIIUL Dă-l încoa nițel.

MISAIL Da ce te tot uiți la mine?

ÎNTIIUL GRĂNICER Uite dece. A fugit dela Moscova un oarecare zănatic și eretic, unul Grigori Otrepiev. Ai auzit ceva?

MISAIL Nu. GRĂNICERUL N-ai auzit? Bine! Și țarul a dat poruncă să fie prins acel fugar și spânzurat. Asta o știi?

MISAIL Nu știu nimic.

GRĂNICERUL (lui Varlaam) Știi să citești?

VARLAAM Știam, în tinerețe, dar am uitat.

GRĂNICERUL (lui Misail) Dar tu?

MISAIL Domnul nu mi-a dat această înțelepciune!

GRĂNICERUL Atuncea ia ucazul țarului.

MISAIL Ce să fac cu el?

GRĂNICERUL t Mi s-a năzărit mie că ereticul ăsta, fugarul, ticălosul ăsta, hoțul ăsta tu ești!

MISAIL Care eu? Cată-ți, omule, de treabă! GRĂNICERUL Zmima! Închideți ușile! Le descurcăm noi pe toate!

HANGIȚA Călăi afurisiți! Nici pe un cucernic al lui dumnezeu nu-l lasă în pace!

GRĂNICERUL Știe careva citi?

GRIGORI (înaintând) Eu știu să citesc!

GRĂNICERUL Ia te uită! Cine te-a învățat?

GRIGORI Ăl de trage clopotele la noi!

GRĂNICERUL (întinzându-l hârtia) Citește tare!

GRIGORI (citind) „Nevrednicul călugăr dela monastirea Ciudovo, Gri-gori din neamul Otrepievilor, fiind căzut în erezie, a îndrăznit, împins de necuratul, să tulbure sfântul locaș prin nemaipomenite și neobrăzate purtări. Din cercetările făcute s-a aflat că Grișca, blestematul acesta, a fugit spre granița Litvaniei."

GRĂNICERUL (lui Misail)

Și mai spui că nu ești tu! GRIGORI „. Și țarul a poruncit să fie prins."

GRĂNICERUL Și să fie spânzurat.

GRIGORI Nu spune să fie spânzurat.

GRĂNICERUL Bați câmpii! Nu se pune fiecare vorbă în ucazul țarului. Se-nțelege. Tu citește: să fie prins și spânzurat!

GRIGORI.

„. Și să fie spânzurat! Hoțul ăsta de Grișca are vârsta de. (Se uită la Varlaam) cincizeci de ani trecuți, are fruntea pleșuvă, barba căruntă, burtă mare."

Toți se uită la Varlaam. ÎNTIIUL GRĂNICER Copii, ăsta e Grișca! Puneți mâna pe el și legați-l! Bună pradă, pe negândite!

VĂRLÂÎM (zmulgând hârtia din mâna lui Grigori)

Ce-mi cântați mie, netrebnicilor! Ce fel de Grișca sunt eu? Care cincizeci de ani, barbă căruntă, burtă mare?! Nu, frățioare! Prea ești tu tânăr, ca să-ți bați joc de mine! Eu n-am mai citit de multă vreme, descurc greu slovele, dar o să le descurc mai bine, dacă e vorba de ștreang. (Citește silabisind). „Și a-re vâr-sta de do-uă-zeci de ani." Ei, frățioare, unde scrie cincizeci de ani? Uit-te bine: douăzeci! AL DOILEA GRĂNICER Da, da, mi-aduc și eu aminte: douăzeci de ani!

ÎNTIIUL GRĂNICER (lui Grigori)

Te ții de glume?

În vrome ce el citește, Grigori ține capul în jos și mâna ascunsă la piept.

VÂRLÂAM (continuă) „. E mărunțel de stat, cu pieptul lat, o mână mai scurtă decât cealaltă, ocini albaștri, părul roșcat, un neg pe obraz, altul pe frunte". Nu cumva ești mătăluță, suflețelule?

Grigori scoate un junghi din sân, își taie drum, sare pe fereastră.

GRĂNICERII Pe el! Pe el!

Aleargă toți deavalma.

MOSCOVA, CASA LUI ȘUISCHI Un ospăț, Șuischi și mai mulți oaspeți ȘUISCHI Să ne mai toarne vin! (Se ridică. Ceilalți se ridică și ei).

Hai, oaspeți dragi,

Hai să-nchinăm și cupa cea din urmă! Băiatule, citește rugăciunea!

UN BĂIAT O, doamne, împărate-al cerului, ne priveghează! Ascultă ruga ce ți-o ridicăm, zmeriți. Rugându-ne pentru evlaviosul țar Stăpânitor al tuturor creștinilor.

II ocrotește-n casa lui și-n bătălie,

În drumurile lui și-n somnul lui și biruință Asupra celor potrivnici dăruiește-l!

Slăvit să fie dela mare pân-la mare; În sănătate, înflorească-l toți ai casei Și ramurile Iui bogate să cuprindă Pământul tot, pe unde sunt viețuitoare.

Cu noi, cu robii lui să fie drept Și milostiv, cum fost-a pân-acum.

Izvoarele înțelepciunii nesecate Să se reverse darnic peste noi.

Și ridicând spre tine cupa țarului,

Pre tine te rugăm, cerescule-mpărat!

ȘUISCHI (bea)

Trăiască țarul nostru drept și mare! Și-acuma, bun rămas, prieteni dragi! Nu v-ați ferit de pânea și de sarea mea. Vă mulțumesc și noaptea să vă fie bună!

Își petrece oaspeții până la ușă. PUȘCHIN În sfârșit, bine că s-au dus! Mi-era frică, prea cinstite cneaz Vasâli Ivanovici, că n-o să ne lase-n pace, să mai stăm de vorbă.

ȘUISCHI (servitorilor)

Ce-ați rămas cu gurile căscate? Altă treabă n-aveți, decât să trageți cu urechea la stăpâni? Hai, rânduiți masa siN plecați! Ce se-ntâmplă, Afânași Mihailovici?

PUȘCHIN Minuni, nu alta. Un nepot al meu, Gavrilă Pușchin, mi-a trimis o veste Dela Cracovia. ȘUISCHI Ce spune?

PUȘCHIN O ciudată veste: Băiatul lui Ivan cel Groaznic. Stai. (Se duce la ușă, trage cu urechea, o închide.)

Copilu-mpărătesc, ucisul din porunca Lui Boris.

ȘUISCHI He, povestea-l veche!

PUȘCHIN Ai răbdare! Copilul n-a murit! Trăiește!

ȘUISCHI Nu mai spune!

Ia uite. Țareviciul trăiește! Doar atât? Într-adevăr, minunea-l minunată!

PUȘCHTN Ascultă pân-la capăt. Ori și cine-ar fi: Copilul însuși sau vreun duh ce-l poartă chipul Său vr-un mincinos sfruntat care se dă Drept țareviciul, vorba este Că un Dimitri s-a ivit pe-acolo.

ȘUISCHI E peste poate!

PUȘCHIN L-a văzut chiar el, Nepotul meu. La curte l-a văzut Tăindu-și drum printre curteni, să intre La rege, într-un sfat de taină așteptat. ȘUISCHI Dar cine e? De unde vine?

PUȘCHIN Nu se știe.

Atât se știe despre el că era slugă La Vișnevețki, că, fiind bolnav, s-a spovedit Duhovnicului, iar boierul Vișnevețki Aflându-l taina, l-a tămăduit Și l-a înfățișat lui Sigismund.

ȘUISCHI Și ce se spune despre acest împiolițat?

PUȘCHIN Ar fi băiat isteț, îndemânatic, Prietenos și place tuturora. A fermecat pe toți fugarii noștri, Iar preoții catolici sunt cu el. Chiar regele-l răsfață. Se vorbește Că i-a făgăduit să-l vie-ntr-ajutor.

ȘUISCHI Ia uită-te încurcătură, frate! M-apucă amețelile! Nu-ncape vorba: E un uzurpator! Dac-ar afla norodul Primejdia eu văd că nu e mică Să știi că se ridică mare vijelie!

PUȘCHIN Atât de mare vijelie, încât Boris Cu greu și-ar mai putea păstra coroana Pe capu-l iscusit și bine o să fie: Domnește parc-ar fi Ivan cel. Dar, tăcere, Nu trebuie să-l pomenim în faptul nopții! Și ce folos că nu ne sfârtecă pe față ÎHâ Și că pe țepea-nsângerată-n văzul Mulțimilor în jurul nostru adunate,

Noi nu cântăm canoane lui Isus?

Că nu ne ard de vii în piele și că țarul Nu-mpinge peste noi jăraticul, cu cârja?

Putem noi ști ce ne așteaptă mâine?

În fiecare zi ne paște mazilirea, închisoarea,

Siberia, sau rasă de călugăr —

Și-acolo, în posomorit surghiun,

Prin foamete și ștreang așteaptă moartea.

Ce s-au făcut atâtea-nalte neamuri?

Unde mai sunt vlăstarele lui Sițchi?

Și Șcstunovii unde sunt? Și Romanovii Nădejdea patriei! Întemnițați Și schingiuiți cu toții pân-la moarte!

Nu mai e mult și vei avea aceeași soartă!

E cu putință să trăim încercuiți În casa noastră, chiar de-ai noștri robi Așa precum am fi de Litvanieni?

În jurul nostru forfotă numai iscoade În slujba stăpânirii, gata să ne vândă; întâiul rob pe care îndrăznim Să-l pedepsim, ne ține soartă-n mână.

Acum și ziua sfântului Iuri vrea s-o schimbe1)

Nu mai avem nici o putere pe moșii.

N-ai dreptul să-l alungi pe trântor: Iți place or nu, hrănește-l! Nu poți cuteza S-ademenești un lucrător, că te trezești Târât, îndată, la Pricazul robilor2).

S-a mai văzut asemenea năpastă,

Sub însuși țar Ivan cel Groaznic?

Măcar de s-ar fi alinat a gloatei soartă!

Întreabă. Cercetează. Vei afla -) Dreptul de strămutare de pe o moșie pe alta, odată pe an, la 26 Noembrie, sfântul Gbeorghe de toamnă (IuriGheorghe), fusese acordat țăranilor iobagi prin codul lui Ivan al III-lea, în 1497 Acest drept a fost abrogat printr-un ucaz al țarului Feodor Ivanovici, în anul 1592 (N. red. Rom.) 2) Pricazul iobagilor a fost înființat înainte de 1500 În fruntea lui era un stolnic și un dascăl. Acest pricaz reglementa raporturile dintre stăpân și iobag, ținea evidența tuturor iobagilor, a eliberării lor, trecerea lor de pe o moșie pe alta. (N. red. Rom.) Că dacă cel ce singur s-a numit țarovici Ar hărăzi norodului cea zi de slobozenii —

Să vezi cum toate se vor nărui atunci!

ȘU1SCH1

Tu ai dreptate, Pușchin, dar să știi E bine să ne ținem gura, deocamdată. Da, pân-la ceasul potrivit.

PUȘCHIN Nu mai încape vorbă! Tu ești un om de duh, e o plăcere Să te-ntâlnesc. De oîte ori mă roade Ceva, la inimă, îmi stă pe limbă să ți-o spun. Dealtfel, astăseară, băuturile-ți alese Nectar al zeilor nu altceva! Îmi deslegară limba. Noapte bună, cneaze!

ȘUISCHI La revedere, frate! Noapte bună! (II petrece)

O SALĂ În PALATUL ȚARILOR Țareviciul Feodor, desenând o hartă, țarevnă Xenia și doica ei XENIA (sărutând un portret)

Logodnicul meu drag, frumosul meu fecior de rege, nu. Mie mi-ai fost dat, mie, miresei tale, ci negrului mormânt, pe un meleag străin. N-am să mă mângâi niciodată. Veșnic am să te plâng!

DOICĂ Ei, țarevnă, lacrimile feței mari sunt ca rouă care cade! Soarele răsare și usucă rouă. Vei avea un alt logodnic, nu mai puțin frumos, nu mai puțin fermecător. Ai să-l iubești, copilă mult iubită și-ai să-l uiți pe feciorul de rege.

XENIA Nu, doică, voi fi credincioasă mortului.

Intră Boris ȚARUL Ei bine, Xenia, copila mea prea scumpă Logodnică și văduvă-n aceeași vreme, Tot îți mai plângi sărmanul mire mort! Eu n-am fost vrednic fericirea să ți-o dau: Se vede că l-am mâniat pe domnul! De ce să suferi tu, nevinovată? Și tu, fiul meu, ce faci acolo?

FEODOR Am zugrăvit a Moscoviei hartă, împărăția noastră dintr-un cap în altul. Aicea-l Moscova și aicea Novgorodul. Colea e Astrahanul. Uite marea. Întunecoasele păduri din Perm Și-aici Siberia.

ȚARUL Dar asta ce e, Șerpuitor ca firul de mătasă?

FEODOR E Volga!

ȚARUL Cât de frumos e rodul învățăturii! Dulce rod, să poți vedea Ca din înaltul norilor, întreagă împărăția noastră cu orașe Și cu hotare și cu ape curgătoare!

Învață, fiul meu, învățătura Scurtează încercările fugarei vieți.

O zi veni-vă, poate în curând,

Când toate aceste ape și pământuri Pe care le-ai scris atât de meșter pe hârtie Vor fi în stăpânirea ta.

Învață, fiul meu și vei pricepe Mai bine greutățile domniei.

Intră Semion Godunov.

Dar, iată, Godunov mi-aduce vești!

(Xeniei)

Hai, sufletul meu drag, te du-n odaia ta Mă iartă și cel de sus durerea să-ți aline!

Xenia iese cu doica Ce veste, Semion Nichitici, pentru azi?

SEMION GODUNOV Azi dimineață, încă de cu noapte, Un logofăt al cneazului Șuischi Și-o slugă a lui Pușchin au venit Să-mi de-a-n vileag o taină.

ȚARUL Ce anume?

SEMION GODUNOV întâi s-a-nfățișat omul lui Pușchin, Mi-a spus că-n dimineața din ajun Stăpânul său primit-a o solie Dela Cracovia. După un ceas Trimisul a plecat fără scrisori. 43

ȚARUL Să puie mâna repede pe el!

SEMION GODUNOV Am și trimis pe urma lui.

ȚARUL Șuischi?

SEMION GODUNOV A dat aseară un ospăț mai multor Prieteni, printre care Buturlin și Mihail Saltâcov Boierii Miloslavschi și cu Pușchin.

S-au despărțit târziu, doar Pușchin a rămas Și cu stăpânul casei a mai stat de vorbă, îndelungată vreme, ei singuri, amândoi.

ȚARUL Trimiteți după Șuischi de îndată!

SEMION GODUNOV A și venit!

ȚARUL Să-l cheme aici.

Godunov pleacă ȚARUL Ștafete cu Litvania?

Ce-nseamnă asta? Pușchin! Nu-mi place neamul Iui Sunt niște răzvrătiți cu toții, totdeauna! Iar de Șuischi trebuie să mă feresc: E om plăcut, dar aprig și viclean.

Intră Șuischi 44

Aveam să-ți spun mai multe, cneaz Șuischi! De, pare-mi-se c-ai venit tu însuți Să-mi spui ceva. Începe tu. Te-ascult.

ȘUISGHI Slăvite țar, e de datoria mea Să-ți dau o veste de mare însemnătate.

ȚARUL Te-ascult!

ȘUISGHI {încet arătând pe Feodor). Dar, Doamne.

ȚARUL Țareviciul poate ști Ceeace Șuischi știe. Vorbește!

ȘUISCHI A venit,

Măria ta, o veste din Litvania.

ȚARUL Nu-l vestea cc-o aduse ieri lui Pușchin Un om dela Cracovia?

ȘUISCHI,

Știe tot! (Tare). Credeam că nu cunoaște această taină!

ȚARUL N-ai nici o grijă, cneaze! Vreau să pun Această știre față-n față cu cealaltă: Altminteri, adevărul nu-l putem afla! ȘUISCHI Atâta știu, că un uzurpator Ivitu-s-a -n Cracovia și că boierii Cu regele în frunte, sunt de partea lui.

ȚARUL Și cine e acest uzurpator?

ȘUISCHI Eu nu știu.

ȚARUL Și. Întrucât ar fi primejdios?

ȘUISCHI Fără-ndoială, țâre, ești atotputernic.

Prin darurile și mărinimia ta Și prin înfăptuirile-ți împărătești.

Din inimile robilor măriei-tale Făcut-ai iubitoare inimi de copii.

Dar, precum bine știi tu însuți, doamne,

Prostimea e zmintită, schimbătoare,

Și crede în erezuri, în nădejdii goale Puțin îi pasă de-adevăr; trăiește În amăgirea, clipei trecătoare Și se hrănește cu vedenii și cu basme.

Atât de mult îi place îndrăzneala,

Că dac-ar fi acel vântură-țară Să treacă granița Litvaniei, la noi Mulțimile neroade l-ar urma În numele reînviat al lui Dimitri!

ȚARUL Dimitri! Cum? Copilul? Cum? Dimitri? Țarevice, te du. ȘUISCHI Cum a roșit! Pornește vijelia!

FEODOR Îngăduie -mparate.

ȚARUL Nu, nu se poate. Fiul meu te du.

Feodor iese.

Dimitri?

ȘUISCHI Nu! Nu știa nimic!

ȚARUL Ascultă, cneaze, să se ia de-ndată Cele mai strașnice măsuri de pază!

Pe-ntreg hotarul vreau să se ridice Între Litvania și Rusia opreliști,

Să nu le treacă nici o vietate!

Un iepure să nu răzbată din Polonia,

Un corb dela Cracovia să nu ne-ajungă!

ȘUISCHI Mă duc.

ȚARUL Stai, nu pleca. Nu ți se pare Că nerozia asta prea e ticluită?

S-a pomenit să iasă morții din mormânt?

Să ceară socoteală țarilor îndrituiți, Chemați, aleși de toți, încoronați,

De prea sfințitul patriarh?

Nu e de râs aceasta? Tu nu râzi?

ȘUISGHI Să râd, stăpâne, eu?

ȚARUL Ascultă, cneaze!

Gând am aflat despre acest copil. Când nu știu cum acest copil a răposat, Iți amintești? Chiar tu ai fost trimis Să cercetezi. Răspunde-acum, pe sfânta cruce, Pe adevărul cugetului tău: Ai cunoscut copilul care a fost. Ucis? N-a fost înlocuit cumva? Răspunde.

ȘUISCHI ȚARUL Mă jur!

Șuischi, nu jura! Să-mi spui adevărat: Țareviciul era, sau era altul?

ȘUISCHI • Da, el era.

ȚARUL Gândește-te. Ia seama!

De m-ai mințit atunci, te iert. Dar dacă Te-apuci să fii șiret, cu mine-acum,

Mă jur po capul lui Feodor, fiul meu,

Că te voi pedepsi cu o cruzime De care însuși el, Ivan cel Groaznic.

În racla lui, se va cutremura! SUISCHI Eu nu de chinuri, de disprețul tău mă tern!

Aș îndrăzni să viclenesc cu tino, eu?

Puteam atâta de prostește să mă-nșel?

Încât să iau pe altu-n locul lui?

Trei zile-n șir, cu toți acei din Uglici,

M-am perindat în fața lui și l-am privit.

Acolo, în biserică, în jurul lui Erau întinse alte treisprezece leșuri —

Bărbați pe care îi ciopârțise gloată.

Putregăciunea lor era vădită.

Dar chipul lui copilăresc era senin Și fraged, liniștit. Parcă dormea.

Adânca rană nu se înnegrise,

Iar obrăjorul lui precum ți-am spus.

Nu se schimbase-ntru nimic. Nu, țâre,

Nu mai încape nici o îndoială: Dimitri doarme somnul morții în mormânt!

ȚARUL (liniștit)

Destul! Acuma du-te!

Șuischi iese.

Oh, ce greu mi-a fost! Să mai răsuflu! Sângele-mi bătea, Mi se urcă-n obraz și cobora încet. Deaceea văd de treisprezece ani În visurile mele, copilul cel ucis Da. Da! Abia acuma înțeleg. Să fie el cumplitul meu dușman? De-un nume, de-o nălucă să mă sperii? Să-mi zmulgă o stafie de pe umăr Mantia mea de țar? O umbră, Un nume, să-mi răpească moștenirea Copiilor? Dar sunt nebun să-mi fie frică! Dar n-am decât să suflu și strigoiul Se va topi! Nu trebuie să mor de spaimă, Dar nici nu trebuie tânjelii să mă las! Cât ești de grea, coroană -mpărătească!

CRACOVIA CASA LUI VIȘNEVEȚKI Uzurpatorul și Pater Ccmicovski UZURPATORUL Atât de greu, părinte, n-o să fie Eu știu norodul meu și sufletu-l, Credința lui nu ține-o veșnicie Și sfântă-l este pilda țarului, îngăduința e nepăsătoare Doi ani pun chezășie și-l vedea Că al meu norod și clerul, mic și mare Prea sfântului din Roma s-or pleca.

PATER Te aibă sfântu Ignațiu-n a lui pază Când fericită vreme va sosi; Dar până-atunci, în sufletul tău, rază Divinul har să-nceapă-a-nmuguri. O sfântă datorie, mai înaltă Decum sunt datoriile lumești Să ne prefacem cere câteodată În fața lumii celei pământești: Ea judecă a ta vorbă și-a ta faptă Dar numai domnul știe ce gândești!

UZURPATORUL Amin! Hei, omul!

Intră un slujitor Vestește că primim!

Porțile se deschid. Intră o mulțime de Ruși și de Polonezi.

Prieteni, mâine părăsim Cracovia. Pan Mnișek, am să mă opresc trei zile La tine, la Sambor. Știu că palatul Ți-e primitor și plin de măreție. Și că-l vestit prin tânăra-l domniță Nădăjduiesc s-o văd acolo pe Marina. Iar voi prieteni, Litvanieni și Ruși, Ce-ați ridicat, frățește, steaguri împotriva Aceluiaș dușman, al meu și al vostru, Prigonitorul meu mișel, o, fii de Slavi, Eu am să duc curând oștirea voastră La bătăliile mult așteptate Dar printre voî zărit-am chipuri noi.

GAVRILĂ PUȘCHIN Sunt noi veniți și cer măriei-tale Un paloș și-o însărcinare UZURPATORUL Dragii mei,

Sunt fericit a vă vedea. Veniți, prieteni! Ia spune-mi, Pușchin, cine este Acel flăcău frumos?

PUȘCHIN UZURPATORUL E prințul Curbschi.

Un nume strălucit. (Adresându-se Iul Curbschi) Te tragi din neamul Viteazului dela Cazan?

CURBSCHI UZURPATORUL Trăiește?

CURBSCHI Nu. A murit! 4

Sunt fiul său.

UZURPATORUL Era o minte mare, Un om de luptă, sfetnic înțelept. Dar, iată, că din ziua când Răzbunător cumplit al unor umiliri El s-a ivit cu-ai săi Litvanieni Sub zidurile vechi ale cetății Olghin, Nu s-a mai auzit de-al său renume!

CURBSCHI Și-a petrecut cele din urmă zile La țară, în Volânia, pe niște bunuri Ce i le-a dăruit cândva Batori. Acolo, în singurătate, căuta Uitarea, mângâierea, în învățătură. Dar în zadar! Își amintea mereu De țara tinereții salo și-a murit Nealinat, cu dorul ei în suflet.

UZURPATORUL Oștean de frunte și nefericit!

Ce fulgere au scăpărat în viața lui Vijelioasă, plină de răsunet!

Sunt fericit, înalte cavaler,

Că sângele-l cu patria se-mpacă!

Greșelile părinților să le uităm.

Pe groapa lor să se coboare pacoa!

Apropie-te, cneaze! Adu mâna!

Nu e ciudat ca tu, fiul lui Curbschi,

Să duci la tron pe fiul lui Ivan?

M-ajută toți: și oamenii și soartă!

Tu cine ești?

—

UN POLONEZ Sobanski. Șleahtic liber.

UZURPATORUL Fii lăudat, o fiu al libertății!

Să i se dea îndată o treime Din leafa lui. Dar ceilalți, cine sunt?

Vestmântul lor e portul țării noastre.

Ei sunt de-ai noștri?

HRUȘCIOV (îngertunchiazâ)

Da, măria-ta!

Noi suntem robii credincioși ai tăi! Goniți și maziliți de Boris, am fugit Din Moscova ca să venim la tine. Părinte, țar al nostru! Suntem gata Și capul să ni-l pierdem dacă trupurile Iți vor sluji ca trepte, să te urci Pe tronu -mpărătesc, care-l al tău!

UZURPATORUL Sus inima, nevinovați ce suferiți! S-ajungem noi la Moscova și Boris Pe toate, pentru toate va plăti! Tu cine ești?

CARELA Eu sunt cazac. Vin dela Don Trimis de slobodele noastre oști,

De atamanii toți, de toți cazacii Din susul și din josul apei, ca să-ți văd Străluminații ochi de țar și să-ți aduc Prinosul lor, supunerea, credința.

UZURPATORUL Eu pe cazacii dela Don îi știu Nici când eu nu m-am îndoit că voi vedea În rândurile mele, steagul lor.

Îi mulțumim oștirii noastre dela Don!

Noi știm că azi cazacii sunt loviți Și prigoniți cu mare nedreptate,

Dar dacă ne ajută dumnezeu Să ne urcăm pe tronul părintesc,

Vom ocroti în vechile-l dreptăți Al nostru Don, col credincios și slobod!

UN POET (se apropie, se pleacă adânc și atinge poala mantiei lui Grișca)

O, mare prinț, prea luminate fiu de rege!

UZURPATORUL Tu ce dorești?

UN POET (îi întinde un sul de hârtie)

Primește cu mărinimie Sărmanul rod al unei inimi credincioase!

UZURPATORUL Ce?! Stihuri latinești! De-o sută de ori fie Sfințită -mpreunarea spadei cu lira!

Aceleaș foi de laur le-ncunună!

Eu m-am născut sub cerul Nordului Dar glasul lirei latinești mi-e cunoscut,

Și florile Parnasului mă-ncântă!

Ce stihuri minunate! Eu mă-ncred Proorocirilor poeților.

În pieptul lor nu arde în zadar Un foc mistuitor! Blagoslovită fie Isprava ce ne-o cântă dinainte!

Prietene, te-apropie! Primește Din partea mea, în amintire, darul ăsta!

(II dă un inel.)

Când se va-ndoplini porunca sorții Și voi purta coroana strămoșească Nădăjduiesc cântările să-ți mai aud. Musa gloriam coronat, gloriaque musaml1) Și-acum, prieteni, bun rămas!

TOȚI La luptă!

La luptă! Să trăiască țar Dimitri. Trăiască marele cneaz al Moscovei!

ÎN CASTELUL VOEVODULUI MNIȘEK, LA SAMBOR încăperi luminate. Muzică. Vișnevețki, Mnișek MNIȘEK Mereu vorbește numai cu Marina! Cu gându-l la Marina, doar la ea! Povestea asta îmi miroase-a nuntă! Te-ai fi gândit vreodată, Vișnevețki, Că fata mea țarină o s-ajungă?

VIȘNEVEȚKI E minunat, într-adevăr! Dar tu, te-ai fi gândit Că slujitorul meu porni-vă într-o zi Pe tronul Moscoviei să se urce?

MNIȘEK Dar de Marina mea ce zici? Mi-a fost deajuns Să-l spun: ai grijă, țin-te bine, nu lăsa Din mână pe Dimitri, să nu-ți scape! Și uite-mi-l acum în mreaja ei!

Muzica începe o poloneză. UZURPATORUL trece cu MARINA deschizând dansul.

— Muza încununează gloria, iar gloria încununează muză. (În limba latină) (N. trad.) MARINĂ (încet lui Dimitri)

Da, mâine seară, am să fiu. La unsprezece. Voi fi lângă havuzul dintre tei.

Troc. Intră altă pereche. CAVALERUL Ce-o fi găsit la ea, ca să-l vrăjească?

DOAMNA Cum ce-a găsit! Doar e o frumusețe!

CAVALERUL O nimfă dar de piatră: pe buze și-n privire Nici zâmbet și nici viață.

Altă pereche.

DOAMNA N-aș spune că-l frumos,

Dar e plăcut la-nfățișare. Se cunoaște Niimaidprâf, că p. dfi c; lâ ncro-mnămtpiQp.

Numaidecât că e de sânge-nipărătesc.

Altă pereche.

DOAMNA Când o porniți la drum?

CAVALERUL îndată ce Va porunci țareviciul. Noi suntem gata Dar panna Mnișek ne-a vrăjit aici, Ne ține prinși, odată cu Dimitri.

DOAMNA Plăcută închisoare! CAVALERUL Ai consimți.

Fără îndoială, dacă Trec. Încăperile se golesc.

MN1SEK Suntem bătrâni, în dans nu ne mai prindem,

Nu ne trezește-al muzicii tumult În strânse-mbrățișări nu ne aprindem,

Frumoase mâini nu sărutăm de mult.

Nu, nu se uită nebunii trecute Dar nu mai este azi ca altădatJunețea, de-ndrăzneală-a prins să uite Femeia, să îmbie a uitat.

Prietene, nu-ți par azi triste toate?

Dar. Hai, să ne dezgroape o să spun O sticlă din acelea vechi păstrate,

Din vinul unguresc nespus de bun.

Sorbind din el arome înmiresmate Sporovăi-vom fără zor, molcum.

Să mergem dar.

VIȘNEVEȚKI Drept ai grăit, la drum!

NOAPTEA, GRĂDINA, UN HAVUZ UZURPATORUL (intrând)

Aici e locul unde trebuie să vină.

Nu sunt fricos din firea mea. Nu! M-am lovit Cu moartea-n față șI. N-am tremurat De frica ei. Cu temniță pe viață Am fost pândit și sufletu-mi o clipă Nu s-a clintit. Prin îndrăzaeala mea Eu am scăpat de una și de alta.

Atunci dece-mi apasă inima, ceva?

Dece nu-mi stăpânesc această grijă?

Să fie freamătul dorințelor aprinse? Nu! Teama e! Am așteptat întreaga zi Această întâlnire tainică, m-am pregătit,

Am frământat în cap tot ce voi spune Să cuceresc Marinei inima trufașă,

Numind-o țarină a Moscovei.

Dar ceasul a sosit și nu mai știu nimic.

Nu-mi mai aduc aminte câte-am ticluit.

Să fie dragostea ce-mi moaie judecata?

Dar iată, parcă vine cineva.

Un zgomot. Nu! Lumina-nșelătoare A lunei, poate vântul care trece.

MARINĂ (intrând) Țarevici!

UZURPATORUL Ea e. Sângele mi s-a oprit.

MARINĂ Dimitri, dumneata ești?

UZURPATORUL În sfârșit!

O, glas fermecător! (Se apropie de ea.) Marina, tu?

Țu singură cu mine-n taina nopții?

Ce lungă fuse ziua, cât a trecut de-ncot!

Ce mult am așteptat în întuneric!

MARINĂ Dimitri, vremea trece. N-am venit aici S-ascult mărturisiri de dragoste.

Cuvintele sunt de prisos. Știu că mă iubești.

Dar să ne înțelegem. Hotărând Să-mi leg ursita de ursita ta Nehotărâtă și vijelioasă,

Am dreptul să te-ntreb, să aflu toate Nădejdiile sufletului tău Și râvna ta și temerile tale, chiar.

Știindu-le pe toate, voi putea Să intru-n viață drept, cu fruntea sus,

Cu mâna-n mâna ta. Dao nu orbește,

Ca un copil supus; nu ca o roabă A schimbătoarelor dorințe bărbătești.

Nu ca ibovnica zmorită și tăcută Dar ca soție vrednică de tine Alăturea în trebile domnești.

UZURPATORUL O, lasă-mă, îngăduie măcar o oră Să uit de frământarea sorții mele. Tu însăți uită că te afli-n fața Unui țarevici. Să nu vezi în mine Decât iubitul ce ți l-ai ales Și-l fericești cu o singură privire. Ascultă ruga dragostei și lasă-mă Să-ți spun ce-mi umple inimă acum!

MARINĂ Nu-l vremea, cneazo! Stai și te codești Iar oamenilor tăi le scade-avântul. Din clipă în clipă, mai primejdioase Primejdiile se ridică și mai grele Sunt greutățile care te-așteaptă. Încep să umble fel și fel de zvonuri Și veștile se schimbă una după alta Și Godunov începe să deschidă ochii.

UZURPATORUL Ce-mi pasă mie de ce face Godunov? Întreaga-mi avuție, dragostea N-o ține Godunov în mâna lui! Nu! Nu! În clipa asta mi-e tot una Și tronul lui și-a țarilor putere. Nici strălucirea gloriei, nici viața În ici rusa-mpărăție nu au preț, Fără iubirea ta. Sărac de-aș fi Va-nlocui în stepă-n vreun bordei Dragostea ta, a țarilor coroană.

MARINĂ Te rușinează de asemenea cuvinte!

Cum? Uiți înalta, marea ta menire?

Mărirea, numai ea să-ți fie dragă.

Mai dragă decât orice bucurie,

Decât oricari ispite ale vieții.

În cumpănă să n-o pui cu nimic pe lume!

Să știi că mâna mea n-o dăruiesc îndrăgostitului nebun, aprins De frumusețea mea! O dăruiesc Moștenitorului coroanei Moscoviei,

Țareviciului ce-a scăpat printr-o minune.

UZURPATORUL O, nu mă chinui, fermecătoare zână I Nu-mi spune că mărirea mi-ai ales, Iar nu pe mine însumi. Ah, Marina, Tu nu știi cum îmi sfâșii inima! Dar bine. O, cumplită îndoială! Răspunde-mi dacă soarta ne-ndurată Nu mi-ar fi dat un sânge împărătesc, De n-aș fi fost feciorul lui Ivan, De n-aș fi fost acel copil uitat demult, Tu nu m-ai fi iubit?

; if.

MARINĂ Dimitri.

— I Nu poți fi altul decât cel ce, ești, Nu pot iubi pe altul decât pe• -lține-l -

UZURPATORUL - -"

Ei bine! Ajunge! Nu mai vreau să-nipasfc: i: n; r! I; Cu mortul, o femeie care e a lui! Hit-lfhyi.

— T ivi» -

M-ani prefăcut destul. Am să vorbesc!

Să afli adevărul tot. Ascultă.

Dimitri-al tău e mort demult. Auzi?

E mort și îngropat și n-o să mai învie!

Ai vrea să afli cine sunt? Ei bine,

Am să ți-o spun. Eu sunt un biet călugăr.