Cărti polițiste · Agatha Christie Adăugat17 sept. 2019

Femeia Misterioasa

de AnnaE 873 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Femeia Misterioasa de Agatha Christie

Domnul Mayherne își aranjă ochelarii și-și drese glasul cu un fel de tuse seacă, ce-i era cu totul caracteristică. Apoi se uită din nou la omul din fața sa ce era învinuit de crimă cu premeditare.

Domnul Mayherne era un om mic de statură, sigur pe sine, corect îmbrăcat, ca să nu spunem neglijent, cu ochi vicleni și iscoditori. Câtuși de puțin un om care putea fi dus de nas. Totodată, ca avocat, reputația domnului Mayherne era deosebită. Când i se adresă clientului său, vocea îi era uscată, dar amabilă.

— Trebuie să vă repet că vă aflați în pericol foarte grav și că este necesară sinceritate absolută.

Leonard Vole, care privea, cu o expresie de om amețit, la peretele alb din fața sa, își mută ochii la avocat.

— Știu, spuse el neajutorat. Tot îmi repetați asta. Dar, se pare că încă nu-mi dau seama că sunt acuzat de crimă… Crimă. Și o crimă atât de lașă.

Domnul Mayherne era un om practic, un sentimental. Tuși încă o dată, își scoase ochelarii, îi șterse cu grijă și-i puse din nou la ochi. Apoi spuse:

— Da, da, da. Acum, dragă domnule Vole, o să facem un efort hotărât să te salvăm și vom reuși… Vom reuși. Dar îmi trebuie faptele. Trebuie să aflu ce prejudiciu îți va aduce cazul. Apoi ne putem alege cea mai bună cale de apărare.

Tânărul continua să se uite în același fel amețit, neajutorat. Domnului Mayherne cazul i se păruse destul de întunecat și vina arestatului indubitabilă. Acum, pentru prima oară, îl trecu o undă de îndoială.

— Credeți că sunt vinovat, spuse Leonard Vole, încet. Dar, pe Dumnezeu, jur că nu sunt! Știu că totul pare îndreptat împotriva mea. Sunt ca prins într-o plasă – cu rețeaua toată în jurul meu, încurcându-mă în orice direcție mă întorc. Dar n-am făcut-o eu, domnule Mayherne. N-am făcut-o!

Aflat într-o asemenea situație, omul trebuia să-și strige nevinovăția. Domnul Mayherne știa asta. Totuși, fără să vrea, era impresionat. S-ar putea, cine știe, ca Leonard Vole să fie nevinovat.

— Aveți dreptate, domnule Vole, spuse el grav. Cazul arată foarte negru în ce vă privește. Totuși, accept asigurarea pe care mi-o dați. Acum, haide să trecem la fapte. Aș vrea să-mi spuneți, cu cuvintele dumneavoastră, cum de ați cunoscut-o pe domnișoara Emily French.

— Într-o zi, pe Oxford Street, am văzut o femeie în vârstă traversând strada. Ducea o mulțime de pachete. În mijlocul străzii le-a scăpat, a încercat să și le adune, și-a dat seama că un autobuz tocmai era s-o calce și abia a reușit să ajungă pe bordura trotuarului în siguranță, amețită și zăpăcită de oamenii care strigaseră la ea. I-am adunat pachetele, am șters noroiul de pe ele, cât am putut mai bine, am legat din nou sfoara la unul și i le-am dat înapoi.

— Nu i-ați salvat cumva viața?

— Oh, doamne, nu! Tot ce-am făcut a fost un gest obișnuit de politețe. Ea a fost grozav de recunoscătoare, mi-a mulțumit cu căldură și a zis ceva în legătură cu manierele mele care nu seamănă cu cele ale majorității tinerilor – nu-mi amintesc cuvintele exacte. Apoi am salutat-o și am plecat. Nu mă așteptam s-o mai văd vreodată. Dar viața e plină de coincidențe. Chiar în acea seară, am dat peste ea la o petrecere în casa unui prieten. Ea m-a recunoscut de îndată și a cerut să-i fiu prezentat. Atunci am descoperit că era domnișoara Emily French și că locuia în Cricklewood1. Am vorbit cu ea câtva timp. Cred că era o doamnă în vârstă căreia îi cădeau, deodată, așa, cu tronc, oamenii. Astfel procedă și cu mine din cauza unui gest absolut simplu, pe care oricine l-ar fi făcut. La plecare, mi-a strâns mâna cu căldură și m-a invitat să-i fac o vizită. I-am răspuns, desigur, că mi-ar face multă plăcere și atunci m-a întrebat în ce zi. Nu vroiam neapărat să mă duc, dar aș fi părut bădăran să refuz, așa că am fixat pentru următoarea sâmbătă. După ce a plecat, am aflat ceva despre ea de la prietenii mei. Că era bogată, excentrică, locuia singură cu o fată de servici și avea nu mai puțin de opt pisici.

— Înțeleg, zise domnul Mayherne. Problema averii ei s-a pus atât de devreme.

— Dacă vă închipuiți că am întrebat… Începu Leonard Vole înfierbântat, dar domnul Mayherne îl potoli cu un gest.

— Trebuie să cercetez cazul așa cum va fi prezentat de cealaltă parte. Un observator obișnuit nu și-ar fi dat seama că domnișoara French era o doamnă înstărită. Trăia modest, aproape sărăcăcios. Dacă nu vi s-ar fi spus contrariul, ați fi considerat-o, foarte probabil, o femeie sărmană – în orice caz, la început. Cine v-a spus cu exactitate că era o femeie bogată?

Prietenul meu, George Harvey, în casa căruia avusese loc petrecerea.

— S-ar putea să-și amintească acest lucru?

— Nu prea știu. A trecut ceva timp de atunci.

— Exact, domnule Vole. Vedeți, principalul scop al acuzării va fi să stabilească că aveați greutăți financiare – ceea ce e adevărat, nu-i așa?

Leonard Vole se înroși.

— Da, spuse el, încet. Avusesem o serie de ghinioane chiar atunci.

— Tocmai, repetă domnul Mayherne. Având, cum ziceam, dificultăți financiare, ați întâlnit-o pe această bătrână bogată și ați cultivat-o cu asiduitate. Acum, dacă am presupune că nu știați că era bogată și că o vizitați numai din pură bunătate…

— Așa e și cazul.

— Aș zice să nu discutăm acest aspect. Îl privesc din afara lui. Foarte multe depind de memoria domnului Harvey. Își va reaminti discuția sau nu? Ar putea fi sfătuit că creadă că ea a avut loc mai târziu?

Leonard Vole se gândi câteva minute. Apoi spuse destul de direct, cu o față cam palidă:

— Nu cred că această cale ne va reuși, domnule Mayherne. Mai mulți din cei prezenți au auzit remarca sa și unul sau doi m-au tachinat în legătură cu cucerirea unei bătrâne bogate.

Avocatul se strădui să-și ascundă dezamăgirea cu un gest al mâinii.

— Ghinion, spuse el. Dar vă felicit pentru sinceritatea dumneavoastră, domnule Vole. În dumneata îmi pun speranța să mă ghidezi. Judeci foarte corect. A ne menține pe linia pe care o sugerasem ar fi fost dezastruos. Trebuie să abandonăm ideea asta. Ai cunoscut-o pe domnișoara French, i-ai făcut vizite; cunoștința cu ea a progresat. Vrem un motiv clar pentru toate astea. De ce, dumneata, un tânăr de 33 de ani, arătos, pasionat de sport, îndrăgit de prieteni, îți dedici atâta din timpul dumitale unei femei în vârstă cu care nu prea ai ce împărți?

Leonard Vole făcu un gest nervos cu mâinile.

— Nu știu ce să vă spun, pur și simplu nu știu ce să vă spun. După prima vizită, a insistat să vin din nou, a spus că e singură și nefericită. M-a pus într-o situație delicată s-o refuz. Își arăta atât de clar dragostea și afecțiunea față de mine, încât am fost pus într-o postură dificilă. Vedeți, domnule Mayherne, sunt slab din fire – mă las luat de val – sunt unul din acei oameni care nu pot spune nu. Și, credeți-mă, dacă vreți sau nu, după a treia sau a patra vizită pe care i-am făcut-o, am descoperit că țin cu adevărat la bătrână. Mama s-a prăpădit când eram mic, m-a crescut o mătușă și a murit și ea înainte de a împlini eu 15 ani. Dacă vă spun că, într-adevăr, îmi plăcea să fiu cocoloșit și răsfățat cred că ați râde.

Domnul Mayherne nu râse. În schimb, își scoase din nou ochelarii, îi șterse – semn că medita profund.

— Îți accept explicația, domnule Vole, spuse el în sfârșit. Cred că e probabilă din punct de vedere psihologic. Dacă un juriu își va însuși această părere, asta-i altă chestiune. Te rog, continuă-ți povestirea. Când te-a rugat, prima dată domnișoara French să-i pui ordine în afaceri?

— După a treia sau a patra vizită pe care i-am făcut-o. Știa puține lucruri despre problemele bănești și era preocupată de unele investiții.

Domnul Mayherne ridică privirea hotărât:

— Ai grijă, domnule Vole. Servitoarea, Janet Mackenzie, declară că stăpâna sa se pricepea la afaceri și-și conducea toate treburile și acest lucru este susținut de mărturia bancherilor ei.

— N-am ce face, spuse Vole cu seriozitate. Asta mi-a zis ea.

Domnul Mayherne îl privi o clipă sau două în tăcere. Deși nu avea intenția s-o mărturisească, credința sa în nevinovăția lui Leonard Vole se întări în acea clipă. Știa câte ceva despre mentalitatea bătrânelor doamne. Și-o imagina pe domnișoara French îndrăgostită de tânărul arătos, vânând pretexte pentru a-l aduce în casa ei. Ce era mai plauzibil decât să pretindă că nu se pricepe la afaceri și să-l roage s-o ajute în problemele ei bănești? Era o femeie de lume și-și putea da seama că orice bărbat ar fi fost ușor flatat admițându-i-se superioritatea. Leonard Vole fusese flatat. De asemena, poate nu a vrut să-i ascundă acestui tânăr că era bogată. Emily French fusese o bătrână cu voință puternică, dorind să fixeze ea însăși prețul pentru ceea ce cumpăra. Toate astea îi trecură repede prin cap domnului Mayherne, dar nu schiță nici un semn în această privință și puse o nouă întrebare:

— Și v-ați ocupat de afacerile sale la cererea ei?

— Întocmai.

— Domnule Vole, spuse avocatul, am să vă pun o întrebare foarte serioasă și una vitală, la care aș vrea un răspuns sincer. Aveați dificultăți financiare. V-ați ocupat de afacerile unei bătrâne – o bătrână care, potrivit propriilor sale declarații, nu știa mai nimic despre business. Ați transferat vreodată, sau în vreun fel, în propriul dumneavoastră folos acțiuni de bursă cu care ați operat? V-ați angajat în vreo tranzacție pentru avantajul dumneavoastră pecuniar, care ar fi cam tenebroasă? El îi opri răspunsul celuilalt. Așteptați o clipă înainte de a răspunde. Ne sunt deschise două căi: ori putem înfățișa probitatea și cinstea cu care i-ați condus afacerile, subliniind, totodată, cât de improbabil e faptul de a fi comis crima pentru a obține banii pe care i-ați fi dobândit prin mijloace infinit mai ușoare. Dacă, pe de altă parte, există ceva în activitatea dumneavoastră de care acuzarea s-ar putea agăța – dacă, s-o spunem pe șleau, ea poate dovedi că ați escrocat-o pe bătrână în vreun fel, trebuie să adoptăm poziția că nu ați avut nici un motiv pentru crimă, de vreme ce ea era deja o sursă profitabilă de venit pentru dumneata. Observați deosebirea. Acum, vă rog să vă gândiți înainte de a răspunde.

Dar Leonard Vole nu se gândi deloc.

— Cât m-am ocupat de afacerile domnișoarei French am fost perfect cinstit și deasupra oricărei bănuieli. Am acționat în interesul ei cât mi-a stat mai bine în putință, așa cum ar descoperi oricine s-ar uita prin dosare.

— Mulțumesc, spuse domnul Mayherne. M-ați liniștit foarte mult. Vă fac complimentul că vă cred mult prea deștept ca să mă mințiți într-o chestiune atât de importantă.

— Sigur, zise Vole, serios, cel mai puternic argument în favoarea mea este lipsa de motive. Considerând că am cultivat cunoștința unei bătrâne bogate în speranța de a obține bani de la ea – aceasta, cred, este substratul spuselor dumneavoastră – sigur, moartea ei nu mă frustrează în speranțele mele?

Avocatul se uită la el încremenit. Apoi, în mod cu totul voit, repetă gestul său automat cu ochelarii. Abia după ce i-a pus la loc spuse:

— Nu știți, domnule Vole, că domnișoara French a lăsat un testament al cărui principal beneficiar sunteți?

— Ce? Acuzatul sări în picioare. Uluirea sa era evidentă și naturală. Doamne! Ce vorbiți acolo? Mi-a lăsat mie banii ei?

Domnul Mayherne încuviință încet. Vole se prăbuși în scaun cu capul în mâini.

— Pretindeți că nu știți nimic despre acest testament?

— Dacă pretind? Nu pretind nimic. N-am știut deloc de el.

— Ce-ați spune dacă v-aș zice că servitoarea, Janet Mackenzie, jură că ați știut? Că stăpâna sa i-a spus ei clar că v-a consultat asupra problemei și v-a povestit de intențiile sale?

— Să-mi spună? Minte! Nu, merg prea departe. Janet este o femeie în vârstă. I-a fost ca un câine credincios stăpânei sale și nu i-am plăcut. Era geloasă și suspicioasă. Aș zice că domnișoara French și-a mărturisit intențiile lui Janet și că Janet, ori a interpretat greșit ceva din ceea ce stăpână-sa i-a zis, ori era convinsă, în sinea ei, că eu am îndemnat-o pe bătrâna doamnă s-o facă. Aș zice că ea însăși crede acum că domnișoara French i-ar fi spus cu adevărat asta.

— Nu vi se pare că îi sunteți atât de antipatic încât să mintă în mod conștient?

Leonard Vole arăta șocat și tresări.

— Nu, nu cred. De ce ar face-o?

— Nu știu, spuse domnul Mayherne pe gânduri. Dar e fosrte pornită împotriva dumitale.

Bietul tânăr gemu din nou.

— Încep să înțeleg, murmură el. E groaznic. I-am făcut de petrecanie, asta or să spună, am forțat-o să facă un testament prin care-și lasă banii mie și, apoi, mă duc acolo în noaptea aceea și nu-i nimeni acasă – e găsită a doua zi… Oh, doamne, e groaznic!

— Greșiți când afirmați că nu era nimeni în casă, spuse domnul Mayherne. Janet, după cum vă amintiți, trebuia să iasă în seara aceea. A plecat, dar pe la nouă și jumătate s-a întors să ia tiparul unei mâneci de bluză pe care i-l promisese unei prietene. A intrat prin ușa din dos, s-a urcat la etaj, l-a luat și a ieșit din nou. A auzit voci în sufragerie, deși nu a putut distinge ce spuneau, dar jură că una dintre ele era a domnișoarei French și cealaltă a unui bărbat.

— La nouă și jumătate, spuse Leonard Vole. La nouă și jumătate… Sări în picioare. Atunci sunt salvat… Salvat…

— Ce vrei să spui prin salvat? Strigă domnul Mayherne, uimit.

— La nouă și jumătate mă întorsesem acasă! Soția mea o poate dovedi. Am plecat de la domnișoara French pe la nouă fără cinci. Am sosit acasă pe la nouă și douăzeci. Soția mă aștepta. Oh, slavă domnului, slavă domnului! Și binecuvântat fie tiparul de mânecă al Janetei Mackenzie.

În etuziasmul său, nu observă că expresia gravă de pe fața avocatului nu se schimbase. Și cuvintele acestuia îl aduseră pe pământ ca un trăsnet.

— Atunci, cine, după părerea dumitale, a ucis-o pe domnișoara French?

— Cum, un bandit, desigur, cum s-a crezut la început. Fereastra a fost forțată, vă amintiți. A fost omorâtă cu lovitură puternică de rangă, și aceasta a fost găsită zăcând pe podea lângă trup. Și mai multe lucruri lipseau. Dacă n-ar fi fost bănuielile absurde ale Janetei și antipatia ei pentru mine, poliția nu ar fi deviat niciodată de la urmele cele corecte.

— Asta nu prea ține, domnuie Vole, spuse avocatul. Lucrurile care lipsesc sunt niște fleacuri fără valoare, luate întâmplare. Și semnele de pe fereastră nu au fost deloc concludente. Apoi, gândește-te la dumneata. Spui că nu mai erai în casă la nouă și jumătate. Atunci cine era bărbatul pe care Janet l-a auzit vorbind cu domnișoara French în sufragerie? N-ar fi putut avea o discuție cât de atât amicală cu un spărgător.

— Nu, spuse Vole. Nu… Arăta perplex și descurajat. Dar, oricum, adăugă cu mai multă încredere, mă scoate din cauză. Am un alibi. Trebuie s-o vedeți pe Romaine, soția mea, imediat.

— Desigur, consimți avocatul. Ar fi trebuit s-o văd pe doamna Vole, dacă nu ar fi fost absentă când v-am arestat. Am telefonat imediat la Scotland Yard și înțeleg că se întoarce în seara asta. Am să-i fac o vizită de îndată ce plec de aici.

Vole dădu din cap aprobator, o mare expresie se satisfacție se așternu pe fața sa.

— Da, Romaine vă va spune. Doamne, ce șansă, ce noroc.

— Scuzați-mă, domnule Vole, dar vă iubiți foarte mult soția?

— Da.

Fișiere de descărcat

DOC
Femeia Misterioasa de Agatha Christie.doc
146 KB · 200 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Agatha Christie

Toate ›