Creatorii morali sunt mesageri divini
Aa
Creatorii morali sunt mesageri divini de Pavel Corut
Analiza profunda a modului în care a evoluat Omenirea în ultimii 2000 – 3000 de ani, relativ bine cunoscuți de noi, ne permite sa tragem câteva concluzii științifice deosebit de interesante. Sălbăticia și ignoranta din urma cu doua – trei milenii au fost disipate lent dar sigur de forte ale progresului rațional, creator și moral. Aceste forte au condus Umanitatea din neagra sălbăticie și ignoranta până în stadiul actual de civilizare, stadiu pe care eu îl apreciez semicivilizat, ca sa nu spun semisalbaticit. Aceasta apreciere se bazează pe analiza realista a gradului de cunoaștere științifică, creativitate și moralitate atins de majoritatea covârșitoare a populației planetei noastre. Comparativ cu modelul ideal de om, suntem încă semicivilizați sau chiar semisalbatici. Cine nu e convins de aceasta afirmație e invitat sa mediteze asupra manifestărilor de ignoranta, lipsa de creativitate, imoralitate, violenta, necinste și altor rele care frământa Societatea Umana actuala.
Cine au fost forțele care au asigurat progresul Omenirii din sălbăticia tribala către actuala stare? Faptele ne obliga la un singur răspuns: creatorii morali au condus și conduc Umanitatea din sălbăticie către deplina umanizare și civilizare. În acest scop, ei folosesc mijloace cât se poate de pasnice: cunoașterea științifică a tuturor componentelor Lumii în care trăim, creația pasnica de bunuri materiale și valori spirituale utile oamenilor, impunerea unor reguli severe de morala și drept în familii, națiuni și Societatea Umana. Prin contrast cu creatorii morali, inventatorii de ideologii politico-religioase au produs mari suferințe Omenirii și au frânat progresul acesteia. așa cum observa scriitorul engley Jonathan Swift, persoana care face sa crească încă un fir de iarba acolo unde creștea numai unul face un serviciu mai mare Umanității decât cel mai faimos creator de sisteme metafizice.
La o prima vedere, ni se pare ca adevărații eroi și sfinți ai Umanității, creatorii morali, au apărut și au acționat absolut întâmplător. În realitate, creatorii morali au fost și sunt solii divini, inspirați de Marele Creator – Dumnezeu sa descopere, sa imagineze, sa inventeze și sa creeze toate bunurile, valorile și regulile care au asigurat și asigura progresul continuu al Umanității. Cum altfel ne-am putea explica inspirația extraordinara a unor creatori care nu posedau nici studii, nici condiții economice pentru a descoperi și inventa bunuri și valori care au revoluționat cunoașterea științifică? De exemplu, Thomas Alva Edison, inventatorul becului electric, gramofonului, tramvaiului electric etc. Nu poseda decât trei clase și jumătate (a fost exmatriculat în clasa a patra, de o învățătoare bigota), însa a depășit toți savanții timpului sau. Inventatorul porțelanului european, Bernard Palissy era analfabet și extrem de sărac. Astfel de exemple pot continua pe zeci de pagini. Ele ne duc la concluzia ca Dumnezeu conduce civilizarea și progresul Umanității prin mesageri născuți pământeni, care descoperă, inventează și creează sub inspirație divina. Ca atare, solii religioși imaginați de religiile sălbatice nu au nimic în comun cu Divinitatea și progresul Omenirii; dimpotrivă, multi dintre ei au provocat și provoacă grave confuzii și conflicte între pământeni.
Daca veți studia enciclopedia descoperirilor, invențiilor și regulilor care au ridicat Umanitatea până în actualul stadiu de civilizare, veți descoperi ceva deosebit de interesant: circa 90% din aceste invenții au fost făcute de europizi (arieni), pe bătrânul nostru continent sau în Lumea Noua. Sa ne amintim câteva: motorul cu abur, războiul de țesut, motorul cu explozie, telefonul, radioul, televizorul, avionul, naveta spațială, iluminatul electric, tramvaiul și locomotiva electrica, majoritatea medicamentelor de sinteza, ceasul, mașinile de tipărit, aparatul foto etc. Alături de aceste invenții, sa ne amintim marile descoperiri ale arienilor: tabloul periodic al elementelor, majoritatea regulilor de fizica și mecanica, sistemul heliocentric, legea atracției universale etc. În fine, cele mai importante reguli de morala și drept, care au îngrădit bestia din oameni și i-au forțat sa se civilizeze, au fost inventate tot de europizi. Ce proba mai sigura vreți, spre a înțelege ca Dumnezeu a inspirat și inspira cu precădere europizii pentru a conduce civilizarea Omenirii? Ciudat lucru, însa: arienii n-au inventat nici o religie, ci numai bunuri, valori și informații științifice care au asigurat și asigura progresul continuu al civilizației umane. Marile religii (creștinismul, islamismul și budhismul) au fost create în Orient, unde gradul de cunoaștere științifică și creativitate au fost și sunt mai scăzute. Concluzia? Dumnezeu a invalidat religiile și a validat cunoașterea științifică, creația de bunuri și valori utile, comportarea morala.
În mod normal, când vorbin de sfinții și eroii Umanității, ar trebui sa discutam despre Pitagora, Arhimede, Aristarh din Samos, Stephenson, Diesel, Marconi, Edison, Mendeleev, Ohm, Vuia, Vlaicu, Bleriot, Bell, Nobel etc. Ei, oamenii de știință și inventatorii de reguli morale severe, au asigurat cu adevărat progresul Omenirii. Zeii și sfinții religioși n-au contribuit cu nimic la aceasta opera măreață, inspirata divin.
Progresul și civilizarea se obțin prin lupta.
Daca studiem istoria Omenirii din perioada relativ cunoscuta, descoperim ca luminatorii Umanității au fost relativ putini, comparativ cu marea masa de ignoranți retrograzi sau inerți. Un singur om a inventat telefonul, Graham Bell, însa miliarde de pământeni îl folosesc. Toți călătorim cu avionul, însa numai cinci pământeni au contribuit la făurirea lui (Vuia, Vlaicu, Bleriot și frații Wright). Toți pământenii folosesc becul electric, însa numai Edison a fost inspirat să-l inventeze. Exemplele ar putea continua la nesfârșit.
Ce s-a întâmplat cu luminatorii Omenirii, când și-au prezentat descoperirile și invențiile inspirate divin, pentru a asigura oamenilor o viața mai buna? S-au repezit toți să-i aplaude și sa le aplice invențiile? Nu, amicii mei! În majoritatea cazurilor, turmele ignorante și îndoctrinate mistic au socotit ca descoperitorii și inventatorii încălcau ordinea zeiasca și i-au prigonit ori i-au ucis. așa au pățit Aristarh din Samos și Nicolaus Copernic, descoperitorii sistemului heliocentric. așa au fost terorizați majoritatea savanților din Evul Mediu (Galileo Galilei, Leonardo da Vinci etc.). Giordano Bruno a fost ars pe rug în anul 1600, pentru ca afirmase un simplu adevăr: în Univers exista o pluralitate de lumi.
Daca studiem lupta dintre minoritatea progresista și majoritatea retrograda sau inerta, de-a lungul istoriei, ajungem la concluzia ca turmele ignorante, necreatoare și imorale au acționat cu bestialitate împotriva solilor divini. Progresul Omenirii a fost asigurat prin lupta dintre solii divini inspirați de Dumnezeu și majoritatea conservatoare și retrograda. Nici în prezent situația nu s-a schimbat. Desi majoritatea ignoranta, necreatoare și imorala folosește toate mijloacele de trai modern inventate de creatorii morali, ea continua sa se închine la zei inventați de sălbatici, sa se opună progresului științific și moral. Desigur, aceasta împotrivire violenta sau pasiva a retrograzilor și inerților întârzie mult civilizarea și progresul Umanității. Aceasta împotrivire este totodată un gest de rebeliune împotriva activității divine de civilizare deplina a Umanității.
Impuneți cultul creației și al creatorilor morali!
În faza actuala de evoluție, majoritatea populației pământene practica destul de activ cultul zeilor inventați de sălbatici, cultul averii și cultul falselor valori umane. Adevărații eroi ai Umanității, creatorii morali, sunt ținuți într-un con de umbra, desi majoritatea populației folosește rezultatele descoperirilor lor. De exemplu, un mistic îți poate spune zeci de zei, prooroci și sfinți, dar nu are habar cine a inventat becul care îi luminează casa, motorul mașinii sale, telefonul pe care îl folosește zilnic, televizorul, avionul etc. E corecta aceasta atitudine fata de cei care ne-au asigurat progresul, civilizarea și un trai modern? Nu, amicii mei, nu e corect! Cultul zeilor și sfinților care n-au făcut nimic pentru civilizarea Omenirii, întuneca pildele luminoșilor creatori morali.
Un om bogat, chiar incult, necinstit, violent ori lovit de alte vicii, este mai mediatizat decât un inventator serios, ale cărui realizări ne îmbunătățesc viața. Priviti și dumneavoastră prin mass-media națională și externa. Ce vedeți? Cultul averii, indiferent de modul în care a fost obținută. Averea s-a transformat din mijloc în scop, devenind un obiect de cult. Desigur, nu fac apologia sărăciei, deoarece sunt conștient ca averea e un mijloc necesar culturalizării și unui trai modern. Ea nu trebuie însa transformata în obiect de cult.
Cultul falselor valori a însoțit Omenirea din sălbăticie și până în prezent. În întunecatul Ev Mediu, un delirant mistic era mai bine apreciat decât orice savant. În prezent, inventatorii, inovatorii, creatorii și alti savanți sunt mai putin cunoscuți decât urlătorii de muzica proasta, fotbaliștii, vedetele de televiziune sau cinema, starletele porno, politicienii de duzina, falșii elitiști și alte categorii de „vipuri” fara nici o valoare umana. Societatea actuala practica cu frenezie cultul falselor valori, neglijând creatorii morali din toate domeniile de activitate.
Cum putem schimba aceasta situație inacceptabila, în care promotorii progresului sunt marginalizați și frânați în activitatea lor utila întregii societăți?
Iată câteva direcții de acțiune:
1. Străduiți-vă sa deveniți creatori morali, în limitele posibilităților psiho-fizice proprii! Nu veți ajunge toți savanți și descoperitori excepționali. Fiecare însa puteți contribui la progres, în oastea de creatori morali inspirați de Dumnezeu, prin creații de diverse mărimi și valori. Un creator care plantează o livada contribuie la progresul Omenirii aproape la fel de mult ca inventatorul unui medicament sau aparat. Desigur, înainte de a crea, trebuie sa va însușiți solide cunoștințe științifice, atât de cultura generala, cât și din domeniul în care activați. Științele exacte, științele naturii și științele despre om (anatomia, psihologia, sociologia etc.) va asigura o baza solida pentru a deveni creatori morali. Fiecare va puteți perfecționa personalitatea pentru a deveni creatori morali, așa cum am arătat în cărțile „Clanul învingătorilor”, „Faceți avere!”, „Către culmile succeselor (Formula fericirii)”, „Cartea creatorilor de bani”.
2. Îndemnați și convingeți cât mai multe persoane sa devina creatori morali! Începeți cu persoanele din propriile familii, din grupurile de amici, dintre vecini și colegi de studii sau de munca!
3. Popularizați cu tenacitate toți creatorii morali cunoscuți, începând cu cei români și continuând cu cei străini!
4. Programați-vă mental către succese obținute pe cai morale, în domeniile pentru care sunteți înzestrați! Începeți fiecare o creație (o afacere) cât de mica și dezvoltați-o prin munca inteligenta!
5. Combateți argumentat, de pe poziții de creatori morali, cultul zeilor sălbatici, al averii și al falselor valori!
6. Uniți-vă cu alti creatori morali, pentru a descoperi, inventa și crea împreuna cât mai multe bunuri și valori utile oamenilor!
7. Evitați discuțiile sterile, fara aplicații în viața concreta pe care o duceți! Evitați misticismele, superstițiile, bârfele, suetele pe teme minore (fotbal, muzica, religie, etc.)! Dramuiti-vă cu zgârcenie timpul și energia psiho-fizica, încât sa învățați și sa creați cât mai mult!
Cine își folosește cu înțelepciune timpul, energia psiho-fizica și banii obține întotdeauna mari succese.
Aplicați aceasta regula, pentru a deveni creatori morali inspirați de Divinitate! Aveți multiple posibilități de afirmare în România. Din totalul de noua milioane de hectare de pământ cultivabil, românii folosesc numai jumătate. Cine va transforma 4,5 milioane de hectare în vii, livezi, grădini, ferme înfloritoare? Românii importa aproape 50% din alimentele necesare traiului. Dumneavoastră trebuie sa reechilibrați aceasta balanta. Românii exporta inteligenta și creativitate umana pentru progresul și prosperitatea altor națiuni. În toate marile universități și centre de cercetare din cele mai avansate națiuni lucrează români, chiar în poziții foarte înalte. De ce n-ar lucra acasă, pentru binele, prosperitatea și civilizarea propriei națiuni?
Vremea discuțiilor sterile, pe teme pur teoretice sau banale, a trecut. Trebuie sa practicam brain-stormingul pe teme concrete, născătoare de idei creatoare și aducătoare de profituri materiale sau morale. Va sugerez sa analizați temeinic ideile de afaceri din volumele „Vom trai omenește!”, „Faceți avere!”, „Către culmile succeselor (Formula fericiri)” și „Cartea creatorilor de bani”.
După ce va informați și hotărâți ceea ce vi se potrivește, apucați-vă serios de creație, în domeniul ales.
Astfel, veți contribui concret la impunerea cultului creației și al creatorilor, prin succesele dumneavoastră științifice și economice.
SFÂRȘIT