Misterul de la Market Basing

Misterul de la Market Basing de Agatha Christie

— În fond, nimic nu seamănă cu viața la țară, nu-i așa? Spuse inspectorul Japp, inspirând adânc pe nas și expirând pe gură, așa cum scrie la carte.

Poirot și cu mine am salutat ideea din toată inima. Fusese sugestia inspectorului de la Scotland Yard ca să mergem în weekend în orășelul de provincie Basing Market. Când era liber, Japp era un botanist pasionat și vorbea despre flori mărunte, cu nume latinești incredibil de lungi (pronunțate oarecum ciudat), cu un entuziasm chiar mai mare decât cel cu care-și trata cazurile.

— Nimeni nu ne cunoaște și noi nu știm pe nimeni, sublinie Japp. Asta-i esențial!

Totuși, nu prea așa stătea cazul, deoarece polițistul local fusese transferat dintr-un sat aflat la cincisprezece mile depărtare, unde avusese loc o otrăvire cu arsenic, ceea ce îl pusese în contact cu inspectorul de la Scotland Yard. Recunoscându-l încântat – asta i-a sporit buna dispoziție lui Japp și, cum stăteam la micul dejun, duminică dimineață, în separeul hanului din sat, cu soarele strălucind și cârceii de caprifoi strecurați prin fereastră, ne simțeam extraordinar de bine. Șunca cu ouă era excelentă, cafeua nu prea bună dar băubilă și fierbinte.

— Așa viață zic și eu, spuse Japp. Când o să ies la pensie, îmi iau un locușor la țară. Ca ăsta, departe de crime!

— Le crime, il est partout, remarcă Poirot, în timp ce înfulecă o bucată mare de pâine și se încruntă la o vrabie care se legăna obraznică pe pervazul ferestrei.

Am recitat în glumă: „Iepurele ăla are o mutră frumoasă, Dar duce o viață personală odioasă.

N-aș putea cu adevărat să vă spun

Ce lucruri groaznice iepurii la cale pun”.

— Doamne, spuse Japp, rezemându-se de spătar, aș mai vrea un ou și o felie, două de șuncă. Ce zici, căpitane?

— De acord, am răspuns însuflețit. Dar tu, Poirot?

Poirot refuză.

— Nu trebuie să-ți încarci așa stomacul încât creierul să nu mai funcționeze, remarcă el.

Am să risc să-mi umplu stomacul încă puțin, râse Japp. Iau proporții; apropo, și tu ești solid, domnule Poirot. Hei, domnișoară, două porții de ouă cu șuncă.

În clipa aceea, însă, o siluetă impunătoare apăru în cadrul ușii. Era polițistul Pollard.

— Vă rog să mă scuzați, domnilor, dar am să-l deranjez pe inspector pentru că am nevoie de sfatul său.

— Sunt în vacanță, se apără Japp de îndată. Nu vreau să am de lucru. Ce s-a întâmplat?

— Domnul de la Leigh House… S-a împușcat… În cap.

— Bine, se descurcă ei, spuse Japp mecanic. Datorii sau vreo femeie, cred. Îmi pare rău, nu pot să te ajut, Pollard.

— Problema este că nu s-ar fi putut împușca, zise polițistul. Cel puțin, asta-i părerea doctorului Giles.

Japp lăsă ceașca jos.

— Nu s-ar fi putut împușca. Ce vrei să spui?

— Asta susține doctorul Giles, repetă Pollard. Că e absolut imposibil. E cumplit de uluit, ușa închisă pe dinăuntru și ferestrele la fel; dar el insistă că omul nu s-ar fi putut sinucide.

Lucrurile s-au schimbat. Am renunțat la porțiile suplimentare de ouă cu șuncă și câteva minute mai târziu mergeam cu toții cât puteam de repede spre Leigh House, Japp chestionându-l îndeaproape pe polițist.

Numele mortului era Walter Protheroe; un om de vârstă mijlocie și foarte retras. Venise cu opt ani în urmă în Market Basing și închiriase Leigh House, un vechi conac în ruine. Locuia într-un colț al său, având în slujba lui o îngrijitoare pe Care o adusese cu el. O chema domnișoara Clegg, era o femeie foarte demnă și foarte respectată în sat. Doar recent, domnul Protheroe primise vizitatori care au rămas să stea la el, o doamnă și un domn Parker din Londra. În dimineața aceasta, neprimind nici un răspuns când s-a dus să-și strige stăpânul și găsind ușa închisă, domnișoara Clegg s-a alarmat, a telefonat la poliție și la doctor. Polițistul Pollard și doctorul Giles sosiseră în același moment. Prin eforturi unite reușiseră să spargă ușa de stejar de la dormitorul său.

Domnul Protheroe zăcea pe dușumea, împușcat în cap, cu pistolul în mâna dreaptă. Arăta ca un caz clar de sinucidere.

Totuși, după ce-a examinat cadavrul, doctorul Giles a fost foarte uimit și, în cele din urmă, l-a tras pe polițist deoparte și i-a comunicat nelămuririle sale, la care Pollard s-a gândit de îndată la Japp. Lăsând totul în grija doctorului, s-a repezit la han.

Exact când povestea polițistului s-a terminat, am sosit la Leigh House, o clădire mare cu un aer dezolant, înconjurată de o grădină neîngrijită, plină de buruieni. Ușa de la intrare era deschisă și am pătruns imediat în hol și de acolo într-o cameră pentru micul dejun de unde se auzea sunetul unor voci. Erau patru oameni în cameră: un om îmbrăcat în niște haine oarecum țipătoare, cu o față perfidă, respingătoare, care nu mi-a plăcut din prima clipă; o femeie cam de același tip, deși frumoasă, dar de o manieră vulgară; o altă femeie îmbrăcată sobru, în negru, care stătea mai la o parte, probabil îngrijitoarea și un bărbat înalt îmbrăcat într-un costum de vânător din stofă, cu o față inteligentă, de om capabil și care era clar stăpân pe situație.

— Doctore Giles, i se adresă polițistul, acesta este inspectorul detectiv Japp de la Scotland Yard și cei doi prieteni ai săi.

Doctorul ne salută și ne recomandă domnului și doamnei Parker. Apoi i-am însoțit la etaj. La un semn al lui Japp, Pollard rămase jos ca să supravegheze casa. Doctorul ne-a condus sus, de-a lungul unui coridor. În capăt, o ușă era deschisă; așchii din ea atârnau în balamale și ușa se prăbușise pe dușumea înăuntru.

Am intrat. Cadavrul zăcea încă pe pardoseală. Domnul Protheroe fusese un om între două vârste, cu barbă și păr cărunt la tâmple. Japp se duse și îngenunche lângă el.

— De ce nu l-ați lăsat așa cum l-ați găsit? Mormăi el.

Doctorul dădu din umeri.

— Am crezut că-i un caz clar de sinucidere.

— Hm! Făcu Japp. Glontele a intrat în cap prin spatele urechii stângi.

— Exact, confirmă doctorul. Este clar imposibil ca el să se fi împușcat. Ar fi trebuit să-și răsucească mâna dreaptă pe după cap. N-o putea face.

— Totuși, ați găsit pistolul în mâna lui? Apropo, unde e?

Doctorul arătă cu capul spre masă.

Dar nu-l ținea strâns în mână, adăugă el. Era în palmă, însă degetele nu erau încleștate pe el.