Mostenirea

Mostenirea de Agatha Christie

Domnul Petherick tuși dându-și mai multă importanță ca de obicei.

— Mă tem că mica mea problemă vi se va părea tuturor cam blândă, spuse el în chip de scuză, după senzaționalele povestiri pe care le-am auzit. Nu-i nici o vărsare de sânge, dar mi se pare o afacere interesantă, destul de ingenioasă și, din fericire, știu răspunsul corect la ea.

— Nu e vorba de ceva grozav de juridic, nu-i așa? întrebă Joyce Lempriere. Vreau să zic treburi legate de legi și scandaluri de genul Barnaby împotriva lui Skinner din anul 1881.

Domnul Petherick se lumină plin de admirație, uitându-se la ea pe deasupra ochelarilor.

— Nu, nu, dragă domnișoară. Nu trebuie să te temi de așa o subtilitate. Povestea pe care am de gând s-o relatez este cât se poate de simplă și directă și poate fi urmărită de orice om care n-a făcut studii de drept.

— Fără echivocuri juridice, da? spuse Miss Marple, amenințându-l cu o andrea.

— Fără, n-aveți grijă, o asigură domnul Petherick.

— Bine, nu sunt chiar așa de sigură, dar hai să ascultăm povestea.

— E în legătură cu un fost client de-al meu. Am să-i spun Clode – Simon Clode. Era un om extrem de bogat și locuia într-o casă mare nu foarte departe de aici. Avusese un fiu, ucis în război și de la acest băiat îi rămăsese un singur copil, o fetiță. Mama ei murise la naștere și, după moartea tatălui, venise să locuiască cu bunicul său care, pe dată, s-a atașat extrem de mult de ea. Micuța Chris putea face orice vroia din bunicul ei. Niciodată nu mi-a fost dat să văd un om atât de complet vrăjit de un copil și nu pot să vă descriu durerea și disperarea când, la vârsta de 11 ani, fetița a făcut pneumonie și a murit.

Bietul Simon Clode era de neconsolat. Un frate îi murise recent în circumstanțe tragice și atunci Simon Clode le oferise, cu generozitate, o casă copiilor fratelui său – două fete, Grace și Mary și un băiat, George. Dar, deși era bun și generos cu nepotul și nepoatele sale, bătrânul nu le-a arătat niciodată aceeași dragoste și atașament ca micuței sale nepoțele. Pentru George Clode s-a găsit o slujbă la o bancă din apropiere și Grace s-a căsătorit cu un tânăr cercetător chimist inteligent, numit Philip Garrod. Mary, care era o fată liniștită, reținută, rămase acasă și avea grijă de unchiul ei. Cred că-l îndrăgea în felul ei calm, neostentativ. Și după toate aparențele, lucrurile mergeau foarte bine. Trebuie să vă spun că, după moartea micuței Christobel, Simon Clode a venit la mine cu instrucțiuni să redactez un nou testament. Prin acest document, averea sa, care era uriașă, urma să fie împărțită egal între nepoți, câte o treime fiecăruia.

Timpul trecea. Întâlnindu-l, din întâmplare, într-o zi, pe George Clode l-am întrebat ce face unchiul său, pe care nu-l mai văzusem de câtva timp. Spre surpriza mea, George se întunecă la față: "Aș vrea să-l treziți la realitate pe unchiul Simon", spuse el necăjit. Fața sa cinstită, dar nu prea inteligentă, arăta speriată și îngrijorată: "Acest spirit al afacerilor merge din ce în ce mai rău". "Ce spirit al afacerilor?" am întrebat eu foarte surprins.

Atunci George mi-a povestit totul. Cum domnul Clode începuse treptat să se intereseze de subiect și cum, când era în formă maximă, se întâmplase să întâlnească un medium american, o anume doamnă Eurydice Spragg. Această femeie, pe care George nu ezită s-o caracterizeze ca pe o escroacă din toate punctele de vedere, câștigase o influență imensă asupra lui Simon Clode. Ea era practic pretutindeni în casă, ținea multe ședințe în care spiritul lui Christobel apărea bunicului său iubitor.

Recunosc că nu sunt dintre aceea care ridiculizează sau disprețuiesc spiritismul. După cum v-am spus, cred în dovezi. Și cred că, atunci când avem o minte imparțială în care dovada este în favoarea spiritismului, rămân multe lucruri care nu pot fi puse pe seama fraudei sau trecute cu vederea. Așadar, cred și nu prea. Există anumite dovezi pe care nu poți să-ți permiți a le dezaproba.

Pe de altă parte, spiritismul duce foarte ușor la fraudă și impostură și, din ceea ce tânărul George Clode mi-a vorbit despre această doamnă, Eurydice Spragg, m-am convins tot mai mult că Simon Clode se afla pe mâini rele și că doamna Spragg era probabil o impostoare de cea mai proastă speță. Bătrânul, așa abil cum era el în afaceri, putea ușor fi influențat când venea vorba despre dragostea pentru nepoata sa moartă.

Întorcând lucrurile pe toate fațetele, mă simțeam tot mai neliniștit. Îmi erau dragi tinerii din familia Clode, Mary și George, și mi-am dat seama că această doamnă Spragg, cu influența sa asupra unchiului lor, le-ar putea cauza necazuri în viitor.

Cu prima ocazie, m-am folosit de un pretext pentru a-i face o vizită lui Simon Clode. Am găsit-o pe doamna Spragg instalată ca un musafir căruia i se aduceau toate onorurile și era privit cu prietenie. De îndată ce-am văzut-o, am fost cuprins de cele mai rele presimțiri. Era o femeie înaltă, de vârstă mijlocie, îmbrăcată țipător. La tot pasul trântea expresii despre "dragii noștri care au trecut în neființă " și alte lucruri de genul acesta.

Și soțul ei stătea în casă, pe nume Absalom Spragg, un bărbat înalt și slăbănog, cu o expresie melancolică și ochi extrem de șireți. De-ndată ce am putut rămâne singur cu Simon Clode, i-am vorbit, tacticos, despre acest subiect. El se manifestă plin de entuziasm. Eurydice Spragg era minunată! Îi fusese trimisă direct, în urma unei rugăciuni! Nu-i păsa deloc de bani, pentru ea era suficientă bucuria de a ajuta o inimă îndurerată. Avea chiar un sentiment matern pentru micuța Chris. Începuse s-o considere aproape ca pe o fiica. Apoi continuă să-mi de-a amănunte: cum auzise vocea lui Chris, cât de bine și fericită se simțea cu tatăl și mama ei. Îmi mai vorbi despre alte sentimente exprimate de copil, care, comparându-le cu amintirile mele despre micuța Christobel, îmi păreau cât se poate de nepotrivite. Ea sublinia faptul că "tata și mama o iubesc pe draga doamnă Spragg".

— Dar, sigur, izbucni el, Petherick tu ești un zeflemist.

— Nu, nu sunt zeflemist. Departe de mine așa ceva. Unii dintre cei care au scris pe această temă sunt oameni ale căror dovezi le-aș accepta fără să ezit și aș acorda, oricărui medium recomandat de către ei, respect și credit. Îmi închipui că această doamnă Spragg prezintă multe garanții.

Simon era extaziat după doamna Spragg. Îi fusese trimisă de bunul Dumnezeu. Dăduse peste ea pe plaja unde petrecuse două luni vara. O întâlnire întâmplătoare cu un rezultat atât de minunat!

Am plecat foarte nemulțumit. Mi se împliniseră temerile cele mai rele, dar nu-mi dădeam seama ce puteam face. După ce m-am gândit și am chibzuit îndelung, i-am scris lui Philip Garrod care, așa cum v-am spus, se căsătorise cu cea mai mare dintre fetele Clode, Grace. I-am expus cazul, bineînțeles, în termenii cei mai prudenți cu putință. Am subliniat pericolul ca o asemenea femeie să pună stăpânire pe mintea bătrânului. Și i-am sugerat ca domnul Clode să fie pus în contact, dacă era posibil, cu unele cercuri reputate de spiritism. M-am gândit că aceasta nu va fi o treabă prea dificilă pentru Philip Garrod s-o aranjeze.

Garrod a acționat cu promptitudine. El și-a dat seama, spre deosebire de mine, că sănătatea lui Simon Clode se afla într-o stare precară și, ca om practic, n-avea intenția să-și lase soția, cumnata sau cumnatul să fie spoliați de moștenirea care li se cuvenea de drept. Veni în săptămâna următoare, aducând cu el ca musafir pe celebrul profesor Longman. Acesta era un om de știință de primă clasă a cărui performanță în spiritism te obliga să-l tratezi cu respect. Era nu numai un savant strălucit, dar și un om de o deosebită corectitudine și probitate.

Rezultatul vizitei a fost cât se poate de nefericit. Se pare că Longman spusese foarte puține lucruri cât timp stătuse acolo. Au fost ținute două ședințe, în condiții pe care nu le cunosc. Cât timp s-a aflat în casă, Longman nu s-a pronunțat, dar, după plecarea sa, i-a trimis o scrisoare lui Philip Garrod. În ea, recunoștea că nu putuse să detecteze vreo înșelătorie la doamna Spragg, dar că, totuși, după părerea sa personală, fenomenele nu erau reale. Domnul Garrod, mai scria el, putea să arate această scrisoare unchiului său, dacă aprecia potrivit și mai sugera că el însuși l-ar putea pune pe domnul Clode în legătură cu un medium de o perfectă integritate.

Philip Garrod îi duse scrisoarea direct unchiului său, dar rezultatul nu a fost cel la care se așteptase. Bătrânul a făcut un tărăboi grozav. Totul nu era decât o intrigă care s-o discrediteze pe doamna Spragg, o sfântă nedreptățită și jignită! Ea îi povestise deja de câtă amară invidie suferea în țara aceasta. Sublinie că Longman a fost forțat să spună că nu a detectat vreo escrocherie. Eurydice Spragg venise la el în momentul cel mai dificil al vieții sale, îl ajutase și-l alinase și el era pregătit să-i susțină cauza, chiar dacă asta însemna să se certe cu toți membrii familiei sale. Ea reprezenta mai mult pentru el decât oricine pe lumea asta.

Philip Garrod fu poftit afară din casă, fără prea multă ceremonie, dar, ca urmare a furiei sale, sănătatea lui Clode se înrăutăți definitiv. O lună întreagă stătuse aproape tot timpul în pat și se părea că era foarte posibil să rămână invalid, legat de pat până când ceasul morții l-ar fi eliberat. La două zile după plecarea lui Philip, am fost chemat urgent și m-am grăbit într-acolo. Clode se afla în pat și arăta, chiar și după părerea mea de avocat, într-adevăr foarte rău. Abia putea respira.