Papusa Croitoresei

Papusa Croitoresei de Agatha Christie

Păpușa stătea în fotoliul mare de catifea. Nu era prea multă lumină în cameră; cerul Londrei era întunecat, în atmosfera cenușiu-verzuie, scoarțele, draperiile și preșurile de culoarea sălciei, toate se armonizau unele cu altele. Și păpușa se integra. Stătea lungită, inertă, lăfăindu-se în hainele ei de catifea verde, cu pălărie de catifea și chipul pictat. Era păpușa favorită care împodobea saloanele femeilor bogate, păpușa ce se răsfăța lângă telefon sau printre pernele de pe divan. Ședea tolănită acolo, mereu lipsită de viață și, totuși, ciudat de însuflețită. Arăta ca un produs decadent al secolului XX.

Sybil Fox, intrând grăbită cu niște tipare și o schiță, privi păpușa cu un ușor sentiment de surpriză și uimire. Se întreba, dar ce se întreba nu ajungea și să exprime. În schimb, se gândi în sinea ei: „Ce s-o fi întâmplat cu tiparul de catifea albastră? Unde l-am pus? Sunt sigură că l-am avut acum o clipă”. Ieși pe palier și strigă spre camera de lucru:

— Elspeth, Elspeth, e la tine tiparul albastru? Doamna Fellows-Brown trebuie să sosească într-o clipă!

Intră din nou și aprinse lumina. Se uită iar la păpușă. „Unde naiba, ah, uite-l”. Ridică tiparul de unde-l scăpase de fapt. Afară se auzi obișnuitul scârțâit al liftului care se oprea în dreptul palierului și, de îndată, doamna Fellows-Brown, însoțită de pechinezul ei, intră pufăind în cameră asemenea sâcâitorului tren local care oprește într-o gară de pe parcurs.

— Are să toarne cu găleata, spuse ea, pur și simplu, să toarne!

Își aruncă mănușile și o blană. Apăru și Alicia Coombe. Nu mai venea oricând în ultimul timp, numai când soseau oaspeți deosebiți și doamna Fellows-Brown era o astfel de clientă.

Elspeth, supraveghetoarea atelierului, aduse rochia și Sybil i-o trase pe cap doamnei Fellows-Brown.

— Poftiți, zise ea, cred că vine bine. Da, e într-adevăr, reușită.

Doamna Fellows-Brown se întoarse într-o parte și se uită în oglindă.

— Trebuie să-ți spun că rochițele tale îmi micșorează fundul.

— Sunteți mult mai subțire decât acum trei luni, o asigură Sybil.

— Nici vorbă, zise doamna Fellows-Brown, deși recunosc că arăt așa. E ceva în felul cum croiești care îmi micșorează fundul. Arăt de parcă nici nu l-aș avea – vreau să spun doar unul cum îl au majoritatea. Oftă și-și mângâie cu grijă partea ce o necăjea a anatomiei sale. Întotdeauna mi-am făcut probleme, zise ea. Sigur, ani de zile, l-am putut ascunde, știți, ridicându-mi în față bustul. Da, dar acum, nu mai pot face așa pentru că am și burtă și fund. Vedeți, nu-ți poți ascunde ambele părți, nu-i așa?

Alicia Coombe zise:

— Ar trebui să le vedeți pe unele dintre clientele mele!

Doamna Fellows-Brown se învârtea încolo și încoace.

— Să ai burtă e mai rău decât să ai fund, zicea ea. Se vede mai bine. Sau poate ți se pare, pentru că, atunci când stai de vorbă cu oamenii ești cu fața la ei și, în momentul acela, ei nu-ți pot vedea fundul, dar îți observă burta. În orice caz, am hotărât să-mi strâng burta și să las fundul în pace. Își răsuci gâtul și mai tare și apoi se repezi deodată: o, păpușa aia a voastră! Mă face să mă treacă toți fiorii. De când o aveți?

Sybil se uită nesigură către Alicia Coombe, care arăta uimită și oarecum tristă.

— Nu știu exact… De câtva timp, cred… Niciodată nu țin minte. E îngrozitor acum… Pur și simplu, nu țin minte. Sybil, de când o avem?

Sybil spuse scurt:

— Nu știu!

— Ei bine, repetă doamna Fellows-Brown, mă face să mă înfior. Ciudat! Se uită, știți, ca și cum ne-ar studia pe toate și ar râde între mânecile alea de catifea. Aș scăpa de ea dacă aș fi în locul vostru. Se scutură cuprinsă de teamă, după care reveni la detaliile de croitorie. Să-și scurteze sau nu mânecile cu vreun inci? Dar lungimea? Când toate aceste probleme importante au fost soluționate în mod satisfăcător, doamna Fellows-Brown își îmbrăcă hainele cu care venise și se pregăti să plece. Cum trecea pe lângă păpușă, își întoarse capul.

— Nu, zise ea, nu-mi place păpușa asta. Arată parcă ar fi dintre ai casei. Nu e sănătos.

— Ce-o fi vrut să spună? Întrebă Sybil, după ce doamna Fellows-Brown coborî treptele. Înainte ca Alicia Coombe să aibă răgazul de a răspunde, doamna Fellows-Brown se întoarse, băgându-și capul pe ușă.

— Doamne Sfinte, am uitat cu totul de Fou Ling. Unde ești iubițelule? Dar n-aș fi crezut vreodată!

Rămase cu gura căscată, ca și celelalte două femei. Pechinezul stătea lângă fotoliul de catifea verde, cu ochii ațintiți la păpușa fără viață, tolănită pe el. Nu era nici o expresie, nici de plăcere, nici de furie, pe mutrișoara lui, numai ochi. El doar o privea.

— Haide, dragul mamei, îl chemă doamna Fellows-Brown.

Dragul mamei nu-i acorda nici o atenție.

— Se face pe zi ce trece mai neascultător, remarcă doamna Fellows-Brown, cu aerul uneia care cunoaște gradele de comparație ale acestei calități. Haide, Fou Ling, cuțu-cuțu, fustângiule!

Fou Ling își întoarse puțin capul spre stăpâna sa, după care, cu dispreț, își reluă contemplarea păpușii.

— Ea l-a impresionat cu siguranță, opină doamna Fellows-Brown. Nu cred că a observat-o până acum. Nici eu. Era aici ultima dată când am venit?

Celelalte două femei se uitau una la alta. Acum Sybil era încruntată și Alicia Coombe răspunse, ridicând din sprâncene:

— Vă spun că nu mai am ținere de minte de la o vreme. De când e la noi, Sybil?

— De unde o aveți? Întrebă doamna Fellows-Brown. Ați cumpărat-o?

— O, nu! Alicia Coombe păru oarecum șocată de idee. O, nu. Cred… Cred că mi-a dăruit-o cineva. Clătină din cap. E înnebunitor, exclamă ea. Absolut înnebunitor, când totul îți iese din minte exact în momentul în care s-a întâmplat.

— Hai, nu te prosti, Fou Ling, se rățoi doamna Fellows-Brown. Haide, am să te iau în brațe.

— Și-l ridică. Fou Ling lătră protestând viguros. Părăsiră camera, Fou Ling cu capul întors peste umărul său pufos, privind încă cu intensă atenție păpușa din fotoliu…

— Păpușa aia de-acoio, zise doamna Groves, pe cinstite, mă înfioară, chiar așa!

Doamna Groves era femeia de servici. Tocmai spălase dușumeaua pe mijloc, înspre ușă. Acum se ridicase și ștergea încet praful în jurul camerei.

— Nostimă treabă, spuse doamna Groves, niciodată nu i-am luat seama cu adevărat până ieri. Și deodată mă izbi brusc, cum s-ar zice.

— Nu-ți place? O întrebă Sybil.

— Vă spun, doamnă Fox, mă face să mă înfior, se plânse servitoarea. Nu e firească, dacă mă înțelegeți ce vreau să spun. Picioarele alea lungi care-i atârnă, felul în care șade acolo și privirea șireată. Ceva nu este sănătos, asta-i părerea mea!

— Niciodată n-ai spus așa ceva despre ea, remarcă Sybil.

— Vă repet, n-am observat-o niciodată… Până azi-dimineață. Sigur că știu că e aici de câtva timp dar… Se opri și o expresie de uimire se întipări pe fața sa. E ca un lucru pe care-1 visezi noaptea!

Își strânse mai multe lucruri de făcut curățenie, părăsi camera de probă și traversă palierul spre încăperea din partea cealaltă.

Sybil se uită la păpușa relaxată. O expresie de uimire crescândă i se putea citi pe față. Alicia Coombe intră și Sybil se întoarse brusc.

— Domnișoară Coombe, de când ai creatura asta?

— Ce, păpușa? Draga mea, știi că nu-mi reamintesc lucrurile. Ieri – e așa o prostie!

— Plecasem la conferința aceea și abia mersesem jumătate de drum pe stradă când, deodată, mi-am dat seama că nu aveam idee unde mă duceam. M-am gândit și tot m-am gândit. În cele din urmă, mi-ara zis că trebuie să fie Fortnums. Știam că era ceva pe care vroiam să-l iau de la Fortnums. Ei bine, n-o să-ți vină să crezi, abia după ce m-am întors acasă și mi-am băut ceaiul, mi-am reamintit de conferință. Desigur, am auzit de multe ori că oamenii devin senili cu cât înaintează în vârstă, dar mie mi se întâmplă mult prea repede. Acum am uitat unde mi-am pus geanta, ca și ochelarii. Unde am pus ochelarii ăia? Îi aveam acum o clipă… Citeam ceva în „The Times”.

— Ochelarii sunt aici, pe șemineu, spuse Sybil,întinzându-i. De unde ai păpușa? Cine ți-a dat-o?

teatru radiofonic...........https://latimp.eu/?s=Agatha+Christie