Primele cazuri ale lui Poirot

Primele cazuri ale lui Poirot povestiri de Agatha Christie

Afacerea de la balul Victoria

Numai pura întâmplare l-a făcut pe prietenul meu, Hercule Poirot, fost șef al forței belgiene, să fie implicat în cazul familiei Style. Succesul i-a adus notorietate și s-a decis să se consacre soluționării problemelor de criminalistică. După ce am fost rănit pe Somme și trecut în rezervă, în cele din urmă, ne-am fixat împreună sediul la Londra. Din moment ce am cunoscut direct majoritatea cazurilor sale, mi s-a sugerat să aleg unele dintre cele mai interesante și să le consemnez. Apucându-mă de această treabă, cred că cel mai bine ar fi să încep cu acea încurcătură stranie care a stârnit, la vremea respectivă, un foarte larg interes public. Mă refer la afacerea de la Balul Victoria.

Deși nu este atât de edificatoare pentru metodele deosebite ale lui Poirot, ca alte cazuri mai obscure, mai încâlcite, trăsăturile ei senzaționale, oamenii celebri amestecați și imensa publicitate ce i s-a făcut în presă, o determină să rămână cause célèbre și am simțit întotdeauna că numai datorită implicării lui Poirot a fost posibilă găsirea soluției și făcută publică.

Într-o frumoasă dimineață de primăvară, stăteam în apartamentul lui Poirot. Micul meu prieten, elegant și dichisit ca întotdeauna, cu capul său în formă de ou, aplecat ușor pe o parte, punea cu delicatețe o nouă pomadă pe mustața lui. O anumită vanitate inofensivă era o caracteristică a lui Poirot și eu m-am adaptat dragostei sale generale pentru ordine și metodă. The Daily News Monger, din care citisem, alunecase pe jos și eu mă afundasem în gânduri și era cât pe-aici să ațipesc când vocea lui Poirot mă făcu să-mi revin.

– La ce te gândești atât de adânc, mon ami?

–Ca să-ți spun adevărat, mă gândeam cu uimire la afacerea formidabilă de la Balul Victoria, i-am răspuns eu. Toate ziarele sunt pline cu asta. Am bătut cu degetul pe ziar în timp ce vorbeam.

– Da?

– Cu cât citești mai mult, cu atât ți se pare toată treaba învăluită în mai mult mister! m-am aprins eu în legătură cu subiectul. Cine l-a ucis pe lordul Cronshaw? Moartea lui Coco Courtenay în aceeași noapte a fost o simplă coincidență? A fost un accident? Sau în mod deliberat ea a luat o supradoză de cocaină? M-am oprit și apoi am adăugat în mod dramatic: la chestiile astea mă gândeam.

Oarecum spre dezamăgirea mea, Poirot nu dădea atenție întâmplărilor. Se uita în oglindă și doar a murmurat: serios, această nouă pomadă este o minune pentru mustăți! Totuși, văzându-mi expresia, adăugă iute:

– Chiar așa - și cum răspunzi la întrebările tale?

Dar, înainte de a putea răspunde, ușa s-a deschis și proprietăreasa noastră l-a anunțat pe inspectorul Japp.

Omul de la Scotland Yard era un vechi prieten de-al nostru și l-am întâmpinat cu căldură.

– Ah, bunul meu Japp, exclamă Poirot, oare ce te aduce în vizită la noi?

– Ei bine, domnule Poirot, spuse Japp, așezându-se și dând din cap către mine a salut, mi s-a încredințat un caz care, sunt convins, că ți se potrivește ție și am venit să te întreb dacă vrei să te bagi în ciorba asta?

Poirot avea o bună opinie despre calitățile lui Japp, deși deplângea lipsa lamentabilă de metodă a acestuia; dar eu, în ce mă privește, consideram că cel mai mare talent al acestui detectiv rezida în gentilețea cu care căuta ajutor sub forma deghizată de a-l acorda el însuși!

– E vorba despre acest Bal Victoria, spuse Japp convingător. Haide, recunoaște că ți-ar plăcea să te amesteci în treaba asta.

Poirot îmi zâmbi.

– În orice caz, prietenului meu Hastings i-ar plăcea. El tocmai dezbătea subiectul, n'est çe pas, mon ami?

–Desigur, domnule, și dumneavoastră veți fi implicat, spuse Japp condescendent. Vă spun că e o pană la pălărie să cunoști toate amănuntele unui caz ca acesta. Gata, la treabă! Cred că știți elementele principale, domnule Poirot?

– Numai din ziare. Și imaginația ziaristului este câteodată înșelătoare. Povestiți-mi întreaga afacere.

Japp se așeză confortabil, picior peste picior, și începu.

– După cum știe toată lumea, marțea trecută a fost organizat marele Bal Victoria. Toți nepricopsiții, care-și spun că sunt cineva în zilele noastre, dar asta e realitatea, s-au adunat la Colossus Hall și toată Londra era acolo, inclusiv tânărul lord Cronshaw și prietenii săi.

– Dosarul lui? îl întrerupse Poirot. Vreau să spun bioscopia, nu, cum i se zice, biografia?

– Vicontele Cronshaw era al cincilea viconte, 25 de ani, bogat, necăsătorit și îndrăgea foarte mult lumea teatrului. Mergeau zvonurile că se logodise cu domnișoara Courtenay, de la Teatrul Albany, căreia prietenii îi spuneau Coco și care era, din toate punctele de vedere, o tânără extrem de fascinantă.

– Bine. Continuez!

–Anturajul lordului Cronshaw consta din unchiul său, onorabilul Eustace Beltane, o drăguță văduvă americană, doamna Mallaby, un tânăr actor Chris Davidson, soția acestuia și, în sfârșit, domnișoara Coco Courtenay. După cum știți, a fost, de fapt, un carnaval și grupul Cronshaw reprezenta personaje din vechea comedie italiană - care or fi alea!

– Commedia dell'Arte, murmură Poirot, știu.

– Oricum, costumele reprezentau cópii după un set de figurine de porțelan din colecția domnului Eustace Beltane. Lordul Cronshaw era Arlechinul, Beltane era Punchinello, doamna Mallaby era perechea lui Pulcinella, Davidsonii erau Pierrot și Pierrette, iar domnișoara Courtenay era, bineânțeles, Colombina. Chiar de la începutul serii, ceva părea să nu fie în ordine. Lordul Cronshaw era abătut și se purta ciudat. Când cei șase s-au adunat pentru supeu într-o cămăruță separată, pusă la dispoziție de gazdă, toți au observat că el și domnișoara Courtenay nu-și mai vorbeau. Evident, ea plânsese și părea în pragul unei crize de nervi. Masa n-a fost prea plăcută și, când au plecat cu toții din cameră, ea s-a întors spre Chris Davidson și i-a cerut, ca să fie auzită, s-o ducă acasă căci "i se făcuse lehamite de bal". Tânărul actor a ezitat, uitându-se la lordul Cronshaw și, în cele din urmă, i-a tras pe amândoi înapoi în camera unde avusese loc supeul. Dar toate eforturile sale pentru a-i împăca n-au dat rezultat și-atunci a luat un taxi și a condus-o pe domnișoara Courtenay - care acum plângea - la apartamentul ei. Deși, evident, extrem de supărată, nu i-a mărturisit nimic, repetând doar tot timpul că "îl va face pe bătrânul Cronch să-i pară rău pentru asta!" Acesta este singurul indiciu pe care-l avem că moartea ei s-ar fi putut să nu fie accidentală și e prea puțin lucru pe care să te bazezi.

Până când Davidson a liniștit-o cumva, era prea târziu să se reîntoarcă la Colossus Hall, așa că s-a dus direct acasă, la apartamentul său din Chelsea, unde soția sa sosi puțin după aceea cu vestea teribilei tragedii, care se întâmplase după plecarea sa. Lordul Cronshaw, se pare, devenea tot mai abătut cu cât balul se desfășura. S-a îndepărtat de grupul său și aproape că nu l-au mai văzut în restul serii. Cam pe la ora unu și treizeci de minute, chiar înainte de marele dans "cotillion", când toți își scot măștile, căpitanul Digby, un ofițer care-i cunoștea costumul, l-a observat stând într-o lojă și uitându-se pe scenă.

– Helo, Cronch! a strigă el. Vino jos și fii sociabil! Ce-ai înțepenit acolo ca o bufniță împăiată! Haide, începe un dans vechi, frumos.

– Bine! îi răspunse Cronshaw. Așteaptă-mă, căci altfel n-am să te mai găsesc în mulțime.

Se întoarse și plecă din lojă, cum spusese. Căpitanul Digby, care era cu doamna Davidson, așteptă. Minutele treceau, dar lordul Cronshaw nu apărea. În cele din urmă, Digby deveni nerăbdător.

– Băiatul ăsta crede că o să-l așteptăm toată noaptea! exclamă el.

În acel moment, doamna Mallaby veni spre ei și i se explică situația.

– N-ați văzut că e ca un urs cu capul bolnav în seara asta? strigă drăguța văduvă plină de vioiciune. Haideți să ne ducem noi și să-l recuperăm.

Începură să-l caute, dar fără succes, până când doamna Mallaby spuse că ar putea fi găsit în camera unde mâncaseră cu o oră în urmă. Și-au croit drum până acolo. Dar ce le-a fost dat să vadă! Acolo era, într-adevăr, Arlechinul, dar întins pe jos cu un cuțit de masă înfipt în inimă!

Japp se opri, Poirot dădu afirmativ din cap și spuse cu aerul unui specialist: Une belle affaire! Și nu e nici un indiciu în privința făptuitorului crimei? Dar cum ar putea fi!

– Ei bine, continuă inspectorul, știți restul. Tragedia a fost dublă, în ziua următoare erau titluri în toate ziarele și un anunț scurt că domnișoara Courtenay, populara actriță, fusese descoperită moartă în patul ei și că decesul se datora unei supradoze de cocaină. Era accident sau sinucidere? Servitoarea ei, care a fost chemată să depună mărturie, a recunoscut că domnișoara Courtenay lua de obicei acest drog și verdictul de "moarte accidentală" a fost admis. Totuși, nu putem exclude posibilitatea sinuciderii. Moartea ei este deosebit de nefericită, mai ales că ne lipsește de orice indiciu privitor la cauza certei din noaptea precedentă. Apropo, o cutioară emailată a fost găsită pe cadavru. Pe ea era scris cu diamante "Coco" și era pe jumătate plină cu cocaină. Camerista domnișoarei Courtenay a identificat-o ca aparținând stăpânei sale, ce-o purta întotdeauna la ea, din moment ce conținea rezerva de drog, căreia îi devenea tot mai mult sclavă.