Unu doi trei (O supradoza de moarte)

I. Unu, doi, la pantofi șireturi leg

1.

Dispoziția domnului Morley era înfiorătoare în ziua aceea, la ora micului dejun.

Critică șunca prăjită, vru să știe de ce cafeaua părea un fel de noroi li­chid și declară că biscuiții erau mai răi ca oricând.

Domnul Morley era un om mărunțel, cu maxilarul proeminent și bărbia agresivă. Sora lui, care se ocupa de bunul mers al gospodăriei — o femeie î­nal­tă, care semăna cu un dragon — îl privi cu un aer gânditor și-l întrebă da­că nu cumva, și de data aceasta, apa de baie fusese rece. Posac, el îi răspun­se negativ și își aruncă privirea pe ziare. În clipa următoare, proclamă că gu­vernul, a cărui incompetență o deplânsese până atunci, devenea de-a dreptul nefast.

Domnișoara Morley, cu vocea ei profundă, răspunse că era într-adevăr păcat. Miniștrii avuseseră, după părerea ei, o oarecare utilitate, indiferent de culoarea politică, și insistă ca fratele ei să-i explice de ce politica prezentului cabinet era inoperantă, stupidă și periculoasă.

Domnul Morley îi dădu satisfacție, luă încă o ceașcă din cafeaua pe care mai devreme o considerase odioasă, după care mărturisi în sfârșit motivul real al proastei lui dispoziții.

— Toate tinerele sunt la fel! Nu se gândesc decât la ele și nu te poți bizui pe ele!

— Te referi la Gladys?

— Da. Tocmai m-a informat că mătușa ei a avut un atac și că, din acest motiv, este obligată să se ducă în Somerset.

— Este foarte neplăcut, dar ea nu are nici o vină!

Domnul Morley dădu din cap cu un aer posomorât:

— Și cine-mi garantează că mătușa ei a avut cu adevărat un atac și că nu este vorba de o păcăleală pusă la cale cu tânărul acela atât de puțin recomandabil de care nu se desparte toată ziua? Probabil că au hotărât să-și ia o zi de vacanță, asta‑i!

— Mi-e greu să cred așa ceva despre Gladys. Mi s-a părut întotdeauna că este foarte conștiincioasă.

— Desigur! Însă...

— Este o tânără inteligentă și care-și iubește munca. Tu însuți mi-ai spus-o!

— Da, Georgina, așa ți-am spus. Dar asta era pe vremea când încă nu începuse să-l frecventeze pe individul acela dubios. În ultimul timp s-a schimbat mult. E de nerecunoscut. Visează, se gândește la altceva, este ner­voasă...

Dragonul oftă profund:

— Ce vrei, Henry? Toate fetele sfârșesc prin a se îndrăgosti! N-ai ce face!

Domnul Morley replică pe un ton dur:

— Asta nu trebuie să le împiedice să-și facă datoria! Am o secretară și am nevoie de ea! Mai ales astăzi! Am câțiva bolnavi foarte importanți... și lu­crul acesta mă agasează teribil!

— Sunt perfect de acord cu tine. À propos, tinerelul pe care l-ai angajat face progrese?

— Nu prea. Nu-i în stare să rețină ca lumea un nume, iar manierele lui sunt deplorabile! Dacă nu se schimbă, voi fi obligat să-l dau afară și să anga­jez pe altcineva. Cred că metodele actuale de educație sunt deficitare. Par să formeze doar niște tineri aiuriți care nici măcar nu pricep ceea ce le spui, dar­mite să-și amintească ceva!

Se uită la ceas apoi reluă:

— Plec. Am o dimineață foarte încărcată și trebuie să-mi fac timp să mă ocup și de doamna Sainsbury Seale. Suferă. O sfătuisem să meargă la Reilly, dar nici nu vrea să audă de el!

— O înțeleg!

— Reilly este foarte capabil. Își cunoaște meseria...

— Îi tremură mâna, răspunse domnișoara Morley. Pentru mine nu este decât un bețivan!

Morley zâmbi și, când se sculă de la masă, era din nou bine dispus.

— Ca de obicei, zise el, voi reveni pe la ora unu și jumătate ca să ciugu­lesc ceva.

2.

La Savoy, domnul Amberiotis își explora dinții cu o scobitoare și surâ­dea.

Afacerile îi mergeau bine.

Norocul îl favoriza, ca întotdeauna. Nu-și pierduse zadarnic timpul când îi spusese acelei toante câteva cuvinte amabile! De altfel, merita pe deplin ce­ea ce i se întâmpla. Întotdeauna fusese un om cumsecade și știuse să se ara­te generos. Pe viitor ar putea deveni încă și mai darnic. Imagini fericite i se pe­rindau prin fața ochilor. Micul Dimitri... Sau Constantopoulos, acest minu­nat Constantopopulos care se zbătea atât cu restaurantul lui... Ce grozavă surpriză pentru ei!

Scobitoarea atinse un punct sensibil și domnul Amberiotis se strâmbă. Plăcutele anticipații dispărură. Un viitor mai apropiat și destul de neliniștitor îl solicita pe domnul Amberiotis. Cu precauție, el exploră cu vârful limbii o cavitate. Apoi își scoase din buzunar un carnet; ora 12, strada Queen Char­lotte nr. 58.

Încercă să-și regăsească optimismul de mai înainte. Zadarnice eforturi. Pentru moment, viitorul era cuprins în aceste câteva cuvinte: "Queen Charlotte Street, nr. 58, ora 12."

3.

La Glengowrie Court Hotel, în South Kensington, micul dejun fusese luat. Stând în hol, domnișoara Sainsbury și doamna Bolitho conversau ca do­uă vechi prietene. Locurile lor, în sala de mese, fiind apropiate, cele două se împrieteniseră în urmă cu opt zile, adică a doua zi după sosirea domnișoarei Sainsbury Seale.

— Știi, dragă, că nu mă mai doare! Chiar deloc! Cred că voi telefona...

— Nu vei face așa ceva! exclamă doamna Bolitho. Du-te la dentist și ter­mină o dată!

Doamna Bolitho era o femeie voinică, cu vocea gravă și care părea năs­cu­tă pentru a comanda. Domnișoara Sainsbury Seale era o femeie de vreo 40 de ani, al cărei păr încărunțea în bucle aranjate neglijent. Hainele ei îți dă­deau o impresie bizară. Era genul "artist"; lornionul îi cădea mereu și vorbea fără încetare.

— Dar, reluă ea, dacă-ți spun că nu mă mai doare!

— Da! Numai că nu ai dormit aproape deloc toată noaptea.

— Așa este! Însă acum sunt convinsă că nervul este mort.

— Motiv în plus ca să te duci la dentist!... Numai din cauza fricii nu ne ducem în astfel de cazuri. Ei bine, trebuie să te arăți hotărâtă și să sfârșești o dată!

Domnișoara Sainsbury Seale fu tentată să-i răspundă: "E ușor să vor­bești! Se vede că nu-i vorba de dinții dumitale!", dar se mulțumi să-i zică:

— Cred, scumpă prietenă, că ai dreptate. De altfel, domnul Morley lu­crează cu multă blândețe.