Dimitrie Cantemir date biografice. Viata si activitatea

Date biografice:

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silișteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a orașului Huși. A fost fiul lui Constantin Cantemir și al Anei.

Familia:

Mama sa – Ana Bantaș, era descendenta unei familii de boiernași, la origine negustori din Lăpușna. Deși analfabet, știind numai să se iscălească, Constantin Cantemir a dat o educație aleasă copiilor săi Antioh și Dimitrie. El a invitat în familie dascăli dintre cei mai instruiți din țară și din străinătate, între care și pe călugărul grec Ieremia Cacavelas, teolog poliglot, filosof și predicator, care studiase la universitățile din Leipzig și Viena. Încă în patrie, până la plecarea sa în calitate de ostatic la Poarta Otomană, Dimitrie căpătase cunoștințe temeinice. În afară de instrucția obișnuită, care era dată pe atunci copiilor de boieri (citire, scriere și socotit, unele cunoștințe elementare de religie creștin-ortodoxă), el mai studiase limbile slavă, greacă și latină, teologia ș.a.

În 1688 Dimitrie Cantemir este trimis la Istanbul pe lângă curtea sultanului în calitate de ostatic. La alt nivel, superior, Dimitrie își continuă studiile la Constantinopol, atât la Înalta școală a Patriarhiei din acest oraș, cât și la diverși profesori particulari de formație culturală europeană și orientală. În timpul șederii sale îndelungate (circa 22 de ani cu mici intermitențe) în capitala Imperiului Otoman, Dimitrie a manifestat un mare interes față de istoria, cultura și civilizația orientală, mai cu seamă față de cea turco-otomană. În acest mediu tânărul Dimitrie a studiat filosofia, logica, teologia, geografia, istoria, muzica, medicina, folclorul, limbile occidentale și orientale (turca, persana, araba), desenul și arhitectura.

Aceste cunoștințe temeinice i-au permis să elaboreze mai multe lucrări dedicate istoriei, civilizației și culturii. Mai mult ca atât, unele din concluziile sale pe care le-a tras de pe urma studierii religiei musulmane, istoriei Imperiului Otoman, a încercat să le pună la temelia activității sale practice ca domn al Țării Moldovei în anii 1710-1711. Cu timpul, tânărul Cantemir deveni cunoscut în cercurile cele mai înalte ale curții și aristocrației otomane, stabilind totodată legături cu reprezentanți diplomatici ai diferitor țări europene – Franței, Rusiei, Olandei ș.a. Este apreciat în cercurile înaltului cler ortodox, precum și în cele ale oamenilor de știință de cea mai aleasă cultură din capitala imperiului. Datorită cunoștințelor căpătate în patrie, cât și celor dobândite la Istanbul, în mediul unor mari personalități ale culturii europene și orientale, Dimitrie devine un om de cea mai aleasă pregătire intelectuală.

Cariera:

Între anii 1691-1693 a trăit la curtea domnească a tatălui său. După toate probabilitățile, Dimitrie Cantemir a manifestat interes față de viața politică încă din copilărie, de pe când tatăl său a urcat în scaunul Țării Moldovei (1685). Ca fiu de domn, se văzu în drept să-l urmeze pe tatăl său în tronul Țării Moldovei, după ce acesta se stinse din viață în 1693. Cronicile autohtone, alte documente ale vremii îl atestă pe Dimitrie Cantemir în scaunul domnesc doar pe parcursul lunilor martie-aprilie 1693. Deși susținut de unii mari boieri din țară (Iordache Ruset, Lupu Bogdan), care ar fi dorit să profite de tinerețea voievodului pentru a-l subordona intereselor sale, sultanul nu l-a îmbrăcat cu caftan domnesc și, prin urmare, el fu nevoit să renunțe la tron. Evenimentul s-a consumat fără oarecare urmări pentru Dimitrie Cantemir și el a revenit la Istanbul, continuându-și cu și mai multă râvnă activitățile cărturărești.

În anii primei domnii a fratelui său, Antioh Cantemir (1695-1700), Dimitrie îndeplinește misiunea de capuchehaie, adică de reprezentant al domnului la Constantinopol, fapt care l-a plasat în cercurile politice și diplomatice ale curții otomane, iar această împrejurare i-a permis să fie informat din prima sursă despre tot ce se petrecea mai important în materie de relații internaționale și politică în imperiu, în țările europene și în țările române. În 1699 Dimitrie Cantemir se căsătorește cu Casandra, fiica domnului muntean Șerban Cantacuzino. Evenimentul – ordinar la prima vedere – s-a răsfrânt în modul cel mai direct asupra relațiilor politice dintre Țara Românească și Moldova. Căci văzându-se ginere al fostului domn muntean Dimitrie Cantemir și-a declarat pretențiile de a ocupa scaunul domnesc al țării vecine. Faptul viza direct interesele lui Constantin Brâncoveanu, pe atunci domn al Țării Românești (1688-1714), care, bineînțeles, se apăra cu hotărâre de toți rivalii săi.

Rivalitatea și suspiciunea reciprocă dintre Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu s-a menținut multă vreme, făcând să izbucnească, cu anumite ocazii, cu o vigoare deosebită. Aceste evenimente s-au reflectat și în unele opere cantemiriene. De asemenea, aflarea lui Dimitrie Cantemir în mediul elitei otomane de la Constantinopol, l-a făcut să participe în diferite campanii militare ale oștilor turcești, acumulând o experiență politică, dar și militară. Astfel, în 1697 viitorul domn participă în tabăra otomană la luptele de la Petrovaradin și Zenta. Înfrângerea catastrofală suferită de oștile sultanului Mustafa al II-lea (1695-1703) în fața austriecilor, l-au condus încă de pe atunci pe tânărul Cantemir la o importantă concluzie în plan politic: puternicul Imperiu Otoman începe să decadă. Ulterior, teza a fost tratată și argumentată pe larg de el în celebra-i operă Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman.

Pe de altă parte, în acești ani viața îi oferă și o altă experiență, care îi tensionează relațiile cu fratele său Antioh. Este vorba despre unele proprietăți, de altfel destul de modeste, lăsate de Constantin Cantemir fiilor săi. Dimitrie s-a văzut nedreptățit de partajul acestor averi, pe care îl făcuse fratele său. Încordarea, apărută între cei doi frați, trece însă pe planul al doilea, când în 1699, în anumite împrejurări, nu fără concursul Porții Otomane și probabil al voievodului muntean, Antioh Cantemir pierde tronul Țării Moldovei în folosul lui Mihai Racoviță. Pe de altă parte, domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu văzând în Dimitrie un rival puternic ca ginere de voievod muntean, își intensifică intrigile sale contra lui, reușind pentru un timp scurt, prin intermediul oamenilor săi de la Constantinopol, să obțină surghiunirea lui Dimitrie Cantemir. Deoarece Antioh Cantemir refuză să-și răscumpere fratele, Dimitrie reușește să-și recapete libertatea cu ajutorul ambasadorului Franței la Istanbul.

Următorii ani s-au dovedit a fi mai liniștiți pentru Cantemirești. Pe de o parte, Dimitrie reuși să-și îmbunătățească întrucâtva relațiile cu Constantin Brâncoveanu, obținând chiar în schimbul averilor confiscate ale soției sale, o pensie anuală din partea voievodului muntean. În același timp, în condițiile favorabile survenite prin faptul că mare vizir al Porții Otomane deveni Tebendar Mehmed-pașa, prietenul lui Dimitrie Cantemir, în 1705-1707 domn al Moldovei devine din nou Antioh Cantemir. Frământările și rivalitățile politice din centrul și estul Europei conduc la conflicte armate de proporții, în primul rând dintre Suedia și Rusia, evenimente față de care nu rămâne indiferentă nici Poarta Otomană.

După ce Carol al XII-lea suferă o înfrângere zdrobitoare din partea armatei ruse, care îl avea în frunte pe țarul Petru cel Mare, situația se complică brusc și pentru Imperiul Otoman, deoarece evenimentele s-au deplasat din zona Mării Baltice în cea situată în apropiere de stăpânirile otomane din nordul Mării Negre. În condițiile când Carol al XII-lea s-a refugiat după înfrângerea de la Poltava în hotarele Imperiului Otoman, lângă cetatea Bender pe Nistru (la Varnița), iar sultanul acordă tot sprijinul regelui suedez, pericolul unei confruntări directe dintre Rusia și Imperiul Otoman devine iminent. În asemenea condiții, Poarta caută să instaleze în tronul Țării Moldovei un domn în care să aibă toată încrederea.

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iași în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă. În politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, așa cum făcuse și Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi.

După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc și a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânți de turci în Lupta de la Stănilești - ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (Petru cel Mare) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.

Trecându-și pe un plan secundar preocupările cărturărești, noul domn moldovean a început să se ocupe cât se poate de temeinic de treburile țării. În scurtă vreme caută să-și apropie boierimea căreia încearcă să-i împărtășească planurile sale de izbăvire a Țării Moldovei de stăpânirea otomană cu sprijinul lui Petru cel Mare, țarul rus ce se impusese strălucit în fața Europei de atunci. Fie sub influența concluziilor proprii de mare declin al Imperiului Otoman, fie sub influența unor personalități politice, cum ar fi, de exemplu ambasadorul Rusiei la Constantinopol P. A. Tolstoi ș.a.,

Dimitrie Cantemir stabilește legături cu țarul Petru în vederea încheierii unei alianțe antiotomane. Ca urmare a tratativelor secrete dintre cele două părți la Luțk, la 13 aprilie 1711, este întocmit un tratat de alianță.

Se admite (și pe deplin întemeiat), că textul tratatului a fost elaborat de Dimitrie Cantemir și remis lui Petru I de către trimisul Moldovei Ștefan Luca. Aprobat de țar, documentul a fost promulgat sub forma unei diplome date de Petru I domnului Țării Moldovei. Tratatul de la Luțk cuprinde 17 articole. În primul articol se stipula că țarul ia “sub oblăduire” pe domn și întreg poporul țării. După scuturarea stăpânirii otomane, Moldova va înceta să plătească tribut și alte dări Porții, se restabileau hotarele vechi ale Țării Moldovei de până la instaurarea dominației otomane. În continuare se arăta că Moldova urma să treacă sub protectoratul Rusiei, care garanta integritatea teritorială a principatului și se obliga să nu se amestece în treburile lui interne.

Scaunul domnesc era rezervat dinastiei Cantemireștilor, acțiune prin care Moldova trebuia să devină o monarhie absolută și ereditară. După unele aprecieri, Tratatul de la Luțk este un model de prudență și abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obținerea independenței și integrității teritoriale a Moldovei. Tratatul n-a fost tradus în viață, deoarece campania de la Prut, care a urmat ân vara anului 1711, nu s-a încununat de succes.

Dimitrie Cantemir - cărturar

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii și de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale

Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice și să alcătuiască o terminologie filosofică.

Imaginea tainică a științei sacrosante 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii.

Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.

Istoria Imperiului Otoman (Istoria creșterii și descreșterii curții otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română (1719 - 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susține ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părți:

Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului.
În partea a doua a lucrării este înfățișată organizarea politică și administrativă a țării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți, înmormântări.
În ultima parte a lucrării există informații despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latinești, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul.

Alte opere
Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)
Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
Sistema religiae mahomedane
Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki)
Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, savantul punând în discuție importanța muzicii religioase și influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii a diverselor compoziții, precum și un număr de 20 de creații proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).

Decesul:

A murit pe moșia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 și a fost înmormântat în Rusia.Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași.

Dimitrie Cantemir - cărturar

Din aceeași secțiune