Un oaspete neobisnuit

La malul apei era o salcie uriașă. Sub salcie creștea cea mai frumoasă iarbă din lume. Apa șușotea printre pietre, vântul legăna încet ramurile copacului, iar Mădălina citea cu glas tare o poveste. Glasul fetiței se amesteca lin cu murmurul pârâului, cu șoapta frunzelor, iscând un fel de cântare nemaiauzită. Când Mădălina închise cartea auzi în văzduh un zbârnâit ca de aripi de

cărăbuș. Pâna să se dumirească, se pomeni lânga ea cu un pitic cât o lingură de supă, și cum tocmai în clipa aceea apunea soarele, piticul spuse: "Bună seara!" cu o voce de clopoțel.

Mădălina băgă de seamă că noul sosit ședea pe un covor mic, cam vechi, zdrențuit și întrebă:

"Covorul fermecat?"

Piticul strânse din umeri și Mădălina îl întrebă iar:

"Te-ai rătăcit?... Vii de pe tărâmul celălalt?"

"Și da și nu", îi răspunse în doi peri piticul. Am auzit din văzduh glasul tău, iar salcia asta mi s-a

părut un palat... Trebuie să ajung pâna mâine seară într-un anume loc."... ”Aș putea oare să te

ajut?" îl întrebă Mădălina.

"Cred că da, nu mă pot duce cu mâna goală, cum se spune. Pe tărâmul acela sunt câțiva copii și

așteaptă să le spun o poveste. Și eu nu mai știu niciuna. Le-am isprăvit. Am știut mii și mii de

povești. Dar cum spun una, cum o uit. Cum spun alta, cum o uit. Și tot așa, tot așa am ajuns la

margine..."

Și cum fața piticului se posomorî un pic, fetița îi întinse cartea:

”Ți-o dau!"

Piticul se înroși în pomeții obrajilor și spuse că nu știe să citească și că-i vine să moară de rușine.

Mădălina încercă să-l încurajeze:

"Dacă-i așa, ia-ți covorașul subsioară și hai cu mine."

Piticul nu așteptă să fie poftit de două ori. Își făcu sul țesătura fermecată, își dădu fesul mai spre

ceafă și porni către casa Mădălinei, care nu era prea departe. Intrară tiptil în cămăruța păpușilor,

care pentru o clipă deschiseră ochii. Mădălina îl rugă pe elefantul Vasiie să se mute în patul

elefantului Năilă, care era plecat la băi. Piticul se întinse în patul elefantului Vasiie și spuse:

"Ce bine! Demult n-am mai dormit într-un pat atât de curat..."

După ce mâncă o fragă și trei cireșe, spuse mulțumit:

"Madalina, poți începe povestea. Te ascult bucuros..."

Mădălina aprinse lampa, luă cartea și prinse să citeasca... Piticul zâmbea. Ațipea. Se trezea.

Trăgea din lulea... Și iar zâmbea. Și iar ațipea. Păcat că nu erați și voi de față să vedeți și să

ascultați cât de frumos citea Mădălina.

"Așa-i că ai terminat clasa I cu media 10?" a întrebat-o când a terminat de citit.

"De unde știi? Esti un adevărat vrăjitor..." se minună Mădălina.