Razbunarea sufleurului

O gluma de culise în 3 acte

PERSOANELE:

ACTUL l

NENEA COSTICĂ, sufleurul teatrului, 60 ani FETIȚA, 18-20 ani BĂIATUL, 21 ani DIRECTORUL, 50 ani AMOREZUL, 35 ani

COANA MICA (dar nu pare de.) 60 ani REGIZORUL, 40 ani AUTORUL, 35 ani SOȚIA LUI, 30 ani CRITICUL, 30 ani NENEA IOROU, 50-60 ani DIRECTORUL DE SCENĂ POMPIERUL I ' POMPIERUL III

Câțiva lucratori-de scena;

Figurație; In zilele noastre.

Scena goală, pustie. E mult înainte de spectacol Cortina e ridicată. Un. singur bec arde pe undeva, în față.

SGENA l, NENEA COSTICĂ, SUFLEURUL și FETIȚA

(După bătăile reglementare de gong, nenea Costică, care ț-ade într-un fotoliu, suflă în țigaretă s-o destupe de mucul stins, o pune în tocul ei fi zice:)

NENEA COSTICĂ: Ei? Ce-i facem, fetițo? (Pauză.) îi mai zicem o dată? (Ca și dnd i-ar fi răspuns cineva și l-ar fi contrazis, argumentează.) Ei, nu se poate să ne dăm bătuții Ori, ori! Acum, ori niciodată! Trebuie curaj, că de rest, garantez eu. Am făcut eu și actori mai mari decât tine. Numai cușca aceea. și cu mine știu de unde ie-a pornit succesul. Așa, fetițo! Ascultă ce-ți spun eu. (Pauză.) Ei, hai! la-țî inima-n dinți și mai dă-i drumul odată.

FETIȚA (apare din dosul unui arlechin, tinndu-și picioarele. de oboseală și năduf): Oooof! Nea Costică, zău că n-aie nici un rost.

NENEA COSTICĂ: De ce, fetițo?

FETIȚA: Cum crezi că am să ajung eu să joc rolul coanei

Mica, și încă la premieră. MENEA COSTICĂ: Cred, de ce să nu cred! Nu da din cap, că știe bătrânul ce spune. (Supărat deodată.) Mă rog, sunt eu ori nu sunt sufleur în teatrul ăsta de treizeci de ani?

FETIȚA: Ce are a face una cu altar NENEA COSTICĂ: Iar nu răspunzi la întrebare? Sunt ori nu sunt?

FETIȚA: Ești, nea Costică, ești! NENEA COSTICĂ: Nu face inervări și așa și pe dincoln.

Am părul alb, cât îl inai am? FETIȚA: li ai.

NENEA COSTICĂ: Stat. eu un om bătrân ori mi sunt? FETIȚA: Ești, nea Costică. NENEA COSTICĂ: Spusu-ți-am eu, în vreodată, o vorbScare nu s-a împlinit întocmai? FETIȚA: Nu țiujninte. NENEA COSTICĂ: Păi cum să ții, dacă nu ți-am spus'

Spuneam eu de un actor că o să aibă succese și n-a avut, ori c-o să cadă și n-a căzut? FETIȚA: Nu știu, nea Costică. NENEA COSTICĂ: Păi cum să știi, dacă n-am spus? Și ți-am făgăduit eu ție vreodată; ceva și nu m-am ținut de vorbă? Hai? FETIȚA: Dar bime, nea Gestică, d-ta uiți că diseară nu e un spectacol obișnuit, e premieră și încă o premieră originală, iar autonu e sclifositul cela. NENEA COSTICĂ: Păi tocmai de aceea, fetițo. Lasă-1 pe nen-tu Costică să învirteaseă el șuruburile cum știe, și nu face inervări. Mai bine să facemimervări în rol, ca să iasă mai tare. Va să zică hai, încă o dată” FETIȚA: Mai stai o clipă, nea Costieă, nu pot – ză<u nw pot. A ieșit toată apa din mine.

NENEA COSTICĂ: Bine, foarte bine! Multă sudoare, muH succes; putină sudoare, puțin succes, și ioc sudoare”

Ioc succes. Dar nu-i oboseala de vină. Tu, fetițo, n-ai încredere în vorba mea.

FETIȚA: Nu zic.

ÎiENEA COSTICĂ: Nu zici, dar spui. Asta-4. Tai, fetițo, pe unde culegi tu surcele. Nen-tu Costică a tăiat lemne și nu-am chelit eu degeaba. Mi-au ros gândurile rădăcina părului. Ascultă ce spun. Tu ești cu inima îndoită și pace! Spune-mi că nu-i așa, mai dă-mi și două palme și trimite-mă să mă culc.

iFETIȚA: Ei nu, nea Costică. N-o lua și d-ta așa.

țJENEA COSTICĂ: Dar cum ciorile s-o iau, clnd oul se face mai deștept decât găina? Tu nu vezi? Eu ți-am explicat tot, și tu dai înainte.

FETIȚA: Nu mi-ai explicat nimic.

NENEA COSTICĂ: Nu face inervări șl mai departe.

FETIȚA: Ce mi-ai explicat? Mi-ai spus, acum o săptămână, că vrei să mă faci artistă mare. Mi-ai dat rolul ăsta să-1 învăț, mă canonești toată ziua în repetiție cu el și-mi spui că am să-1 joc diseară! Cum am să joc eu diseară, când e pusă coana Mica pe afiș?

NENEA-COSTICĂ: Ai să joci!

FETIȚA: Doar dacă o muri ea!

NENEA COSTICĂ: O să moară.

FETIȚA: Și dacă o înnebuni directorul, și-olnnebuni autorul.

NENEA COSTICĂ: Au să înnebunească. Nu râde deloc, că are să se întâmple toate cum trebuie.

FETIȚA: Dar cum?

MENEA OOSTICĂ: Cum? Așa* Asta voiai tu să știi? Tocmai: acum ad spus tu: coana Mica moare, directorul înnebunește și tu joci rolul. Asta-i tactica mea, puișor! E diplomația mea.

FETIȚA: Va să zică, de explicat tot nu-mi explici nimic. NENEA COSTICĂ: Ia ascultă, ce s-ar întâmpla dacă ar muri coana Mica? FETIȚA: Doamne, nea Costică, cum iți arde de glumă!

'W 279

NENEA COSTICĂ: Nu așa. Răspunde ici, ca praștia. Ce s-ar întâmpla? Bătrână este, că a început teatrul odată cu mine, automobil are. și-1 conduce singură, tramvaie sunt pe stradă, cutremure vin mereu, bani în ladă are și hoți găsești câți vrei, ba ea și-i mai aduce și prin casă, când sunt mai tineri. Va să zică?

FETIȚA: De, știu eu?

NENEA COSTICĂ: Păi nu-i așa! Ei, ce facem atunci? Amânăm premiera?

FETIȚA: Nici vorbă!

NENEA COSTICĂ: Zăuuu?! Dar directorul ce zice? Nu degeaba autorul e de neam mare și cu trecere. Spune, ce facem? Pierdem o rețetă întreagă?

FETIȚA: Ștju eu?

NENEA COSTICĂ: Apoi vezi, tu nu știi, dar eu știu. Nu pierdem nici un gologan, fiindcă ar trebui 'să dăm banii înapoi și am avut grijă de i-am mâncat. Uiți, ici, miișpara asta. Adineaori am luat-o. Numai două rămăseseră.

FETIȚA: Și atunci?

NENEA COSTICĂ-: Și atunci, jucăm, domnișoară, și nu pierdem nimic.

FETIȚA: Da, dar cu cine?

NENEA COSTICĂ: Cu tine.

FETIȚA: Și autorul ce-o să zică?

NENEA COSTICĂ: O să zică „foarte bine”, ori să nu slăbească. Dar eu jur că o să facă foarte bine, și că ar fi bucuros să se joace „Hamlet”, numai să știe sala că-i el autorul, și să-1 strige, O să vie omul în frac, cu familia, în lojă, cu neamurile toate, la parter^ și toate smgile IJLgalerie.

— Ce vrei să facă? Ăștia și așa, și așa or să laude piesa, și de-o cădea, or să spună că actorii sunt de vină. Păi știi tu, fetițo, că răposatul Paches, Dumnezeu să-1 ierte, a jucat asta, doi sergenți, în loc de piesa.? N-a băgat de seamă nimeni că 'era sala plină de neamurile autorului. Și ăia n-au mai fost pe la teatru nici înainte, nici după premieră? Și, mă rog, de-ar spune autorul: amân-o, și am spune noi: atunci, o amânăm de tot – ce s-ar întâmpla? Ne-ar ruga el s-o jucăm! Apăi vezi? Acum ți-am explicat?

FETIȚA: Bine, bine, judecata dumitale e bună și frumoasă, dar se împiedică de un lucru de nimic: coana Mica trăiește, și-i zdravănă și are să joace.

NENEA COSTICĂ: Că trăiește, că e zdravănă, da, dar că are să joace, asta nu! Poți să zici că a murit, FETIȚA: Dar de ce n-o să joace?

NENEA COSTICĂ: Fiindcă-ți spun eu. Fiindcă așa vreau. Fiindcă actorul are doi dumnezei: unul sus, cel din cer, și unul jos, cel din cușcă. Cum îl lasă unul din ei, i-ai pus cruce. Peste jumătate de ceas, o vezi pe coana Mica cu pachețelul de țigări și mă cată de zor. Costică dragă, tu așa, tu pe dincolo, noi de treizeci de ani împreună, că, ce-i drept, nu m-a trădat niciodată, n-a primit să-i sufle altul nici moartă. și cum zic, la mine-i nădejdea.

teatru radiofonic ascultati aici..........https://latimp.eu/razbunarea-sufleurului-de-victor-ion-popa-teatru-radiofonic-comedie-latimp-2003/