Cartea pierduta a lui Enki

“Când am fost întrebat cum m-aș caracteriza... Sunt un expert în ebraică? Da! ... Sunt un expert în Biblie? Da! ... Sunt arheolog? Da! ... Nu fac săpături, dar folosesc dovezi arheologice... am răspuns că sunt o sumă a tuturor acestora, dar eu mă consider reporter.

Pentru că eu cred că sarcina pe care mi-am asumat-o este să dezvălui oamenilor de astăzi ce știau oamenii din antichitate, mărturisirile acestora, păstrate pentru posteritate. Deci sunt un reporter!

La un moment dat, mi-am dat seama că ceea ce faceam eu folosindu-mă de aceste tăblițe, etc., era să spun povestea strămoșilor noștri, a omenirii, a oamenilor, așa cum au înțeles-o ei, așa cum o știau, așa cum au învățat-o de la anunnaki (zei, în limba sumeriană; A.NU.NA.KI = Cei care au coborât din CER pe PĂMÂNT). Apoi m-am întrebat ce-ar spune așa-numiții zei? ... Ce-ar gândi ei? ... Iată povestea: ființe de pe o altă planetă, planeta lor natală, Nibiru, călătoresc pe o altă planetă, din motive pe care le cunoașteți de acum, ... ei vin pe această planetă, își construiesc așezări, se apucă de minerit, sfârșesc prin a creea ființe inteligente, civilizând acei hominizi care au evoluat pe Pământ, le dau cunoștințe și la un moment dat trag o linie de separație spunând: Noi suntem zei, iar voi trebuie să ne venerați! ... Deci care este versiunea lor? ...

Dacă i-aș putea întreba pe anunnaki, dacă l-aș putea întreba pe Enki (în sumeriană EN.KI = Stăpânul Pământului), dacă l-aș putea întreba pe Enlil (în sumeriană EN.LIL = Stăpânul Comandamentului): Spune-mi! Nu-mi spune să mă uit pe tăblițele sumeriene... Tu să-mi spui mie povestea! Care este povestea așa cum o vezi tu? ... și am aflat că răspunsul a fost dat, pentru că cel puțin unul dintre ei, Enki, a scris o autobiografie, care povestește cum el și un grup de 50 de

anunnaki au venit pe Pământ, cum au separat apele, cum le-a spus locotenenților lui: Tu construiește adăpostultu găsește mâncarea, tu faci asta, tu faci asta, etc. ... Dar, din nefericire, tăblițele, sau câteva dintre ele, pentru că altele, 7 la număr, cu texte lungi, dar nu așezate în ordine, s-au păstrat ... din nefericire, restul acestei autobiografii nu a fost descoperit!... și m-am gândit că sunt suficiente surse, suficiente referințe, reflecții, o piesă aici, una dincolo, pe care am reușit să le folosesc ...

Vă pot spune ... cam 800 de surse am folosit pentru a reconstitui autobiografia lui Enki, care este transcrisă în cartea intitulată The Lost Book of Enki (Cartea pierdută a lui Enki),”

Fig 1-2. Tăblițe sumeriene

MS WS

ATESTARE

Vorbele lui Endubsar, meșter scrib, fiu al cetății Eridu, slujitor al stăpânului Enki, mare Zeu.

în al șaptelea an după Marea Calamitate, în a doua lună, în a șaptesprezecea zi, am fost chemat de

/V

stăpânul și învățătorul meu Enki, mare zeu, îngăduitorul creator al Omenirii, omnipotent și milostiv.

Eram printre supraviețuitorii din Eridu, care s-au salvat în stepa aridă chiar când Vântul Rău se apropia de oraș.

Și rătăceam prin sălbăticie să caut rămurele ofilite pentru foc. Și am privit în sus și la un moment dat un Vârtej de Vânt venea dinspre sud. Era o strălucire roșiatică peste el și nu făcea nici un zgomot. Și pe când atinse pământul, patru picioare drepte țâșniră din burta lui și strălucirea dispăru. Iar eu m-am aruncat cu fața la pământ, căci am știut că era o viziune divină.

Și când mi-am ridicat ochii, doi trimiși ai zeilor stăteau lângă mine și aveau ei fețe de oameni, iar veșmintele lor străluceau ca alămurile lustruite.

Și ei mă strigară pe nume și-mi vorbiră, spunând: Tu ești chemat de marele zeu, Stăpânul Enki. Teamă nu-ți fie, căci ești binecuvântat. Iar noi ne aflăm aici să te ridicăm și să te ducem până la reședința lui din Ținutul Magan, pe insula din mijlocul Râului Magan, unde stăvilarele se află.

Și cum au vorbit, Vârtejul de Vânt s-a ridicat singur ca un car de foc și dus a fost. Și ei m-au luat de mâini, fiecare apucându-mă de câte o mână. Și ei m-au ridicat și m-au purtat iute între Pământ și ceruri, cum s-ar înălța un vultur. Și am putut să văd pământul și apele și câmpiile și munții. Și m-au lăsat ei jos pe insulă la poarta reședinței marelui Zeu. Iar în clipa când ei mi-au dat drumul

mâinilor, o strălucire cum nu mai văzusem niciodată m-a acoperit și m-a copleșit, iar eu m-am prăbușit pe pământ ca secat de spiritul vieții.

Mi-am revenit în simțiri, ca și cum m-aș fi trezit din cel mai adânc somn, la auzul cuiva care mă striga pe nume. Eram într-un fel de împrejmuire. Era întuneric, dar era acolo și o aură, o strălucire. Apoi numele meu fu rostit din nou, de cea mai gravă voce cu putință. Și deși puteam s-o aud, nu puteam spune nici de unde vine vocea, nici să văd cine era cel care vorbea. Și am spus, sunt aici! Atunci vocea mi-a spus: Endubsar, vlăstar al lui Adapa, te-am ales pe tine să-mi fii scrib, să scrii cuvintele mele pe tăblițe.

Și dintr-o dată apăru o strălucire într-una din părțile împrejmuirii. Și am văzut un loc aranjat ca un loc de muncă al unui scrib: o masă de scrib și un scăunel de scrib, și erau acolo pietre frumos șlefuite pe masă. Dar n-am văzut nici tăblițe de lut, nici vase cu lut ud. Și pe masă era doar un Stylus, și sclipea el cu o incandescență cum nici un Stylus din trestie n-ar putea-o face.

Și vocea vorbi din nou, rostind: Endubsar, fiu al cetății Eridu, slujitorul meu credincios! Eu sunt stăpânul tău Enki, te-am chemat ca să scrii vorbele mele, căci mult sunt răvășit de ceea ce a căzut asupra omenirii o dată cu Marea Calamitate. Este dorința mea să înregistrez adevăratul curs al evenimentelor, să afle Zeii și oamenii deopotrivă că mâinile mele sunt curate. De la Marele Potop o astfel de calamitate nu s-a mai abătut asupra Pământului și asupra Zeilor și a pământenilor. Dar Marele Potop a fost destinat să se întâmple, nu și Marea Calamitate. Aceasta, șapte ani acum trecuți, n-ar fi trebuit să se întâmple. Putea fi prevenită, iar eu, Enki, am făcut totul pentru a o preveni, dar, vai, am eșuat!...

Și a fost soarta sau destinul? Viitorul va judeca asta, pentru că la sfârșitul zilelor, o zi a judecății va trebui să fie. în acea zi Pământul se va cutremura și râurile își vor schimba cursul, și va fi întuneric la amiază și un foc în ceruri în noapte, ziua reîntoarcerii zeului ceresc va fi. Și cine va supraviețui și cine va pieri, cine va fi răsplătit și cine va fi pedepsit, zei și oameni deopotrivă, în acea zi se va afla; ceea ce urmează să se întâmple va fi determinat de ceea ce s-a întâmplat; și ceea ce a fost destinat, într-un ciclu se va repeta, iar ceea ce a fost sortit și doar după voia inimii întâmplat, benefic sau potrivnic, la judecată va ajunge.

Vocea tăcu; apoi marele stăpân vorbi din nou, spunând: pentru aceste motive eu voi spune povestea adevărată a începuturilor și a Timpurilor Primordiale și a Timpurilor Vechi, pentru că în Trecut Viitorul zace ascuns. Timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți eu voi vorbi și tu vei scrie; patruzeci va fi numărul zilelor și nopților sarcinii tale aici, căci patruzeci este numărul meu sacru printre zei. Timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți tu nici nu vei mânca nici nu vei bea; doar din această bucată de pâine și din această apă vei gusta, și-ți va ajunge pe durata misiunii tale. Și vocea făcu o pauză și deodată apăru o strălucire în altă parte a împrejmuirii. Și am văzut o masă iar pe ea un taler și o cupă. Și m-am îndreptat într-acolo și era pâine pe taler și apă în cupă.

Și vocea marelui stăpân Enki vorbi din nou, spunând: Endubsar, mănâncă pâinea vieții și bea apa vieții și fii sătul pentru patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Și eu am făcut cum a poruncit.

Apoi vocea mă îndreptă să mă așez la masa scribului, iar strălucirea incandescentă era la fel de mare ca a soarelui la amiază.

Și vocea spuse: Endubsar, scribule, ce vezi?

Și eu m-am uitat și am văzut strălucirea căzând peste masă și peste pietre și peste Stylus și am zis: văd tăblițe de piatră și culoarea lor e un albastru la fel de pur ca al cerului.

Și văd un Stylus cum n-am mai văzut vreodată, coada lui nu seamănă cu nici o trestie iar vârful e ascuțit ca gheara vulturului.

Și vocea spuse: acestea sunt tăblițele pe care vei înscrie cuvintele mele. La dorința mea, au fost tăiate din cel mai fin “lapis lazuli”, fiecare are două fețe șlefuite. Iar stylusul pe care-1 vezi este opera unui Zeu, e făcut de mână, din electrum, iar vârful din cristal divin. Se va potrivi perfect în mâna ta și ceea ce vei grava cu el va fi la fel de ușor ca și cum ai grava pe lut ud. în două coloane vei scrie partea de deasupra, în două coloane vei scrie și spatele fiecărei tăblițe de piatră. Să nu te abați de la vorbele și indicațiile mele!

Și apoi urmă o pauză, și eu am atins una din pietre, iar suprafața ei se simțea ca o piele fină, moale la atingere. Și am apucat stylusul divin, și l-am simțit ca o pană în mâna mea.