Regatele pierdute

Prefață

În analele Europei descoperirea Lumii Noi poartă marca El Dorado și a neîncetatei goane după aur. Dar conchistadorii nu și-au dat seama că reluau o căutare ce avusese loc cu multe milenii înainte în aceste ținuturi noi

Cronicile și legendele vorbesc despre zgârcenie, jaf și distrugere din capriciu și conțin mărturii ale uimirii care i-a încercat pe europeni atunci când au găsit aici civilizații atât de asemănătoare cu cele din lumea veche: regate și curți regale, orașe și incinte sacre, arta și poezie, temple înalțe până la cer, preoți și simbolul crucii, credința într-un Atoatecreator. Și mai erau și legendele despre zeii albi cu barbă care plecaseră, dar care promiseseră că se vor întoarce

Enigmaticii mayași, azteci și incași și misterioșii lor strămoși i-au uimit pe conchistadori și îi mai uimesc încă pe specialiști și pe profani 5 secole mai târziu.

Cum când și unde au apărut astfel de civilizații în Lumea Noua? Să fie doar o coincidență faptul că pe măsură ce aflăm mai mult despre aceste civilizații, ele par să fi fost modelate după cele din orientul apropiat. Opinia noastră este că nu vom găsi răspuns la această întrebare decât dacă acceptăm ca pe un fapt, nu ca un mit, prezenta pe pământ a zeilor Anunnaki, „Cei care s-au pogorât din cer pe pământ”

Această carte prezintă dovezile:

1

El Dorado

În zilele noastre Toledo este un oraș liniștit de provincie, situat cam la o oră de mers cu mașina la sud de Madrid; cu toate acestea, rar se întâmplă ca turiștii ce vin în Spania să-l rateze, deoarece înăuntrul zidurilor sale s-au păstrat monumente ale unor diverse culturi și lecții de istorie.

Conform legendelor locale, istoria sa începe cu două milenii înainte de Christos, iar întemeierea sa este atribuită descendenților biblici ai lui Noe. Mulți sunt de părere că numele său vine din cuvântul ebraic toledoth ("istoriile generațiilor"); vechile sale case și magnificele temple sunt mărturii ale creștinizării Spaniei - ascensiunea și căderea maurilor, stăpânirea lor musulmană și nimicirea splendidei moșteniri evreiești.

Pentru Toledo, ca și pentru Spania și toate celelalte teritorii, 1492 a fost un an crucial, deoarece atunci au avut loc trei evenimente istorice, și toate trei în Spania, Denumirea geografică a a-cestui pământ era "iberia" - iar singura explicație posibilă a acestui termen se găsește în cuvântul ibri (ebraic), sub care erau cunoscuți primii coloniști. Regatele măcinate de războaie au pierdut marea majoritate a teritoriului Peninsulei Iberice în favoarea musulmanilor, și au fost unite pentru prima oară cu adevărat atunci când Ferdinand de Aragon și Izabela de Castilia s-au căsătorit în 1469. La zece ani de la căsătorie au lansat o campanie militară pentru alungarea maurilor și instaurarea catolicismului în Spania, În ianuarie 1492 maurii au fost definitiv învinși, o dată cu căderea Granadei, iar Spania a devenit pământ creștin. În lună martie a aceluiași an regele și regina au semnat un edict pentru expulzarea din Spania, până la 31 iulie în același an, a tuturor evreilor care nu se vor fi convertit la creștinism până la acea dată. Iar în luna august din același an, Cristofor Columb - Cristobal Colon pentru spanioli - a pornit pe mări sub pavilion spaniol pentru a găsi o cale spre India pe la vest.

A zărit pământ în ziua de 12 octombrie 1492. S-a întors în Spania în ianuarie 1493. Ca dovadă a reușitei sale a adus patru "indieni"; pentru a demonstra că solicitarea lui, de a se organiza o a doua expediție, mai importantă, sub comanda sa, era justificată, a adus cu el nenumărate fleacuri de aur luate de la localnici și o sumedenie de povești despre un oraș, un oraș aurit, unde oamenii purtau brățări de aur la mâini și la picioare și își împodobeau gâtul, urechile și nasurile tot cu aur, tot acest aur provenind dintr-o mină fabuloasă de lângă oraș.

Din primele cantități de aur aduse din lumea nouă, Izabela -care era atât de pioasă, încât i se spunea "cea catolică" a poruncit să se construiască o CUSTODY sofisticată și a donat-o Catedralei din Toledo, sediul tradițional al clericilor Spaniei catolice. Așa se face că astăzi oamenii care vizitează Trezoreria catedralei - o sală înconjurată de un grilaj masiv și plină cu obiecte prețioase donate Bisericii de-a lungul secolelor - pot să vadă, dar nu să și atingă, primul aur pe care Columb l-a adus din America.

În zilele noastre se recunoaște că expediția avea și alte sco-puri, pe lângă aflarea unui nou drum spre India. Conform unor dovezi convingătoare, Columb ar fi fost un evreu forțat să se convertească; e posibil ca susținătorii săi financiari, la rândul lor convertiți, să fi văzut în expediție o modalitate de a evada către pământuri mai libere. Ferdinand și Izabela visau să descopere râurile Paradisului și tinerețea veșnică, Columb însuși avea ambiții secrete pe care nu le-a divulgat decât în parte în jurnalele sale personale. Se considera omul care va adeveri vechile profeții cu privire la o nouă eră care va începe cu descoperirea unor pământuri noi la marginea lumii".

. Era totuși suficient de realist pentru a recunoaște că, dintre toate informațiile pe care le adusese în urma primei călătorii, cele rereruoare ia aur se oucurau ae cea mai mare atenție, A spus că "Domnul îi va arăta" locul misterios "unde s a născut aurul", și, astfel, a reușit să-i convingă pe Ferdinand și pe Izabela să-i ofere o flotă mult mai mare pentru a doua expediție, apoi pentru a treia. Cu toate acestea, cei doi monarhi trimiseseră deja tot felul de funcționari și oameni mai puțin vizionari, dar mai înclinați către acțiune, care supravegheau mersul lucrurilor și se amestecau în operațiunile și deciziile amiralului. Conflictele inevitabile au culminat cu aducerea lui Columb în Spania în lanțuri, sub pretextul că nu se purtase bine cu oamenii lui. Deși regele și regina l-au eliberat imediat și i-au despăgubit cu bani, ei împărtășeau punctul de vedere potrivit căruia Columb era un bun amiral, dar un guvernator ineficient, care nu putea smulge de la indieni informațiile privind locul unde se afla de fapt Orașul de Aur.

Columb a luptat împotriva acestor obstacole tot cu ajutorul vechilor profeții și al citatelor biblice. A strâns toate textele într-o carte, Cartea Profețiilor, pe care a prezentat-o regelui și reginei. Dorea să-i convingă că menirea Spaniei era aceea de a domni peste Ierusalim, și că el, Columb, e cel ales pentru a duce destinul la îndeplinire, prin aflarea locului unde s-a născut aurul.

Ferdinand și Izabela credeau cu tărie în Sfânta Scriptură, așa că au fost de acord să-l lase pe Columb să pornească încă o dată pe mare, convinși mai ales de argumentul lui că gura fluviului pe care îl descoperise (fluviul Orinoco în zilele noastre) era a unuia dintre cele patru râuri ale Paradisului, și, după cum spuneau Scripturile, unul dintre acele râuri înconjura pământul Havila, "de unde venea aurul, " Această ultimă călătorie a fost presărată cu mai multe greutăți și dezamăgiri decât oricare dintre celelalte trei.

Chinuit de artrită, o umbră a omului care fusese odimoară, Columb s-a întors în Spania în ziua de 7 noiembrie 1504. Înainte de sfârșitul acelei luni, regina Izabela a murit, și, cu toate că regele Ferdinand avea o slăbiciune pentru Columb, a luat hotărârea ca alții să treacă la acțiune pe baza ultimului raport întocmit de el, în care fuseseră adunate toate dovezile referitoare la prezența unei surse importante de aur în lumea nouă.

"Hispaniola va dărui majestăților voastre atotputernice tot aurul de care au nevoie” îi asigurase colum pe sponsorii săi regali în privința insulei pe care și-o împart astăzi Haiti și Republica Dominicană. Într-adevăr, coloniștii spanioli i-au folosit pe indienii băștinași ca muncitori sclavi și au reușit să extragă aur în cantități fabuloase: în mai puțin de două decenii, trezoreria Spaniei a primit din Hispaniola aur în valoare de 500,000 de ducați.

Se pare că experiența Spaniei în Hispaniola avea să se repete la nesfârșit pe teritoriul unui continent imens. În decursul acelor două decenii, pe măsură ce băștinașii mureau sau fugeau și minele de aur se epuizau, euforia spaniolilor s-a transformat în dezamăgire și disperare, și au ancorat cu și mai multă îndrăzneală pe coaste din ce în ce mai puțin cunoscute, în căutare de bogății. Una dintre destinațiile timpurii era peninsula Yucatân. Primii spanioli care au ajuns acolo în 1511 erau supraviețuitorii unui naufragiu; dar în 1517 un convoi special format din trei vapoare sub conducerea lui Francisco Hernandez de Cordoba a pornit din Cuba spre Yucatân cu scopul de a face rost de sclavi. Spre uimirea lor, au găsit clădiri din piatră, temple șl statui de zeițe; spre nenorocul localnicilor (care din câte au înțeles spaniolii își spuneau "maya') spaniolii "au găsit și u-nele obiecte de aur pe care le-au luat"

Informațiile referitoare la venirea spaniolilor și cucerirea Yucatân-ului se bazează în principal pe raportul intitulat Relacion de las cosaș de Yucatân; întocmit de călugărul Diego de Landa în anul 1566 (traducerea în limba engleză îi aparține lui William Gates și poartă titlul Yucatân înainte și după cucerire). Din câte spune Diego de Landa, Hernandez și oamenii lui au văzut în decursul acestei expediții o piramidă în trepte impozantă, idoli și stătui de animale și un mare oraș în interior. Cu toate acestea, indienii pe care au încercat să-i captureze au opus o rezistență îndârjită și nu au fost înspăimântați nici de tunurile de pe vapoare. Spaniolii au suferit pierderi grele - Hernandez însuși a fost rănit - și au fost nevoiți să se retragă. Și totuși, pe drumul de întoarcere spre Cuba, Hernandez a recomandat organizarea altor expediții, deoarece "acel pământ e bun și bogat, având aur."

Un an mai târziu o altă expediție a pornit din Cuba spre Yucatân. Au debarcat pe insula lui Cozumel și au descoperit Noua Șpanie, Panuco și provincia Tabasco (așa au fost denumite noile Dământurh. Înarmați cu diverse mărfuri Dentru a face schimb și nu doar cu arme, spaniolii au întâlnit de această dată atât indieni ostili, cât și prietenoși. Au văzut mai multe edificii și monumente de piatră, au simțit săgețile și sulițele cu vârfuri ascuțite din piatră obsidi-ană și au privit obiecte realizate cu măiestrie, multe din piatre, obișnuite sau semiprețioase; altele străluceau ca aurul, dar la o examinare mai atentă s-au dovedit a fi din alamă.