Carol I primul rege al României moderne

de AnnaE 1.291 de citiri
Aa

Carol I, primul rege al României moderne, a lăsat castelul de la Sigmaringen (Germania), pentru a conduce o țară din Europa de Est.

Regele Carol I și Regele Ferdinand I, doi dintre conducătorii exponențiali ai României moderne, s-au născut și au crescut în Sigmaringen, din sudul Germaniei, în regiunea Baden-Württemberg. Castelul în care au copilărit și și-au petrecut tinerețile cei doi este una dintre obiectivele turistice ale ale regiunii Baden-Württemberg.

Pe una dintre laturi, castelul se înaltă pe o stâncă mărginită de Dunăre. Castelul Sigmaringen a fost menționat pentru prima dată în anul 1077 în cronicile mănăstirii Petershausen, însă ea s-a tot modernizat de-a lungul secolelor. Ultimele lucrări din secolul al XVIII-lea au adus actuala ei formă, iar după un incendiu din 1899 a trebuit reconstruit aproape de la zero. Aici avea să se nască Carol I, la 20 April 1839. Era al doilea fiu al conducătorului principatului Hohenzollern-Sigmaringen, Karl Anton.

Carol I urma să aibă cea mai îndelungată domnie din istoria statelor românești, 48 de ani (1866-1914). În acest timp, a obținut independața țării, a impus prima Constituție, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern.

Castelul copilarăiei lui Carol I, din Baden-Württemberg, poate fi vizitat astăzi, contra cost, el aparținând în continuare familiei Hohenzollern-Sigmaringen, care își are reședința de iarnă acolo. Astăzi, capul familiei Hohenzollern este Prințul Karl Friedrich.

Vizitele se organizează în grupuri de minim 15 persoane, iar costul unui tur de aproximativ o oră este de 8 euro. Conform site-ului oficial al castelului, ghizii folosesc anecdote și povești pentru a explica viața de la castel și istoria dinastiei Hohenzollern, care a condus și Prusia. 

Istoricul Vasile Docea, în vizită la castel Unul dintre românii care au vizitat castelul Sigmaringen este istoricul timișorean Vasile Docea, cel care a scris două volume despre Carol I, în urma traducerilor din germană a jurnalul intim lăsat de rege. “Am fost la Sigmaringen și chiar am stat câteva zile acolo. E un castel mare și foarte frumos, dar se vede că a trecut prin mai multe perioade de reconstrucție. Pe mine m-a fascinat biblioteca castelului. Este o bibliotecă de împrumut, poate să meargă oricine să citească acolo, sunt foarte multe cărți. Nu e biblioteca orașului, ci este o bibliotecă privată a castelului”, a declarat Vasile Docea. Castelul șvăbesc adăpostește peste 3.000 de obiecte istorice. Vasile Docea a fost împresionat însă de colecția de arme și armuri, considerată una dintre cele mai mari din Europa. “Sala de arme și armuri e impresionantă. Se află practic într-o galerie mare. Sunt arme de toate tipurile și din toate timpurile. În castel se află și busturile tuturor membrilor familiei. Nu lipsesc nici busturile tatălui lui Carol I, Karl Anton, cât și al lui Carol I”, a mai povestit Docea.

Istoricul susține că relațiile dintre familia regală din România și familia rămasă la Sigmaringen s-au înrăutățit în 1916, atunci când Ferdinand, ca rege al României (nepotul după un frate al lui Carol I, pentru că nu existau succesori), a intrat în război împotriva Germaniei. Tocmai de aceea Ferdinand nici nu are bust la castel. “Ferdinand a fost considerat trădătorul familiei. Și el a crescut la castelul de la Sigmaringen. Dar a fost exclus din familie după ce a declarat război Germaniei. Nu i s-a mai recunoscut dreptul de succesiune. El nu a avut timp să se consacre ca mare prinț în Germania, pentru a plecat destul de repede. Carol al II-lea a încercat să refacă legăturile cu familia, dar el era mai de grabă de structură franco-engleză, nici nu îi iunea prea mult pe nemți. Mai târziu, au fost reluate relațiile de către Regele Mihai, dar nu știu cum se înțelege acum Casa Regală și familia Hohenzollern-Sigmaringen din Germania”, a mai spus Vasile Docea. Castelul prin anul 1848 Reședința de iarnă a prinților Orașul Sigmaringen are astăzi aproximativ 15.500 de locuitori. Se află la o distanță de 1.165 de kilometri de Timișoara, 1.700 de kilometri față de București și 200 de kilometri de München, capitala Bavariei.

Castelul este reședința prinților Hohenzollern-Sigmaringen în perioada de iarnă, astfel că atunci când este locuită de ei, vizitatorii au parte de restricții. “Eu am fost la castel tocmai într-o iarnă, prin anii 90. Membrii familiei princiare – pentru că ei și-au păstrat titlul de prinți, erau atunci acolo, iar accesul era destul de restricționat într-o mare parte a castelului. Vara ei au o altă reședință, dar iarna locuiesc la castelul Sigmaringen”, a mai declarat Docea. Tatăl lui Carol I, Karl Anton, a fost conducătorul unui mic principat, Hohenzollern-Sigmaringen, până în 1849. “Karl Anton era un fel de rege. A renunțat la acest titlul lăsând totul în mâinile regelui Prusiei, care a anexat principatul Hohenzollern-Sigmaringen. Karl Anton și-a păstrat însă proprietățile civile, domeniul și castelul”, a mai explicat Docea. Karl Anton a devenit prim-ministru al Prusiei în perioada 1858-1861.

Cel de-al doilea fiu al lui Karl Anton, Karl Eitel Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit Domnitor al Principatelor Române (1866–1881) și apoi rege (1881–1914) de România, sub numele de Carol I de România, iar casa dinastică înființată de el a rămas pe tron până la sfârșitul monarhiei române în 1947, odată cu abdigarea Regelui Mihai I de România. 

surse: histora.ro,adevarul.ro

Din aceeași secțiune

Toate ›