Constienta - Capcanele si sansele realitatii

CONȘTIENȚA – CAPCANELE ȘI ȘANSELE REALITĂȚII de Anthony de Mello

CUVÂNT ÎNAINTE

Cu ocazia unei adunări între prieteni, lui Tony de Mello i s-a cerut să spună câteva cuvinte despre natura muncii sale. El s-a ridicat și a spus o poveste pe care a repetat-o mai târziu în conferințe și pe care o veți recunoaște în cartea sa „Cântecul păsării".

Spre uimirea mea, el mi-a spus că această poveste este valabilă și pentru mine.

Un om a găsit un ou de vultur și l-a pus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieșit din ou o data cu puii de găina și a crescut împreună cu ei.

Toată viața lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut și puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat pământul după viermi și insecte. A cloncănit și a cotcodăcit. Dădea din aripi și zbura un pic în aer.

Anii au trecut și vulturul a îmbătrânit foarte tare. într-o zi el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o grațioasă măreție printre curenții puternici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii.

Bătrânul vultur privi în sus cu venerație. „Cine e acesta?", a întrebatei

„Acesta este vulturul, regele păsărilor ", i-a spus vecinul său. „El aparține Cerului. Noi aparținem Pământului - noi suntem găini". Și astfel vulturul a trăit și a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este.

Uimit? La început m-am simțit pur și simplu jignit! Oare mă asemuia el, în public, cu un pui de găină? Intr-un fel - și da și nu. Insultă? în nici un caz! Acesta nu era felul lui Tony. Dar ne spunea mie și celorlalți oameni că, în ochii lui, eu eram „un vultur auriu", inconștient de înălțimile la care mă puteam avânta. Această poveste m-a făcut să înțeleg valoarea omului, adevărata sa iubire și respectul față de oameni - și să spun mereu adevărul. În aceasta consta munca sa - în trezirea oamenilor la realitatea măreției lor. Acesta era Tony de Mello, în forma lui cea mai bună, proclamând mesajul „trezirii", văzând lumina care suntem pentru noi și pentru ceilalți, recunoscând că suntem mai buni decât o știam.

Să păstrez viu spiritul cuvintelor sale și să susțin spontaneitatea sa în fața unui public receptiv, folosindu-mă de cuvântul scris - aceasta a fost sarcina mea, după moartea lui. Mulțumită minunatului sprijin de care m-am bucurat din partea lui George McCauley, S.I, Joan Brady, John Culkin și a altora, mult prea numeroși pentru a-i numi, am surprins în mod minunat, în paginile care urmează, orele emoționante, distractive și provocatoare pe care Tony le-a petrecut comunicând cu oameni adevărați.

Bucurați-vă de carte. Lăsați cuvintele să vi se strecoare în suflet și ascultați - după cum v-ar sugera și Tony — cu inima. Ascultați-i poveștile și vi le veți auzi pe ale voastre.

Vă las acum cu Tony - un ghid spiritual un prieten pe care îl veți avea pe viață.

J. Francis Stroud, S. J.

Centrul de Spiritualitate De Mello

Universitatea Fordham

Bronx, New York

DESPRE TREZIRE

Spiritualitate înseamnă trezire. Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu o știu, sunt adormiți. Ei s-au născut adormiți, trăiesc adormiți, se căsătoresc în somn, nasc copii în somn, mor în somn — fără să se trezească vreodată. Nu înțeleg niciodată farmecul și frumusețea acestui lucru pe care noi îl numim existență umană. Știți că toți misticii - catolici, creștini, necreștini, indiferent de credință, indiferent de religie - sunt unanimi într-un singur lucru: că totul e bine, totul e bine. Chiar dacă totul e o harababură, totul este bine.

Ciudat paradox, desigur. Dar, în mod tragic, majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine, pentru că sunt adormiți. Au doar un coșmar.

Anul trecut, la televiziunea spaniolă am auzit o poveste despre un bărbat care bate la ușa fiului său. „Jamie" spune el, „trezește-te!" Jamie răspunde: „Nu vreau să mă scol, tată," Tatăl strigă, „Scoală-te, trebuie să mergi la școală." Jamie spune: „Nu vreau să merg la școală." „De ce nu?", întreabă tatăl. „Din trei motive", spune Jamie. „Primul, pentru că e atât de plictisitor; al doilea, copiii mă tachinează; și al treilea, pentru că urăsc școala". Și tatăl îi spune: „Ei bine, eu îți voi da trei motive pentru care trebuie să mergi la școală. Primul, pentru că este responsabilitatea ta; al doilea, pentru ca ai patruzeci și cinci de ani și al treilea, pentru că ești directorul școlii" Trezește-te , trezește-te! Ai crescut. Ești prea mare să fii adormit. Trezește-te! Încetează să te mai joci cu jucăriile.

Cei mai mulți oameni îți spun că vor să treacă de grădiniță - dar să nu-i crezi. Nu-i crede! Tot ce vor de la tine este să le repari jucăriile stricate. „Dă-mi înapoi soția. Dă-mi înapoi slujba. Dă-mi înapoi banii. Dă-mi înapoi reputația mea, succesul meu." Asta este ce vor ei; vor alte jucării în locul celor vechi.

Atât. Chiar și cel mai bun psiholog îți va spune că oamenii nu vor cu adevărat să fie vindecați. Ceea ce vor este alinare; vindecarea este dureroasă.

Trezirea este neplăcută, să știi. Te simți bine și confortabil în pat. E enervant să fii trezit. Acesta este motivul pentru care înțeleptul, guru, nu va încerca să trezească oamenii. Sper că voi fi înțelept aici și nu voi încerca vreodată să vă trezesc, dacă sunteți adormiți. În definitiv, nu este treaba mea, chiar dacă vă spun câteodată:

„Treziți-vă!"

Datoria mea este să-mi fac treaba, să-mi fac numărul.

Dacă profitați de pe urma acestui lucru, bine; dacă nu, foarte rău! Cum spun arabii: „Natura ploii este aceeași, dar ea face sa crească și spini în mlaștini și flori în grădini."

VĂ VOI FI DE FOLOS LA ACEST SEMINAR?

Credeți că voi fi de folos cuiva? Nu! O, nu, nu, nu, nu, nu! Să nu vă așteptați să fiu de folos cuiva. Cum nici eu nu mă aștept să dăunez cuiva. Dacă sunteți influențați, voi ați făcut-o; și dacă ați fost ajutați, voi ați facut-o. Chiar voi ați făcut-o! Credeți că oamenii vă ajută? Nu vă ajută. Credeți că oamenii vă sprijină? Nu vă sprijină.

Într-un grup de terapie pe care îl conduceam la un moment dat era o femeie. O călugăriță. Mi-a spus: „Nu mă simt sprijinită de maica superioară." Așadar, i-am spus: „Ce vrei să zici cu asta?" Și ea mi-a răspuns: „Ei bine, maica superioară, cea locală, nu apare niciodată la cursurile de inițiere pentru novicele pe care le conduc. Niciodată nu-mi spune un cuvânt de apreciere." Eu i-am spus: „Bine, hai să jucăm o scenetă. Să zicem că o cunosc pe maica superioară locală. De fapt, să zicem că știu exact ce gândește ea despre tine. Deci îți spun (jucând rolul maicii superioare locale): ,Știi Mary, motivul pentru care eu nu vin acolo unde ești tu, este că e singurul loc din provincie fără necazuri - fără probleme. Știu că tu îl supraveghezi, deci totul este bine.' Cum te simți acum?" Ea mi-a spus, „Mă simt minunat." Apoi i-am spus,

„Vrei să ieși din cameră pentru un minut sau două? Aceasta face parte din exercițiu." Așa a și făcut. In timp ce era afară, le-am spus celorlalți din grupul de terapie: „Eu mai sunt încă maica superioară locală, bine? Mary, care tocmai a ieșit, este cel mai slab administrator începător din câți am avut vreodată în întreaga istorie a locului.

De fapt, motivul pentru care nu merg la inițiere este că nu-mi place deloc ceea ce face. E pur și simplu groaznic. Dar dacă îi spun adevărul, asta nu le va face pe novice decât să sufere și mai mult. Vom aduce pe cineva să-i ia locul într-un an sau doi; pregătim pe cineva. În același timp, m-am gândit să-i spun acele lucruri drăguțe, pentru a o face să continue. Ce credeți despre asta?” Ei au răspuns: „Ei bine, era singurul lucru pe care puteai să-l faci în situația asta." După aceea am readus-o pe Mary în grup și am întrebat-o dacă se mai simțea la fel de minunat. „O, da," a spus. Sărmana Mary! Credea că este sprijinită, când, de fapt, nu era. Ideea e că majoritatea sentimentelor și gândurilor noastre le evocăm noi înșine în capul nostru, inclusiv treaba asta cu oamenii care ne ajută.

Credeți că voi îi ajutați pe oameni pentru că vă sunt dragi? Ei bine, am să vă spun ceva. Niciodată nu iubiți pe nimeni. Sunteți doar îndrăgostiți de ideea preconceputa și plină de speranță despre acea persoană. Stați o clipă și gândiți-vă: Nu iubiți niciodată pe nimeni, ci sunteți îndrăgostiți de ideea preconcepută despre acea persoană. Nu așa se întâmplă când sentimentul de afecțiune se răcește? Ideea voastră se schimbă, nu-i așa? „Cum ai putut să mă dezamăgești, când eu am avut atâta încredere în tine?", îi spui cuiva. Chiar ai avut încredere în acel om? Tu n-ai avut niciodată încredere în nimeni. Las-o baltă. Asta face parte din spălarea creierului de către societate. Tu n-ai încredere în nimeni, niciodată. Tu crezi doar în judecata ta despre acea persoană. Deci, de ce te mai plângi? Adevărul este că nu-ți place să spui: „Modul meu de a judeca a fost greșit.” Nu este foarte măgulitor pentru tine, nu-i așa?

Așa că preferi să spui: „Cum ai putut să mă dezamăgești?"

Deci, iată ce se întâmplă: Oamenii nu vor să se maturizeze cu adevărat, oamenii nu vor să se schimbe cu adevărat, oamenii nu vor să fie fericiți cu adevărat. Așa cum mi-a spus odată cineva, cu multă înțelepciune: „Nu încerca să-i faci fericiți, vei avea numai necazuri. Nu încerca să înveți un porc să cânte; tu îți pierzi vremea, iar pe porc îl enervează. "Ca omul de afaceri care intră într-un bar, se așează și vede un tip cu o banană în ureche - o banană în ureche! Și se gândește: ,Mă întreb dacă ar trebui să-i atrag atenția. Nu, nu e treaba mea!’ Dar gândul nu-i dă pace. Așa că, după ce a băut un pahar, două, îi spune tipului: ,Scuză-mă, ai o banană în ureche.' Tipul spune: ,Ce-ai zis?' Omul de afaceri repetă: ,Ai o banană în ureche.' Din nou tipul întreabă: ,Ce-ai zis?' ,Ai o banană în ureche!', strigă omul de afaceri. ,Vorbește mai tare!, spune tipul: ,Am o banană în ureche!'”

Deci totul e în zadar. ,Renunță, renunță, renunță', îmi Spun. Spune ce ai de zis și pleacă. Și dacă lor le este de folos, foarte bine - dacă nu, cu atât mai rău!

DESPRE EGOISMUL CORECT ȘI CHIAR INDICAT

Primul lucru pe care vreau să-1 înțelegeți, dacă vreți cu adevărat să vă treziți, este acela că voi nu vreți să vă treziți. Primul pas spre trezire este să fiți îndeajuns de sinceri să recunoașteți că nu asta vă place. Nu vreți să fiți fericiți. Vreți un mic test? Hai să încercăm. Nu vă va lua decât un minut. Puteți să închideți ochii în timp ce faceți asta, sau puteți să-i țineți deschiși. Chiar nu contează. Gândiți-vă la cineva pe care îl iubiți foarte mult, cineva de care sunteți foarte apropiat, cineva care vă este foarte drag și spuneți-i acestei persoane din mintea voastră: ‚Mai degrabă aș vrea să am fericirea, decât să te am pe tine.’ Vedeți ce se întâmplă. ,Aș prefera să fiu fericit, decât să te am pe tine. Dacă aș avea de ales, fără îndoială că aș alege fericirea.’ Oare există printre voi unii care au simțit că sunt egoiști, atunci când au spus asta? Mulți, se pare. Vedeți cum ni s-au spălat creierele? Vedeți cum ni s-au spălat creierele, încât am ajuns să gândim: ,Cum am putut fi atât de egoist?’ Dar uitați-vă la cine e egoist. Imaginați-vă pe cineva spunându-va vouă: „Cum ai putut fi atât de egoist, încât să alegi fericirea în locul meu?" N-ai simți nevoia să răspunzi: „Scuză-mă, dar cum ai putut fi tu atât de egoist, încât tu să-mi ceri să te prefer pe tine în locul fericirii mele?!"

Odată, o femeie mi-a spus că, în copilărie, vărul ei iezuit a organizat 0 conferință în biserica iezuită din Milwaukee. El deschidea fiecare conferința cu cuvintele: „Examenul iubirii este sacrificiul și etalonul iubirii este lipsa egoismului."

Este extraordinar! Am întrebat-o: „Ai vrea să te iubesc cu prețul fericirii mele?” „Da”, mi-a răspuns ea.

Nu-i așa că-i nemaipomenit? Nu-i minunat? Ea m-ar fi iubit cu prețul fericirii ei și eu aș fi iubit-o cu prețul fericirii mele - și așa am fi avut doi oameni nefericiți... dar, trăiască iubirea!

DESPRE DORINȚA DE FERICIRE

Spuneam că noi nu vrem să fim fericiți. Noi vrem alte lucruri. Sau, ca să spunem mai precis: nu vrem să fim fericiți în mod necondiționat. Sunt gata să fiu fericit, cu condiția să am asta, ailaltă. Dar asta ar însemna, de fapt, să-i spunem prietenului nostru, sau Dumnezeului nostru, sau oricui: Ești fericirea mea! Dacă nu te am pe tine, refuz să fiu fericit."

E atât de important să înțelegem acest lucru. Nu ne putem imagina să fim fericiți fără acele condiții. Cam așa este. Nu putem concepe să fim fericiți fără ele. Am fost învățați să plasăm fericirea noastră în ele.

Deci, acesta este primul lucru pe care trebuie să-1 facem, dacă vrem să ne trezim — ceea ce este același lucru cu a spune: dacă vrem să iubim, dacă vrem libertate, dacă vrem bucurie și pace și spiritualitate. În acest sens, spiritualitatea este cel mai practic lucru din întreaga lume, îi provoc pe toți să se gândească la ceva mai practic decât spiritualitatea, așa cum am definit-o eu - nu evlavie, nu devotament, nu religie, nu venerație, doar spiritualitate - să ne trezim, să ne trezim!

Priviți la suferința de pretutindeni, priviți la singurătatea, priviți la teama, confuzia, contradicțiile din inima oamenilor, la conflictul lăuntric, la conflictul exterior. Să presupunem că cineva v-a oferit o cale de a scăpa de toate acestea? Să presupunem că cineva v-a oferit o cale de a opri acea teribilă scurgere de energie, de sănătate, de emoție care vine din aceste conflicte și confuzie. Asta ați vrea?

Să presupunem că cineva ne-a arătat un mijloc prin care ne-am iubi cu adevărat unul pe celălalt și am fi în pace și iubire. Vă puteți gândi la ceva mai practic decât asta? Dar, în schimb, voi aveți oameni ce gândesc că marile afaceri sunt mai practice, că politica e mai practică, că știința este mai practică.

Ce folos avem pe Pământ, trimițând un om pe lună - dacă noi nu putem trăi pe Pământ?

VORBIM OARE DESPRE PSIHOLOGIE, ÎN ACEST CURS DE SPIRITUALITATE?

Este psihologia mai practica decât spiritualitatea? Nimic nu este mai practic decât spiritualitatea. Ce poate să facă sărmanul psiholog? El nu poate decât să atenueze puțin presiunea. Eu însumi sunt psiholog și practic psihoterapia și am acest mare conflict în interior, atunci când am de ales între psihologie și spiritualitate. Mă întreb dacă asta are vreun înțeles pentru cineva. Pentru mine n-a avut nici un înțeles, timp de mulți ani.

Vă voi explica. N-a avut nici un sens pentru mine timp de mulți ani, până când am descoperit, dintr-o dată, că oamenii trebuie să sufere îndeajuns de mult într-o relație, ca să ajungă dezamăgiți de toate relațiile. Dacă stăm să ne gândim, nu este asta ceva îngrozitor? Trebuie să sufere îndeajuns de mult într-o relație, până să se trezească și să spună: „M-am săturat! Trebuie să existe o cale mai bună de a trăi, decât dependența de altă ființă umană." Și ce făceam, eu ca psihoterapeut? Oamenii veneau la mine cu problemele relației lor, cu problemele lor de comunicare etc. și, câteodată, ceea ce am făcut a fost de ajutor. Dar câteodată, îmi pare rău să o spun, nu a fost, pentru că i-a menținut pe oameni în starea de somnolență. Poate că ar fi trebuit să fi suferit un pic mai mult Poate ar trebui să ajungă la capătul puterilor și să spună.

„M-am săturat de tot.”

Doar când ești sătul de suferința ta, poți să ieși din ea, Cei mai mulți dintre oameni merg la psihiatru sau la psiholog, pentru a căpăta alinare. Repet: pentru a căpăta alinare. Nu pentru a ieși din suferință.

Iată povestea micuțului Johnny, despre care se spune că era retardat mintal. Dar devine evident că nu era, după cum veți afla din aceasta poveste.

Johnny merge la ora de modelaj la școala lui pentru copii speciali, primește bucata sa de lut și o modelează. Ia un mic bulgăre de lut, merge într-un colț al camerei și se joacă cu el. Profesorul vine la el și îi spune: „Bună, Johnny". Și Johnny spune. „Bună". Iar profesorul întreabă: „Ce ai acolo în mână?" Și Johnny spune: „Asta e o bucată de baligă de vacă.” Profesorul întreabă iar: „Ce faci din ea?” El răspunde: „Fac un profesor.”

Profesorul gândește: „Micuțul Johnny a regresat de-a binelea". Așa că îl cheamă pe director, care tocmai trecea pe lângă ușă în acel moment, și-i spune: „Johnny a regresat". Astfel că directorul merge la Johnny și îi spune: „Bună fiule”.

Iar Johnny îi răspunde: „Bună”. Directorul întreabă: „Ce ai în mână?” Iar el îi spune: „O bucată de baligă de vacă”. „Ce faci din ea?” Iar el spune: „Un director.”

Directorul gândește că acesta este un caz pentru psihologul școlii și trimite după psiholog! Psihologul este un tip deștept. El merge și spune: „Bună.” Iar Johnny spune: „Bună”. Psihologul zice: „Știu ce ai în mână.” „Ce?” „O bucată de baligă de vaca”. Johnny spune: „Exact”, „Și știu ce faci din ea.” „Ce?” „Faci un psiholog”. „Greșit. Nu am destulă baligă de vacă!” Iar ei ziceau că e retardat mintal! Sărmanii psihologi, fac o treabă bună. Chiar asta fac. Sunt momente când psihoterapia este de un ajutor extraordinar, pentru că, atunci când ești pe punctul de a deveni nebun, de a-ți ieși din minți, ești pe cale fie de a deveni bolnav psihic, fíe de a da în misticism. De aceea, misticul este opusul nebunului. Știți care este semnul ce arată că v-ați trezit? Este atunci când vă întrebați: ,Sunt nebun eu, sau sunt ei cu toții nebuni?' Așa este, cu adevărat. Pentru că suntem cu toții nebuni! întreaga lume este nebună. Nebuni dovediți. Singurul motiv pentru care nu suntem închiși la balamuc e acela că suntem atât de mulți. Deci, suntem nebuni.

Trăim cu idei nebunești despre iubire, despre relații, despre fericire, despre bucurie, despre tot. Am ajuns să cred că suntem într-atât de nebuni, încât, în caz că toată lumea este de acord asupra unui lucru, poți să fii sigur că acel lucru e greșit! Fiecare idee nouă, fiecare idee mare, când a apărut prima dată, era a unei minorități formată dintr-unul singur.

Acel om numit Iisus Hristos - minoritate de unul. Toți spuneau altceva decât spunea el. Buddha — minoritate de unul. Toți spuneau altceva decât ei. Cred că Bertrand Russell a fost cel care a spus: „Fiecare mare idee pornește ca o blasfemie." Problema se pune bine și precis. Vei auzi multe blasfemii în zilele noastre. Pentru că oamenii sunt nebuni, sunt lunatici, iar cu cât îți dai seama mai devreme, cu atât e mai bine pentru sănătatea ta mentală și spirituală. Să n-ai încredere în ei. Să n-ai încredere în cei mai buni prieteni ai tăi. Lasă-te dezamăgit de prietenii tăi cei mai buni. Ei sunt foarte șmecheri. Așa cum ești și tu în relațiile tale cu toți ceilalți - cu toate că tu probabil nu o știi. Ah, tu ești atât de viclean, de subtil și iscusit. Îți faci bine numărul!

Nu sunt vorbe de laudă din partea mea, nu? Dar repet; voi vreți să vă treziți. Vă faceți numărul. Și nici măcar nu știți asta. Credeți că sunteți atât de iubitori. Ha! Pe cine iubiți? Până și faptul că vă^ sacrificați, vă face să vă simțiți bine, nu-i așa? „Mă sacrific! îmi urmez idealul." Dar obții ceva din asta, nu-i așa? Tu mereu obții ceva din tot ce faci — până când te trezești.

Deci, iată primul pas. Realizați că nu vreți să vă treziți. E destul de greu să te trezești, când ai fost hipnotizat să gândești că un rest de ziar vechi este un cec de un milion de dolari. Ce greu vă este să vă rupeți de acel rest de ziar vechi.

NICI RENUNȚAREA NU ESTE O SOLUȚIE

De câte ori practicați renunțarea, vă amăgiți. Ce ziceți de asta! Vă amăgiți. La ce renunțați? De câte ori renunțați la ceva, sunteți legați pe vecie de lucrul la care renunțați. Există un guru în India, care spune: „De fiecare dată când vine o prostituată la mine, nu vorbește decât de Dumnezeu. Ea spune, m-am săturat de această viață pe care o duc. Îl vreau pe Dumnezeu. Dar de câte ori vine un preot la mine, nu vorbește decât de sex." Foarte bine, când renunțați la ceva, rămâneți fixați pentru totdeauna pe acel ceva. Când vă împotriviți la ceva, sunteți legați de acel ceva pentru totdeauna. Atâta timp cât vă împotriviți, îi dați putere. Îi dați tot atâta putere, câtă folosiți să vă împotriviți.

Aceasta include comunismul și toate celelalte. Deci, trebuie să vă „primi i" șiț acceptați demonii - pentru că, atunci când vă luptați cu ei, îi întăriți. Nu v-a spus nimeni, niciodată, asta? Când renunți la ceva, ești legat de acel ceva. Singura cale de a ieși din asta este să privești prin acel ceva. Nu renunțați, lăsa-ți-vă privirea să treacă prin el. Înțelegeți-i adevărata valoare și nu va mai fi nevoie să renunțați la el; vă va cădea doar din mâini. Dar bineînțeles, dacă nu vedeți asta, dacă sunteți hipnotizați gândind că nu veți fericiți fără un lucru sau altul, sunteți blocați.

Ceea ce trebuie să facem noi pentru tine, nu este ceea ce încearcă așa-zisa spiritualitate să facă - adică să te facă să faci sacrificii, să renunți la lucruri. E inutil. Ești încă adormit. Ceea ce trebuie să facem noi, este să te ajutăm să înțelegi, să înțelegi, să înțelegi. Dacă ai înțelege, ai renunța, pur și simplu, la dorința respectivă. Iată o altă modalitate de a o spune: Dacă te-ai trezi, ai renunța, pur și simplu, la dorința respectivă.

ASCULTĂ ȘI DEZVAȚĂ-TE

Unii dintre noi ajung să se trezească, datorită realităților dure ale vieții. Suferim atât de mult, încât ne trezim. Dar oamenii continuă să se arunce în viață, iar și iar. Ei încă mai continuă să se poarte ca niște somnambuli. Nu se trezesc niciodată. În mod tragic, lor nu le trece prin cap că ar putea exista o altă cale. Nu le trece niciodată prin cap că ar putea exista o cale mai bună.

Dar dacă tu încă nu ai fost lovit suficient de viață și nu ai suferit îndeajuns, atunci mai este o cale: să asculți. Nu mă refer la faptul că trebuie să fii de acord cu ce-ți spun eu. Asta ar însemna să nu asculți. Crede-mă, chiar nu contează dacă ești de acord cu ceea ce spun eu, sau nu. Pentru că acordul și dezacordul au de-a face cu cuvintele, conceptele și teoriile. Ele nu au nimic de-a face cu adevărul.

Adevărul nu este niciodată exprimat în cuvinte. Adevărul este observat dintr-o dată, ca rezultat al unei anumite atitudini. Deci, puteți să nu fiți de acord cu mine - și totuși să vedeți adevărul. Dar trebuie să existe o atitudine de deschidere, de bunăvoință, de a descoperi ceva nou. Acest lucru este important - și nu a fi sau a nu fi de acord cu mine. În fond, cel mai mult din ceea ce vă dau eu sunt numai teorii. Nici o teorie nu înglobează realitatea, în mod adecvat. Deci eu pot să vă vorbesc nu despre adevăr, ci despre piedicile către adevăr. Pe acestea le pot descrie. Nu pot descrie adevărul. Nimeni nu poate.

Tot ce pot să fac este să vă dau o descriere a falsitățitor voastre, astfel încât să renunțați la ele. Tot ce pot să fac pentru voi, este să lansez o provocare convingerilor și sistemului vostru de credințe, care vă fac nefericiți. Tot ce pot să fac este să vă ajut să vă dezvățați. Asta înseamnă învățarea din punct de vedere al spiritualității: dezvățarea, dezvățarea de aproape tot ce ați fost învățați. Bunăvoința de a vă dezvăța, de a asculta.

Ascultați, așa cum o fac cei mai mulți, cu intenția de a vă confirma ceea ce gândiți deja? Observați-vă reacțiile, pe măsură ce vorbesc, în mod frecvent, veți fi surprinși, șocați, scandalizați, sau iritați, sau plictisiți, sau mustrați.

Ori veți spune: „Grozav!"

Dar nu cumva ascultați, doar pentru a căpăta confirmarea celor ce le gândiți deja? Sau ascultați cu intenția de a descoperi ceva nou? Asta este ceva important. E greu pentru oamenii care dorm. Iisus a adus vești bune - și cu toate astea a fost respins. Nu pentru că erau bune, ci pentru că erau noi. Noi detestăm noul. Urâm noul! Și, cu cât ne confruntăm mai repede cu acest fapt, cu atât mai bine. Nu vrem lucruri noi, mai ales când ele ne tulbură, mai ales când implică schimbarea. Mai ales când ne pun în situația de a spune: „Am greșit".

Îmi amintesc că m-am întâlnit în Spania cu un iezuit de 87 de ani; care îmi fusese profesor și pastor în India, cu treizeci sau patruzeci de ani în urmă. El participa la un seminar ca acesta. „Ar fi trebuit să te aud vorbind acum șaizeci de ani," a spus el. Știi ceva? M-am înșelat toată viața mea." Dumnezeule, să auzi așa ceva! E ca și cum te-ai uita la una dintre minunile lumii.

Aceasta, doamnelor și domnilor, este credința! O deschidere către adevăr, indiferent de consecințe, indiferent unde vă duce - și când nici măcar nu știți unde urmează să vă ducă.

Aceasta este credință. Nu convingere, ci credință. Convingerile voastre vă dau multă siguranță, dar credința înseamnă nesiguranță. Nu știi. Ești gata să o urmezi și ești deschis, larg deschis! Ești gata să asculți. Și, fiți atenți: să fi deschis nu înseamnă să fii credul, nu înseamnă să înghiți orice îți spune cel care vorbește. O, nu. Trebuie să contestați tot ce spun. Dar să contestați de pe o poziție de deschidere, nu cu o atitudine de înverșunare. Și mai ales, să contestați totul Aduceți-vă aminte de acele cuvinte minunate ale lui Buddha, când a spus: „Călugării și discipolii nu numai că nu trebuie să-mi accepte cuvintele din respect, dar să le și analizeze așa cum un aurar analizează aurul - tăindu-1, răzuindu-1, frecându-l, topindu-l”.

Atunci când faceți asta, voi ascultați. Ați făcut un alt mare pas către trezire. Primul pas, după cum am spus, a fost bunăvoința de a recunoaște că nu vreți să vă treziți, că nu vreți să fiți fericiți. În sinea voastră există tot felul de împotriviri la aceasta. Al doilea pas este bunăvoința de a înțelege, de a asculta, de a lansa o provocare întregului vostru sistem de convingeri. Nu doar convingerilor voastre religioase, convingerilor voastre politice, convingerilor voastre sociale, convingerilor voastre psihologice - ci tuturor convingerilor. Bunăvoința de a le reconsidera pe toate, ca în metafora lui Buddha. Și aici vă voi da o mulțime de ocazii că să faceți acest lucru.