DEFICIENȚELE DE LIMBAJ – Scopul logopediei este în primul rând educativ.TULBURĂRI – 4
Aa
Curs 4. DEFICIENȚELE DE LIMBAJ
Etimologic, cuvântul logopedie își are originea în grecesul logos, care înseamnă cuvânt și paideia,care înseamnă
educație.
Sensul restrictiv este acela de a corecta limbajul, accepțiunea modernă a logopediei s-a extins la prevenirea tulburărilor de limbaj (iar în plan teoretic, la studierea mecanismelor psihologice și neurofiziologice ale desfășurării limbajului)
Scopul logopediei este în primul rând educativ.
Ea contribuie la formarea omului, îl ajută pe copil să depășească dificultățile școlare și de adaptare
Apoi, logopedia ajută la prevenireatulburărilor de limbaj și terapia lor.
Vârstele preșcolară și școlară mică sunt cele mai favorabile pentru o educație logopedică eficace.
- TULBURĂRI DE PRONUNȚIE SAU ARTICULAȚIE
- DISLALIA.
Are frecvența cea mai mare în raport cu toate deficiențele de limbaj.
– pentru antepreșcolar, tulburările de pronunție nu constituie semnale de alarmă, în schimb, la vârsta preșcolară, se impune logopedia
– dacă apare mai târziu, gravitatea ei crește
– constă în: deformarea, omiterea, substituirea și inversarea sunetelor (în forme grave, acestea se produc și la nivelul silabelor și cuvintelor)
Dislalie simplă, parțială sau monomorfă = când se limitează la nivelul unor sunete izolate
Dislalie polimorfă = când sunt afectate majoritatea sunetelor
Dislalie totală = când sunt afectate majoritatea silabelor și cuvintelor
Formele cele mai frecvente ale dislaliei
Sigmatismele – când au loc deformări, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante și șuierătoare: s, ș, j, z, ț, ce, ci, ge, gi
– există – interdental, lateral, addental, strident, nazal
Rotacismul (și pararotacismul) – constă în deformarea, omisiunea, inversiunea, înlocuirea sunetului r cu l și mai rar cu d, h, v. Se produce și la copiii normali, e anormal însă să persiste la vârste mai înaintate
În funcție de simptome și etiologie (la baza cărora stau anomaliile anatomice și funcționale ale limbii), există rotacism – interdental, labial, labio-dental, apical, velar, nazal, uvular, bucal
Apar mai rar:
Betacism (când este afectat sunetul b)
Capacism (când este afectat sunetul c)
Deltacism (când este afectat sunetul d)
Fitacism (când este afectat sunetul f)
Gamacism (când este afectat sunetul g)
Hamacism (când este afectat sunetul h)
Lambdacism (când este afectat sunetul l)
Mutacism (când este afectat sunetul m)
Nutacism (când este afectat sunetul n)
Tetacism (când este afectat sunetul t)
Vitacism (când este afectat sunetul v)
Dislaliile se împart în:
- A) organice (sau disglasii) – deficiențe la nivelul aparatului fonoarticular
- A) funcționale (sau audiogene) – lezarea aparatului auditiv
- DISARTRIA.
Este cea mai gravă dintre tulburările de pronunție (cauzată de afecțiunea căilor centrale și ale nucleilor nervilor ce participă la articulare)
– caracterizată printr-o vorbire confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanță nazală și pronunție neclară
– se mai numește și dislalie centrală
– se aseamănă cu dislalia obișnuită, dar este o formă mult mai gravă
– la adulți e mai evidentă, datorită agravării dificultăților de vorbire
- RINOLALIA.
Este o formă intermediară în cadrul tulburărilor de pronunție
– se produce datoriă unor malformații localizate la nivelul vălului palatin, sau a insuficientei dezvoltări a acestuia, datorate unor boli infecțioase, de polipi, de hipoacuzie
– se manifestă tulburări specifice dislaliei, dar și deficiențe ale rezonanței sunetelor, de fonație și chiar de voce
– aspectul general al vorbirii este dezagreabil, datorită “fonfăielii”
Forme:
– aperta (sau deschisă) – suflul aerului pe calea nazală
– clauza (sau închisă) – unda expiratorie necesară pronunțării sunetelor nazale (m, n) se scurge pe tracul bucal
– mixa (sau mixtă) – suflul expiratoriu trece atât pe cale nazală, cât și pe cale bucală
- TULBURĂRI DE RITM ȘI FLUENȚĂ
- BÂLBÂIALA.
Perturbă relațiile logopatului cu cei din jur și se prezintă ca un handicap relativ grav
Constă în repetarea unor sunete sau silabe la începutul și mijlocul cuvântului, cu prezența unor pauze între acestea sau însoțite de spasme care împiedică vorbirea ritmică și cursivă
– în prima formă este clonică, în a doua tonică, când prezintă ambele forme este mixtă
– formele cele mai grave se manifestă la adolescent și adult
- LOGONEVROZA.
Este foarte asemănătoare cu bâlbâiala.
Bâlbâiala se transformă în logonevroză când apare un fond nevrotic ca urmare a conștientizării tulburării și trăirii ei ca pe o dramă
Apar spasme, grimase, încordări, anxietăți
– la persoanele cu predispoziție nevrotică, traumele psihice pot provoca direct logonevroza, fără trecere prin etapa bâlbâielii
- AFTONGIA.Se formează atunci când în mușchii limbii se produce un spasm tonic, de lungă durată și însoțește de cele mai multe ori bâlbâiala.
Sunt tulburări de vorbire pe bază de coree (ticuri, boli ale creierului mic), care se manifestă concomitent cu producerea vorbirii
- TAHILALIA.O vorbire exagerat de rapidă, apare mai frecvent la persoanele cu o instabilitate nervoasă, cu superexcitabilitate
- BRADILALIA.Opusă Tahilaliei, se manifestă prin vorbire rară, încetinită, cu exagerări ale acestor caracteristici în handicapurile accentuate de intelect sau de dominare a inhibiției
III. TULBURĂRILE DE VOCE
Tulburările de voce perturbă melodicitatea, intensitatea și timbrul vorbirii
Mutația patologică a vocii
Apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin (modificarea hormonilor sexuali)
În cazul tulburărilor endocrine, cum este acromegalia, copilul capătă o voce bărbătească, sau, opusul acestui fenomen îi dă o notă de infantilism, cu oscilații ale vocii de la un ton la altul, cu diferențe minime între o voce de băiat și o voce de fată
Răgușeala vocală
Se manifestă prin pierderea expresivității și a forței vocii
Datorate îmbolnăvirilor laringelui, ale căilor respiratorii (prin răceală, gripă) și ale ganglionilor fixați pe coardele vocale.
Există răgușeală organică: atunci când vocea se îngroașă și se întrerupe în timpul vorbirii și răgușeală funcțională, care apare în stări emoționale puternice și în folosirea excesivă a vocii.
Fonastenia și Pseudofonastenia
Are o natură funcțională de cele mai multe ori
Folosirea incorectă (la cântăreți, profesori, oratori) și abuzivă a vocii, ca și laringitele, pot da naștere fonasteniei.
Pseudofonastenia = apare cu o oarecare frecvență și la preșcolari, în condițiile suprasolicitării vocii, dar mai ales în stările emoționale puternice
În majoritatea cazurilor, fonastenia este însoțită de o serie de dereglări psihice (frustrare, nesiguranță, teamă, frică), are o mențin și chiar o accentuează
Toate duc la scăderea intensității vocii, pierderea calităților muzicale, întreruperea și rateul vocii, tremurul și oboseala prea devreme a vocii.
Disfonia
Apare ca urmare a tulburărilor parțiale ale mușchilor laringelui, coardelor vocale, anomaliilor produse de noduli bucali sau polipi.
Vocea este falsă, bitonală, nazală, monotono, tușită, scăzută ca intensitate
Însoțite de spasme respiratorii, generate de tonusul muscular slab, sau de emoții
Toate duc la inhibiția vocii, caracterul ei slab, monotonia și caracterul șters.
Afonia
Este cea mai gravă tulburare de voce
Apare în îmbolnăvirile acute și cronice ale laringelui, cum sunt parezele mușchilor, sau procesele inflamatorii.
Vocea dispare complet, sau, dacă nu dispare complet, se produce numai în șoaptă, din cauza nevibrării coardelor vocale
Inițial, vocea se manifestă prin răgușeală, scăderea în intesitate, șoptire, pentru ca în final să dispară complet
În cazul acesta, se instalează tensiunea, agitația, chiar și unele tulburări psihice
Dar ea poate fi și determinată de tulburări psihice puternice, prin emoții, șoc, stres, afectând personalitatea și comportamentul individului.
- TULBURĂRI ALE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS (DISLEXIA ȘI DISGRAFIA)
Sunt tulburări parțiale ale citit-scisului ce își pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului și pe rezultatele sale la învățătură.
Când se produc dificultăți în elaborarea deprinderilor lexo-grafice, se dereglează integrarea socială prin manifestarea unor comportamente neadaptate la mediu.
Se instalează: negativismul,anxietatea, descurajarea, inerția, izolarea, dublată la adolescenți de agresivitate.
Alexia și Agrafia sunt forme mai grave ale citit-scrisului și înseamnă imposibilitatea producerii actului lexo-grafic, dar ele apar pe fondul unor handicapuri grave și sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal.
Cauze: insuficiențele funcționale în elaborarea limbajului, ale îndemânării manuale, ale schemei corporale, ale ritmului, tulburări spațio-temporale, influența ereditățiii, afecțiunile corticale, factorii pedagogici inoportuni.
Manifestări:
La școlar: incapacitatea sa paradoxală de a învăța citirea și scrierea în mod corect:
Au loc confuzii constante și repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele și grafemele lor (semul vizual – scris – al unui sunet), inversiuni, adăugiri și omisiuni de litere și grafeme, omisiuni, inversiuni și adăugiri de cuvinte și chiar de propoziții, dificultărți în combinarea cuvintelor în unități mai mari de limbaj, tulburări ale lizibilității, ale laturii semantice.
Foneme: (Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦(În trecut) Sunet)
Grafeme (semul vizual – scris – al unui sunet)
La unii, disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos în spațiul paginii, sunt inegale ca mărime și formă, și au o rânduire dezordonată.
Textul este scurt, lacunar și fără unitate logică
Și redarea este lacunară datorită faptului că nu-și înțeleg propriul scris, conține elemente care nu figurau inițial
La elevii nevăzători, care învață Braille, se manifestă disgrafii cu unele particulrități, dar caracteristicile generale sunt asemănătoare cu ale disgraficilor ce scriu în alb-negrru.
Fenomene comune (în alb-negru și Braille):
– omisiuni de litere și de silabe, omisiuni de cuvinte, propoziții, sintagme, contopiri de cuvinte, substituirea de grafeme, substituirea și deformarea de cuvinte, disortografii, rânduri libere sau suprapuse