Gheorghe Asachi, cărturar, poet, prozator, dramaturg, literat, publicist, filosof, pedagog Biografii memorii

Gheorghe Asachi, cărturar, poet, prozator, dramaturg, literat, publicist, filosof, pedagog, îndrumător cultural, promotor al teatrului românesc, pictor, arhitect și diplomat. Lui i se datorează întemeierea învățământului (1813), a presei („Albina românească”) și a teatrului (1816) în Moldova.

foto: wikipedia

Gheorghe Asachi s-a născut în târgușorul Herța, la 1 martie 1788, tatăl său, Lazăr Asachi (sau Asachievici, cum mai era cunoscut), fiind cleric, originar din Ardeal, cu rădăcini armene, un bărbat învățat, iar mama sa, pe numele de fată Elena Nicolau, era fiica lui Niculai Ardeleanu, preot din Târnăuca, dar originar tot din Ardeal, mai exact din satul Teaca Oltului, de unde pribegise în urma unor tulburări cauzate de o invazie turcească de la începutul secolului al XVIII-lea.

În primii ani de viață, Gheorghe Asachi primește o educație aleasă chiar în familia sa, apoi parcurge școala începătoare din Herța, unde a învățat sub îndrumarea dascălului Ștefan Raerezul. Însă școala din Herța nu îi putea asigura nivelul de educație dorit de părinții săi, iar Academia domnească din Iași funcționa cu profesori greci și în limba greacă, astfel că în anul 1795, întreaga familie se va muta la Lemberg (Lvov, Ucraina), unde Gheorghe Asachi și-a continuat studiile la gimnaziul din localitate, în limbile polonă, latină și germană.

Mai departe, Asachi va urma, între anii 1802-1804, cursurile Universității din localitate, la Facultatea de Filosofie, Litere și Științe, unde va aprofunda logica, matematica, istoria naturală, fizica, metafizica, etica și arhitectura. Studiile universitare vor fi abandonate în anul al treilea, din cauza nepromovării unor examene. O altă posibilă explicație ar fi și faptul că, la 6 septembrie 1803, tatăl său a fost rechemat de la Lemberg și numit, de către mitropolitul Veniamin Costache, protoiereu sau „protopresviter” a toată Moldova, cu însărcinarea de a supraveghea și întregul cler ieșean, astfel că tânărul Asachi nu va mai primi atenția apropiată a părintelui său.

Cu toate că nu a obținut diplomele în urma unor studii superioare, Asachi este considerat personalitate cu cea mai vastă cultură din întraga Moldovă de la începutul secolului al XIX-lea.

În anul 1804, va reveni la Iași, unde se va îmbolnăvi de friguri, iar pentru tratament și pentru continuarea studiilor, la 16 iulie 1805, va pleca la Viena, unde va avea asigurată o bursă din partea Eforiei Școalelor, și unde va studia astronomia și matematicile superioare cu celebrul astronom Tobie Bürg, precum și pictura, până în anul 1808.

În perioada petrecută la Viena, a avut ocazia să ia contact cu ideile revoluției burgheze din Franța, unele din acestea influențându-l pentru viitor.

La 13 aprilie 1808, Asachi pleacă spre Roma, pe drum vizitând Trieste, Veneția, Padova, Ferrara, Bologna și Florența, iar la 19 august va pleca spre Napoli și Pompei.

Va reveni la Roma, unde se va afla până în anul 1812, în acest răstimp studiind literatura Renașterii, cea clasică latină și italiană, arheologia, pictura și sculptura.

La Vatican o va cunoaște, în anul 1809, pe Bianca Milesi, fiica unui negustor bogat originar din Milano și refugiat la Roma, o tânără frumoasă, inteligentă, instruită și cu educație aleasă, care frecventa, ca și Asachi, atelierele unor artiști precum pictorul Michele Keck sau sculptorul Antonio Canova. Asachi se îndrăgostește de tânără, însă sentimentele sale nu vor fi împărtășite, cu toate acestea, dragostea lui avea să îl înalțe sufletește, trezindu-i simțăminte poetice, dragostea de țară și de neam.

Acesta este și motivul pentru care Asachi începe să scrie poezii pline de accente patriotice, calitatea scrierilor sale aducându-i poziția de membru extraordinar al Societății Literare din Roma.

De reținut este faptul că Asachi va publica, la 26 decembrie 1811, primul său sonet în limba italiană, intitulat „În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard”, în Giornale del Capidoglio, în același an fiind scris și primul poem în limba română, „Cătră Italia”.

La 22 iunie 1812, Asachi părăsea Roma, iar la 30 august ajungea la Iași, cu o cultură sclipitoare, cu dorință de muncă remaracabilă, fiind ghidat de principiile liberal-progresiste, cu o dragoste imensă față de patrie și popor.

În același an, Asachi va scrie poezia „Viitorul”, în care vorbește despre renașterea românilor prin ei înșiși.

Mai mult, Asachi a proiectat un amplu program care venea în continuarea mișcării ideologice care cuprinsese țările române încă din secolul al XVIII-lea, iar prioritară devenea introducerea limbii române în toate formele de manifestare intelectuală, pentru afirmarea condiției naționale.

În demersurile sale, Asachi a beneficiat de sprijinul mitropolitului Veniamin Costache, un promotor al culturalizării, și al domnitorului Scarlat Calimah, un om instruit care prețuia cultura tânărului Asachi – motiv pentru care îl va numi, în februarie 1813, în poziția de impiegat referent la Departamentul Afacerilor Externe, unde era nevoie de o persoană cunoscătoare a mai multor limbi străine.

Mai mult, prin Hrisovul din 15 noiembrie 1813 al domnitorului Scarlat Callimachi, Asachi obține aprobarea de a ține în Iași un „curs de inginerie și hotărnicie” cu predare în limba română, iar Gheorghe Asachi a fost numit profesor. Momentul va deveni un reper istoric, fiind considerat începutul învățământului în limba română în Moldova.

În anul 1814, Asachi va preda, la Academia Domnească din Iași, pentru prima dată în limba română, un curs de matematică teoretică, cu aplicație practică, de geodezie și arhitectură.

Mai departe, Asachi a predat aritmetică, în anul 1814, algebră, un an mai târziu, geometrie, în anul 1816, în anul 1817 el va preda un curs de inginerie, iar un an mai târziu, un curs de arhitectură, toate fiind susținute în limba română.

Asachi este cel care organizează și prima reprezentație teatrală în limba română, la 27 decembrie 1816, în casa hatmanului Constantin Ghica din Iași, cu pastorala „Mirtil și Hloe”, prelucrare de Florian după S. Gessner. Cu aceasta, Asachi a început o lungă etapă de animator al teatrului românesc în Moldova, unde viața teatrală era dominată de trupele franceze și italiene. În acest context, el a înființat o trupă de actori amatori, a pus la dispoziție un repertoriu alcătuit din traduceri și prelucrări din literatura universală (Voltaire, Kotzebue, Gogol, Racine ș.a.) și a scris și numeroase lucrări în acest scop.

Cursurile lui Asachi susținute la Academia domnească din Iași au deschis o luptă înverșunată îndre adepții învățământului în limba greacă și ai celui în limba română.

Astfel că primii au pornit acțiuni de defăimare a tânărului profesor Asachi, printre dascăli și în fața domnnitorului. Drept consecință, cursurile lui Asachi sunt suspendate, însă meritele sale nu au putut fi trecute ușor cu vederea de către domnitor, devreme ce Asachi își va păstra titlul de profesor, postul de bibliotecar și locuința sa de la Academia

Domnească.

În anul 1819, în calitate de referendar, Asachi a realizat un nou proiect pentru învățământul în limba română, iar în 1820 a plecat în Transilvania cu scopul de a aduce de acolo elemente noi pentru seminar. La întoarcere, el era însoțit de Ion Manfi, Vasile Fabian-Bob, Vasile Pop sau Ion Costea, care urmau a fi angajați ca profesori la reînființatul Seminar de la Socola.

În februarie 1821, însă, va începe așa numita „răscoală a eteriștilor”, sau „Revoluția Grecească”, iar Asachi a fost forțat ca, alături de oameni ca tatăl său și mitropolitul Veniamin, să se refugieze peste Prut.

La revenirea în Moldova, noul domn, Ioniță Sandu Sturza, îl va numi agent diplomatic al Moldovei la Viena, pentru perioada noiembrie 1822 – februarie 1827, în care lipsa lui Asachi se va resimți în viața cultural-educativă a Moldovei.

În timpul șederii sale în capitala austriacă, el a avut o relație cu Elena (Eleonora) Tauber, pe care o cunoscuse în țară încă din perioada 1817-1822, când ea fusese guvernantă în familia lui Mihail Sturdza. Fostă soție a negustorului Chiriac (Kiriako) Melirato, de care divorțase, aceasta avea să îl însoțească la Iași la întoarcere și imediat după sosire, în 1827, cei doi s-au și căsătorit, în rit ortodox.

În martie 1827, este numit referendar al Epitropiei Învățăturilor Publice, post de conducere și supraveghere a învățământului public, poziție din care va continua activitatea de renaștere culturală și artistică a țării, o creștere a numărului de școli, inclusiv pentru copiii din categoriile defavoizate și dezvoltarea conștiinței naționale prin limbă și artă.

În anul 1828, Asachi a deschis la „Trei Ierarhi” o școală normală, cu durata de doi ani, și un gimnaziu cu durată de patru ani – Gimnaziul Vasilian, sau „Școala Vasiliană”, cu predare în limba română și în limbi străine.

28 martie 1828, data hrisovului domnitorului Ioniță Sandu Sturdza pentru înființarea Gimnaziului Vasilian, reprezintă momentul înființării învățământului superior în Moldova.

În 1 iunie 1829, Asachi va fonda revista „Albina românească”, prima gazetă politică și literară din Moldova, ce sugera din titlu o deschidere spre ambele principate, pe care o va tipări la viitoarea tipo-litografie „Institutul Albinei” – apărută în ianuarie 1832, prima tipo-litografie din Moldova, una dintre cele mai mari realizări ale lui Asachi pe plan cultural -, unde îi apar și primele volume originale, „Culegere de poezii” și „Fabule alese”.

Cu o apariție întinsă pe două decenii, deși cu întreruperi și scăderi de formă și, de la un timp, concurată de periodicele lui M. Kogălniceanu, gazeta a fost susținută și de suplimentele ei: „Foaia oficială” (1832), „Alăuta românească” (1837-1838) – de interes literar, „Foaia sătească a Principatului Moldovii” (1839-1840, 1846-1851) și „Arhiva Albinei pentru arheologie română și industrie”.

După o vizită la Petersburg, Asachi a rămas puternic impresionat de instituțiile culturale vizitate, iar sub impresia acestei călătorii, el a devenit partizanul unor relații politice și culturale apropiate cu Rusia, un aspect ce va influența multe din acțiunile sale viitoare.

Începând cu 1 ianuarie 1832, Asachi a fost numit și director al Arhivelor Statului din Iași, poziție din care a organizat pentru prima dată atât Arhivele Moldovei, cât și culegerea de documente privitoare la istoria țării.

Începând cu anul 1834, și cu domnia lui Mihail Sturdza, va continua munca sa de înființare de noi școli românești și de îmbunătățire a calității învățământului.

Chiar din 1834, Mihail Sturdza a aprobat, la solicitarea lui Asachi, înființarea unei școli de fete la Iași, prima școală de fete din Moldova, care a început să funcționeze la 1 noiembrie același an.

La 16 iunie 1835 avea să fie inaugurată Academia Mihăileană, tot la stăruințele lui Gheorghe Asachi, iar la 15 noiembrie 1836, marele cărturar realiza o nouă izbândă, înființarea, la Iași, a primului Conservator filarmonic-dramatic din Moldova, a cărui menire era de a „învăța pe elevi muzica vocală și declamația în limba națională”.

La câteva luni distanță, la 23 februarie 1837, elevii de la conservator dădeau reprezentații publice în limba națională și realizau primele spectacole de teatru liric în limba română, Asachi traducând, parțial sau integral, libretele unor opere celebre.

În stagiunea 1837-1838 s-au jucat, printre altele, drama „Lapeirus” („La Pérouse”), comedia „Văduva vicleană”, vodevilul „Pedagogul”, drama „Fiul pierdut”, toate fiind prelucrate sau traduse de Asachi după August von Kotzebue, iar la 20 februarie 1838 s-a interpretat pentru prima dată în limba română opera „Norma” de Vincenzo Bellini, libretul ei fiind tradus tot de Asachi.

Astfel, mișcarea teatrală ieșeană, al cărei principal promotor a fost Gheorghe Asachi, a reprezentat atât un mijloc de promovare și de afirmare a ideilor de progres și dreptate socială, cât și un mijloc de educație morală și patriotică, de afirmare a limbii române.

La 1 ianuarie 1841, o altă realizare a lui Asachi, Școala de arte și meserii din Iași, își începea cursurile.

Tot lui Asachi i se datorează înființarea Pinacotecii, a primului muzeu natural din Moldova, a primei biblioteci publice, sau a fabricii de hârtie de la Petrodava, de lângă Piatra Neamț – prima de acest gen din țară, întemeiată la 8 noiembrie 1841.

Asachi va avea în vedere și necesitatea înființării de școli și pentru minoritățile naționale, astfel că, la propunerea comunității armene din Iași, va pune bazele, începând cu anul 1842, unei școli elementare pentru populația aparținând acestei etnii. Asachi va propune, de asemenea, și înființarea unei școli elementare pentru populația evreiască. Mai mult, primul abecedar în limba armeană, „Cheul cetirii literelor mesrobiene”, a fost tipărit la Iași, la Tipografia „Albina”, în 1847, sub îngrijirea lui Gheorghe Asachi.

În anul 1849, după urcarea pe tron a lui Grigore Al. Ghica, Asachi nu a mai reprezentat o personalitate agreată, el a înțeles cu nu mai putea juca același rol important, astfel că, la 20 august 1849 și-a prezentat demisia din postul de referendar al școlilor, iar în 15 decembrie, în același an, renunța și la postul de arhivist al statului. În schimb, pentru ambele posturi, lui Asachi i se acorda câte o pensie pe viață, ca recunoaștere a meritelor sale incontestabile.

La fel de adevărat este faptul că, după anul 1849, Asachi a rămas în urma epocii sale, nemaifiind un „animator” al vremurilor, tocmai fiindcă starea de lucruri la acel moment nu mai trezea în ființa sa entuziasmul pe care îl înregistrase cu ani în urmă.

La 1 ianuarie 1850, Asachi va schimba numele gazetei sale din „Albina românească” în „Gazeta de Moldavia”, modificarea fiind pusă în legătură cu noul regim liberal al lui Grigore Ghica. Noul ziar va avea caracter oficial, înregistrând majoritatea actelor de guvernământ, făcând jocul politicii dezastruoase a lui Nicolae Conachi-Vogoride, înregistrând triumful separatiștilor în alegerile desfășurate în iulie 1857, precum și înfrângerea lor suferită în august același an, și, nu în ultimul rând, lăudând imparțialitatea Caimacamului.

Între anii 1851-1854, Asachi a ocupat și funcția de „censor al presei”, iar la ordinul lui Fuad-Pașa, Asachi a revenit și la conducerea școlilor, fiind numit Director al Departamentului Cultului și al Învățăturilor publice, între iulie 1856 și ianuarie 1857, precum și în funcția de arhivist al statului, între ianuarie 1857 și ianuarie 1858.

Atitudinea partinică a ziarului „Gazeta d Moldavia” nu va continua foarte mult timp, în octombrie 1857 încetând guvernarea provizorie a caimacamului Conachi-Vogoride. Aceasta a adus și încetarea apariției gazetei, tradiția acesteia fiind continuată de apariția ziarului „Patria”, apărut la 27 noiembrie 1858, un ziar pus, însă, la dispoziția luptătorilor împotriva Unirii Principatelor. După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, tonul războinic al „Patriei” a scăzut, mărginindu-se la a relata informații despre actele de guvernământ.

În pofida inconsecvenței politice din anii săi târzii, la 21 februarie 1869, o adresă a Ministerului de Finanțe recunoștea meritele sale incontestabile, prin acordarea unei recompense naționale de 8.888 lei noi sau 24.000 lei vechi pe an „pentru însemnatele servicii ce a adus țării de la 1813 până la 1862.

Din vasta sa creație literară, menționăm volumele „Culegere de poezii” – Iași și „Fabule alese” − Iași, ambele apărute în 1836, „Petru Rareș” și „Dramă istorică în patru părți” − Iași, scrise în 1853, „Nouvelle historique de la Moldo-Roumanie”, 1859, „Elena Dragoș” – dramă istorică originală − Iași și „Turnul Butului”, dramă originală, în 1863.

La 12 noiembrie 1869, Gheorghe Asachi pleca la Domnul, la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat la Biserica Patruzeci de sfinți din Iași.

După 20 de ani, printr-o subscripție publică, organizată de un comitet aparținând vechii generații, i s-a ridicat o statuie în fața școlii de lângă mănăstirea Trei Ierarhi, iar la 14 octombrie 1890, la inaugurarea monumentului, osemintele sale și ale soției sale (decedată în anul 1877), au fost depuse în cripta de la baza statuii.

Personalitate de o complexitate remarcabilă, Gheorghe Asachi rămâne, în pofida unei neînțelegeri a menirii istorice a mișcărilor revoluționare pașoptiste și unioniste, o personalitate de marcă, unul dintre excepționalii întemeietori ai culturii române.

Teatru radiofonic biografic ascultati............https://latimp.eu/gheorghe-asachi-teatru-radiofonic-biografii-1788-1869/