Hedda Gabler

Hedda Gabler

piesă în patru acte (1890)

Personajele

JoRGEN TESMAN, bursier, studiază Istoria Culturii.

DOAMNA HEDDA TESMAN, soția lui. DOMNIȘOARA JULIANE TESMAN, mătușa lui. DOAMNA ELVSTED. ASESORUL BRACK. EILERT L0VBORG. BERTE, servitoarea familiei Tesman.

(Acțiunea se petrece în vila Tesman, in partea de vest a orașului.)

Actul I

(Un salon spațios, mobilat cu mult gust, decorat în culori închise. Pe peretele din fund, des­chizătura largă a unei uși, ale cărei draperii sînt date în lături. Această deschizătură dă spre o odaie mai mică, mobilată în același stil. Pe peretele din dreapta al salonului, o ușă cu două canaturi, care dă în vestibul. Pe peretele opus, la stînga, un glas-vand care are, de asemenea, draperiile date deopar­te. Prin geamuri se vede o parte din terasa acoperită, și pomii al căror frunziș are culorile toamnei. în față, o masă ovală, acoperită cu un covor și scaune de jur împrejur. In fața peretelui din dreapta, o sobă lată de faianță, în culoare închisă, un fotoliu cu spătarul înalt, un scăunel pentru picioare cu o pernă pe el și două taburete. In fund, în colțul din dreapta, o canapea colțar și o măsuță rotundă. Mai în față, la stînga, la o mică depărtare de perete, o sofa. După glasvand, un pian. De ambele părți ale portierei din fund, etajere cu bibelouri de teracotă și majolică. Sprijinite de peretele din fund al ce­leilalte odăi, se văd o canapea, o masă și cîteva scaune. Deasupra acestei canapele, atîrnă portre­tul unui bărbat frumos, mai în vîrstă, în uniformă de general. Deasupra mesei, un lustru cu glob mat, lăptos. De jur împrejurul salonului sînt o mulțime de buchete de flori, așezate în vaze și glastre. Alte buchete sînt puse pe mese. Podelele ambelor odăi, acoperite cu covoare groase. Lumină de dimineață. Soarele strălucește prin ușa glasvandului.

Domnișoara Tesman — cu pălărie și umbrelă — intră venind din vestibul, urmată de Berte, care poartă un buchet învelit în hîrtie. Domnișoara Tesman este o femeie de aproximativ 65 de ani, agreabilă, cu un aer binevoitor; îmbrăcată simplu dar îngrijit, într-un taior gri.

Berte este o slujnică în vîrstă — cu o expresie și cu o înfățișare elosvente pentru pro­veniența ei rurală.)

DOMNIȘOARA TESMAN (se oprește în fața ușii, ascultă și spune cu vocea scăzută) Nu, zău! Am impresia că încă nu s-au sculat!

BERTE (tot cu voce scăzută) Păi, eu ce vă spusei, dom­nișoară? Gîndiți-vă și dumneavoastră: vaporul a sosit abia az-noapte, tîrziu de tot... Ei, și după aia! Isuse! Cît a mai stat doamna pînă să se culce: a despachetat și a tot despa­chetat.

DOMNIȘOARA TESMAN Da, da, lasă-i să se odihnească bine. Dar barem să dea de aer proaspăt cînd or intra aici. (Se duce la ușa cu glasvand și o deschide larg.)

BERTE (lingă masă, încurcată, cu buchetul în mină) Să mă bată Dumnezeu dacă mai găsești vreun locșor aici, unde să mai pui ceva... Eu zic că pot să-1 pun aici,'domni-șoară! (Pune buchetul In față, pe pian.)

DOMNIȘOARA TESMAN Va să zică, iată-te acum la noii tăi stăpîni, draga mea Berte. Dumnezeu mi-e martor că mi-a venit mai mult decît greu să mă lipsesc de tine...

BERTE (gata să plîngă) Da eu, domnișoară! Eu ce să mai zic? Ani și ani de zile, am mîncat opîinebună în casa dumneavoastră!

DOMNIȘOARA TESMAN Trebuie să privim totul cu înțe­lepciune, Berte. Nu avem altceva de făcut. Ăsta-i adevărul. Jergen trebuie să te aibă aici, la el în casă. Are nevoie de tine. Tu ești obișnuită de mult să-i porți de grijă; era un copil, un băiețel, cînd l-ai cunoscut.

BERTE Da, domnișoară, da ce greu îmi vine cînd mă gîndesc la dînsa... Bolnavă, sărăcuța, și neajutorată, sără­cuța de dînsa... Acum asta-i mai lipsea: fată nouă în casă. Păi credeți că aia o să se priceapă?... Vă spun eu, n-o să se priceapă niciodată să facă totul așa cum trebuie, ca să mul­țumească un om bolnav...

DOMNIȘOARA TESMAN Ah, o voi instrui eu cum tre­buie. Și pe urmă, n-o s-o las să muncească singură: tot ce o să fie mai greu, eu o să fac. înțelegi? Așa că poți fi liniș­tită, dragă Berte: va fi bine îngrijită, biata mea soră.

BERTE Da, dar mai e ceva, domnișoară. Să vă spui drept, mă tem că n-am să fiu în stare, poate, să fac totu', asa cum trebuie ca să-i fie chiar pe plăcu' doamnei...

DOMNIȘOARA TESMAN Ei, Dumnezeule! La început, poate să fie ba una, ba alta, care să...

BERTE Sigur, dînsa trebuie că e foarte pretențioasă...

DOMNIȘOARA TESMAN îți poți închipui! Fiica gene­ralului Gabler! Și cum a fost ea învățată să trăiască, în timp ce generalul mai era în viață! îți mai aduci aminte cînd trecea călare pe șosea, împreună cu tatăl ei? în costu­mul ei negru de călărie! Și cu pană la pălărie!

BERTE Tocmai la asta mă gîndeam și eu... Dar nu, zău, nu mi-ar fi putut trece niciodată prin minte că din dînsa și din domnul candidat ar putea să iasă vreodată o pereche...

DOMNIȘOARA TESMAN Nici eu! Da... adevărat... A, Berte! Bine că mi-am amintit! De-aci înainte, nu trebuie să-i mai spui lui Jorgen: „domnule candidat". Trebuie să-i spui „domnule doctor".

BERTE Da, și despre asta a vorbit doamna cea tînără, chiar de cum a intrat pe ușă—azi-noapte. Așa să fie, dom­nișoară?

DOMNIȘOARA TESMAN Nici mie nu mi-ar fi venit sa cred, dar așa-i! închipuiește-ți, Berte, l-au făcut doctor, acolo în străinătate. Acum, în timpul călătoriei din care s-a întors, înțelegi? Habar n-am avut nici eu, pînă nu am aflat-o chiar din gura lui... El mi-a povestit jos, la debarcader...

BERTE Ei, da, dînsul e foarte isteț... Poate să se facă orice dacă vrea, pînă și doctor! Dar, spui drept, chiar asta n-aș fi crezut, că o să se apuce, așa, deodată, să tămă-duiască oameni...

DOMNIȘOARA TESMAN Nu, nu doctor așa cum ai înțeles tu... (Dînd din cap cu importanță.) De altfel, s-ar putea întîmpla ca foarte curînd să ajungă ceva mai impor­tant și să trebuie să-i spui într-un fel și mai impunător.

BERTE Nu se poate! Și ce fel de ceva o să fie, domni­șoară?

DOMNIȘOARA TESMAN (serios) Ei, cred și eu că ai vrea să știi! (Cu emoție.) Ah! Doamne, Dumnezeule, de-ar putea răposatul Jochum să vadă de-acolo, din groapă, ce-a ieșit din băiețelul lui! (Privind împrejur.) Ascultă, Berte, dar ce ți-a venit? De ce ai scos husele de pe toate mobilele?

BERTE Doamna mi-a spus să le scot. Zicea că nu poate suferi să vadă învelitori pe scaune.

DOMNIȘOARA TESMAN Asta înseamnă că au de gînd să-și petreacă vremea, zi de zi, aici, în casă.

BERTE Da, așa se pare... Cred că mai ales doamna vrea așa... Că dînsul nu spunea nimic...

(Jorgen Tesman intră dinspre partea dreaptă a odăii din fund, fredonînd și ducind cu el un cufăr gol și deschis. Este un bărbat cu aspect tineresc, In vîrstă de 35 de ani, de statură mijlocie, cam plinuț, cu o fală deschisă, rotundă și cu o expresie de satisfacție. Are părul și barba blonde. Poartă ochelari, o haină de casă comodă și cam uzată.)

DOMNIȘOARA TESMAN Bună dimineața, Jorgen!

TESMAN (din prag) Mătușa Julle! (Se îndreaptă spre ea, îistrînge mina.) Vai! Ai bătut drumul tocmai pînă aici, afară din oraș, și încă la o oră atît de matinală! Așa-i?

DOMNIȘOARA TESMAN Da, închipuiește-ți că voiam să știu și eu ce mai e pe-aici.

TESMAN Bine, dar după o noapte în care te-ai culcat atît de tîrziu...

DOMNIȘOARA TESMAN Asta, zău, n-are nici o impor­tanță !

TESMAN Sper, barem, că ai ajuns cu bine de la debar­cader? Așa-i?

DOMNIȘOARA TESMAN Da, mulțumesc lui Dumnezeu, am ajuns cu bine. Asesorul a fost atît de drăguț și m-a con­dus pînă la ușă.

TESMAN Ne-a părut rău că n-am putut să te luăm în trăsură cu noi. Dar ai văzut și tu: Hedda avea atîtea cutii pe care trebuia să le cărăm.

DOMNIȘOARA TESMAN Da, ar fi fost greu cu toate cutiile alea... Erau foarte multe, într-adevăr...

BERTE (către Tesman) Ar trebui poate să intru și s-o întreb pe doamna dacă n-are nevoie de mine...

TESMAN Nu, mulțumesc, Berte, las-o... A spus că dacă are nevoie de tine, te sună.

BERTE (către Tesman) Bine, bine!

TESMAN Uite, ia cufărul ăsta.

BERTE (luîndu-l) îl urc în pod. (Iese pe ușa care dă

în vestibul.)

TESMAN Ei, ce spui, mătușă: cufărul ăsta pe care l-ai văzut era plin, îndesat cu hîrtii; este de necrezut cîte am putut aduna și copia de prin toate arhivele pe care le-am răscolit. Lucruri vechi, extraordinare, despre care nimeni pe lume n-ar fi știut ce să înceapă cu ele.

DOMNIȘOARA TESMAN Da, da, nu ți-ai pierdut vre­mea, Jergen, în timpul călătoriei de nuntă.

TESMAN Nu, asta sigur n-aș putea-o spune!... Dar scoate-ți pălăria, mătușico. Lasă-mă să-ți desfac funda.

Așa-i?

DOMNIȘOARA TESMAN (în timp ce el o ajută) Sfinte Dumnezeule, nu te-ai schimbat: te porți cu mine la fel cum te purtai pe vremea cînd stăteai la noi în casă.

TESMAN (se întoarce și învîrtește pălăria în mină) Nu, zău, ce pălărie drăguță și impunătoare ți-ai pus!

DOMNIȘOARA TESMAN Pe asta am cumpărat-o mai mult pentru că m-am gîndit la Hedda...

TESMAN La Hedda? Așa-i?

DOMNIȘOARA TESMAN 'Da, ca să nu-i fie rușine cu mine, dacă s-ar întîmpla să mergem împreună pe stradă.

TESMAN (mîngîind-o ușor pe obraz) Ești grozavă, mătușă Julle, la toate te gîndești! (Punînd pălăria pe unul din scaunele de Ungă masă.) Și-acum, hai să ne așezăm noi doi, aici, pe canapea și să stăm puțin de vorbă pînă ce vine Hedda. (Se așază. Ea pune umbrela pe colțul canapelei.)

DOMNIȘOARA TESMAN (luîndu-i amîndouâ mîinile și privindu-l) Ce fericire că ești aici, că te am din nou în fața ochilor, Jorgen! Pe tine, băiețelul drag al răposatului nos­tru Jochum...

TESMAN Și eu sînt fericit că te revăd, mătușă Julle. Tu doar mi-ai ținut loc și de tată și de mamă.

DOMNIȘOARA TESMAN Da, știu bine că întotdeauna vei ține la bătrînele tale mătuși.

TESMAN Am auzit că nu-i merge de loc mai bine mă-tușii Rina. Așa-i?