Homer poet și rapsod grec legendar opera literara
Aa
Părinte al poeziei epice, Homer a realizat în lliada și Odiseea o monumentală lucrare de artă literară care surprinde o întreagă cultură, sintetizând credințe, obiceiuri, tradiții într-o formă serioasă și populară care a reprezentat aspirația scriitorilor din toate timpurile. Singurii lui rivali care au avut un impact similar asupra culturii occidentale sunt Biblia, Shakespeare și Dante, dar nici un alt autor nu a exercitat o influență neîntreruptă atât de mult timp.
Opera lui Homer este umbrită de nenumărate controverse academice, începând cu întrebarea fundamentală dacă Homer a existat în realitate. Lliada și Odiseea au fost create de un singur poet, sau reprezintă opera mai multor autori, o creștere treptată a elementelor colective pornind de la tradiția orală din care își trag seva? Dacă e vorba de un singur poet, cum poate fi acela și autorul Iliadei, și al Odiseei care este atât de diferită? Analiza textuală recentă evidențiază probabilitatea ca lliada să fie opera unui singur poet, dar există dubii că același poet ar putea fi și autorul Odiseei, și nu dispunem de suficiente dovezi pentru a respinge părerea convențională potrivit căreia Homer este creatorul ambelor poeme. Dacă adăugăm la acest mister faptul că nu știm practic nimic despre el, cu excepția faptului că a fost probabil un bard în secolul al VI-lea î. Hr., originar din lonia, situată la sud de Troia în Asia Mică (actualmente în Turcia). Prin tradiție se crede că ar fi fost orb. Este incontestabilă valoarea deosebită pe care o atribuie grecii poemelor homerice.
Aristotel considera opera lui Homer constituie idealul poeziei eroice, cunoașterea versurilor cestuia reprezentând o componentă a sistemul educațional grec. Prestigiul ii Homer a fost recunoscut și de romani, influența lui în Europa reafir-lându-se o dată cu ampla răspândire, a cunoștințelor clasice din timpul Enașterii.
În aprecierea operei lui Homer trebuie subliniat faptul că poemele au eprezentat o creație orală, nu scrisă. Homer și-a elaborat poemele în adrul unor spectacole, împrumutând și adaptând povestiri, idei și fraze în tradiția orală a culturii preistorice. Fiecare spectacol dădea expresie nui nou poem. Textele pe care le citim acum reprezintă transcrieri târzii, tandardizate după diverse versiuni, realizate de oameni de știință și ibliotecari din secolul al V-lea – al II-lea î. Hr. Compusă în hexametru actilic, epica lui Homer, inițial cântată sau recitată cu acompaniament de iră, se baza pe memoria poetului și capacitatea lui de a improviza. Frazele-ablon – de tipul „Ahile cel cu picioare puternice”, „aurora cu degete randafirii”, „aheii drapați în bronz” – și repetițiile sunt dovezi ale pectacolului oral; aceste artificii îl făceau accesibil publicului și îl ajutau e poet să respecte structura metrică a versului.
Calitățile tradiționale ale epicii lui Homer, care se inspiră din povestirile opulare, ceea ce conferă operei lui un caracter unic, rezidă în excelenta ealizare a versului, perspectiva și amploarea concepției. După toate robabilitătile, compozițiile orale individuale aveau între cinci și șase sute e rânduri, atât cât să poată reține atenția publicului o singură dată, de xemplu, după o masă, elocvent în acest sens fiind spectacolul bardului emodocus din Odiseea, Cartea a VI-a. Aceasta este lungimea unei ngure cărți din cele douăzeci și patru din Iliada și Odiseea. Homer este considerat unic datorită extinderii monumentale a poeziei le orale și transformării ei într-o unitate dramatică mult mai mare, precum modelării poveștilor tradiționale într-un ansamblu de o amploare fără >recedent. Este aproape de neimaginat cum a reușit Homer să realizeze mitatea dramatică și coerența epicii sale fără a avea posibilitatea să revizuiască ceva și să urmeze un plan al expunerii; avem aici o dovadă a alentului fără egal al lui Homer ca poet și povestitor.
Măreția lui Homer este evidentă chiar dacă aruncăm numai o privire superficială asupra epicii lui. În Iliada, subiectul îl reprezintă războiul și liversele exemple de eroism pe care le furnizează acesta sub amenințarea norții. Tradiția cerea ca poezia eroică să se ocupe de evenimente trecute? I de personaje de mare faimă și distincție, astfel că Homer a ales războiul de zece ani cu Troia, și anume momentul culminant al acestuia. Iliada descrie evenimentele care conduc la lupta fatală și decisivă dintre Ahile, cel mai mare războinic al grecilor, și eroul troienilor, Hector, luptă care se va solda cu căderea Troici. Poemul lui Homer începe cu retragerea lui Ahile de pe câmpul de luptă, din cauza ofensei pe care i-a adus-o Agamemnon, comandantul grecilor. Aceasta le permite troienilor să obțină o victorie de moment și are drept consecință moartea celui mai apropiat prieten al lui Ahile, Patrocle, care este ucis de Hector. Obligația supremă a răzbunării sângelui vărsat se dovedește mai puternică decât jignirea suferită de Ahile, și acesta îl înfruntă și îl ucide pe Hector. În finalul poemului, dorința de răzbunare a lui Ahile cedează locul milei, culminând cu încuviințarea de a înapoia trupul lui Hector familiei, pentru a fi înmormântat după datină.
Iliada se desfășoară pe mai multe niveluri, primul fiind o poveste incitantă pe care Homer o relatează cu multă măiestrie și cu o obiectivitate zeiască, concentrându-se asupra detaliilor. Deși toate personajele lui Homer sunt remarcabile prin calitățile și faptele lor, situate mai presus de posibilitățile unor oameni obișnuiți, fiecare este individualizat și acționează în conformitate cu propria personalitate și propriul temperament, în ansamblu, personajele și evenimentele ilustrează valorile unei lumi eroice în care onoarea este virtutea supremă și moartea violentă devine aproape o certitudine.
În Odiseea, eroismul tragic al Iliadei cedează locul comediei eroice. După căderea Troiei, Ulise (Odisseus) se luptă timp de zece ani să se întoarcă acasă, în Itaca, și să-și reia viața pe care o dusese înainte de conflict. Unitatea dramatică a Iliadei este înlocuită cu episoade lungi din călătoria lui Ulise și nenumăratele povești ale fiului său, Telemah, și ale soției lui, Penelopa, asaltată de o adunătură de pretendenți lacomi care trebuie să fie învinși în momentul culminant al povestirii. Eroismul lui Ulise este cu totul diferit de acela al lui Ahile. Ulise întruchipează tipul supraviețuitorului, fiind înzestrat cu o îmbinare mai complexă de calități și slăbiciuni, comparativ cu intransigentul semizeu și războinic Ahile.
Deși nu putem confunda viziunea eroică a celor două poeme homerice, Odiseea își situează valorile mai aproape de lumea publicului lui Homer. Autorul se apleacă asupra temelor esențiale ale căminului și iubirii, iar eroul este răsplătit în final prin regăsirea amândurora, chiar într-o povestire care include o călătorie în lumea de dincolo de moarte și întâlniri cu creaturi mitice. Dacă Iliada înfățișează o lume eroică și valori care sunt pe cale de dispariție, arhaice chiar și pentru primul public al lui Homer, Odiseea îndreaptă arta eroică spre o direcție nouă, către viața de zi cu zi. Nu este surprinzător faptul că James Joyce s-a oprit asupra Odiseei, atunci când și-a căutat principiul structural al epicii sale moderne în Ulise. Pentru Joyce, Ulise era singurul personaj pe deplin prezentat de un scriitor și, așa cum a observat el, „Cea mai frumoasă, cea mai atotcuprinzătoare temă este acea din Odiseea. E mai umană decât cea din Hamlet, Don Quijote, Dante, Faust… Consider că nu există în întreaga literatură un subiect mai uman decât acela al lui Ulise… După Troia nu se mai vorbește Spre Ahile, Menelaus, Agamemnon. Numai un singur om supraviețuiește: riera lui eroică abia a început: Ulise”.
În Iliada și Odiseea, Homer dă expresie măiestriei cu care ilustrează periența războiului și a păcii în teme care sunt și serioase și profund nane. O dată cu Homer, ia naștere literatura de formă epică, suficient de nplă pentru a reda valorile întregii culturi, autorul stabilind un standard un scop pe care scriitorii de mai târziu vor fi nevoiți să-1 respecte și msiderat drept cea mai înaltă aspirație a artei literare. Atunci când un triitor este recunoscut, poate fi descris ca un Homer al vremii sale, un jlevărat tribut adus puterii și artei pe care a întemeiat-o Homer.