Împăratul cel Bătrân și mărul cu poame fermecate

Împăratul cel Bătrân și mărul cu poame fermecate, basm de Petre Crăciun

Multă apă a curs pe firul râurilor de când stăpânea, într-o țară întinsă și bogată, un împărat viteaz ca nimeni altul. De când măria-sa apucase sceptrul împărătesc, țării îi pria cum nu se putea mai bine, întrucât craiul era un om harnic și gospodar, priceput în a oferi supușilor pilde neprețuite de cinste și omenie. În fiece toamnă se strângeau roade așa de bogate, încât pereții jitnițelor, altminteri destul de încăpătoare, erau gata-gata să se prăbușească. Despre bogăția oamenilor, ce să mai spunem? Pungile de la chimir erau tot timpul doldora de galbeni strălucitori, iar visteria nu fusese nicicând așa de încărcată.

Toate bune, însă aceste bunătăți atrăseseră vecinii cei hrăpăreți, precum ademenește fagurele cel dulce ursul din pădure. Val după val, s-au abătut vrăjmașii asupra țării, întocmai ca lăcustele cele pustiitoare. O vreme, mâna puternică a împăratului apucă sabia cu folos și îi izgoni dincolo de hotar, însă, cu trecerea anilor, prigoana deveni tot mai nesuferită. Nu mai era an lăsat de la Dumnezeu fără pagubă și distrugere. Focul și sabia dușmanului risipeau până și așezările cele mai bogate în suflete, iar pofta cea nemăsurată lăsa câmpurile fără un bob.

Dacă văzu craiul că i se duce pe așa sâmbetei strânsoarea de o viață, puse trâmbițele să vestească în toate părțile ridicarea la oaste. De la munte și până la câmpie, cuvântul se duse mai repede ca vântul și, numaidecât, oștenii măriei-sale prinseră a se strânge plâlcuri-pâlcuri. Cu gândul la apropiatul război, împăratul ținu sfat cu căpeteniile sale, apoi merse la culcare. Peste noapte avu un vis. Se făcea că undeva, la marginea țării, trăia un bătrân, cunoscător al tuturor tainelor. Îl întrebase care avea să fie soarta bătăliei, dar visul i se curmase înainte să primească răspunsul așteptat.

Cum se lumină de ziuă, îl chemă pe cel mai vârstnic sfătuitor și îl întrebă:

- Adevărat este că la marginea împărăției se află un om cunoscător al tainelor viitoare?

- De auzit, am auzit și eu prea-luminate că ar trăi pe lume un asemenea moșneag. Cei care l-au cunoscut spun că puterea îi stă într-un măr cu poame fermecate. Mai multe nu mă întreba, pentru că nu știu nici eu!

- Trimite neîntârziat oameni ca să găsească locuința bătrânului! Poftesc să îl văd înainte să purced la luptă.

Slujbașii împărătești plecară în toate părțile și, nu peste multă vreme, veniră cu vestea cea bună. Coliba moșneagului fusese descoperită.

Craiul încălecă un cal sprinten și puternic, se înconjură de o ceată de voinici și pe-aici ți-e drumul!

Merse ce merse până când, iată, i se arătă înainte coliba omului pe care îl visase. Intră în ograda în care creștea un măr cu fructe roșii și mari cât un pumn de voinic.

- Bine te-am găsit sănătos, uncheșule! zise el gazdei. Purced la o bătălie cum n-am mai avut alta în timpul îndelungatei mele domnii și poftesc să aflu ce sorți de izbândă am.

- Măria-ta, mărul pe care îl vezi îți va răspunde la toate întrebările pe care i le vei pune. Dacă va trebui să zică ,,nu”, atunci se va prăvăli de îndată un măr la picioarele înălțimii-tale, iar dacă răspunsul va fi ,,da”, atunci, de bună seamă, merele vor rămâne mai departe acolo unde sunt.

- Dacă este așa, atunci întreb: oastea mea este mai numeroasă decât a vrăjmașului?

Ca răspuns, un măr dintre cele mai mari se rupse de la locul său și se rostogoli la picioarele împăratului. Craiul se încruntă și puse cea de-a doua întrebare:

- Prin urmare, socoți că nu am sorți de izbândă?

De data aceasta, nici un măr nu se clinti. Împăratul, descumpănit, stătu vreme îndelungată pe gânduri și, într-un târziu, îl întrebă din nou pe bătrân:

- Tu, care deslușești mai bine ca nimeni altul graiul acestui măr, crezi că este sortit ca biata noastră țară să sfârșească sub talpa vrăjmașului?

În loc de răspuns, omul luă de jos mărul ce căzuse la prima întrebare, îl așeză în lumina soarelui și îl privi preț de câteva clipe.

- Luminăția-ta, mărul spune că ar mai fi, totuși, o cale pentru a ieși la liman.

Moșneagul se apropie de împărat și îi șopti la ureche ceea ce trebuia întreprins ca țara să fie mântuită. Mulțumit, craiul își luă ziua-bună de la moșul cel cumsecade și de la mărul său, care nu avea egal în întreaga lume, și părăsi bătătura sărăcăcioasă. De-acuma era încrezător în steaua lui și a țării.

Ajuns la palat, îi adună pe cei mai destoinici căpitani și le spuse:

- Să mergeți degrabă către hotarul unde s-au adunat vrăjmașii și să pustiiți toate drumurile înaintea lor, afară de unul singur. De-a lungul acestuia să lăsați la tot pasul coșuri cu grâne, buți pline cu vinul cel mai gustos, precum și animalele cele mai grase.

Zis și făcut. Pustiiră toate drumurile, afară de unul singur, apoi îi ademeniră pe vrăjmași cu cele mai plăcute bunătăți.

Acum, bieții de ei ce să facă? S-au așezat temeinic pe drumeagul ales de împărat și își rânduiră socotelile așa: o zi mergeau, iar a doua zi băteau pasul pe loc, ca să se înfrupte din ce găsiseră în ajun. Și o ținură tot așa, uitând și de luptă și de tot, până ce ajunseră într-un loc unde, de-o parte și de alta a drumului, se aflau două stânci uriașe, atât de apropiate una de cealaltă încât cu mare sforțare putea trece un om. Stând și chibzuind, căpetenia lor zise:

- Fraților, se pare că n-avem de ales. Înapoi nu putem merge pentru că nu mai avem merinde, așa că subțiați-vă cum puteți pântecele îndestulate și să ne vedem sănătoși dincolo!

Ușor de spus, greu de făcut! Oare cum vă închipuiți că puteau încăpea printre stânci, după ce se omeniseră fără nici o chibzuință, atâta timp? Să-i fi văzut cum se chinuiau sărmanii, cum își trăgeau burta, cum și-o îndesau cu mâna! După un chin de vreo câteva ceasuri, abia dacă trecuse jumătate din puzderia de ostași.

Vrând-nevrând, împăratul venit din țara învecinată se mulțumi să meargă mai departe cu jumătate din numeroasa lui oștire, uitându-se cu durere cum cei mai vânjoși oameni ai săi erau nevoiți să facă drumul întors.

Auzind de la iscoade ce se întâmplase, împăratul cel bătrân gândi: ,,Strașnice mere are și uncheașul acela! Până acum totul a fost aidoma celor spuse de el!”.

După ce trecură cu chiu, cu vai printre stâncile ascuțite, vrăjmașii se așezară temeinic la drum. De acum, nu mai aveau decât o singură năzuință: să dea piept cât mai repede cu oastea localnicilor și să plece pe la casele lor.

Drumul trecea acum printr-o zonă stearpă, așa încât, nu peste multă vreme, foamea începu să-și arate colții. Cetele, risipite care-încotro după merinde, nu se mai întorceau, iar capătul drumului părea că se află dincolo de hotarul pământesc.

Au mers așa, cine mai știe cât amar de vreme, până ce au ajuns, într-o seară, pe malul unei ape curgătoare. Au înnoptat lângă malul cel prăpăstios, iar a doua zi, când s-au trezit, ce să vezi? Dincolo de apă se întindea o pădure întunecată și atât de înaltă, încât parcă întuneca și cerul. Din timp în timp se dezlănțuiau niște vuiete înspăimântătoare, ce păreau a se naște dintre copacii de peste apă.

Auzind una ca sta, mulți dintre ostașii vrăjmași își luară picioarele la spinare, fugind pe capete înapoi, căci acolo strălucea un soare prietenos și domnea o liniște ademenitoare.

Împăratul lor, deși avea și el inima cât un purice, trecu apa însoțit de cei mai curajoși și, odată ajunși pe celălalt mal, se afundară în codrul necunoscut.

Când ajunseră prin mijlocul pădurii, vuietele care conteniseră pentru un timp, se dezlănțuiră, parcă și mai fioroase. Înspăimântați, bieții oameni se uitară pretutindeni, dar în zadar. Nu se vedea nimeni, dar vuietele se auzeau aproape, tot mai aproape. Când groaza pusese cu desăvârșire stăpânire până și pe cei mai curajoși, iată că, din spatele copacilor cei mai groși, își făcură apariția oștenii măriei-sale, împăratul cel bătrân.

- Dacă nu vă tremură prea tare mâna de spaimă, atunci apucați săbiile și apărați-vă ca niște bărbați! le zise însuși craiul.

Vrăjmașii își mai veniră în fire, văzând că nu au de-a face cu duhuri necurate ci cu oameni în carne și oase ca și ei dar ce folos, pentru că acum, după toate încercările, rămăseseră așa de puțini…

Și uite așa, grație mărului cu poame fermecate, reuși măria-sa să redea supușilor liniștea îndelung așteptată.

descarcati basmul de aici....