Incredibilul jaf

Incredibilul jaf de Agatha Christie

Capitolul 1

După ce majordomul a adus sufleul, Lordul Mayfield se aplecă confidențial spre vecina din dreapta, Lady Julia Carrington. Cunoscut ca o gazdă perfectă, Lordul Mayfield a luptat să se ridice la reputația sa. Deși necăsătorit, el era considerat fermecător de către femei.

Lady Julia Carrington era o femeie vioaie de patruzeci de ani, înaltă, brunetă și vioaie. Ea era foarte subțire, dar încă frumoasă. Mâinile și picioarele, în special, îi erau bine sculptate, avea mișcări bruște și neliniștite, ca o femeie cu nervii slăbiți.

Dincolo de masa rotundă stătea soțul ei, mareșalul aerului Sir George Carrington. Cariera sa a început în Marină de unde și-a păstrat încă năravurile de fost marinar. El râdea și o tachina pe frumoasa doamnă Vanderlyn care era așezata pe partea cealaltă a gazdei.

Doamna Vanderlyn era extrem de blondă. Vocea ei avea un ușor accent american, doar suficient pentru a fi plăcută, fără exagerare.

De cealaltă parte a lui Sir George Carrington stătea doamna Macatta. Doamna Macatta era o mare autoritate în treburi domestice și creșterea copiilor. Ea parcă lătra în fraze scurte, mai degrabă decât vorbea și avea, în general, o atitudine alarmantă. Acesta a fost, probabil, motivul firesc ca mareșalul aerului să vorbească cu vecina mai agreabilă din dreapta lui.

Doamna Macatta, care vorbea mereu de magazinul unde ea a fost, lătra scurt informații pe temele ei speciale vecinului din partea stângă, tânărul Reggie Carrington.

Reggie Carrington avea douăzeci și unu de ani și era complet dezinteresat de locuințe, bunăstarea sugarilor și bineînțeles, orice subiect politic. El spunea, la intervale regulate:

— „Cât de înfricoșător” și, „sunt absolut de acord cu tine”, dar mintea lui era în mod clar în altă parte.

Domnul Carlile, secretarul privat al Lordului Mayfield, era așezat între tânărul Reggie și mama sa. Un om tânăr, palid cu pince-nez și un aer inteligent de rezervă, el a vorbit puțin, dar era mereu gata să se arunce în orice conversație. Observând că Reggie Carrington se lupta cu un căscat, el s-a aplecat și îndemânatic a pus doamnei Macatta o întrebare despre „îmbăiatul copiilor.”

În jurul mesei, se deplasau în tăcere în lumina atenuată de chihlimbar, un majordom care aducea felurile de mâncare și doi pedestrași ce se ofereau să umple paharele cu vin. Lordul Mayfield plătea un salariu foarte mare bucătarului, și s-a remarcat ca un cunoscător de vinuri.

Masa era rotundă, dar nu a existat nici o greșeală făcută de gazdă. În acest caz Lordul Mayfield nu a fost obligat să se așeze în capul mesei. Era un om înalt, cu umerii pătrați, părul argintiu gros, nas mare și o bărbie dreaptă, ușor proeminentă. Avea o față care se putea confunda cu ușurință cu o caricatură. Ca și Sir Charles McLaughlin, Lordul Mayfield a avut o carieră politică, combinată cu aceea de a conduce o mare firmă de inginerie. El a fost el însuși un inginer de primă clasă. Rangul de pair l-a primit cu un an în urmă și în același timp, el a creat primul minister al Armamentelor, un minister nou, care de-abia a luat ființă.

Desertul a fost pus pe masă. Platoul a circulat peste tot. La un semn făcut cu ochiul de doamna Vanderlyn, Lady Julia s-a ridicat. Cele trei femei au părăsit sala.

Platoul și-a făcut rondul încă o dată, și Lordul Mayfield a făcut o mențiune ușoara despre fazani. Conversație s-a menținut timp de cinci minute asupra subiectelor sportive. Apoi, Sir George a spus:

— Cred că aștepți să te alături celorlalți în salon, Reggie, băiete. Nu-i așa Lord Mayfield.

Băiatul a priceput destul de ușor aluzia.

— Mulțumesc, Lord Mayfield, cred că așa voi face.

Domnul Carlile murmură:

— Dacă mă veți scuza, Lord Mayfield - anumite memorandumuri și alte lucrări așteaptă să fie finalizate.

Lordul Mayfield dădu din cap. Cei doi tineri au părăsit sala. Funcționarii s-au retras cu ceva timp înainte. Ministrul pentru Armamente și șeful Forțelor Aeriene au rămas singuri.

După un minut sau două, Carrington a spus:

— Ei bine – e bine?

— Absolut! Nu există nici o armă care să atingă acest bombardier nou în nicio țară din Europa.

— Profită de inele care i-au fost adăugate, nu-i așa? La aceasta m-am gândit.

— Supremația aerului! A spus Lordul Mayfield decisiv.

Sir George Carrington a oftat adânc.

— Ah, timpul! Știi, Charles, parcă am fost cuprins de o vrajă. Un butoi de praf de pușcă e întreaga Europă. Și noi nu eram gata, la naiba! Îmi venea să urlu. Și nu am terminat încă, oricum trebuie să ne grăbim cu construcția.

Lordul Mayfield murmură:

— Cu toate acestea, George, există unele avantaje începând cu sfârșitul anului. O mulțime de firme europene nu s-au adaptat și ele sunt periculos de aproape de faliment.

— Nu cred că se va schimba ceva, a spus Sir George cu amărăciune. Unii sunt conștienți că această națiune este aproape în stare de faliment, dar ei continuă la fel! Știi, finanțarea este un mister absolut pentru mine.

Ochii Lordului Mayfield au sclipit un pic. Sir George Carrington a fost întotdeauna de modă veche, îi plăcea zicala „cacealmaua e arma unui vechi lup de mare”. Au fost oameni care au spus că el face acest lucru în mod deliberat.

Schimbând subiectul Carrington a spus pe un ton ușor cazual:

— Atractivă femeie, doamna Vanderlyn - nu-i așa?

Lordul Mayfield a spus:

— Te întrebi ce face aici?

Ochii lui s-au amuzat.

Carrington s-a uitat un pic confuz.

— Nu la toți - nu la toți.

— Oh, da, ai fost. Nu fi un farsor bătrân, George. Ai întrebat, într-o manieră ușor dezamăgitoare, dacă am fost cea mai recentă victimă!

Carrington a spus încet:

— Voi recunoaște că a fost un moft ciudat pentru mine ca ea să fie aici, în acest weekend special.

Lordul Mayfield dădu din cap.

— Cine are un corp frumos, este ca un vultur de pradă. Are un corp superb, e foarte clar. Și doamna Vanderlyn ar putea fi descrisă ca „Vulturul nr. 1”.

Mareșalul aerului a spus brusc:

— Știi ceva despre această femeie Vanderlyn?

Lordul Mayfield a tăiat capătul unui trabuc, l-a aprins cu precizie și lăsând capul pe spate a rostit cuvintele cu o deliberare atentă.

— Ce știu eu despre doamna Vanderlyn? Știu că e cetățean american știu, că a avut trei soți, un italian, un german și un rus, și că, în consecință, ea a fost folosită drept „persoană de contact” în cele trei țări. Știu că ea reușește să cumpere haine foarte scumpe și trăiește într-o manieră foarte luxoasă și că există o ușoară incertitudine de unde vin veniturile care îi permit să facă acest lucru.

Cu un rânjet, Sir George Carrington murmură:

— Văd că spionii dumneavoastră au fost activi, Charles.

— Știu, a continuat Lordul Mayfield, — doamna Vanderlyn în plus are un tip de frumusețe seducătoare este, de asemenea, un ascultător foarte bun și că ea poate afișa un interes fascinant în ceea ce noi numim „cumpărături”. Adică, un om poate să spună totul despre slujba lui și simt că doamna este intens interesată de tinerii ofițeri! Au mers un pic prea departe, în zelul lor de a fi interesați de divă, iar carierele lor au avut de suferit în consecință. Ei i-au spus doamnei Vanderlyn un pic mai mult decât ar fi trebuit. Aproape toți prietenii doamnei sunt în „Servicii” - dar iarna trecută ea a fost la o vânătoare într-un anume ținut aproape de una dintre firmele noastre cele mai mari de armament și a fost cu prieteni care nu prea agreau sportul. Pe scurt, doamna Vanderlyn este o persoană foarte utilă pentru ... - el a descris un cerc în aer cu trabuc lui - poate că nu știm bine pentru cine! Vom spune doar că pentru o putere europeană - și, probabil, mai mult de o putere europeană.

Carrington a respirat adânc.

— E o încurcătură mare în mintea mea, Charles.

— Ai crezut că ai văzut o sirenă, dragul meu George, în doamna Vanderlyn, este? Doar un pic prea evidentă în metodele ei pentru o pasăre veche, prudentă ca mine. În plus ea este, cum se spune, nu chiar atât de tânără cum a fost o dată. Șefii dumneavoastră tineri de escadrilă nu ar observa, dar eu am cincizeci și șase, băiatul meu... În alți patru ani voi fi, probabil, un bătrân urât care bântuie societatea ținerilor debutanți, ceea ce nu doresc.

— Am fost un prost, a declarat Carrington, scuză-mă, dar mi s-a părut un pic ciudată.

— Părea ciudat ca ea să fie aici, la o petrecere de familie, oarecum intimă, chiar în momentul în care tu și eu am organizat o întâlnire neoficială despre o descoperire care va revoluționa probabil întreaga problemă a apărării aeriene.

Sir George Carrington dădu din cap.

Lordul Mayfield a spus zâmbind:

— Asta este exact o momeală...

— Momeală?

— Vezi tu, George, folosesc limbajul din filme, n-am nimic împotriva ca femeia să fie aici! Ea a scăpat mai mult decât ea ar trebui, în trecut. Dar ea a fost atentă, condamnabil de atentă. Știm ce a făcut ea până acum, dar nu avem o dovadă certă. Trebuia să-o tentăm cu ceva mare.

— Ceva mare fiind planurile noului bombardier.

— Exact. Trebuie să fie ceva destul de mare pentru a o face să riște. Să iasă la lumină, și apoi! Să o prindem.

Sir George mormăi:

— Oh, bine, a spus el.

— Parcă e bine, dar să presupunem că ea nu va risca?

Asta ar fi un păcat, a spus Lordul Mayfield.

Apoi a adăugat:

— Dar eu cred că ea va...

El s-a ridicat.

— Să ne alăturăm doamnelor în salon. Noi nu trebuie să o privăm pe soția ta de partida de bridge.

Sir George a mormăit:

— Julia este atât de mândra de bridge-ul ei. Este înnebunită după joc. Ea nu își poate permite să joace la fel cu toți partenerii. Problema este că, Julia este o jucătoare înnăscută.

Ducându-se la masă să se alăture gazdei sale, el a spus:

— Ei bine, sper că planul tău va ține, Charles.