1. COMPARATIA
In comparatie intra 2 termeni:
– Termenul comparat;
– Termenul cu care este comparata un obiect.

Cuvantul care reprezinta primul termen al comparatiei este cu sensul lui propriu (obisnuit), iar cel care reprezinta al doilea termen este folosit cu sens figurat:
ex.:
Arde-n candela,o lumina,cat un sambure de mac.
↓ ↓
sens propriu cu sens figurat

Comparatia se poate referi la obiectul denumit printr-un substantiv:
a. Insusirea unui obiect:
Si amandoi batranii aceia erau albi ca iarna si posomaratica vremea cearea.

b. la o actiune : …se lasa in jos ca o sageata“
c. la caracteristica unei actiuni : se lasa in jos mai iute decat fulgerul

ATENTIE!!!!
Comparatia ca fig. de stil poate fi exprimata numai printr-un substantiv(ca o sageata, decat fulgerul) sau print-un substantiv insotit de unul sau mai multe atribute, ori de o inlantuire de atribute si complemente.

2. METAFORA – este o figura de stil rezultata, de obicei, din simplificarea unor comparatii. Simplificarea consta in inlaturarea termenului comparat, adica a cuvantului folosit cu sensul lui propriu si a elementului de legatura:

ex.:“ Deodata o raza ca o sulita de foc strapunse podeaua de arbori.”
↓
metafora
Metafora poate rezulta si din schimbarea raporturilor sintactice dintre cuvintele care exprima cei 2 termeni de comparat.

3. PERSONIFICAREA – unui obiect se poate realize prin simpla adresare, deci prin folosirea substantivului in cazul vocativ:
“ Codrule, cu rauri line,
Vreme trece, vreme vine” (M. Eminescu – “Revedere”)

In general, personificarea se realizeaza atribuind unui obiect actiunea sau insusiri omenesti:
“ Cu grele rasuflete, apele dorm…” (Oct. Goga – “ Dimineata” )

4. HIPERBOLA – prezentarea prin exagerare a unui sens:
“Viata ii atarna de un fir de par”.

– figura de stil prin care se prezinta in mod exagerat, trasaturile uni finite, caracteristicile unui obiect sau dimensiunile unui fenomen, ale unei intamplari cu scopul de a impresiona pe cititor:

“Pentru-a crucii biruinta se mascara rauri-rauri,
Ori din codrii rascolite, ori venite din pustiuri;
Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri,
Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se miscau ingrozitoare, ca paduri de lanci si sabii,
Tremura inspaimantata, marea de-ale lor corabii!”
(M. Eminescu _ “ Scrisoarea III”)

ALEGORIA – procedeu artistic constand in exprimarea unei idei prin mijloace concrete ( “Miorita”, “ Mai am un singur dor” de M. Eminescu).

6.EPITETUL – figura de stil constand din folosirea unui element determinat pe langa un substantiv sau un verb, pt a evoca si sugera o trasatura caracteristica a obiectului denumit sau a actiunii, precum si modul cum este privita aceasta trasatura de catre scriitor. Epitetele formeaza un tot, impreuna cu celelalte cuvinte de care sunt legate, dand astfel mai mult relief esthetic expresiei.
“ Langa bolta cea senina,
Si sub trestia cea lina
Vom sedea in foi de mure.”( “Floarea-albastra – M. Eminescu)

7.REPETITIA – fig. de stil ce consta in folosirea de mai multe ori a unui cuvant sau grupuri de cuvinte, fie in poezie sau in proza, pt a intari o idée sau o impresie.

RIMA
– potrivirea sunetelor de la sfarsitul a 2 sau mai multe versuri, incepand cu ultima vocala accentuate;
– poate fi:
1. simpla:
– masculin – dupa accent urmeaza 2 silabe neaccentuate;
– feminin – dupa accent urmeaza 1 silaba neaccentuata.

2. complexa :
– dactilica-dupa accent urmeaza 2 silabe neaccentuate;
– peonica-3 silabe neaccentuate dupa cea cu accent.

Dupa pozitia in strofa, rimele pot fi:

1. incrucisate – a-c; c-d;
2. imperecheate – a-a; b-b;
3. imbratisata – a-d; b-c;
4. redublate – cand se succed 3 sau mai multe versuri cu aceasi rima;
5. variate/amestecate – atunci cand ele nu sunt dispuse intr-o anumita ordine.

RITMUL
Succesiunea regulata a sibabelor accentuate si neaccentuate dintr-un vers.
Uneori, ritmul se intalneste si in proza, in scrierile lui A. Russo, A.I. Odobescu, B. St. Delavrancea, etc.
Dupa unitatile metrice mai frecvente in poezia noastra, ritmul poate fi:
– trohaic;
– iambic ;
– amfibrahic.