Ori peste cine vezi c-a dat napasta,

De nimeni sa nu râzi pe lumea asta.

Chiar daca n-ai pacate sau cusururi,

Au crezi ca fericirea ta-i de-a pururi?

Esop ne da si el la fel povata,

Dar astazi iau o pilda chiar din viata.

Facea cumatra Vulpe, odata, mare haz

De-o Veverita mica, ajunsa la necaz,

Ce se juca-ntr-un paltin, cu toata voiosia,

Când din senin o prinse, în ramuri, vijelia.

- Cu coada ta stufoasa în van ti-acoperi mutra (Striga la ea de jos, din ierburi, cutra),

Ca vântul te snopeste cu cât te sui mai sus!

Nu-ti mai aduci aminte, surato, ce ti-am spus?

Umblai dupa înalturi cu trasnetul vecine.

Vezi ce patisi, neghioabo?

Mai bine e de mine: Dau fuga, la nevoie,-n vizuina.

Dar mai astept putin acum, vecina,

Ca sa te vad zdrobita la tulpina!

Si, dând târcoale-ncoace si-ncolo dupa pui,

Mai gâtui destui.

Avea îndata vântul mânia sa si-o curme

Si iar trona în slavi seninul soare.

Un Vânator din preajma, pornind la vânatoare,

Zari lânga bârlogul Cumetrei niste urme. "Aci erai? (îsi zise-n gândul lui).

Stai ca te satur eu de pui: Am sa-ti atârn, Cumatra, blana-n cui!"

Si puse-ndata câinii bârlogul sa i-l scurme.

Vazând-o pe Cumatra-nhatata de grumaz,

Si Veverita noastra putea sa faca haz,

Dar se-nvatase minte din propriul ei necaz