Pribeaga si lihnita

De foame, da de-o vie

Cu niste struguri rumeni, frumosi,

De razachie.

Ciorchinii-s plini si vulpea,

De sine înteles,

Ar fi mâncat cu pofta

Si nici n-ar fi ales...

Dar la-ndemâna labei

O-mpiedica s-ajunga

Pâna la ei zabreaua ulucilor, prea lunga,

Si ghimpii-n care gardul e prins si împletit;

Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit,

S-a ridicat: se-nteapa

Si-i lasa gura apa...

- Ce struguri verzi si acri, ofteaza,

Nu-s de teapa!

Si-s prea cruzi...

Mie, ce-mi place-i gustul de stafida,

Nu-mi strepezesc eu dintii cu aceasta agurida...