Jupân vulpoi s-a fudulit odata,

Poftind la masa pe cumatra barza.

N-a fost o cina prea îmbelsugata,

Ca dumnealui facea economie;

O zeama lunga, cu putina varza,

Iar ca s-o pacaleasca, i-a pus-o-n farfurie.

Zadarnic biata barza îsi încerca norocul,

Ca n-ajungea sa soarba un singur strop, cu ciocul;

Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuteala.

Voind sa rasplateasca aceasta pacaleala,

La rându-i doamna barza, asa, cam dup-o luna,

Si-a invitat vecinul la o gustare buna.

Pe scumpa lui amica, nu poate s-o refuze!

A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze.

Apoi, cu pasul leganat,

Spre casa berzei s-a-ndreptat,

Laudându-i marea bunatate

Si-aromitoarele bucate.

Venea mireasma dulce de carne la frigare,

Taiata-n bucatele marunte, o minune! (Vulpoii nu duc lipsa de pofta de mâncare.)

Dar barza, dinadins,

Tocana-ntr-o garafa cu gâtul lung i-o pune.

Bucatele de carne ea le scotea în cioc,

Vulpoiul însa, tufa! nu izbutea deloc.

Nici o firimitura cu botul lui n-a prins.

Si s-a întors acasa flamând, batu-l-ar vina,

Pleostit si nemâncat,

Cu coada-ntre picioare si foarte rusinat,

Ca un vulpoi pe care l-a pacalit gaina.

Înselatorii prea usor

Sunt înselati, la rândul lor.