Porumbelul şi furnica 

Pe cât îti sta-n putinta, fii bun cu orisicine:

Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine, Cum am s-arat prin doua exemple, de îndata, - Atâta e în pilde povata de bogata.

De mult mai mici fiinte e vorba de-astadata. Din limpezimea unui râu, sorbea un porumbel, odata, Când o furnica a cazut în mijlocul acelei ape.

Vazându-se, ca-ntr-un ocean, sarmana gâzaamenintata, Se straduia, din rasputeri, dar în zadar, spre mal sa scape. Zarind-o, porumbelul de mila-a fost cuprins Si-un fir de iarba - punte - pe apa i-a întins. În felu-acesta ajutata, Ajunse iar pe mal, salvata.

Acolo, sus, un oarecare

Descult - fiind caldura mare -

Având un arc la el,

Se pregatea sa traga în bietul porumbel, Pe care-l si vedea În oala cum fierbea.

Dar chiar atunci furnica îl pisca de picior

Si omul se apleaca, iar pasarea, de zor,

O si porneste-n zbor, Zburând cu ea-mpreuna Si supa buna.