„În ce cred cei care nu cred? Ar trebui să creadă măcar în viaţă, într-o promisiune de viaţă pentru tineri, destul de des amăgiţi de o cultură care, sub pretextul libertăţii, îi invită la orice experienţă ce poate sfirşi mai tîrziu în dezastru, disperare, moarte, durere. Dă de gîndit faptul că din multe intervenţii lipseşte întrebarea legată de enigma răului : iar aceasta cu atît mai mult cu cît putem considera că trăim într-o epocă ce a cunoscut cele mai teribile manifestări ale răutăţii. Un climat de optimism facil, potrivit căruia lucrurile se rezolvă de la sine, nu numai că ascunde dramatismul prezenţei răului, dar anulează şi ideea că viaţa morală este luptă, bătălie, ten­siune agonică ; că pacea se obţine cu preţul chinului îndurat şi depăşit.

Mă întreb, de aceea, dacă ideile inadecvate despre rău nu se datorează insuficienţei ideilor despre bine, dacă iluminis·-iul nu greşeşte nesesizînd sau subevaluînd elementul dramatic inerent vieţii etice.

martie 1996”