O aplicatie importanta a principiilor conditionarii operante o constituie modificarile de comportament. Skinner a oferit o prima ilustrare a acestui tip de aplicatie prin ceea ce s-a numit tehnica modelarii sau marirea frecventei de manifestare a unui comportament, potrivit unui model predeterminat, prin recompensarea sau întarirea comportamentului dorit atunci când el se produce. La început, aceasta tehnica a fost aplicata în psihoterapie cu scopul modificarii comportamentelor motor si inter-personal ale bolnavilor psihici (schizofrenici). 
In psihologia educationala, este interesant sa urmarim utilizarea acestor tehnici pentru îmbunatatirea comportamentului din clasa al elevilor dificili. Cercetarile efectuate de W. Becker, D. Thomas, M. Armstrong (1965) au aratat eficienta unor astfel de tehnici într-o scoala mixta din punct de vedere rasial, situata într-o zona defavorizata si care înregistra un numar mare de comportamente deviante ale elevilor. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea ca mediul scolar (în speta clasa de elevi) este unul relativ controlat, în care profesorul are o influenta considerabila ca agent de întarire. Lipsa de control asupra comportamentelor în clasa este o consecinta a aplicarii gresite ori aleatorii a întaririlor, si de aceea profesorii trebuie învatati cum sa „programeze" întaririle pentru a efectua modificarile dorite în comportamentul individual si de grup.

In esenta, tehnicile utilizate pentru modificarea comportamentelor deviante ale elevilor opereaza pe baza ignorarii comportamentului indezirabil, determinând stingerea lui si întarirea comportamentului dezirabil. L. Cohen si L. Manion (cf. Stan, 1999, p. 57) sistematizeaza pasii ce trebuie parcursi pentru modificarea comportamentelor indezirabile ale elevilor astfel:
•    specificarea atât a comportamentului indezirabil ce urmeaza sa fie redus la minimum sau înlaturat (studierea atenta a naturii acestui comportament, a frecventei si a conditiilor curente în care el se manifesta), cât si a comportamentului dezirabil care îi va lua locul; 

MODELE ALE ÎNVATARII SI IMPLICATIILE LOR ÎN ACTUL EDUCATIONAL              

•    identificarea întaririlor ce sustin comportamentul nedorit, pentru a putea fi evitate, precum si a întaririlor care pot contribui la sporirea frecventei comportamentului dezirabil;
•    evitarea sistematica a primului tip de întarire, simultan cu aplicarea acelor întariri semnificative pentru comportamentul dezirabil; pe întreaga durata a acestui proces se înregistreaza cu atentie schimbarile de comportament.
Rezultatele obtinute prin aplicarea acestor tehnici în cazul cercetarilor mentionate au aratat o descrestere semnificativa a frecventei comportamentelor deviante ale elevilor de la 63% la 29%. De asemenea, s-a constatat ca ignorarea comportamentului deviant al unui elev concomitent cu recompensarea unui comportament pozitiv al altui elev devine un model de rol pentru actele prosociale care obtin întarire. Se produce astfel fenomenul numit învatare vicarianta: elevii pot achizitiona un comportament în baza observatiei ca acel comportament produs la un alt elev a condus la o recompensa. Trebuie sa spunem însa ca aplicarea acestor tehnici nu a determinat întotdeauna obtinerea rezultatelor scontate, ceea ce i-a facut pe unii cercetatori sa avanseze ipoteza influentei semnificative asupra comportamentului copilului a unor factori de natura afectiva ori a unor factori exteriori scolii (parinti, prieteni), care pot administra întariri tocmai comportamentelor pe care dorim sa le înlaturam. Pentru ca tehnicile de modificare a comportamentului sa conduca la obtinerea rezultatelor dorite au fost formulate o serie de recomandari privind administrarea întaririlor în mediul scolar:
•    întarirea trebuie sa fie contingenta cu comportamentul-tinta; ea trebuie administrata direct elevului, imediat dupa producerea comportamentului a carui consolidare este vizata; elevul trebuie sa stie clar ce comportament este întarit;
•    elevul trebuie facut constient ca întarirea este o consecinta a comportamentului sau;
•    întaririle pozitive sunt mai eficiente pentru îmbunatatirea comportamentului elevilor decât cele negative;
•    comportamentul asteptat trebuie sa fie întarit cât mai des posibil, în timp ce contrariul sau, comportamentul indezirabil, nu trebuie sa aduca nici un beneficiu;
•    la începutul interventiei de dezvoltare a unui nou comportament se va aplica o întarire continua, iar pe masura ce noul comportament se stabilizeaza, întarirea va putea fi intermitenta;
•    întaririle trebuie administrate consistent, dupa aceleasi reguli, din partea profesorilor, a parintilor, a colegilor;
•    o activitate placuta, preferata, poate fi utilizata ca întarire pentru o activitate mai putin placuta, daca o facem pe prima dependenta de savârsirea celei de a doua (principiul lui Premack); de exemplu, parintii utilizeaza aceasta tehnica în situatii de genul: „Mai întâi îti faci temele si apoi vezi emisiunea ta preferata la TV".

2.1.4.3. Recompensa si pedeapsa în mediul scolar în criticile pe care Skinner le aduce practicilor educationale, el acuza faptul ca se utilizeaza preponderent mijloacele de control aversiv, în detrimentul întaririlor pozitive. Ridiculizarea, dojana, sarcasmul, criticile, suplimentarea temelor scolare, suprimarea unor privilegii, izolarea, amenzile si, din nefericire, chiar si pedepsele corporale sunt tot atâtea forme de „stimulare aversiva". Ele se folosesc cu scopul de a-l determina pe elev sa învete. însa, orice profesor trebuie sa cunoasca faptul ca aceste mijloace de control nu au efect pozitiv decât în mod circumstantial si pe termen scurt. Elevul lucreaza mai cu seama pentru a scapa de pedeapsa si se pot obtine, astfel, anumite rezultate care îi pot satisface pe profesori si pe parinti. Dar nu putem ignora consecintele acestor mijloace de control, pe care Skinner le-a numit „subproduse" nedorite ale controlului aversiv (Skinner, 1971, pp. 89-95). în plan comportamental, elevul dezvolta adevarate strategii de evadare sau de evitare a pedepsei. Neatentia din timpul orelor, reveria, oboseala mintala, inactivitatea, pasivitatea sau, dimpotriva, obraznicia, violentele verbale, grosolania, chiulul de la ore sunt tot atâtea mijloace prin care elevul încearca sa se sustraga controlului aversiv. De asemenea, importante sunt efectele în planul reactiilor emotionale. Frica, anxietatea, frustrarea, mânia, resentimentul sunt consecinte afective ale pedepselor, care, din nefericire, opereaza pe termen lung. Ele tind sa dezorganizeze personalitatea elevului, favorizând aparitia unor stari psihice negative precum nesiguranta, ezitarea, frustrarea, pierderea încrederii în sine. Uneori, acestea determina elevul sa paraseasca scoala si sa dezvolte o atitudine negativa fata de învatare. B.F. Skinner atrage atentia si asupra faptului ca pedeapsa poate contribui la suprimarea unui comportament nepotrivit, dar, prin aceasta, individul nu învata cum sa actioneze într-o maniera potrivita: „Scopul nostru este de a crea comportamentul; pentru aceasta, nu este suficient sa împiedicam elevul sa stea degeaba. Nu întarim pronuntia corecta a elevului pedepsindu-l pentru cea gresita, nici miscarile abile, pedepsindu-l pentru neîndemânare. Nu-l facem pe elev harnic pedepsindul pentru lene, curajos, pedepsindu-l pentru lasitate; nu-i provocam interes pentru munca pedepsindu-l pentru indiferenta. Nu-l învatam sa studieze repede pedepsindu-l pentru încetineala, nici sa tina minte pedepsindu-l pentru ca uita, nici sa judece corect pedepsindu-l pentru lipsa de logica" (Skinner, 1971, 
p. 132). Din acest motiv, pedepsind elevul pentru un comportament neadecvat, trebuie sa facem în asa fel încât în locul acestuia sa se instaleze comportamente dezirabile.
Vorbind despre pedepse si conditiile în care acestea se pot dovedi eficiente, o serie de autori (D. 
Wright, Th. Good, J. Brophy, L. Cohen, L. Manion) fac urmatoarele recomandari:
•    se va recurge la pedeapsa doar atunci când comportamentul indezirabil este persistent si nu lasa loc alternativei;
•    pedeapsa trebuie utilizata numai pentru înabusirea comportamentului perturbator si trebuie sa înceteze în momentul în care comportamentul sanctionat nu mai apare; nu oamenii trebuie pedepsiti, ci anumite comportamente ale acestora;