o boală pentru orice simptom, o suferinţă pentru orice ocazie

INTRODUCERE

Să inventăm o nouă boală. Îi vom da numele Sindrom Ipohondric Modern (SIM). Care îi sunt simptomele? Nelămurita şi sâcâitoarea teamă de boală, fascinaţia noilor boli, imboldul de a azvârli banii pe tratamente costisitoare, utilizarea excesivă a unor cuvinte precum „stare de bine” sau „nutritiv”. Factorii de risc: viaţa într-o naţiune destul de bogată şi lipsa unor ameninţări reale care să dea de gândit. Aşadar, tocmai am creat SIM, o nouă şi îngrijorătoare boală socială. A fost uşor, nu-i aşa?

Ei bine, n-a fost cu nimic mai greu să creăm Sindromul de Deficienţă a Plăcerii, despre care un sondaj efectuat pe un eşantion de două mii de subiecţi ne avertizează că face ravagii în Marea Britanie. În noiembrie 2003, în sondajul realizat de Yougov a fost citat psihologul Linda Papadopoulos, care susţinea că victimele acestui sindrom reclamă stări de oboseală, plictiseală la locul de muncă şi letargie. „Există dovezi că oamenii suferă disfuncţii deoarece nu beneficiază de plăceri în mod frecvent pentru a fi fericiţi şi sănătoşi”, afirmă ea.

Dacă asta nu vă face să ridicaţi braţele spre cer a deznădejde, atunci gândiţi-vă la Sindromul Venerării Personalităţilor, care, se pare, afectează pe unul din trei britanici şi, în cazuri extreme, este „aproape patologic”. Victimele acestui sindrom pot deveni „impulsive, greu de strunit şi insensibile”, se susţine într-un articol publicat pe 14 aprilie 2003 de Daily Mail privind un studiu apărut în Jurnalul bolilor nervoase şi mintale. Aşadar, fiţi cu ochii în patru, altfel, într-o bună zi, s-ar putea să vă treziţi umbra unui prezentator de emisiuni-concurs televizate ce se transmit în cursul zilei.

Sindromul Venerării Personalităţilor nu e nicidecum cel de-al Cincilea Călăreţ al Apocalipsei, nu-i aşa? Războiul, ciuma, foametea şi Sindromul Venerării Personalităţilor. Cu toate acestea, astfel de suferinţe ridicole devin adevărate epidemii. Lumea dezvoltată este mai sigură ca oricând, însă „bolile” noi apar neîncetat ca să le dea de lucru şi să-i umple de bucurie pe doctori, terapeuţi şi companiile producătoare de medicamente. Apetitul nostru pentru cea mai la modă ameninţare pare insaţiabil.

Într-o oarecare măsură, cu toţii purtăm germenul ipohondriei. La început în doze mici, ca instrument de supravieţuire. Creierul nostru de om al cavernelor ne ţine permanent pregătiţi pentru fi obsedaţi de ameninţări. Istorisirile despre bolile stranii sau mortale ne plac la fel de mult ca poveştile de groază spuse la gura sobei. Graţie medicinii şi produselor de curăţat moderne, acele primejdii nu mai sunt nici pe departe la fel de reale. În acelaşi timp însă, civilizaţia ne-a oferit mai mult timp, bani şi energie, pe care să le cheltuim gândindu-ne la boli. Prin urmare, lumea occidentală a înregistrat o reducere spectaculoasă a numărului de boli mortale şi a făcut un salt uriaş în privinţa diagnosticării.

Câte persoane cunoaşteţi (excluzându-i pe psihopaţi) care, în adâncul sufletului, sunt convinse că nu suferă de absolut nimic? Pariez că dacă aţi îmbrăca un halat alb, aţi porni cu un vehicul de tip ambulanţă pe un bulevard, după care, oprind în dreptul unui trecător, aţi sări din maşină şi i-aţi spune: „Urcaţi, am descoperit ce suferinţă aveţi”, acesta v-ar urma imediat. Haideţi, faceţi o încercare.

Pe mulţi medici îi îngrijorează tendinţa de a se prescrie tot mai multe medicamente şi tratamente noi pentru lista mereu crescândă de boli. Jurnalul medical britanic din aprilie 2002 a realizat un sondaj în rândul doctorilor britanici privind „non-bolile” de vârf, redefinite medical ca suferinţe. Pe primul loc se situează îmbătrânirea, urmată de muncă, plictiseală şi pungile de sub ochi. Alţii includ calviţia, pistruii, urâţenia, dezorientarea după călătorii lungi cu avionul, statura scundă, rosul unghiilor, respiraţia neplăcut mirositoare, insomnia şi excesul folicular.

Însă mulţi alţii abia aşteaptă să descopere ori să inventeze noi boli spre folosul nostru. Asta îi face să-şi vadă numele în jurnalele medicale al căror număr creşte neîncetat şi care sunt avide de asemenea articole. Dacă noua boală inventată de ei este suficient de înspăimântătoare sau destul de sexy, numele lor pot apărea şi în ziare. Iar dacă se specializează în tratarea noilor suferinţe, asta le poate aduce o groază de bani.

Banul, bătrânul diavol, pândeşte din umbra numeroaselor suferinţe ipohondre. Ca şi noi de altfel, industria farmaceutică are nevoie de noi boli. Dacă această industrie ar lecui orice, ritmul creşterii economice ar scădea, spre groaza acţionarilor. Ea prosperă din asigurarea de tratamente – deşi companiile au descoperit şmecheria de a inventa tratamente pentru boli care nici nu există. La urma urmelor, acestea sunt mai lesne de abordat. Simplele suferinţe sunt ridicate la rangul de boli de companiile de public-relations (PR) bine plătite, iar despre numărul bolilor rare se spune că este în creştere.

Caracteristici fireşti precum timiditatea sunt transformate în maladii. Compania Roche a elaborat medicamentul Manerix pentru a trata „fobia socială” şi a afirmat că un milion de australieni suferă de ea. Însă iniţial, compania nu a găsit suficienţi suferinzi pentru teste clinice. Asta s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani. În prezent, fobia socială este cvasiacceptată ca suferinţă. Pfizer comercializează în America medicamentul Zoloft ca tratament pentru „tulburarea de anxietate socială”. Mda, tristă situaţie.

Tehnologiile recente au propulsat patima noastră pentru informaţii privind bolile. După pornografie, sănătatea a ajuns subiectul numărul doi ca importanţă în căutările noastre pe Internet. Doctorii numesc asta ciberhondrie. Persoane care au nasul uşor înfundat îşi caută pe Google simptomele şi se aleg cu un şir kilometric de boli. Indigestia, susţin website-urile, ar putea fi semn de cancer, durerile ar prevesti tumori pe creier, furnicăturile ar putea însemna scleroză în plăci.

Cei care se fac cei mai vinovaţi de alimentarea ipohondriei modeme sunt oameni ca mine, care lucrează în industria informaţiilor. Cititorii vor să afle despre recent descoperitele ameninţări la adresa sănătăţii lor trupeşti şi mintale, iar jurnaliştii sunt extrem de încântaţi să le cânte în strună – deseori rescriind, cu un condamnabil ochi necritic, comunicatele de presă supralicitate ale companiilor producătoare de medicamente.

Doi experţi londonezi ai breslei medicale s-au plâns în Jurnalul medical britanic din 28 februarie 2004 că doar în luna precedentă citiseră prezentări de presă privind studii care „dovedeau” că mutarea la ţară, vinul sau discutarea în pat a problemelor amoroase pot îmbunătăţi performanţele sexuale. Tot ei au citit că posesia unui animal de companie ajută la însănătoşirea mai grabnică după o boală, testosteronul provoacă erecţie întreruptă, iar citirea critică a unor texte este bună pentru sănătatea mintală.

Însă asta e doar o linguşeală a celor de la public-relations, şi se spune: „Companiile de PR beneficiază de bugete grase pentru a-şi promova cercetările, excluzând în acelaşi timp lucrările etice, mai cu greutate. Deseori, astfel de companii hotărăsc rezultatul cu mult înainte de începerea studiului. Cum rezultatele sondajelor sunt prezentate ca şocante, jurnaliştii pot găsi un titlu atrăgător, un subiect accesibil pentru un articol sau o modalitate de a respecta un deadline.”

Iar Centrul de Cercetări pentru Aspecte Sociale cu sediul la Oxford a atacat recent obiceiul presei de a da speranţe false prin publicarea unor invenţii medicale care nu există. „Trebuie să vină vremea când se va limita numărul ştirilor optimiste, nefundamentate şi excesive, care deseori se dovedesc a fi doar farse nemiloase”, afirmă un cercetător de la acest centru.

Unii speră. Cine vrea o mulţime de statistici şi fapte medicale complicate care să-i tulbure liniştea?

Însă în ciuda tuturor acestor aspecte, nu trebuie să vedem cu ochi răi nevroza în masă ce bântuie în prezent. Asta ar putea da naştere unei epidemii de Sindrom de Negare a Hipocondriazei care ar afecta milioane de persoane extrem de vulnerabile ce sunt împătimite ale sănătăţii. Ar trebui mai curând să riscăm şi să lăudăm ipohondria, măreaţa realizare a creativităţii umane.

Cele ce urmează reprezintă rezultatul strângerii, cu râvna unei veveriţe, a sute de articole inteligente, tulburătoare, rare, ciudate, scandaloase, demente şi, uneori, dezgustătoare, din reviste de cercetări medicale, pe care le-am tezaurizat într-un sertar în ultimii zece ani, de când sunt jurnalist pe probleme de sănătate. Din acest amalgam medical s-a născut un monument închinat suferinţei ipohondrice a umanităţii.

Această carte este de asemenea un omagiu adus activităţii intense – sub forma excesului, a producătorilor de medicamente, a creativităţii şarlatanilor, a inventivităţii cercetătorilor, a goanei după senzaţional a jurnaliştilor – şi, desigur, plăcerii paranoice pure pe care o avem de a înghiţi orice în fiecare zi.

Administrată în masă, această supradoză de ştiri funeste ar putea fi suficientă pentru a convinge chiar şi persoanele cu mintea întreagă să renunţe la obsesia sănătăţii şi să se dedice trăirii unei vieţi fără nevroze în era cea mai sigură pe care a cunoscut-o vreodată umanitatea. Aceasta ar fi cu adevărat o realizare monumentală a ştiinţei medicale.

OBSERVAŢIE IMPORTANTĂ

Studiile clinice demonstrează că ipohondria poate ucide (vezi p. 36) – iar persoanele agitate sunt mai susceptibile de a se îmbolnăvi de cancer şi Alzheimer (p. 155). Nu uitaţi: nu permiteţi ca informaţiile cuprinse în prezenta carte să vă îngrijoreze. Străduiți-vă să luaţi totul cu o idee de umor. Dar nici prea mult umor, fiindcă şi acesta face rău.

Nota redacţiei: Temele prezentate în această lucrare sunt preluate din reviste medicale. Majoritatea titlurilor acestor reviste au fost traduse în limba română pentru a facilita lectura, dar sunt redate trimiterile la paginile exemplarelor originale, spre exemplu: (2005,15; 167:1104), adică an, volum; numărul publicaţiei: pagina, în unele cazuri nu se precizează numărul volumului.

Amendament: Consultarea acestei lucrări nu exclude vizita la medic sau la farmacist.

Confortul căminului

PENTRU CA IPOHONDRIA SE NAŞTE ACASĂ

CONGESTIA CEREBRALA PROVOCATA DE TELEFON

În atenţia vorbăreţilor: dacă vă place să petreceţi ore întregi la telefon, riscaţi să vă alegeţi cu o congestie cerebrală ce vă poate debilita, ne avertizează Jurnalul Asociaţiei Medicale Canadiene (2002, 10; 167:1104).

Doctorul Malvinder Parmar, directorul medical al Spitalului Districtual Timmins din statul Ontario de Nord, afirmă că a descoperit „congestia cerebrală provocată de telefon” examinând un bărbat de şaizeci şi trei de ani care avea tulburări de vorbire, prezenta instabilitate şi slăbiciune a părţii drepte după ce încheiase o convorbire telefonică de cincizeci şi şase de minute.

Acesta suferise o obstrucţie a circulaţiei sanguine, despre care dr. Parmar susţine că a fost cauzată cel mai probabil de comprimarea unei artere importante în timpul discuţiei, când victima a ţinut capul înclinat spre dreapta. Medicul susţine că pentru a evita astfel de vătămări trebuie să procedaţi cu precauţie şi să schimbaţi urechea mai des ori să folosiţi un aparat de tip hands-free. Ori, pur şi simplu, să vorbiţi mai puţin.

Doctorul Parmar a adăugat congestia cerebrală cauzată de telefon la lista de suferinţe similare provocate de strâmbarea gâtului care se produce la manipularea chiropractică, tratamente dentare ce durează mult, poziţionarea pentru efectuarea unor radiografii şi…

SINDROMUL SALONULUI DE COAFURĂ

Deşertăciunea se poate plăti cu vârf şi îndesat şi nu numai la salonul de înfrumuseţare. Sindromul Salonului de Coafură a fost identificat de Michael Weintraub, de la Colegiul Medical New York, Valhalla. El a descoperit primejdia pe care o presupune păstrarea aparenţelor după ce a consultat cinci femei internate în spital, care suferiseră congestii cerebrale după ce fuseseră spălate pe cap şi coafate.

Femeile, cu vârste între cincizeci şi patru şi optzeci şi patru de ani, au plecat de la coafor cu simptome similare congestiei, începând cu vertij şi terminând cu paralizie parţială. Weintraub consideră că ele au suferit vătămări ale arterelor ce alimentează creierul cu sânge atunci când au stat cu capul întins pe spate, deasupra lavoarelor. El a transmis un mesaj proprietarilor de saloane prin intermediul Jurnalului Asociaţiei Medicale Americane (1993, 269; 16:2086): luaţi-le mai uşurel pe clientele vârstnice, altfel vă mor în scaun.

BATISTA CU BUCLUC

Batistele Kleenex ar trebui să fie însoţite de avertismente legate de sănătate? Suflatul nasului cu prea multă putere poate, în cazuri rare, crea o creştere a presiunii interne atât de puternică, încât există posibilitatea de a crăpa orbita, cavitatea osoasă în care este aşezat ochiul. Iar aceasta poate duce la necazuri mai grave, ne previn medicii.

Suflarea nasului foarte tare poate împinge aerul în craniu prin orbita fracturată, unde poate produce emfizem subcutanat – adică aer prins în ţesuturi, unde nu-şi are locul – susţin doctorii de la Spitalul Municipal Birmingham. În Jurnalul de laringologie şi otologie (2003, 117; 2:141) ei prezintă cazul unei femei de douăzeci de ani care a reuşit să introducă atât de mult aer prin orbita fracturată încât acesta a ajuns până în cavitatea toracică, provocându-i dureri mari.

Suflatul nasului cu exces de zel poate provoca uneori orbirea, din cauza efectelor presiunii aerului şi a infecţiilor, ne previn doctorii de la Spitalul Zonal Craigavon, Irlanda de Nord, în aceeaşi publicaţie (2001, 115; 4:319). Ceea ce ne mai linişteşte întrucâtva este afirmaţia lor că deseori fractura se vindecă de la sine în decurs de aproximativ două săptămâni.

SUFLATUL ASURZITOR

Nu numai ochii şi pieptul sunt periclitate de folosirea prea viguroasă a batistei. Medicii japonezi de la Spitalul Municipal Kawanishi au anunţat că un bărbat de cincizeci şi cinci de ani şi-a pierdut total auzul după ce şi-a suflat sănătos nasul în batistă. Treptat, el a început să aibă stări de vertij, apoi au apărut probleme la globul ocular stâng. Afecţiunile oculare şi vertijul au dispărut, însă după un an auzul nu-i revenise, se susţine în prezentarea cazului din Nippon Jibiinkoka Gakkai Kaiho (1997, 100; 11:1375). Medicii afirmă că afecţiunea a fost provocată de suprapresiunea din urechea internă a pacientului.

Unii o caută cu lumânarea. Doctorii germani prezintă în Laryngorhinootologie (1992, 71; 9:485) cazul unui alt pacient care s-a ales cu acelaşi tip de vătămare la o petrecere, încercând să umfle cu nasul un balon.

PROBLEME CU BANII?

Dacă aveţi aversiune faţă de discuţiile cu directorii de bancă, probabil că asta nu se explică doar prin precaritatea situaţiei dumneavoastră financiare. S-ar putea să aveţi o boală reală. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge susţin că au descoperit o suferinţă psihologică pe care au denumit-o fobie financiară. Ei afirmă că aceasta afectează peste nouă milioane de britanici.

Bolnavii sunt cuprinşi de anxietate, sentimente de vinovăţie şi plictis când se confruntă cu obligaţia de a-şi gestiona banii. Ei recurg la tehnici de evitare, precum refuzul de a verifica extrasele de cont şi, în cazuri extreme, aruncarea scrisorilor de la bancă fără a le mai deschide. Cinci sute de subiecţi, aproximativ jumătate din eşantionul pe care s-a făcut studiul, altfel persoane foarte echilibrate, au înregistrat accelerări ale pulsului când s-au văzut siliţi să se ocupe de bani: 15% au afirmat că s-au simţit incapabili să se mişte, 12% au avut o senzaţie de rău fizic, iar 11% au avut ameţeli.

Brendan Burchell, lector de ştiinţe sociale şi politice, afirmă în Guardian (27 ianuarie 2003) că fobia financiară afectează circa 20% din populaţie, îndeosebi femei şi tineri. Aproximativ o treime dintre cei intervievaţi au declarat că preferă să meargă la dentist decât să se aşeze la masă pentru a-şi citi extrasul de cont.

VICTIMELE MODEI

Nu cumva vă strâng puţin pantalonii? Purtarea pantalonilor strâmţi nu numai că vă face să arătaţi ridicol, dar vă poate provoca necazuri. Octavio Bessa din Stanford, Connecticut, afirmă că a consultat pacienţi cu dureri misterioase de stomac, pe care medicina modernă nu le putea explica.

El şi-a dat seama că pacienţii săi se îngrăşaseră, dar nu mai investiseră de mult în haine mai largi. „Am observat că diferenţa dintre talia acestor pacienţi şi cea a pantalonilor este de obicei de 7,5 cm. Toate simptomele dispar după folosirea bretelelor şi schimbarea măsurii la pantaloni”, susţine el în Arhive de medicină internă (1993, 153; 11:1396). „Eu am dat acestei suferinţe numele de sindrom al pantalonilor strâmţi.”

Doctorul Deborah Allen de la Facultatea de Medicină a Universităţii Indiana, Indianapolis, i-a răspuns lui Bessa, spunând că pacienţii supraponderali prezintă deseori semne de hernie hiatală, care dispar la examinare. Şi asta pentru că pacienţii şi-au scos pantalonii supărători.

PANTALONII ŞOFERULUI DE CAMION

Probleme similare apar în rândul faimoaselor victime ale modei – şoferii de camion. „Majoritatea sunt obezi şi poartă blugi strâmţi", afirmă doctorul J.R. Boyce, de la Universitatea din Alabama, Birmingham. El scrie în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (1984, 251; 12:1553): „La o serie de şoferi de camion care au fost de acord să poarte pantaloni mai largi, chiar dacă mai puţin la modă, s-au ameliorat substanţial simptomele."

IADUL PANTALONILOR CU TALIE JOASĂ

Traume şi mai grave legate de purtarea pantalonilor sunt puse pe seama celor cu talie joasă, care sunt acum la modă. Aceştia pot provoca senzaţii misterioase de gâdilături pe coapse (la purtătoare, nu la privitori).

Malvinder Parmar, directorul medical al Spitalului Districtual Timmins, Ontario, Canada, spune că a examinat trei tinere uşor obeze, cu vârste între douăzeci şi doi şi treizeci şi cinci de ani, care purtaseră pantaloni cu talia joasă cu şase până la opt luni înainte de consult. Toate prezentau simptome de gâdilături sau de arsură pe partea laterală a coapsei.

Una dintre ele era aproape convinsă că are scleroză multiplă şi dorea să facă un examen RMN, însă Parmar şi-a dat seama că presiunea exercitată asupra nervului femural lateral era de vină, iar cauza o constituiau pantalonii cu talie joasă. Recomandarea lui, publicată în Jurnalul Asociaţiei Medicale Canadiene (2003, 168; 1:16), a fost ca femeia să poarte rochii mai largi, ceea ce era şi mai potrivit pentru o doamnă.

SECTORUL LENJERIE INTIMĂ

Şi tanga, modalitatea modernă de a evita inestetica linie vizibilă a chilotului, este învinuită pentru crearea unor probleme de sănătate. S-a constatat că aceşti chiloţei cvasiinexistenţi provoacă unele infecţii cronice, precum cistita. Cei de la magazinul Marks & Spencer susţin că chilotul-aţă este articolul de lenjerie intimă cu cea mai mare vânzare din Marea Britanie, însă Enciclopedia bolnavei de cistită avertizează că multe modele au cusături rigide, care irită zona vaginală, iar aţa poate transfera bacterii de la anus. Sexy, nu?

Celălalt fenomen modern al lenjeriei, sutienul ridicat, a fost şi el criticat de medici, care pretind că sutienele strâmte pot provoca dureri de spate. În 1995, antropologul Sydney Singer a afirmat că sutienele strânse pot provoca congestia ganglionilor limfatici. Cancerul mamar, susţine el, este o problemă doar în culturile în care femeile poartă sutien.

Nici Facultatea de Osteopatie din Marea Britanie nu iubeşte sutienele. Cei de acolo afirmă că ele sunt la originea unui spectru larg de probleme de sănătate, precum dificultăţi de respiraţie şi dureri de coloană, ba chiar a unor efecte secundare, precum constipaţia şi sindromul de intestin iritat.

PEDEPSIŢI DE ŞLIŢ

Şi bărbaţii sunt ameninţaţi de propriile haine. Câţi dintre ei nu au fost pedepsiţi de şliţ? Cercetătorii pot doar bănui că majoritatea bărbaţilor au suferit de rănirea penisului în fermoar. De cele mai multe ori este vorba de traume suferite în copilărie – iată încă una dintre dureroasele lecţii ale vieţii. Consultanţii scoţieni în probleme de victime anunţă în Rănile (1994, 25; 1:59) că unul din 4 000 de pacienţi este un copil care şi-a prins penisul în fermoar.

Cu toate acestea, numeroşi bărbaţi uită această întâmplare cu valoare educativă, afirmă Richard Hockey, analist de informaţii la Unitatea de Supraveghere a Accidentelor din Queensland, Australia. El a constatat că organele genitale zgâriate constituie de departe cauza principală a rănirilor provocate de îmbrăcăminte, atunci când a analizat statisticile întocmite de serviciile de urgenţe medicale între 1998 şi 2001.

„Probabil că bărbaţii încearcă să se trateze singuri. Jena îi face să evite pe cât posibil orice consult medical”, afirmă el în ziarul Curierul medical (8 octombrie 2002). „Pesemne că acest lucru se întâmplă în mod sezonier. Ca anecdotă, pe vreme caniculară, unii preferă să nu poarte chiloţi.”

Medicii nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte rezolvarea problemei. Cei din New York sugerează, în Asistenţa medicală pediatrică de urgenţă (1993, 9; 2:90), că bărbaţii captivi se pot elibera turnând ulei mineral pe dinţii fermoarului, în vreme ce pe partea cealaltă a Atlanticului, cercetătorii ne recomandă în Urologia europeană (1981, 7; 6:365) tăierea transversală a fermoarului acolo unde a pişcat din prepuţ. Alţii cred că tragerea bruscă a fermoarului în jos poate rezolva problema.

Iar noi spunem că tot demodatul şliţ cu nasturi este răspunsul pe termen lung.

AVERTISMENTUL PORTOFELULUI

O cauză suplimentară de traume pentru bărbaţi: Elmar Lutz de la Spitalul St Mary din New Jersey prezintă cazul a doi pacienţi care sufereau de dureri inexplicabile ale coapselor şi şalelor – la unul dintre ei, suferinţa a ţinut paisprezece luni, la celălalt – opt ani. S-au efectuat investigaţii privind o probabilă discopatie, au fost consultaţi chiropracticieni, dar fără niciun folos.

Explicaţia, şi-a dat Lutz seama, este greşeala de a sta pe un portofel gros perioade lungi de timp. Portofelul unuia dintre pacienţi avea grosimea de 2,5 cm şi conţinea o mică bibliotecă de cărţi de credit.

În fiecare caz, sciatica provocată de cărţile de credit a fost vindecată printr-o „procedură simplă, pe care o vom boteza portofelotomie”, afirmă Lutz în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (1978, 240; 8:738). Dispariţia simptomelor a fost „aproape instantanee.”

„Am întâlnit multe alte cazuri de-a lungul anilor, iar acest lucru tinde să arate că suferinţa e mai răspândită decât ne închipuim” afirmă el. „Dacă nu se rezolvă, acest lucru poate provoca o disfuncţie neurovasculară mai gravă şi leziuni ale nervilor.” Din fericire, există doctori care vă pot ajuta să vă goliţi repede portofelele.

PROBLEMELE BIBLIOFILILOR

Vă rugăm să nu lăsaţi această carte în baie. Cititul pe tron vă poate provoca hemoroizi, ne avertizează un articol publicat în Lancet (1989, 1; 8628:54). Doctorii de la Spitalul John Radeliffe din Oxford au comparat obiceiurile a o sută de persoane care suferă de hemoroizi cu cele ale o sută de persoane neafectate şi au constatat că o proporţie mai mare dintre cei suferinzi aveau obiceiul de a citi pe scaunul de toaletă. În sine, cititul nu face rău, însă şederea pe acel scaun perioade îndelungate poate exercita presiuni nedorite asupra părţii dorsale, spun doctorii de la Oxford.

TREBURILE CASNICE ÎI MASACREAZĂ PE BĂRBAŢI

Fă totul singur s-ar putea interpreta şi fă-ţi-o singur, dacă e să dăm crezare cifrelor care arată că bărbaţii se confruntă cu riscuri de zece ori mai mari pe minut ocupându-se de treburi casnice şi de întreţinere decât femeile, ba chiar riscă de patru ori mai mult o vătămare când fac treburi simple în casă.

Statisticile, extrase din dosarele de medicină legală din Australia pe o perioadă de trei ani, demonstrează ce loc primejdios este căminul pentru bărbaţi. Aceştia reprezintă 83% din victimele deceselor înregistrate la domiciliu. În studiu s-a constatat că obiectele cel mai frecvent cauzatoare de moarte sunt scările (18%), cricurile de maşină care cedează (7%) şi cablurile electrice portabile (5%). Majoritatea deceselor au fost uimitor de asemănătoare, afirmă cercetătorii în publicaţia Prevenirea rănirilor (2003, 9; 1:15).

Acestea sunt:

• Persoane (de obicei bărbaţi) ce fac operaţiuni de întreţinere la automobile care au fost ridicate impropriu pe cric şi care s-au răsturnat sau au căzut pe ei, provocând decesul prin asfixie traumatică sau răniri la cap.
• Persoane (de obicei bărbaţi) ce desfăşoară operaţiuni de întreţinere a locuinţei cu ajutorul unor echipamente improprii sau fără a se asigura că circuitele electrice relevante sunt izolate.
• Persoane (de obicei bărbaţi) ucise în incendii izbucnite pentru că au uitat aragazul deschis după ce au gătit sau au lăsat ceva pe foc şi au adormit.

Puneţi-vă la adăpost, domnilor! Lăsaţi femeile să facă totul.

VIŢA DIN EXTERIOR E 0 JUNGLĂ

Echipamentele pentru grădinărit cel mai frecvent cauzatoare de vătămări sunt:

• Maşinile de tuns iarba.
• Foarfecele de grădină, instrumentele de curăţire a crăcilor uscate şi cosoarele.
• Trimerele pentru garduri vii.
• Cazmalele, sapele, lopeţile şi greblele.
• Ferăstraiele.
• Scările pliante.
• Scările.
• Trimerele de iarbă.

(Sursă: Statistică de supraveghere

a accidentelor casnice în Marea Britanie, 2000)

Acesta este doar vârful aisbergului. Peste o mie de britanici se rănesc în timp ce folosesc roabele. Iar patru sute reuşesc să se rănească utilizând mistria.

BOALA CÂRPEI DE VASE

Nevinovata cârpă de spălat vasele vă poate şterge de pe faţa pământului. Un studiu făcut în Marea Britanie de Forumul Ştiinţific Internaţional privind igiena locuinţei afirmă că 84% din cârpele de spălat sunt contaminate de bacteria alimentară listeria. Forumul afirmă că puteţi lua pe mâini până la un milion de bacterii doar storcând un burete sau o cârpă de spălat parazitată.

Până una, alta, Charles Gerba şi echipa sa de la Universitatea Arizona din Tucson au analizat cârpele de spălat vase folosite în SUA şi au concluzionat că ele îmbolnăvesc numeroase persoane. Microbiologii au colectat cârpe şi bureţi de spălat vase din o sută de locuinţe din cele cinci mari oraşe ale statului şi au descoperit diferiţi agenţi patogeni în 70 din ei. 20 găzduiau salmonela şi stafilococi, cele mai obişnuite cauze ale bolilor provocate de alimente, afirmă Gerba în New Scientist (2 septembrie 1995).

NU ATINGEŢI CLANŢA!

Potrivit cercetătorilor germani care şi-au publicat studiul în Jurnalul infecţiilor spitaliceşti (2000, 46:61), o clanţă contaminată cu bacterii vătămătoare sau cu viruşi poate infecta cel puţin primele 14 persoane care o ating. Acest lucru ar fi suficient să provoace panică în orice locuinţă, deoarece clanţele, pe lângă robinete, dispozitivele de tragere a apei la toaletă şi cele de picurare a săpunului lichid, reprezintă modalităţile cele mai simple de a prelua viruşi lăsaţi de cineva care nu s-a spălat pe mâini după ce a folosit toaleta, potrivit unui studiu din 2001 pentru Ştiinţă şi medicină socială.

Aparent, nu există scăpare: simpla tragere a apei la toaletă după un episod diareic poate infecta scaunul, capacul şi aerul cu bacterii infecţioase, care pot supravieţui în apa toaletei până la cincizeci de zile, ne anunţă Jurnalul de microbiologie aplicată (2000, 89:137).

ORI POATE TREBUIE SĂ NE MURDĂRIM

S-ar putea vorbi şi de părerea igieniştilor, care susţin că tot mai mulţi copii se îmbolnăvesc de astm deoarece nu au fost expuşi la murdărie şi bacterii de la o vârstă fragedă. Această afirmaţie se bazează pe studii precum cel prezentat în Deutsch Medical Wochenschreib (2000, 125; 31-32:923), în care s-au urmărit o mie trei sute de copii timp de şaisprezece ani şi s-a constatat că incidenţa astmului la cei crescuţi în mediul rural era mult mai mică decât la cei crescuţi în cămine urbane cu pretenţii.

Oamenii de ştiinţă bănuiesc că lipsa unor „agresiuni ale mediului” privează sistemele imunitare al copiilor din mediul urban de stimulii timpurii care le silesc să se dezvolte pe deplin. Lipsa de expunere la mediul natural murdar poate însemna că aceşti copii au sisteme de protecţie fragile, care nu pot depista diferenţa dintre substanţele periculoase şi cele inofensive.

CU TOATE ACESTEA…

Poluarea din cadrul căminului poate periclita sănătatea mai mult decât cea din exterior, susţin oamenii de ştiinţă într-un raport comandat de Uniunea Europeană şi prezentat în septembrie 2003. Potrivit profeţilor europeni ai Apocalipsei, numeroasele cazuri de cancer şi alergii au legătură cu expunerea constantă la gaze şi substanţe chimice eliminate de produsele folosite la domiciliu.

În acelaşi raport al UE se afirmă că fumul de ţigară şi obiecte precum computerele, covoarele, vopselele şi materialele plastice eliberează în aer produşi chimici toxici. Tot el susţine că incidenţa astmului, de care suferă, conform unor studii, unul din cinci britanici, are legătură cu efectele dăunătoare ale aerului din interiorul locuinţelor.

OCHELARII MORŢII

Alte şi alte pericole ale traiului între patru pereţi, de astă dată pentru persoanele mioape: purtarea ochelarilor cu rame din metal vă expune riscului de cecitate nocturnă sau chiar de cancer ocular, ne avertizează Pat Thomas, autorul cărţii, apărute în 2003, Viaţă riscantă: toxinele zilnice vă creează problemei Autoarea susţine că ramele de ochelari metalice pot acţiona ca nişte antene concentratoare ale câmpurilor electromagnetice produse de computere, periuţe de dinţi electrice, cuptoare cu microunde, aspiratoare şi prăjitoare de pâine – de fapt, de majoritatea aparatelor dotate cu ştecăr. V-aţi simţit vreodată ameninţat de prăjitorul de pâine? Autoarea susţine că Organizaţia Mondială a Sănătăţii are cunoştinţă de acest risc.

LUMÂNĂRILE UCIGAŞE

Thomas nu este o persoană care să te relaxeze când îţi intră în casă: tot ea ne previne că lumânările pot da naştere unor nori de substanţe chimice periculoase. Ea citează un studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (2000, 284; 2:180) de câţiva cercetători care au cumpărat lumânări de la douăsprezece magazine diferite şi au constatat că o treime dintre acestea vindeau lumânări metalice, dintre care o zecime conţineau plumb. Acest metal mai este folosit încă de unii producători pentru rigidizarea fitilului. „De fiecare dată când ardeţi una dintre aceste lumânări, eliberaţi în aer cantităţi considerabile de plumb, toxic pentru sistemul nervos”, ne spune Thomas.

Un alt studiu publicat în Mediul ştiinţific integral (2002, 296; 1-3:159) ne avertizează că, dacă ardem mai mult de o lumânare într-o încăpere, putem depăşi concentraţia-limită de plumb admisă în Statele Unite. Uite-aşa se duce pe apa sâmbetei o cină romantică…

SCLEROZA DE APARTAMENT

Dacă asta n-a fost suficient ca să vă scoată din casă, iată încă ceva: statul între patru pereţi vă poate ajuta să vă puneţi capăt vieţii. Cunoaştem cu toţii numeroasele avertismente privitoare la legătura dintre plimbările în aer liber şi cancerul de piele, însă cercetătorii australieni de la Universitatea din Tasmania susţin că, dacă vă bucuraţi de soare în copilărie, riscul de a face scleroză în plăci este mai redus.

Aceştia au comparat o sută treizeci şi şase de bolnavi de scleroză în plăci cu două sute şaptezeci şi două de persoane alese la întâmplare, dar având aceleaşi vârste şi au descoperit că cele care stătuseră la soare mai mult de trei ore pe zi între şase şi cincisprezece ani prezentau un risc semnificativ mai redus de a suferi de această boală. Cercetătorii au recomandat o expunere mai îndelungată la soare în timpul iernii şi nu vara. Ei au concluzionat, în Jurnalul medical britanic (2003, 327; 7410:316), că o expunere insuficientă la raze ultraviolete poate determina apariţia bolii cu evoluţie potenţial mortală.

CARCINOMUL IUBITORULUI DE UMBRĂ

Evitarea razelor solare vă poate face mai vulnerabili la o serie de tipuri de cancer care ucid peste 38 000 de britanici pe an, susţine profesorul Cedric Garland de la Universitatea din California.

El vă recomandă să încercaţi să primiţi câte o porţie de soare pe zi pentru a facilita sinteza vitaminei D, ce reduce riscul diferitelor tipuri de cancere, în special al celui de colon, sân şi prostată. Tot el afirmă în Jurnalul medical britanic (2003, 327; 7425:1228): „Evitarea razelor solare nu este cea mai fericită soluţie pentru a reduce incidenţa cancerului.”

Garland recomandă, de exemplu, ca britanicii să se expună la soare zece-cincisprezece minute pe zi, atunci când vremea o îngăduie, fără să utilizeze creme protectoare, pentru a permite sinteza corespunzătoare de vitamină D. El adaugă: „Englezii nu pot sintetiza vitamina D din luna noiembrie şi până la sfârşitul lunii martie, astfel încât au deficienţe începând cu luna decembrie.”

CUM VEŢI MURI?

(De e păianjen veninos ori accident provocat de petarde, şansele sunt cam aceleaşi.)

Şansele de a da ochii cu Doamna cu Coasa prin:

(Sursă: Studiu de risc de deces pe durata vieţii al

Consiliului Naţional American pentru Siguranţă, 2000)

PE DE ALTĂ PARTE…

Călătoria cu trenul este mai puţin riscantă decât ciocnirea Pământului cu un asteroid (şi nu numai).

Dacă scala de evaluare americană nu vi se pare suficient de precisă, ştiinţa a creat alt sistem care să ne ajute pe noi, muritorii, să facem o fixaţie faţă de decesul nostru inevitabil. Frank Duckworth, eminent statistician şi editor al revistei Royal Statistical Society News, a folosit cifre publicate în Jurnalul medical britanic şi de Comisia de Siguranţă şi Sănătate din Marea Britanie pentru a elabora „riscometrul” (nume care plânge după prefixul „super”) ce evaluează riscurile vieţii de zi cu zi.

La fel ca Scara Richter pentru cutremure de pământ şi ca Scara Beaufort pentru viteza vântului, riscometrul Duckworth este o scară logaritmică. Asta înseamnă că lucrurile devin cu atât mai periculoase cu cât se urcă pe ierarhizarea numerică. O indică pur şi simplu viaţa pe pământ vreme de un an; o idee mai riscant este să faci o călătorie cu trenul de o sută şaizeci de km, evaluată la 0,3; la 8,0 se situează o ruletă rusească, la care pistolul are butoiaşul cu cartuşe plin.

EVALUĂRILE RISCOMETRULUI

• 8,0 Sinuciderea; ruleta rusească (cu şase gloanţe în butoiaş); aruncarea de pe Turnul Eiffel; aşezarea în faţa unui tren expres.

• 7,2 Ruleta rusească (un joc, un cartuş).

• 7,1 Fumatul (bărbaţii în vârstă de treizeci şi cinci de ani, patruzeci de ţigări pe zi).

• 6,9 Fumatul (bărbaţii în vârstă de treizeci şi cinci de ani, douăzeci de ţigări pe zi).

• 6,7 Fumatul (bărbaţii în vârstă de treizeci şi cinci de ani, zece ţigări pe zi).

• 6,4 Pescuitul submarin (o carieră de patruzeci de ani).

• 6,3 Căţăratul pe stânci (peste douăzeci de ani).

• 5,5 Căderi accidentale (nou-născuţi de sex masculin).

• 5,5 Călătoria cu automobilul (nou-născuţi de sex masculin); decesul în timpul folosirii aspiratorului, spălării vaselor, mersului pe stradă.

• 4,6 Asasinare (nou-născuţi de sex masculin, pe întreaga durată a vieţii).

• 4,2 Căţăratul pe stânci (o sesiune).

• 1,9 Călătoria cu automobilul pe o distanţă de o sută şaizeci km (şofer de vârstă medie, fără să fi consumat alcool).

• 1,7 Zbor pe distanţa de o mie şase sute km.

• 1,6 Impactul cu un asteroid pe durata vieţii unui nou-născut de sex masculin.

• 0,3 Călătorie cu trenul pe distanţa de o sută şaizeci km.
•  

De ce folosirea aspiratorului şi spălarea vaselor sunt mai riscante decât căţăratul pe stânci? Este vorba de timpul pe care îl petreceţi făcând aceste activităţi, susţine Duckworth: „Cred că riscul de deces în perioada de viaţă în care se derulează activităţi casnice ar fi între 4 şi 6.” În ceea ce priveşte asteroizii şi călătoriile cu trenul, vă recomand să priviţi atent pe fereastra vagonului ca să descoperiţi pietrele cosmice care au luat-o razna.

VICTIME ALE ŞOCULUI TELEFONIC

Alex Derrick, în vârstă de cincisprezece ani, vorbea cu prietena lui la telefon în noaptea dinaintea Zilei darurilor[1], când a suferit un şoc îngrozitor. Nu, nu l-a părăsit fata. A fost lovit de un fulger care a trecut prin telefon. „Am auzit bubuitul tunetului, apoi a urmat un zgomot asurzitor şi am văzut tabloul de siguranţe explodând şi m-a izbit o scânteie uriaşă. Am scăpat receptorul din mână şi am simţit o arsură pe braţ", povesteşte Derrick.

Vi s-ar putea întâmpla şi dumneavoastră. Experţii în electricitate sugerează în Western Daily Press (29 decembrie 1999) că fulgerul a lovit firul telefonic conectat la casa lui Derrick, provocând o descărcare de înaltă tensiune care s-a propagat prin linia telefonică. El a suferit un şoc serios, dar a scăpat nevătămat datorită faptului că purta pantofi cu talpă din cauciuc.

Transmiterea fulgerului prin cablurile telefonice nu este un fenomen foarte rar. Când studentul newyorkez Jason Findley, în vârstă de şaptesprezece ani, a fost găsit mort în pat cu receptorul la ureche, poliţiştii au conchis că fusese electrocutat de un supravoltaj produs de un fulger şi transmis prin firul telefonic în urechea lui stângă, care i-a provocat stop cardiac, anunţă ziarul New York Times (16 februarie 1986).

Reprezentanţii Companiei Bell Telephone din New Jersey afirmă că şocurile electrice transmise prin firul telefonic nu sunt neobişnuite, dar accidentele mortale sunt rare. Cu câteva săptămâni înainte de decesul lui Findley, un alt bărbat din New Jersey a fost găsit fără cunoştinţă, cu receptorul în mână, după ce suferise un şoc electric. Acesta din urmă a supravieţuit.

În 2001, Jurnalul de laringologie şi otologie (2001, 115; 1:4) a prezentat optsprezece cazuri de vătămări ale urechii provocate de fulger şi înregistrate la Spitalul Universitar din Split, Croaţia, între 1984 şi 1999. Deloc surprinzător, pacienţii au fost internaţi după ce au acuzat „dureri puternice, tinnitus (zgomote auriculare) şi scăderea acuităţii auditive". Doisprezece dintre aceştia aveau timpanul perforat, dar toate cazurile au fost rezolvate favorabil. „Suplimentar, supravieţuitorii fulgerelor au nevoie de psihoterapie", recomandă medicii.

Doctorul Christopher Andrews din Queensland, Australia, susţine necesitatea terapiei psihologice. El afirmă că, anual, în jur de optzeci de australieni sunt electrocutaţi de supravoltajul produs de fulgere în timp ce folosesc telefonul şi adaugă, în Jurnalul medical al Australiei (1993, 157; 11-2:823), că victimele nu au nevoie doar de îngrijirea traumatismelor şi arsurilor. Acestora trebuie să li se administreze şi antidepresive, întrucât fenomenul implică un element „pe care nimeni nu pare să îl înţeleagă”. Supravieţuitorii fulgerelor transmise prin liniile telefonice nu prea se bucură de înţelegere – până şi prietenii înclină să se tăvălească de râs când aud aşa ceva.

MANIA MUCEGAIURILOR

N-aţi observat pete de mucegai în căminul dumneavoastră? O parte din americani au fost cuprinşi de mania alergiei la mucegai, după ce Melinda Ballard şi soţul ei, Ron Allison, au primit despăgubiri de treizeci şi două de milioane de dolari în 2001, când au reclamat că domiciliul lor fusese infectat de mucegaiul negru, ceea ce i-a provocat lui Allison episoade de pierdere a memoriei, iar fiului lor astm şi crize de epilepsie.

Pe tot cuprinsul Statelor Unite, proprietarii caselor invadate de mucegai s-au panicat, părăsindu-şi domiciliile. Despăgubirile ca urmare a reclamaţiilor de acest gen au ajuns la un miliard de dolari în decurs de trei ani. O agenţie guvernamentală – Centrul pentru Combaterea Bolilor – a decretat iniţial că mucegaiurile pot provoca sângerări pulmonare la sugari. Ulterior, agenţia şi-a schimbat părerea.

În urma recursului, doamna Ballard a primit doar patru milioane de dolari, dar nu despăgubiri pentru prezenţa mucegaiului, ci ca daune, deoarece compania de asigurări a tergiversat rezolvarea cazului. Judecătorul de şedinţă a respins toate probele medicale privind efectele mucegaiurilor asupra sănătăţii, întrucât justificările ştiinţifice în sprijinul reclamanţilor au fost considerate neconcludente.

Cu toate acestea, spaima de mucegaiuri manifestă este în continuă creştere. Articole cu titluri de genul „Cum se depistează afecţiunile provocate de mucegaiuri” au început să apară cu regularitate în publicaţiile medicale, iar Baroul Statului Texas organizează în prezent un Curs avansat anual privind procesele legate de mucegaiuri.

„În urmă cu cinci ani, primeam câte o reclamaţie pe lună în legătură cu prezenţa mucegaiurilor”, declară Robert Krell, preşedintele IAQ Technologies, o companie de consultanţă în domeniul mediului casnic din Syracusa, New York. „În prezent, primim zece apeluri zilnic. Am văzut oameni care s-au îmbolnăvit din cauza acestei isterii.”

Dan Sitomer, avocat specializat în astfel de procese, a afirmat la ABC News (23 martie 2004): „Din momentul în care se consideră că o clădire prezintă probleme din cauza mucegaiului, valoarea ei devine egală cu zero. Procesele sunt atât de agresive şi s-au înmulţit atât de rapid, încât industria asigurărilor este înspăimântată. Cererile de despăgubiri pot cuprinde aproape orice. Dureri şi suferinţe, neglijenţă, reclamaţiile curg gârlă.”

În prezent, companiile de asigurări din Statele Unite nu acoperă daunele legate de mucegaiuri, anunţă ABC News. Dar nu toţi sunt convinşi că acest pericol este real. „Bolile provocate de mucegaiuri sunt ipoteze ce trebuie studiate mai amănunţit”, a declarat în Texas Monthly doctorul Robert Haley, şeful Departamentului de epidemiologie de la Centrul Medical Southwestern, Texas. „Deocamdată, s-ar părea că multe persoane au fost diagnosticate de avocaţii lor.”

[1] Prima zi lucrătoare după Crăciun, 26 decembrie, când se oferă cadouri angajaţilor, poştaşilor sau comisionarilor (n. Tr.).