Această carte urmăreşte să prezinte o serie de descoperiri extraordinare, care au ieşit din ce în ce mai mult la lumină în ultimii ani şi care conduc la înţelegerea istoriei omenirii dintr-o perspectivă cu totul diferită faţă de cea acceptată oficial. Un aspect care poate părea surprinzător este acela că foarte mulţi dintre cercetătorii sinceri, animaţi de entuziasmul de a împărtăşi tuturor descoperirile pe care le-au făcut, s-au lovit, într-un mod neaşteptat, de un veritabil zid al tăcerii şi al ignorării impus de către autorităţile care stabilesc reperele acceptate public în domeniile respective. Aşa cum veţi putea constata din lectura acestor pagini, nu putem vorbi despre istoria reală a omenirii fără să ne întrebăm în repetate rânduri cum este posibil ca lucruri atât de uimitoare şi de importante să rămână foarte puţin cunoscute maselor de oameni, iar semnificaţiile care se desprind din ele să fie catalogate din punctul de vedere oficial ca fiind simple teorii fanteziste. Faptul că peste toate aceste adevărate revelaţii s-a aşternut în mod invariabil tăcerea, arată foarte clar că în realitate nu se doreşte să fie cunoscut adevărul. S-ar părea că istoria reală a omenirii este pur şi simplu interzisă de către o stranie şi îndârjită conducere ascunsă. Mai mult decât atât, cei care au urmărit să-i sensibilizeze şi pe ceilalţi semeni ai lor asupra faptului că sunt menţinuţi în mod intenţionat într-o cumplită ignoranţă, au fost acuzaţi că propagă periculoase „teorii ale conspiraţiei”, fiind sistematic ridiculizaţi şi marginalizaţi de către „elita specialiştilor”. Faptele se află însă chiar sub ochii noştri şi ele vorbesc de la sine. Adevărul nu poate fi ascuns la nesfârşit. În definitiv, este vorba despre a cunoaşte cine suntem noi, ca şi specie umană. Realitatea în care trăim este mult mai vastă şi mai fascinantă decât îşi imaginează cei mai mulţi oameni care se complac să accepte pasivi ca alţii să gândească în locul lor şi să le ofere doar cadrul limitat al unor concepţii care uneori sunt aproape infantile.

Pentru cei care au curajul să cerceteze şi să aprecieze singuri concluziile, este din ce în ce mai evident că semnele timpului în care marile secrete ale omenirii vor fi dezvăluite, deja au sosit. „Elita” arogantă şi iresponsabilă care se consideră îndreptăţită să ascundă adevărul şi să manipuleze destinele a miliarde de oameni a început deja să fie demascată.

Există în prezent probe covârşitoare care atestă faptul că prezenţa anumitor civilizaţii extraterestre pe planeta Pământ reprezintă cel mai important şi mai păzit secret guvernamental actual şi că de fapt, istoria omenirii a fost marcată de influenţa extraterestră încă din cele mai vechi timpuri.

Desecretizarea acestor aspecte ar atrage însă dărâmarea întregului eşafodaj al teoriilor oficiale actuale. Este vorba despre faimă, putere şi bani. Pentru aceste interese ascunse ar fi de-a dreptul periculos dacă în rândul maselor de oameni ar lua amploare preocupări „non-conformiste” legate de trecutul spiritual şi chiar tehnologic pe care umanitatea se pare că l-a avut cândva, la un nivel mult mai ridicat decât am fost educaţi să credem.

Este necesar să cunoaştem adevărul pentru că aceasta este puterea care ne va face liberi. Odată ce adevărul nu va mai putea fi interzis, cu siguranţă că se va realiza un salt atât de mare de perspectivă, încât oamenii viitorului vor privi la actuala concepţie oficială despre istoria omenirii şi fiinţele extraterestre, la fel cum privim noi acum concepţia celor din Evul Mediu, care afirmau că Pământul este plat şi că se află în centrul Universului.

Marvin

PARTEA I

ISTORIA INTERZISĂ A OMENIRII

Capitolul I

EXISTA PIRAMIDE PE TOATĂ SUPRAFAŢA PĂMÂNTULUI

Cei mai mulţi oameni din zilele noastre consideră că până acum şase-şapte mii de ani strămoşii noştri erau îmbrăcaţi în piei de animale, mergeau la vânătoare cu topoare de piatră şi se aflau la un nivel de civilizaţie rudimentar. Aceasta este, de fapt, ceea ce am fost învăţaţi în şcoli. Am fost, de asemenea, învăţaţi că de atunci oamenii au făcut în mod gradat progrese, iar acum noi reprezentăm apogeul oricărei civilizaţii care a existat vreodată pe acest Pământ. Există însă o serie întreagă de elemente cu totul surprinzătoare, referitoare la istoria străveche a omenirii, ce nu pot fi încadrate sub nicio formă în această concepţie oficială.

Vă vom prezenta în cele ce urmează câteva asemenea elemente care ne pot face să ne întrebăm de ce versiunea oficială a istoriei care ne este predată nu integrează aceste aspecte care sunt cât se poate de reale şi de concrete şi de ce le tratează mai degrabă ca pe nişte enigme ciudate şi incomode.

Există nenumărate construcţii megalitice de o vechime mult mai mare decât cea pe care istoricii oficiali sunt dispuşi să o accepte, există piramide care sunt scufundate pe fundul oceanelor de peste 10.000 de ani şi care denotă că la vremea când au fost construite exista deja o civilizaţie foarte avansată, s-au descoperit artefacte antice care indică un nivel de cunoaştere şi chiar tehnologic uluitor, şi nu în ultimul rând există consemnări în textele şi inscripţiile antice despre realităţi pe care ştiinţa noastră abia de curând le-a descoperit…

Piramida lui Keops

Cea mai cunoscută dintre piramidele de pe planetă este Piramida lui Keops, ce face parte din complexul monumentelor de pe platoul Gizeh din Egipt. Această construcţie este considerată ca fiind singura care mai există şi totodată cea mai veche dintre aşa-numitele „Cele şapte minuni ale lumii antice”.

Ceea ce impresionează în primul rând la Marea Piramidă este gigantismul construcţiei. Lată câteva date: piramida este realizată din 2.300.000 de blocuri imense de piatră, unele având greutăţi de peste 40 de tone; greutatea totală a piramidei este estimată la 6,5 milioane de tone, iar înălţimea acesteia este de 148 metri (aproximativ cât un bloc cu 35 de etaje), fiind, până în secolul al-XIX-lea, cea mai înaltă construcţie din lume. Chiar şi numai din acest punct de vedere, al dimensiunilor sale uriaşe, apare în mod evident faptul că cei care au construit piramida acum câteva mii de ani au trebuit să depăşească o serie de dificultăţi tehnice deosebite: tăierea şi transportul blocurilor de piatră, ridicarea lor, îmbinarea perfectă (ce nu lasă niciun spaţiu mai mare de o jumătate de milimetru între oricare două blocuri alăturate) şi multe altele. Mulţi specialişti în domeniul construcţiilor şi-au exprimat îndoiala că toate acestea puteau fi făcute de nişte oameni care nu cunoşteau scripetele şi nici roata şi care au folosit doar butuci de lemn şi funii din viţă de vie, aşa cum susţine versiunea oficială. În plus, dacă teoria oficială, care susţine că această construcţie s-a realizat în 22 ani de către sclavii faraonului, ar fi adevărată, aceasta ar însemna - conform unui calcul foarte simplu - că ei ar fi reuşit să aşeze într-un mod perfect câte un bloc de piatră de câteva tone, la fiecare 5 minute, şi ar fi lucrat în acest ritm continuu, zi şi noapte, fără pauză, timp de 22 de ani (!), aspect care trebuie să recunoaştem că este complet neverosimil.

Unii cercetători din zilele noastre au afirmat că o asemenea construcţie gigantică, cum este Piramida lui Keops, ar fi extrem de dificil de realizat chiar şi în prezent, în ciuda tehnologiei pe care o deţinem la ora actuală. Pentru a verifica toate acestea, un grup de experţi japonezi în construcţii, finanţaţi de o companie de televiziune, au decis în anul 1978 să realizeze, folosind cele mai moderne macarale şi mijloace tehnologice din momentul respectiv, o piramidă de zece ori mai mică decât cea a lui Keops, având doar 18 metri înălţime, adică aproximativ cât un bloc cu 6 etaje. Ei bine, surpriză (!), ei au întâmpinat atâtea dificultăţi de natură tehnică şi inginerească încât NU AU REUŞIT ACEASTA. Cum au reuşit atunci oamenii de acum câteva mii de ani să construiască Piramida lui Keops, dacă noi nu am reuşit, cu tehnologia actuală, nici măcar să facem o piramidă de dimensiuni mult reduse?

Caracteristicile uimitoare ale Marii Piramide nu se opresc însă doar la imensitatea construcţiei. Proporţiile piramidei sunt astfel realizate încât să se obţină în interior acel efect specific” de piramidă”, care a fost constatat şi validat de ştiinţa contemporana abia la jumătatea secolului XX, dar pe care se pare că cei care au construit piramida îl cunoşteau cu exactitate. Efectul de piramidă constă în manifestarea unor fenomene inedite şi remarcabile datorate energiilor formei. Acest efect este maxim atunci când dimensiunile piramidei respectă anumite proporţii şi este orientată exact pe direcţiile cardinale, iar punctul în care se manifestă cel mai intens efectul de piramidă este situat pe axa verticală a piramidei, la o treime din înălţimea ei.

Astfel, camera principală a piramidei, denumită şi” camera Regelui” este amplasată pe axa verticală la o proporţie de 1/3 faţă de bază şi la 2/3 faţă de vârf, adică exact acolo unde energiile de formă au o intensitate maximă, aceasta cu atât mai mult cu cât piramida însăşi este uriaşă. Efectul de piramidă are o multitudine de aplicaţii fizice şi chiar psihice şi a avut fără îndoială un rol esenţial în” funcţionarea” piramidei.

Remarcabilă este, de asemenea, şi precizia formei piramidale: potrivit măsurătorilor realizate din satelit s-a constatat că vârful Piramidei lui Keops este deviat cu doar 6 milimetri faţă de verticala ridicată din centrul bazei, bază ce are o suprafaţă de mai mult de 5 hectare (adică aproape cât şapte terenuri de fotbal)! A plasa unele peste altele mai mult de două milioane de blocuri de piatră de zeci de tone fiecare, a le îmbina perfect şi a obţine în final o descentrare de doar 6 mm raportat la 148 metri înălţime (şi asta, chipurile, folosind doar funii de viţă de vie), reprezintă o precizie uimitoare, pe care constructorii de azi în niciun caz nu o pot egala. Nici măcar telescoapele moderne nu sunt construite cu o asemenea precizie.

Mai mult, complexul arhitectural de la Gizeh este amplasat pe suprafaţa globului pământesc exact acolo unde lungimea paralelei corespunzătoare acelui loc este egală cu lungimea liniei de longitudine, fapt pentru care s-a considerat că acest complex a fost construit în „centrul lumii”. Cele patru laturi ale piramidelor se aliniază cu o mare precizie cu cele patru direcţii cardinale indicate de o busolă, instrument ce a fost însă inventat de civilizaţia occidentală abia la câteva mii de ani după construcţia piramidelor.

În plus, împărţind perimetrul bazei la dublul înălţimii piramidei obţinem numărul (pi 3,14), cu câteva zecimale exacte; dublul perimetrului bazei reprezintă valoarea unui minut de grad pe meridianul Ecuator; înălţimea piramidei înmulţită cu 1 miliard aproximează distanţa medie de la Pământ la Soare, iar greutatea piramidei înmulţită cu o sută de miliarde reprezintă valoarea greutăţii planetei. De asemenea, se pare că proporţia de aur, (1,618033), prezentă pretutindeni în natură (ca raţie a şirului lui Fibonacci, şir ce exprimă prin termenii săi legea universală a dezvoltării naturale) a fost în mod sistematic utilizată şi la realizarea piramidelor.

De asemenea, merită să ne întrebăm cum erau iluminate coridoarele şi camerele piramidelor egiptene. Arheologii susţin că erau folosite torţe. Însă nicăieri pe tavan nu se vad nici cele mai mici urme de funingine sau fum! În plus, nu există suficient oxigen în interiorul acestor camere pentru a susţine arderea unei torţe. Unica soluţie care ar putea explica modul lor de iluminare rămâne folosirea unei surse de lumină artificială. Ei bine, în complexul egiptean Dendera, pe pereţii unei cripte subterane care a fost mereu ţinută secretă şi unde aveau acces doar marii preoţi, există anumite basoreliefuri ce se aseamănă surprinzător de mult cu ceea ce sunt becurile din ziua de astăzi.

Un alt aspect care intrigă - aşa cum arată, de exemplu, arheologul şi scriitorul american David Childress sau cercetătorul american David Wilcock - este acela că perimetrul bazei Piramidei lui Keops este egal cu cel al Piramidei Soarelui din legendarul oraş Teotihuacan (nume care, în traducere, înseamnă „Oraşul zeilor”) aflat în Mexic la mii de kilometri distanţă şi într-o cu totul altă cultură. Această surprinzătoare corelaţie sugerează o legătură între cele două civilizaţii…

Foarte semnificativ este şi faptul că dispunerea geometrică a celor trei piramide egiptene de la Gizeh reproduce cu precizie poziţia celor trei stele ce alcătuiesc constelaţia Orion, aşa cum erau ele dispuse acum 10.500 ani, perioadă considerată de mai mulţi cercetători ca fiind chiar aceea în care piramidele au fost construite. Pentru mai multe detalii în acest sens se poate consulta lucrarea egiptologului francez Robert Bauval, The Orion Mystery.

Referitor la datarea complexului de la Gizeh şi a civilizaţiei care a construit toate acestea, este semnificativ să notăm şi câteva observaţii care au fost făcute asupra celebrului Sfinx, aflat în imediata vecinătate a piramidelor. În anul 1972 egiptologul american John Anthony West a constatat, analizând cu atenţie suprafaţa Sfinxului, că acesta nu prezintă urme ale eroziunii nisipurilor, ci ale unor torente de apă! Mai mult, aceste urme ale apelor arată că Sfinxul a fost supus acestui tip de eroziune cel puţin 1.000 de ani. Fiind cunoscut faptul că Deşertul Sahara are o vechime de cel puţin 8-9.000 de ani, înseamnă că Sfinxul trebuie datat la cel puţin 9-10.000 de ani. Dovezile în acest sens sunt foarte clare, singura „problemă” fiind aceea că după teoriile convenţionale ale istoriei la vremea aceea… nu existau oameni capabili de o asemenea construcţie. Se pare că totuşi nici acest fapt nu a fost considerat de către oficialităţile academice ale istoriei ca fiind un argument suficient de puternic pentru a accepta să fie realizate anumite modificări de viziune. Poziţia oficială a fost şi a rămas aceea că piramidele au fost construite în jurul anului 2560 î.e.n. (doar pentru a servi ca mormânt faraonului Khufu). Am putea spune - mai în glumă sau mai în serios - că şi în acest caz autorităţile au avut şi au în continuare acea atitudine exprimată de zicala: „Nu mă mai plictisi cu faptele. Eu mi-am format deja părerea.”

Complexul piramidal din Mexic

O altă observaţie semnificativă este aceea că în mod asemănător complexului Gizeh din Egipt, au fost realizate şi alte edificii în corespondenţe precise cu anumite stele sau constelaţii, ceea ce denotă cunoştinţe astronomice deosebit de avansate. Astfel, conform studiilor realizate de către cercetătorul american Hughes Hollister Jr. Şi prezentate de fizicianul Nassim Haramein, în ruinele anticului oraş Teotihuacan, aflat în Mexic, topografierea edificiilor principale (Piramida Soarelui, Piramida Lunii, Piramida lui Quetzalcoatl etc.) evidenţiază faptul că proporţiile distanţelor relative dintre aceste edificii descriu într-un anumit mod toate orbitele sistemului nostru solar, inclusiv ale planetelor Neptun și Pluto, care în astronomia modernă au fost descoperite abia în anul 1846 şi respectiv 1929!

Cum se face că aceşti oameni de acum câteva mii de ani ştiau de existenţa tuturor planetelor sistemului nostru solar (deşi doar câteva sunt vizibile cu ochiul liber), ba chiar mai mult, ei le-au calculat şi distanţele orbitale, demonstrând deţinerea unor cunoştinţe extrem de complexe?

Piramidele din China

Impresionante prin mărimea şi vechimea lor sunt şi zecile de piramide aproape necunoscute care se află în China şi care au ajuns deja să fie acoperite de pământ, vegetaţie şi chiar de aşezări umane. Aceste piramide au fost evidenţiate şi prin imaginile din satelit şi ele datează din perioade atât de îndepărtate, încât istoria Chinei nu mai are referiri consemnate despre acestea. Aproximativ 38 de piramide se află la 25-35 km nord-vest de Xi’an, pe Câmpiile Qin Chuan din Provincia Shaanxi.

Ele nu sunt cunoscute în lume deoarece autorităţile comuniste din această ţară le ţin ascunse de ochii occidentalilor. Aceste piramide au vârful plat şi, prin urmare, sunt mai asemănătoare ca formă cu piramidele de la Teotihuacan, aflate la nordest de Ciudad de Mexico, decât cu piramidele din Giza, Egipt. Cercetătorii estimează că, deşi în China au fost scoase la iveală până în prezent numeroase piramide şi monumente străvechi, este posibil ca încă să fi rămas nedescoperite un număr foarte mare dintre acestea.

O piramidă antică, mai mare decât cele din platoul Giza din Egipt, există în apropierea oraşului chinez Xi’an. Primele menţiuni despre Piramida Albă au apărut în Occident în anii ’40, atunci când pilotul britanic James Gausmann a relatat prezenţa probabilă a acesteia lângă oraşul Xi’an. Accesul arheologilor occidentali a fost restricţionat pentru o mare perioadă de timp, dar atunci când restricţiile au fost ridicate, aceştia au scos la iveala numeroase alte monumente antice. La acel moment, Marea Piramida Albă nu se afla încă printre ele iar arheologii începuseră deja să se gândească la un mit fără acoperire reală.

Însă, cercetătorul rus Maxim Yakovenco a reuşit să identifice piramida care se aflase de-a lungul anilor chiar sub ochii specialiştilor. Este vorba despre Muntele Liangshan, aflat la circa 80 de kilometri de oraşul Xi’an. În aparenţă, Marea Piramidă Albă chiar seamănă cu un munte, doar un ochi experimentat putând face diferenţa dintre o formă naturală de relief şi una creată de mâna omului.

„Există o evidentă contribuţie a omului în aşezarea pietrelor acestui munte. Rezultă că Muntele Liangshan este în realitate o colosală construcţie pierdută de aproape un mileniu şi jumătate… Marea Piramidă Albă”, afirma Maxim Yakovenco.

Nassim Haramein consideră că guvernul chinez nu vrea ca vesticii să afle despre aceste construcţii, deoarece în legendele piramidelor se vorbeşte despre zei blonzi cu ochi albaştri care le-au construit. Ar fi greu de crezut că strămoşii chinezilor arătau ca nişte europeni, aşa cum ar trebui să accepte şi ideea că multe dintre descoperirile antice nu le aparţin, ci le-au primit de la zeii veniţi din cer.

Mitologia chinezească indică faptul că omul, încă din cele mai vechi timpuri, a avut contact cu civilizaţii extraterestre sau zeităţi. Datorită faptului că aceste piramide au vârful turtit se presupune că deserveau la aterizarea navelor spaţiale. Când călugării de la o mănăstire locală au fost întrebaţi despre aceasta, ei au răspuns că formaţiunile sunt foarte vechi, de peste 5.000 de ani. „Piramidele acestea sunt de pe vremea unor regi care domneau peste pământurile acestea, însă ei nu erau pământeni, ci aparţineau altor lumi, erau descendenţii fiilor Cerului, ce au venit pe această planetă cu dragonii lor de metal”, le-au spus călugării. Interesant este şi faptul că mulţi dintre localnicii din zona Câmpiei Shian susţin că sunt urmaşii unor civilizaţii extraterestre care au construit şi piramidele şi care în trecut au vizitat de mai multe ori Terra. Această ipoteză este susţinută şi de autorul vienez Peter Krassa.

Complexul piramidal din Guatemala

Vechea civilizaţie Maya rămâne în continuare plină de mistere. Oamenii de ştiinţă au eşuat în dezlegarea multor secrete ale acestei culturi, precum piramidele, hieroglifele sau cunoştinţele despre astrele cereşti. Vârsta de aur a acestei civilizaţii a luat sfârşit către finalul secolului al IX-lea. Oraşele au devenit dintr-o dată pustii şi tăcute. Lianele şi rădăcinile copacilor au pătruns prin zidurile de piatră ale templelor şi piramidelor. Populaţia extrem de numeroasă a oraşelor a dispărut fără urmă. Nu se cunoaşte nici în prezent motivul şi locul dispariţiei. Oraşul mayaş Tikal din Guatemala a constituit ultima menţiune istorică a unei aşezări maya, în anul 869 d.H.

Se remarcă faptul că cei care au realizat complexul piramidal de la Tikal posedau cunoştinţe astronomice avansate, aici fiind şi unul dintre cele mai mari situri arheologice din lume. Aranjarea piramidelor principale imită perfect dispunerea stelelor din constelaţia Pleiadelor. Se pare că piramidele din Tikal au avut chiar un rol esenţial în împărţirea pe segmente a calendarului mayaş. Legendele spun că mayaşii sunt urmaşii direcţi ai civilizaţiei dispărute a atlanţilor.

Un vast complex de piramide mayaşe a fost descoperit în 2009 şi în Mirador, Guatemala. Acoperit complet de vegetaţia junglei, acest complex are totuşi - aşa cum afirmă dr. Richard Hansen, arheolog la Idaho State University -, mărimea uriaşă a oraşului Los Angeles din zilele noastre. Observată mai întâi din elicopter, cea mai mare piramidă din acest complex pare să fie şi una dintre cele mai mari ca volum din lume. Vestigiile descoperite au o mare importanţa istorică pentru că preced venirea conchistadorilor spanioli cu cel puţin un mileniu.

De asemenea, piramide uriaşe, acoperite de straturi groase de zăpadă, au fost identificate şi în Antarctica. Prin faptul că ele nu ar fi putut fi construite decât atunci când teritoriul Antarcticii era o zonă cu o climă mult mai uscată şi mai caldă, ele au fost estimate ca având o vechime chiar mult mai mare decât piramidele din Egipt.

Piramidele din Europa

Piramide au fost descoperite şi în Europa. Chiar în România a făcut senzaţie declaraţia unui profesor universitar, Ioan Ţiclean, care afirmă că „Noi i-am învăţat pe egipteni să facă piramidele”. Profesorul de la Facultatea de Geologie din Bucureşti vine cu argumente ştiinţifice în favoarea tezei conform căreia Vârful Toaca din Masivul Ceahlău este în realitate o piramidă. El afirmă că, din punct de vedere geometric, Vârful Toaca este constituit în partea inferioară dintr-un trunchi de piramidă, continuat cu un vârf piramidal teşit. Primul semn de întrebare l-a ridicat baza absolut pătrată a trunchiului de piramidă, cu latura de 296 de metri, înălţimea totală a acestei forme de relief fiind astăzi de 107 metri. În al doilea rând, este aproape imposibil ca două creste să se intersecteze, în mod natural, la exact 90°. Nu în ultimul rând, unghiul pantei de pe partea de nord a vârfului (mai ferită de eroziune decât celelalte) este de 52°, acelaşi ca şi la faimoasa Piramidă a lui Keops. Plecând de la acest unghi, s-a făcut reconstituirea piramidei, aşa cum arăta ea iniţial. Similitudinile cu Piramida lui Keops sunt tulburătoare: construcţia egipteană are una din feţe aproape perpendiculară pe direcţia nord, iar faţa similară a Vârfului Toaca se abate cu doar 13° de la aceeaşi direcţie, raportul între lungimea laturii şi înălţime, folosit de arhitecţii egipteni, are aceeaşi valoare cu cea în care se încadrează şi piramida reconstituită pe Toaca.

În Europa, unele piramide sunt de dimensiune mică, cum ar fi cele din Insulele Tenerife, Spania, mai exact în localitatea Guimar sau din sudul Franţei, la Falicon. Dacă cele din Spania au fost catalogate ca fiind construite în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea (apreciere greu de crezut totuşi), cele din Franţa sunt acceptate ca având o origine şi o vechime necunoscută încă. În plus, piramida de la Falicon prezintă şi încăperi subterane. Sala subterană a fost descoperită de către Domenico Rosetti (un avocat, mare admirator al artei şi al culturii) în anul 1803. Ea măsoară aproximativ 20 de metri în diametru. În partea de est a sălii se află un altar cu şapte trepte. La capătul sălii sunt două găuri în pământ. Una nu este adâncă, iar cealaltă seamănă mai mult cu un coridor lung, vertical, care duce într-o încăpere înaltă de 20 de metri, situată la o adâncime mai mare şi unde se află o altă piramidă, înaltă cam de 10 metri. Potrivit lui Robert Charroux, deasupra intrării ar fi fost atârnată până în anul 1921 o svastică, simbol întâlnit şi în străvechea Indie şi chiar în străvechea Dacie.

O descoperire cu adevărat uimitoare a fost făcută de curând în Bosnia-Herţegovina, unde au fost remarcate mai multe piramide care erau complet acoperite de pământ şi vegetaţie şi care păreau a fi pur şi simplu formaţiuni deluroase naturale. Cel care a făcut descoperirea este dr. Sam Semir Osmanagich, membru al Academiei Ruse pentru Ştiinţe Naturale. Va prezentăm în cele ce urmează câteva date uimitoare ale acestor cercetări foarte recente şi care continuă şi în prezent. Piramidele sunt în mod evident artificiale, iar cea mai înaltă dintre ele (de 220 metri) pare să fie şi cea mai mare dintre cele cunoscute pe planetă până acum. Aceste piramide sunt orientate cu o foarte mare precizie după direcţiile cardinale, ceea ce exclude o eventuală coincidenţă. Conform analizelor ştiinţifice cu radiocarbon, solul care le acoperă are el însuşi o vechime de 12.000 de ani. Cea mai mare dintre piramide este complet acoperită de plăci rectangulare care au proprietăţi de duritate şi impermeabilitate cu mult superioare celor moderne, conform institutelor de specialitate din Bosnia, Italia şi Franţa.

Din valea celor cinci piramide descoperite până acum porneşte în subteran o reţea de tuneluri ce are peste 14 kilometri lungime. O echipă de fizicieni a detectat o rază de energie de o natură necunoscută pentru tehnologia actuală, care încă şi acum este emisă în mod continuu din vârful celei mai mari piramide, iar această rază de energie emite un sunet specific de rezonanţă. În anul 2011 s-a detectat faptul că labirintul subteran este complet ecranat faţă de radiaţiile exterioare.

În adâncime au fost descoperite câteva camere şi un lac ce au un nivel de ionizare de 43 de ori mai mare decât cel obişnuit, având în felul acesta foarte mari proprietăţi de vindecare şi de regenerare.

Paul von Ward, absolvent al Universităţii Harvard, declara: „Valea Piramidelor din Bosnia este cel mai important sit arheologic din lume, piramidele bosniace fiind mai mari decât piramidele egiptene. Este o lovitură puternică dată istoriei convenţionale.” Arheologul egiptean dr. Nabil Swelim nu neagă această ipoteză: „Este cea mai mare piramidă din lume, o construcţie de o mare importanţă pentru întreaga omenire. Este o descoperire de necrezut.”

Merită să ne întrebăm acum: Cine a realizat toate aceste construcţii gigantice care sunt atât de asemănătoare între ele şi care sunt răspândite peste tot în lume? Să fi avut diferite popoare „primitive” această preocupare obsesivă, mai ales că este foarte dificil să explicăm modul în care le-au construit? Este semnificativ să observăm în acest sens un aspect care la prima vedere pare paradoxal: din cele peste un milion de hieroglife care s-au păstrat până în prezent pe pereţii templelor şi mormintelor Egiptului antic, observăm că deşi vechii egipteni aveau obiceiul să descrie în detaliu toate activităţile pe care le făceau - cum mâncau, cum se spălau, cum făceau dragoste etc. -, ei nu au descris deloc modul în care au construit piramidele! Ori, din ceea ce susţine versiunea istorică oficială, reiese că aceasta a fost una dintre activităţile lor majore. Cum ar fi putut atunci să omită tocmai aceasta? De altfel, dacă ar exista o asemenea descriere în hieroglifele egiptene în care să se arate cum au adus uriaşele blocuri de piatră pe butuci şi cum le-au urcat pe un plan înclinat prin munca a mii de muncitori, atunci am fi avut cel puţin o referinţă istorică foarte solidă, pe care fără îndoială că adepţii versiunii oficiale ar fi evidenţiat-o din plin.

În realitate, această întreagă teorie a construcţiei piramidelor prin mijloace rudimentare nu este decât un sistem de idei foarte convenabil pentru cei care vor cu tot dinadinsul să acopere un adevăr fundamental şi care devine din ce în ce mai evident: piramidele din Egipt nu au fost construite de către egipteni, cel puţin nu de către aceia de care ne spune istoria oficiala. Ele au fost construite de către o civilizaţie anterioară celei a Egiptului antic şi mult mai avansată decât aceasta. Există de altfel unele texte antice egiptene care conţin afirmaţii pe care istoricii convenţionali le-au considerat a fi metaforice şi care spun că piramidele se află acolo „dintotdeauna” şi că „Omul se teme de Timp, iar Timpul se teme de Piramide”.

Mai mulţi oameni de ştiinţă, printre care dr. Carmen Boulter, profesor la Universitatea Calgary din Canada, egiptologul şi arheologul John Anthony West sau geologul Robert Schoch de la Universitatea din Boston, SUA, au adus argumente foarte serioase prin care au arătat că civilizaţia Egiptului nu a reprezentat o dezvoltare, ci o „moştenire” a unei civilizaţii mult superioară şi mult mai veche. Civilizaţia Egiptului antic este oricum o enigmă a istoriei pentru că ea era considerată ca fiind una fără „copilărie”, apărută brusc într-o stare de înflorire culturală şi spirituală…

Această situaţie se repetă şi în cazul celorlalte civilizaţii antice care au pe teritoriul lor piramide. În niciunul dintre textele sau inscripţiile antice ale mayaşilor, incaşilor, chinezilor, japonezilor sau ale altor tradiţii nu apare scris nimic de genul: „Noi am făcut aceste piramide gigantice şi iată cum am procedat”. În schimb, în multe dintre textele lor străvechi se afirmă că în trecutul îndepărtat au fost învăţaţi şi ajutaţi de către „Fiii Soarelui” sau „Zeii Soarelui” şi, tocmai de aceea, mai toate aceste tradiţii antice au avut un cult deosebit pentru astrul solar. Desigur, istoria din şcolile noastre spune că toate aceste raportări la zei nu erau decât simple reprezentări religioase inspirate din natură ale unor oameni primitivi. Se pare totuşi că în realitate era vorba despre personaje mult mai concrete, după cum vom detalia ulterior, atunci când vom analiza succint şi categoria textelor antice.

Înainte de a merge mai departe, să observăm însă şi alte câteva piramide, ce par să fie corelate într-un mod deloc întâmplător cu piramidele descrise anterior.

Piramidele de pe planeta Marte

Vălul tăcerii este aşternut deocamdată şi asupra altor descoperiri senzaţionale ce ar putea pune istoria omenirii într-o cu totul altă lumină. În corelaţie cu cele expuse anterior, este semnificativ să prezentăm în continuare şi alte patru structuri piramidale, care de această dată sunt de aproape zece ori mai înalte decât Piramida lui Keops din Egipt. Alături de ele se află un chip asemănător Sfinxului egiptean, dar care priveşte spre cer, având 500 metri înălţime şi 1.500 metri diametru. Acest ansamblu a fost fotografiat pe planeta Marte în anul 1972 de către sonda spaţială automată Mariner 9 în zona numită „Cydonia Region”. Ulterior, la data de 31 iulie 1976, sondele spaţiale americane Viking 1 şi Viking 2 au ajuns şi ele, una după cealaltă, în apropierea acestui ansamblu şi au realizat fotografii de la o înălţime de 1.500 km (înălţime mai mică decât cea de la care au fost realizate anterior clişee de către sonda Mariner 9), sub diferite unghiuri.

Fotografiile au evidenţiat cu claritate prezenţa unor piramide uriaşe având latura bazei de aproximativ 1.500 metri şi o înălţime de 1.000 metri, care sunt perfect simetrice şi dispuse la distanţe egale între ele. Detaliile giganticului chip au putut indica destul de precis nasul, gura, bărbia, orbitele şi chiar conturul pupilei. Se pare că există chiar mai multe asemenea chipuri uriaşe pe suprafaţa planetei Marte. Unul dintre savanţii care au examinat aceste fotografii, West Churchman, şeful Catedrei de astronomie al Universităţii Berkeley-California, a afirmat că toate acestea reprezintă „indicii serioase ale prezenţei unei vechi civilizaţii marţiene”, iar în opinia cercetătorului şi scriitorului Johannes von Buttler „aceste structuri nu sunt un capriciu al naturii, ci opera unor fiinţe inteligente”.

Ulterior, în anul 2000, satelitul trimis de NASA, Mars Global Surveyor (MGS), a trimis aproximativ 65.000 de imagini cu detalii de pe suprafaţa planetei roşii. Printre cercetătorii care au studiat cu minuţiozitate aceste imagini a fost Tom Van Flandern, care a deţinut timp de 20 de ani funcţia de astronom-şef la Observatorul Naval al SUA, iar în prezent este preşedintele organizaţiei non-guvernamentale Meta Research Base din Washington DE Analizând imaginile chipului de pe Marte, el a declarat încă din anul 2001 că „Datorită existenţei clare a unor detalii tridimensionale ale chipului, vizibile din orice unghi, care se potrivesc perfect cu ceea ce par a fi nările, irisul în interiorul orbitelor, sprâncenele şi buzele, probabilitatea ca această structură să apară în mod natural este de 1 la 1000 de miliarde de miliarde, ceea ce conduce dincolo de orice dubiu la concluzia că este artificială”.

Observaţii recente ale NASA au indicat faptul că pe planeta Marte a existat cândva şi apă. În anul 2002, sonda spaţială Mars Odyssey a detectat uriaşe întinderi de gheaţă sub solul marţian, în zona polilor, iar în anul 2012, în luna iunie, o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din New Mexico, conduşi de cercetătorul Francis Mecubbin, a anunţat că planeta Marte este un fel de „soră” a Pământului, deoarece conţine o mare cantitate de apă în mantaua sa.

Apoi, în august 2012, observaţiile transmise de robotul Curiosity, care a aterizat pe suprafaţa lui Marte, au evidenţiat cu claritate urmele lăsate pe solul marţian de apa ce a existat cândva din abundenţă acolo. Aceste rezultate fac foarte plauzibilă posibilitatea ca pe această planetă să se fi dezvoltat în trecutul îndepărtat viaţa şi chiar o civilizaţie avansată.

În legătură cu chipul şi piramidele de pe Marte este util să menţionăm - cel puţin ca pe o ipoteză ce poate fi luată în considerare - faptul că în cadrul unei conferinţe naţionale de presă din SUA, dr. Steven Greer, care este principalul exponent al programului public de dezvăluire a prezenţei extraterestre pe planeta noastră (Disclosure Project), a afirmat că se află în contact cu persoane responsabile care cunosc „din interior” faptul că NASA ştie demult că există construcţii artificiale pe Marte, (cum ar fi chipul şi piramidele pe care le-am prezentat pe scurt mai sus) şi că aceste construcţii au fost realizate de către o civilizaţie extraterestră acum aproximativ 45.000 de ani. Cu toate acestea, poziţia oficială a NASA este aceea că Piramidele şi Chipul de pe Marte sunt formaţiuni naturale. Această bizară negare chiar şi a indiciilor extrem de concludente în favoarea originii artificiale a acestor structuri, este din nou foarte semnificativă pentru a indica intenţia oficialităţilor de a ascunde elemente care pot conduce la concluzii incomode pentru versiunea convenţională a istoriei.