C a p ito lu l  I

 

În  supraaglomerata  sală  de  lectură  a  clubului  era  o  agitaţie  cumplită. Tensiunea primei părţi a programului generase violente controverse în rândul auditoriului.  „Cine este acest Frabato?”.  „Faptele sunt evidente!”. Totul este trucaj şi înşelătorie!”.

 

„Poate  cineva  să  se  bazeze  pe  propriile  percepţii?”  Pe  toţi  îi  stăpânea confuzia, încântarea şi incertitudinea.

Gongul a sunat sfârşitul pauzei. Rândurile s-au completat din nou repede, tumultul s-a stins şi cortina s-a ridicat atât de încet, pe cât lumina din sală s-a pierdut în întuneric.

Un candelabru  mare de  cristal ilumina  scena.  în  mijloc  o masă  rotundă acoperită  cu  un  brocart  albastru  închis.  în  partea  dreaptă  a  mesei  era  un scaun, iar în spatele ei, plasate în semicerc, alte zece.

Decorul scenei nu dădea de înţeles că un magician ar fi fost gata să-şi înceapă reprezentaţia. Nu era în preajmă niciunul din obiectele care îi ajută de obicei  pe  aşa-zişii  magicieni.  Intrând  pe  scenă  într-un  fascicul  de  lumină, Frabato a salutat publicul cu o uşoară reverenţă.

 

Deşi fracul îi dădea o notă de certă seriozitate, zâmbetul lui familiar i-a eliberat pe toţi de fiorul puternic care-i stăpâneşte de obicei pe cei care asistă la experimente magice.

Când aplauzele s-au potolit, Frabato s-a adresat publicului: „Doamnelor şi domnilor, explicându-vă principiile sugestiei şi autosugestiei în prima parte a programului şi demonstrându-vă acestea prin experimente, putem trece acum să  abordăm  altă  temă.  Magnetismul  animal  are  o  covârşitoare  importanţă pentru  viaţa  fiinţelor  umane  şi,  de  aceea,  n-aş  vrea  să  pierd  ocazia  să  vă vorbesc despre aceasta.

Totul  în  lume  este  controlat  de  forţele  electrice  şi  magnetice.  Totuşi, capacitatea substanţelor materiale de a acumula şi conduce forţele electrice şi magnetice variază foarte mult. Acest fapt este important în a face magie. Dar nu doresc acum să aprofundam mai mult acest subiect, ci să explicăm esenţa magnetismului şi să-i demonstrăm practic existenţa.

 

Magnetismul  animal  este  singurul  element  care  a  atins  perfecţiunea  în
existenţa  noastră.  El  reprezintă  forţa  vitală  şi  conţinutul  întregii  vieţi  pe
pământ.  Acest  magnetism  vital  conectează  planeta  noastră  la  zona  care
înconjoară pământul ca o centură, aşa-numita „lume astrală”. De asemenea,
el conectează fiinţele umane între ele. Radiaţia fiinţei umane este pur animală
şi  forţa  sa  depinde  de  propria  voinţă,  de  caracter,  maturitate  mentală,
rezultată  din  starea  generală  de  sănătate.  Acest  magnetism  este  puternic
îndeosebi  la  acei  oameni  care  îşi  antrenează  conştiincios  şi  sistematic
capacităţile  spirituale  şi  sufleteşti,  care  au  învăţat  să  se  autoeduce,  să-şi conducă propriul destin. Aceşti oameni sunt capabili să-şi mărească energia vitală,  în  consecinţă,  să  realizeze  lucruri  extraordinare.  De  când  a  fost recunoscută  ca  forţă  obiectivă,  magnetismul  animal  a  fost  folosit  atât  în scopuri pozitive, cât şi negative. Zicala: „Ce ai semănat, aceea culegi” este, într-un fel, expresia legii karmice şi a justiţiei divine.”

Vindecarea efectelor prin magnetism poate fi cu succes realizată de un magician  cu  experienţă.  Aşa  că  acord  o  foarte  mare  importanţă  acestui fenomen.

Aş  dori  acum  să  vă  arăt,  printr-un  număr  de  experimente,  ce  alte capacităţi  şi  forţe  sunt  conectate  magnetismului  animal.  în  acest  scop,  aş ruga trei spectatori să vină lângă mine, pe scenă.”

Un  murmur  se  auzea  din  sală.  Apoi,  ca  să  încurajeze  publicul,  a  spus
zâmbind:  „Nu trebuie să vă fie teamă, nu i se va întâmpla nimănui nici un
rău.”

 

O doamnă drăguţă, blondă a apărut pe scenă ezitând. „Priviţi”, s-a adresat
Frabato publicului, „oamenii spun adesea că femeile reprezintă sexul slab, dar
această doamnă este o dovadă a contrariului pentru toţi bărbaţii aici de faţă.”

Publicul a râs şi, în acelaşi moment, s-a urcat pe scenă un tânăr, urmat de o doamnă mai în vârstă.

„Sunt  foarte  recunoscător  pentru  ajutorul  dumneavoastră”,  Ie-a  spus Frabato persoanelor aflate pe scenă. „Acum v-aş ruga să-mi daţi pentru scurt timp oricare dintre obiectele personale pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi să le puneţi pe masă aici.”

Doamna blondă a pus pe masă ceasul ei de argint de la mână. Tânărul domn, cu o expresie de generozitate, şi-a pus alături portmoneul. După un surâs încurajator al lui Frabato, doamna în vârstă şi-a scos de la gât colierul şi l-a adăugat celor două obiecte de pe masă.

 

„Ca o introducere”, a spus Frabato, adresându-se din nou publicului,  „vă voi arăta un mic experiment psihometric. Vă voi demonstra că fiecare fiinţă umană trăieşte în virtutea semnelor obiectelor cu care corpul intră în contact. Fiecare detaliu al existenţei acestuia va fi relevat cu ochiul meu clarvăzător, foarte precis. Vă voi arăta că am dreptate, folosindu-mă de cele trei obiecte puse la dispoziţie.”

Frabato a păşit spre masă, a luat ceasul de argint şi s-a plimbat cu paşi rari de câteva ori, adânc absorbit de gânduri. Deodată s-a oprit, a pus pe frunte ceasul şi a stat aşa, timp de câteva minute, cu ochii pierduţi în zare. Ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un vis s-a adresat apoi posesoarei: '

„Păreţi a vă îndoi serios de capacităţile mele, altfel n-aţi fi venit aici pe
scenă cu ceasul împrumutat de la sora dvs. Faceţi asta destul de des, fără
ştirea ei, ea fiind plecată să lucreze la Berlin. Acest ceas este cadou de la o mătuşă decedată în urma unui accident. Moartea mătuşii este motivul pentru care sora dvs. nu mai poartă ceasul”. Faţa doamnei exprima jenă şi ruşine, fapt care a demonstrat cert că Frabato spusese lucruri adevărate.

Deodată,  tânărul  a  încercat  să-şi  ia  de  pe  masă  portmoneul.  Totuşi, Frabato a fost mai iute decât el, i l-a luat şi l-a cântărit în mână, zicând:

„Nu păreţi să aveţi o conştiinţă curată, domnule. Voi verifica îndată ce se ascunde în spatele acestui obiect.”

 

După  ce  a  privit  cu  foarte  mare  atenţie  portmoneul,  timp  de  câteva
secunde,  el  a  continuat: „Sunteţi  atât  de  tânăr  şi  cu  toate  acestea  aţi

dezamăgit deja două fete. Fata din fotografia aflată în portmoneu v-a îndrăgit
fiindcă i-aţi clădit visuri în care ea a crezut cu adevărat. Cu toate acestea mai
văd o scrisoare de dragoste de la o altă fată, pe care aţi întâlnit-o recent la o
reuniune şi v-a trezit interesul cu cochetăriile ei. Chestiunile personale nu mă
privesc, dar vă pot asigura că nu veţi fi fericit cu amândouă în acelaşi timp.”

Tânărul devenise foarte jenat când s-a văzut astfel descoperit şi a replicat, întrucâtva temător:

„Nu mi-ar place să trăiesc în preajma dumneavoastră, pentru că nu mi-ar fi în siguranţă nici gândurile cele mai intime, nici secretele.”

Frabato a pus portmoneul pe masă şi a luat colierul, lăsându-l să-i alunece printre degete, ca pentru o cercetare atentă.

„Aş  putea  scrie  un  roman  întreg  despre  colierul  dvs.”,  a  spus  el,
adresându-se doamnei în vârstă, „pentru că a trecut prin vremuri grele. Primii
lui posesori au fost nişte aristocraţi foarte bogaţi din Franţa, care mai târziu
au fost ghilotinaţi în timpul unei revoluţii. Colierul acesta a adus tuturor celor
care l-au avut mult ghinion. După ce soţul dvs. a fost ucis în primul război
mondial,  aţi  fost  nevoită,  pentru  o  bună  bucată  de  vreme  să  trăiţi  dintr-o
pensie mică. Lanţul a fost amanetat, de două ori, dar de fiecare dată l-aţi luat
înapoi.”

 

Frabato  a  tăcut  în  acest  moment,  fiindcă  femeia  izbucnise  în  lacrimi. Publicul  amuţise  de  emoţie.  Frabato  a  pus  colierul  înapoi  pe  masă  şi  s-a adresat din nou sălii:

„Doamnelor  şi  domnilor,  aşa  cum  v-am  demonstrat  până  acum,  fiecare obiect îşi are istoria lui. Mai mult decât atât, aţi putut să vă convingeţi de varietatea posibilităţilor pe care le am, folosindu-mă de clarviziune.”

Publicul a izbucnit în aplauze puternice, eliberându-se de tensiunea care-l marcase până atunci. Când liniştea s-a reinstalat, Frabato a continuat:  „Aş vrea acum să rog cele trei persoane participante la experiment să părăsească sala, însoţite de doi observatori neutri.”

Un domn cu ochelari şi o doamnă în rochie de culoare închisă s-au oferit imediat s-o facă şi au părăsit toţi cinci sala.

 

„Pentru a vă demonstra efectele magnetismului bazat pe puterea voinţei, voi încărca aceste obiecte cu efecte reale care vor fi evidente de îndată ce vor fi atinse.”

Un domn din mijlocul sălii a propus ca cel ce va atinge ceasul de argint să izbucnească într-un hohot de râs. Frabato a aprobat. Şi a doua propunere a fost unanim acceptată, ca portmoneul să provoace un plâns în hohote.

Numai asupra propunerii pentru colier nu se putea decide.

O  doamnă  din  primul  rând  a  propus:  „Deoarece  acest  colier,  de  când există, a adus numai ghinion atâtor oameni, propun să faceţi în aşa fel încât să fie aruncat cu dezgust de prima persoană care îl va atinge.”

Aplauze prelungi au făcut inutilă o altă propunere. Acum, Frabato a pus
cele trei obiecte pe masă, la o distanţă considerabilă unul de celălalt. Apoi a
stăruit asupra fiecăruia dintre ele timp de câteva momente, într-o concentrare
deplină; a făcut câteva gesturi cu mâna dreaptă şi s-a adresat publicului din
nou:

„Doamnelor şi domnilor, eu sunt gata. Ca nimeni să nu poată spune că am lucrat  prin  hipnoză,  voi  pleca  chiar  acum  la  bufet.  Două  persoane  să  mă conducă afară şi să se întoarcă împreună cu persoanele testate, rugându-le să-şi ia lucrurile înapoi. Voi reveni pe scenă în zece minute.”

Frabato a părăsit sala condus de doi domni care, imediat după aceea, s-au întors  cu cele  trei persoane şi cu cei  care  le-au însoţit.  Ezitând întrucâtva, femeia blondă, tânărul şi doamna în vârstă s-au apropiat de masă, în timp ce în rândurile publicului aşteptarea crea tensiune.

Au fost informaţi de domnii însoţitori că îşi pot lua obiectele înapoi şi să se întoarcă la locurile lor.

Blonda a  .reacţionat grăbit. Cu o mişcare rapidă, a apucat ceasul, iar în momentul  următor  a  izbucnit  într-uri  hohot  de  râs  de  care  s-a  molipsit întreaga sală.

în timp ce ea pleca spre locul său, ceilalţi doi stăteau acolo, ezitând, puţin
surprinşi, dar tânărul a întins mâna după portmoneul lui. Nici nu şi l-a pus bine
în buzunar că a şi început să-plângă, scuturat de hohote, cu capul ascuns în
palme.

în câteva clipe şi-a revenit şi a părăsit scena în aplauze.

După tot ce văzuse, doamna în vârstă stătea înaintea colierului său, vizibil intimidată. în cele din urmă s-a întins după el, dar, atingându-l, l-a aruncat în colţul scenei. A primit înapoi colierul din mâinile unui domn amabil şi, fiindcă era surprinsă de propria reacţie, publicul a încurajat-o,

Chiar în momentul în care au plecat cu toţii de pe scenă, uşa de la sală s-a deschis şi Frabato a reapărut, salutând entuziast publicul. S-a urcat pe scenă cu paşi elastici şi a spus zâmbitor:

 

Un  număr  mare  de  spectatori  s-au  grăbit  să  urce.  Locurile  din  spatele scenei s-au ocupat repede şi mulţi au fost nevoiţi să se întoarcă.

Frabato a trecut de la unul la altul, oprindu-se asupra fiecăruia în parte
câteva secunde şi vorbind despre suferinţa fiecăruia, folosind cu aproximaţie
terminologia   medicală.   Feţele   oamenilor   exprimau   surprindere   datorită
diagnosticării corecte şi rapide. Apoi, s-a adresat oamenilor de pe scenă.

„Dragi vizitatori, văd pe feţele dvs. că aveţi mare încredere în mine şi că
aşteptaţi de la mine un tratament complet şi o vindecare rapidă. Cu ajutorul
sugestiei voi încerca să vă ajut pe fiecare cât se poate. Deşi cazurilor severe
nu  le  pot  oferi  o  vindecare  completă  dintr-o  dată,  tuturor  vă  garantez  o
ameliorare certă. Rămâneţi aşezaţi, fiţi cât mai calmi, într-o poziţie cât mai
relaxată.”

 

După ce a rugat publicul din sală să fie liniştit, s-a aşezat şi el pe un scaun
în aşa fel încât să poată vedea bine pe fiecare. A închis ochii şi, după câteva
secunde, părea complet paralizat. După aproape un minut, a redeschis ochii,
a sărit de pe scaun şi a întrebat pe fiecare dintre pacienţi cum se simte.

„Excelent!”         „Minunat!”        „Ce   uşurare!”   erau   exclamaţiile   lor.   Feţele

pacienţilor  se  înveseliseră  sub  influenţa  vitalităţii  crescute  şi  fiecare  îşi exprima mulţumirile înainte de a părăsi scena.

„Acesta este sfârşitul spectacolului de astăzi”, a anunţat Frabato, „totuşi, n-aş vrea să omit a vă invita pe toţi la spectacolul viitor, care va avea loc poimâine. Noapte bună, tuturor!”

însoţit  de  aplauze,  a  dispărut  în  spatele  scenei.  La  scurt  timp  a  lăsat auditoriul în culise şi a luat un taxi până la hotel.

A ajuns, a comandat o băutură răcoritoare, a lăsat vorbă că dorea să fie trezit a doua zi dimineaţă şi s-a încuiat în cameră.

Abia terminase meditaţia pe care o făcea în fiecare zi înainte de culcare, când cineva bătu în uşă. Băiatul de serviciu s-a scuzat pentru o aşa vizită târzie şi l-a informat că un domn îl aşteaptă în hol să-i vorbească.

Gânditor, Frabato a cercetat cu atenţie ciudata carte de vizită trimisă de persoana respectivă. Avea un cerc mare în mijloc, în care era un alt cerc mai mic, iar în interiorul lui un triunghi cu o cruce.

în stânga şi în dreapta cercului erau doi dragoni, iar pe spatele cărţii de vizită era scris doar „Hermes”, totul imprimat cu auriu.

S-a gândit puţin, apoi Frabato a cerut ca vizitatorul nocturn să fie poftit în camera sa. După câteva clipe, el a salutat un domn cu tâmplele albite, cu o expresie de nobleţe în ţinută...

 

Era foarte târziu când vizitatorul a plecat. Faţa sa avea o mină răvăşită, semn că trăise o experienţă extraordinară.