(20 Februarie 1598) Cnezii, Şuischi şi Vorotânschi.

            Am fost însărcinaţi să priveghem oraşul. Dar cred că n-avem mare lucru de păzit: Pustie-l Moscova. Norodul a plecat Pe urma patriarhului, la monastire. Cum crezi că va lua sfârşit această zarvă?

            Cum va lua sfârşit? Nu-l greu de priceput! Va mai striga puţin norodul, va mai plânge Iar Boris va mai face nazuri, ca beţivul În faţa păhărelului de vin şi-apoi Se va-ndura, zmerit, coroana s-o primească Şi ne va stăpâni la fel ca pân-acum.

            O lună a trecut de când s-a-nchis Cu sora lui, la monastire, scuturând Din viaţa lui tot ce e pământesc; Nici patriarhul, nici boierii mari din Dumă Nu izbutiră pân-acuma să-l întoarne.

            N-aude rugile şi plânsul Moscovei întregi Nici însuşi glasul marelui sobor al ţării.

            Zadarnic se rugară şi de sora lui Pentru domnie să-l blagoslovească: Trista ţarină, călugăriţă,

            E neînduplecată ca şi el; I-a-ni-lpt în suflet Boris îndârjirea lui!

            Ce-ai spune dacă-ntr-adevăr, cârmuitorul S-a săturat de grijile împărăţiei Şi nu mai vrea un tron ce i se pare şubred?

            ŞUI SCHI Aş spune-atuncea că-n zadar A sângerat micuţul ţarevici Dimitri —

            Dacă-l aşa, putea să mai trăiască!

            VOROTÂNSCHI Cumplită fărdelege! Oare Boris Să-l fi ucis pe ţarevici?

            ŞUISCHI Dar cine altul?

            Pe Cepciugov au cine l-a împins? Cine-a trimis pe cei doi Bitiagovschi Şi pe Cacealov? Însărcinat să plec la Uglici Am cercetat, la faţa locului, eu însumi. Găsit-am proaspetele urme ale crimei, întreg oraşul cunoştea cumplita faptă. Locuitorii toţi mărturiseau la fel Şi-aş fi putut, la reîntoarcere, numai cu un cuvânt Să-l dau de gol, din umbra lui, pe ticălos!

            VOROTÂNSCHI Dece nu l-ai strivit atunci?

            ŞUISCHI Mărturisesc,

            M-a tulburat cu liniştea-l neruşinată La care nu mă aşteptam. Ca un nevinovat Se tot uita la mine, drept în ochii mei Şi mă-ntreba, intra în amănunte Şi mă făcea să spun eu singur basmul Pe care el mi-l strecura să-l spun!

            VOROTÂNSCHI Rău ai făcut, Şuischi!

            ŞUISCHI Ce puteam să fac?

            Vreai să mă duc la ţar şi să-l pârăsc? Dar nu ştim toţi că bietul ţar Feodor Pe toate le vedea prin ochii lui Şi prin urechea lui le auzea pe toate? Chiar dacă eu l-aş fi încredinţat de adevăr L-ar fi întors îndată Boris, iar pe mine Mă surghiuneau şi-n temniţă tăcută Mă gâtuiau la ceasul potrivit, Cum au făcut cu moşul meu. Nu că mă laud, Dar prea puţin îmi pasă de surghiun, de moarte. Nu sunt mişel, dar nici un dobitoc nu sunt Să-mi leg ştreangul de gât pentru nimica toată!

            VOROTÂNSCHI Acest omor e groaznic. Remuşcarea-l roade Şi nu-ndrăzneşte treapta tronului s-o urce, Călcând în sângele copilului nevinovat.

            ŞUISCHI N-ai grijă! O să treacă! Nu se sfieşte Boris! Să vezi atuncea mare cinste ce-o să cadă Pe capul nostru, pe Rusia toată!

            Un rob, până dăunăzi, un Tătar, un ginere Al lui Maliuta, ginere de gâde, El însuşi gâde-n suflet, să mi-l vezi Cum pune mâna po coroana şi hlamida, Purtată-n vremi de cneazul Monomah.

            VOROTÂNSGHI E drept că nu-l de neam. Noi doi suntem mai sus.

            ŞUISGHI Te cred!

            VOROTÂNSGHI Şuischi, Vorotânschi. Iată Doi cnezi adevăraţi!

            ŞUISCHI Din sângele lui Ruric!

            VOROTÂNSGHI Ascultă, cneaz Şuischi, dacă bine judecăm Noi avem dreptul să-l urmăm lui ţar Feodor.

            ŞUISCHI Mai mult ca Godunov!

            VOROTÂNSCHI îmi dai dreptate, nu?

            ŞUISCHI Ei bine, dacă Boris nu va isprăvi cu vicleşugul, Vom încerca să tulburăm poporul, Ca el pe Godunov să-l părăsească; El are cnezi destui; din rândurile lor Va trebui un alt ţar să-şi aleagă.

            VOROTÂNSCHI Noi suntem mulţi, cei ce ne tragem din Varegi Dar nu-l uşor să ne luptăm cu Godunov. S-a dcsvăţat norodul să mai vadă-n noi Pe cei ce din stăpânitorii lui se trag. E mult de când slugărnicim la ţari, Moşiile pe rând ni le-am pierdut, Iar Boris a ştiut mulţimile să prindă Prin dragoste, prin teamă şi renume!

            ŞUISCHI (se uită pe fereastră)

            El e-ndrăzneţ, în vreme ce noi. Dar destul! Se reîntoarce gloată-n pâlcuri, frământată. Să mergem, să vedem ce-au hotărât.

            PIAŢA ROŞIE Norodul UN OM E neînduplecat! Gonit-a de la dânsul Şi pe boieri şi pe episcopi şi pe patriarh. Zadarnic au bătut cu frunţile, pământul, toţi; A tronului sclipiro-l înspăimântă!

            ALT OM O, doamne, cine ne va cârmui, vai nouă! Nefericire nouă! Nu mai avem ocrotitor!

            AL TREILEA Dar iată, vine judele cel mai înalt, diacul El ne va spune ce a hotărât al ţării sfat. NORODUL Tăcere! Hei, tăcere! Va vorbi diacul Dumei! Să-l auzim!

            ŞCELCALOV (de pe pridvorul roşu)

            A hotărât soborul Să mai încerce-odată, cu tăria rugilor, Să-nduplece îndureratul suflet al lui Boris. Chiar mâine, preasfinţitul patriarh După ce slujbă va sluji-o în Cremlin, Cu praporele sfinte se va ridica Şi cu icoana maicii domnului din Vladimir Şi cu icoana preacuratei de la Don. II vor urma boierii toţi la rând Şi toţi aleşii pravoslavnicei mulţimi A Moscovei. Şi no vom duce la ţarină Să-l cerem iar să se milostivească De Moscova orfană, fără tată Şi fratelui ei Boris Godunov să-l dea Blagoslovenia domniei peste noi! Şi-acum, vă-mprăştiaţi. Plecaţi cu dumnezeu La casa voastră fiecare şi rugaţi-vă, Ca rugile fierbinţi ale dreptcredincioşilor S-ajungă până la cer!

            Norodul se împrăştie.

            DEVICIE POLE, MONASTIREA NOVODEVICII Norodul UN OM Acum intrat-au în chilie, la ţarină, Boris Şi patriarhul şi-o mulţime de boieri.

            ALTUL Ce veste? AL TREILEA Tot aşa: nu vrea. Dar mai avem nădejde.

            O FEMEIE (cu copilul)

            Hai, nu mai plânge. Ai să taci odată? Codată vine Baba-Cloanţa şi te ia!

            UN OM Nu ne-am putea, în curtea monastirei, furişa?

            ALTUL Nu-l chip. E-nghesuială chiar aici, pe câmp.

            Întreaga Moscovă s-a adunat aici.

            Ia uite: curtea, coperişul şi clopotniţa Şi turlele, până la cruce, gem de lume.

            ÎNTIIUL Tare-l frumos!

            UN OM ALTUL Ce-l zgomotul acesta?

            Ascultă. Taci. Mulţimea a-nceput să urle. Cad unii peste alţii, valuri după valuri. S-apropie. Să-ngenunchem, fârtaţilor!

            NORODUL

            (toţi îngenunchează. S-aud strigăte şi planşete)

            Îndură-te de noi, părinte şi domneşte! Fii tatăl nostru, ţarul nostru fii!

            UN OM (încet)

            Dece vor fi plângând? ALTUL De unde vrei să ştiu?

            Boierii ştiu! E-hei, sunt altceva ca noi!

            FEMEIA (cu copilul)

            Acuma taci, când trebuie să plângi! Dă-l drumul! Nu vrei? Odată vine Baba-Cloanţa şi te ia! Hai, râzgâiatule, hai, plângi!

            (Dă cu el în pământ. Copilul urlă.) Aşa, mânca-te-ar maică!

            UN OM Toţi plâng acum. Hai fraţilor şi noi să plângem!

            ALTUL Eu mă căznesc, măi frate, dar nu pot!

            ÎNTIIUL Şi eu la fel! N-ai, oare, niscai ceapă Să ne frecăm la ochi?

            AL DOILEA Nu, n-am! Dar am să dau Cu niscaiva scuipat, să-l umezesc. Dar ce mai e?

            ÎNTIIUL NORODUL Poftim de-l înţelege!

            Coroana! Boris s-a-ndurat! Primeşte!

            E ţar al nostru, Boris! Să trăiască Boris! PALATUL DIN CREMLIN Boris, Patriarhul, Boierii BORIS Părinte patriarh şi voi, boieri ai mei, M-arăt cu sufletul deschis în faţa voastră. Cum aţi văzut, primit-am cu smerenie şi teamă Puterea mare ce mi-a hărăzit norodul. Ce grea mi-e sarcina! Urmez la tron Puternicilor, doi Ivani şi îngerului-ţar. Cucernice Feodor! Doamne drept şi mare, Părinte milostiv, caută din cer şi vezi Aceste lacrămi ale preasupuşilor tăi robi. Aceluia pe care-atâta l-ai iubit Că l-ai urcat într-o mărire neînchipuită, Trimite-l binecuvântarea ta, ca să domnească Peste norodul său, cu slavă şi cu pace, Să fie drept şi milostiv ca tine. J Boierilor, mă bizui pe-ajutorul vostru.

            Slujiţi-mă cum l-aţi slujit pe el când încă nu eram Ales dintr-a norodului voinţă,

            Şi truda voastră o împărţeam cu voi.

            BOIERII Noi, jurământul nu ni-l vom călca! BORIS Şi-acum să mergem să îngenunchem La groapa răposaţilor, stăpânilor Rusiei, Apoi chema-vom tot norodul la ospăţ: De la boier şi pân-la cerşetorul orb. Deschise porţile să fie tuturora, Bineveniţi ca oaspeţi fie toţi.

            (Iese urmat de boieri.)

            VOROTANSCHI (oprind pe Şuischi). Hei, ai ghicit! ŞUISCHI Ce să ghicesc?

            VOROTÂNSCHI Ştii, adineaurea, aici. ŞUISCHI Nu-mi amintesc nimic.

            VOROTÂNSCHI Când se ducea mulţimea La monastire, îmi spuneai.

            ŞUISCHI Nu văd ce rost Mai are, să-ţi aduci aminte?! Am să-ţi dau un sfat: Să ştii să uiţi la vreme potrivită! Eu n-am umblat decât să mi te-ncerc. L-am ponegrit, minţindu-te. Voiam să ştiu Cam ce gândeşti. Atâta tot! Dar, iată Norodu-şi preamăreşte ţarul. S-ar putea Să mi se vadă lipsa. Plec.

            VOROTÂNSCHI Curtean viclean!

            NOAPTEA. O CHILIE În MONASTIREA CIUDOVO

            (1603) Părintele Pimen, Grigori aţipit PIMEN (scrie la lumina candelei)

            O povestire, încă una, cea din urmă şi letopiseţul eu mi l-am încheiat;

Îndeplinit-am sarcina cu care domnul M-a-nvrednicit pe mine, păcătosul.

N-a fost în van că cel de sus m-a hotărât Atâtor fapte martor ani şi ani de zile,

            Şi darul cronicarului mi-a hărăzit.

            Va fi o zi când un sârguitor călugăr Găsi-vă hronicul acesta fără nume.

            Asemeni mie, candela îşi va aprinde Şi, scuturând de colbul anilor aceste slove Va dă-n vileag istorisirile-mi neprefăcute.

            Atunci, urmaşii pravoslavnicilor vor afla Ursita din trecut a ţării părinteşti.

            Pe marii ţari cu cinste pomenindu-l Le-or lăuda înfăptuirile şi slava Iar pentru ale lor păcate şi greşeli Zmeriţi, vor cere domnului iertare.

            La bătrâneţe mai trăiesc odată,

            Trecutul se perinda-n ochii mei.

            Acest trecut de-atâta zbucium plin Se frământa, vuia ca valul mării Şi-acuma iată-l potolit, încremenit.

            În amintire prea puţine chipuri mi-au rămas,

            Puţine vorbe pân-la mine mai răsună Şi multe câte au fost, s-au dus ca o pare.

            Dar zorile mijesc şi candela se stinge.

            O povestire, încă una, cea din urmă!

            (Scrie.) GRIGORI (trezindu-se).

            Mereu acelaş vis! Dar cum se poate?

            A treia oară. Blestemată arătare!

            Bătrânul, la opaiţ, stă şi scrie-ntruna întreaga noapte, ochii n-a închis.

            Cât mi-e de dragă liniştita lui făptură Când cufundându-şi sufletu-n trecut, începe iar al ţării letopiseţ!

            Cum aş fi vrut să ştiu ce-l povesteşte pana!

            Să fie crunta stăpânire tătărească?

            Osândele pornite de Ivan cel Groaznic?

            Furtunile din adunarea obştei de la Novgorod?

            Izbânzile şi slava patriei? Zadarnic!

            Nici în priviri şi nici pe fruntea lui înaltă Nu pot citi ascunsele-l gândiri.

            Mereu zmerit şi plin de măreţie.

            Ca un diac îmbătrânit la judecăţi, La fel priveşte pe nevinovat şi vinovat, Cu linişte ascultă binele şi răul Şi nu cunoaşte mila, nici mânia.

            PIMEN Te-ai deşteptat?

            GRIGORI Părinte, binecuvântează!

            PIMEN Te binecuvânteze domnul, frate, Acum şi pururea şi-n vecii vecilor!

            GRIGORI întreaga noapte scris-ai fără s-aţipeşti În vreme ce pe mine o vedenie drăcească Mă frământa în somn. Duşmanul, cu nesaţ Mă chinuia mereu. Îmi năzărea în vis Că urc pe-o scară, repede, în vârful unui turn.

            De-a colo Moscova mi se părea un muşuroi,

            Iar jos fierbea norodul şi râdea Şi m-arăta cu degetul. Mi-era ruşine Şi frică. Am căzut cu capu-n jos Şi m-am trezit înspăimântat.

            Ce zici de visul ăsta, de trei ori în şir?

            Nu ţi se pare straniu ce-am visat?

            PIMEN Ai sânge tânăr care te frământă!

            Te pocăieşte-n post şi-n rugăciune Şi visurile tale s-or însenina.

            Eu însumi când mi-e fruntea obosită Şi fără voia mea mi se coboară pleoapă,

            De nu rostesc o. lungă rugăciune înainte ia Bătrânul somn al meu, neliniştit,

            E bântuit de păcătoase arătări: Eu ba visez petreceri zgomotoase,

            Ba strigăte de luptă, zăngănit de arme,

            Şi alte desfătări nebune, de demult.

            GRIGORI Ce tinereţe veselă ai petrecut!

            Te-ai războit sub turnurile din Cazan,

            Ai alungat oştirile litvano Alături de viteazul cneaz Şuischi Şi-ai petrecut la curtea ţarului Ivan.

            Ce fericit ai fost! Dar eu, sărac de mine,

            De când mă ştiu, am rătăcit mereu,

            Un biet călugăr, din chilie în chilie.

            Dece nu-mi fuse dat şi mie să m-arunc În focul şi-n beţia bătăliilor?

            La masa ţarilor de ce să nu m-aşez?

            Aş fi avut destul veleat, asemeni ţie,

            Să părăsesc la bătrâneţe toate-acestea,

            Să mă orânduiesc la fel cu ceilalţi fraţi Şi-n liniştea de chinovie să mă-nchid.

            PIMEN Nu te mâhni, o frate, c-ai lăsat De timpuriu, această lume de păcate,

            Că nu te-au ispitit prea multe năluciri.

            Mă crede, numai când le vezi din depărtare,

            Te pot vrăji belşugul, slava, strălucirea.

            Şi vicleniile iubirii femeieşti.

            Eu am trăit din plin şi le-am gustat pe toate.

            Dar n-am ştiut ce-l mulţumirea, până când Nu s-a -ndurat înaltul să m-aducă În liniştea acestei monastiri.

            Gândeşte, fiule, la ţarii noştri mari: Cine-l mai sus ca ei? Doar dumnezeu!

            Cine-ndrăzneşte să-l înfrunte? Nimeni!

            Şi totuşi, deseori, coroana lor de aur Atât de greu i-apasă, c-o preschimbă 19

            În camilafca de călugăr. Însuşi el,

            Ivan, îşi căuta odihna, potolirea În rugăciuni şi-n viaţa aspră de monah.

            Palatul plin de răsfăţaţi curteni Se preschimbă, deodată, într-o monastire Iar cruzii sfetnici ai stăpânului îşi lepădau Vestmintele bogate, îmbrăcând Smeritul strai al nostru. Ţarul însuşi Slujea, în rândul lor, cucernic stareţ.

            Eu l-am văzut aici, chiar în chilia Aceasta, unde locuia Chirill Un om atât de drept şi greu lovit.

            Pe mine, cel de sus m-a bucurat atunci Zădărnicia vieţii arătându-mi; Văzui aici pe ţarul cel cumplit învins de gânduri crunte şi ucideri,

            Sta liniştit, pe gânduri, în mijlocul nostru.

            Noi, nemişcaţi, în faţa lui stăteam; Vorbea cu noi şi ne spunea, blajin: „Părinţilor, nu e departe ziua Gând însetat de mântuire voi veni la voi: Tu, Nicodime, Serglue, tu Chirill Primiţi cu toţii jurământul meu!

            Ga păcătosul pocăit veni-voi printre voi Eu, criminalul blestemat. Şi îmbrăcând sutana Mă voi pleca în faţa ta, părinte sfânt."

            Şi vorbă lui curgea ca mierea şi plângea.

            Plângeam şi noi cu el şi ne rugăm Să dăruiască domnul pace şi iubire Acestui suflet frământat de vijelii.

            Dar fiul său, Feodor, stând pe tron,

            Nu jinduia şi el o viaţă de sihastru?

            Nu şi-a făcut palatul un altar de rugi?

            Acolo, grelele poveri ale domniei,

            Seninul suflet nu-l mai tulburau,

            Iar dumnezeu, zmerenia primindu-l,

            A dat prin el, Rusiei, linişte şi slavă.

            În ceasul morţii sale, o minune Cum nu s-a mai văzut, se săvârşi: La căpătâiul ţarului se arătă —

            Vedenie numai de el văzută Un om cu chipul de lumini strălucitoare.

            Feodor îl numea, vorbindu-l, mare patriarh.

            Şi toţi erau cuprinşi de spaimă şi uimire înţelegând că e cerească arătare,

            Căci patriarhul nu era de faţă în palat.

            Iar când îşi dete ţar Feodor duhul,

            Palatul se umplu de sfinte mirodenii Şi faţa mortului strălucea ca soarele.

            Un domn ca el rîoi nu vom mai vedea!

            Nefericire nouă! Vai nouă, păcătoşii!

            Noi am aprins a cerului mâuie Când ne-am ales stăpân un ucigaş de ţari.

            GRIGORI Demult voiam, cucernice părinte,

            De moartea ţareviciului Dimitri să te-ntreb.

            În vremea aceea, pare-se, erai la Uglici?

            PIMEN Vai, mie, prea-mi aduc aminte bine!

            Îmi fuse dat să văd nelegiuirea cruntă,

            Trimis la Uglici cu o sarcină duhovnicească!

            Sosii în faptul nopţii. La utrenie Am auzit deodată clopotul cel mare Şi zgomote şi strigăte. Oraşul tot gonea Spre casa ţarinei. Alerg şi eu.

            Şi ce văd? Ţareviciul, înjunghiat, întins Pe jos, iar lângă el, ţarina, muma lui,

            Ir nesimţire. Doica gemea, înnebunită,

            În vreme ce norodul îndârjit lovea În păzitoarea-vânzătoare a copilului.

            Deodată, în mulţimea mâniată, se iveşte Iuda-Bitiagovschi, unul din călăi.

            Cât ai ciipi din ochi el n-a mai fost!

            Şi iar porni norodul după ucigaşi să-l prindă Pe câteşitrei i-a prins unde erau ascunşi Şi i-au târât acololângă leşul cald Al pruncului împărătesc. Şi-atunci, minune!

            Trupşorul a-nceput să freamăte, „Mărturisiţi!" Urla norodul. Ucigaşii, sub secure, Mărturisiră şi-l dădură în vileag pe Boris!

            GRIGORI Câţi ani să fi avut atuncea ţareviciul?

            PIMEN Aproape şapte ani. Ar fi avut acuma.

            (Trecură zece ani de-atunci. Ba doisprezece.)

            Ar fi avut acuma vârsta ta. Ar fi domnit.

            Dar cel de sus a hotărât altminteri.

            Cu astă faptă grea de sânge şi de lacrimi Voi încheia al meu letopiseţ.

            De-atunci eu n-am mai căutat să aflu Ce se petrece pe pământ. Frate Grigori Ţi-ai luminat cu învăţătură, mintea,

            Iţi las să-mi duci tu munca mai departe.

            În clipele când vei fi slobod De îndeletnicirile duhovniceşti,

            Apucă-te să scrii dar fără şiretlicuri De om cu-nvăţătură faptele La care fost-ai martor în viaţa ta.

            Război şi pace şi domnia ţarilor,

            Minunile aleşilor lui dumnezeu,

            Proorocirile şi semnele cereşti.

            Cât despre mine, ceasul mi-a sunat Odihna s-o primesc, opaiţul să-mi sting.

            Dar iată, bate toaca de utrenie.

            Blagosloveşte, doamne, robii tăi!

            Dă-mi cârja, să mă duc, Grigori!

            (Iese).

            GRIGORI Boris! Boris!

            Toţi tremură în faţa ta şi nimeni N-ar îndrăzni să-ţi amintească soarta Sărmanului copil pe care l-ai ucis.

            Şi totuşi, cineva, într-o chilie-ntunecată Iţi scrie numele cu bici de foc, viitorimei. De judecata oamenilor n-ai să scapi Cum n-ai să scapi de judecata domnului!

            PALATUL PATRIARHULUI Patriarhul şi stareţul monastirei Ciudovo PATRIARHUL A fugit, părinte stareţ?

            STAREŢUL A fugit, sfinte vlădică. De trei zile a fugit.

            PATRIARHUL Ia te uită, ticălosul! Din care neam se trage?

            STAREŢUL Din neamul Otrepievilor, boieri din Galiţia. Era aproape copil când s-a călugărit, nu se ştie unde. A hoinărit pe la Suzdal, în locaşul sfântului Efimie, a fugit de-acolo din monastire în monastire, pân-a venit aici, Ia Ciudovo, în stăreţia mea. Iar eu, văzând că-l încă tânăr şi necopt la minte, l-am încredinţat părintelui Pimen, un moşneag de treabă, pâinea lui dumnezeu. Cunoştea bine slovele, citea în cronicele noastre vechi şi sfinţilor le închina cântări făcute de el însuşi. Da după cum s-arată, învăţătura lui nu dela domnul purcedea.

            PATRIARHUL Să n-aud de-nvăţaţii ăştia! Ce crezi c-a scornit? Amsă fiu ţar la Moscova!" Auzi, unealta diavolului! Nu face să mai spunem ţarului aceasta. La ce să turburăm pe tătucul nostru? Ajunge să-l înştiinţăm de fugă pe Smimov diacul. Sau pe diacul Efimiev. Auzi, erezie! „Am să fiu ţar la Moscova!" Să puneţi mâna pe ortacul vrăjmaşului şi să-l trimiteţi în surghiun la Soloveţc, la monastire. Ca-n pocăinţă viaţa să şi-o treacă. Ai mai pomenit, părinte stareţ, asemenea erezie?

            STAREŢUL Erezie, sfinte vlădică, erezie!

            ÎN PALATUL ŢARILOR Doi stolnici ÎNTIIUL Unde e ţarul?

            AL DOILEA În iatacul lui.

            S-a-nchis cu nu ştiu care făcător de vrăji.

            ÎNTIIUL Hm! Când îl cauţi, numai printre vrăjitori! Cu vracii şi cu babele îşi pierde vremea. Îşi tot întreabă zodia, ca o mireasă. Aş vrea să ştiu ce tot vrăjeşte-acolo?

            AL DOILEA Întreabă-l. Uite-l.

            ÎNTIIUL Ce posomorât!

            (Ies amândoi.) 24

            ŢARUL (intră)

            Am cucerit tăria cea mai-naltă; De şase ani domnesc în bună pace,

            Dar pentru mine mulţumire nu e!

            Asemenea, în tinereţea noastră,

            Râvnim cu foc al dragostei avânt Şi-abia ne potolim flămândul dor În freamătul de-o clipă -al îndeplinirii,

            Că iar cădem în braţele-ngheţate Ale urâtului şi-ale tânjelei.

            Zadarnic îmi descântă ghicitorii,

            Proorocindu-mi zile lungi şi liniştite.

            Mărirea mea şi însăşi viaţa mea îmi pare searbădă, nu mă îndestulează.

            Presimt mânia cerului, nenorociri.

            Nu-mi fuse d, ata mie fericirea.

            Visam să-mi liniştesc poporul, dându-l Îmbelşugarea şi mărirea. Aş fi vrut Cu dărnicia mea să mi-l apropii Dar truda mea zadarnică a fost,

            Căci gloată nu iubeşte pe stăpânul viu,

            Ea drăgostea şi-o ţine numai pentru morţi.

            Nebuni am fi la inimă de-am pune Chimvalele sau urletele-l de mânie!

            Când ne trimise domnul secetă în ţară,

            Gemeau mulţimile, mureau de foame,

            Eu le-am deschis hambarele şi punga,

            Le-am dat de lucru, bani, dar în zadar!

            Că tot pe mine aruncau blestemul!

            Le arse focul şi pârjolul casele,

            Eu altele, din temelii le-am ridicat,

            Dar vina tot a mea era şi-atunci!

            Şi mai slăvim dreptatea gloatelor!

            Mai năzuim la dragostea norodului!

            Am vrut să-mi caut mulţumirea în cămin,

            Copila să mi-o fericesc căsătorind-o Pe placul ei. Dar moartea s-abătu Şi mirele-l răpi, că vijelia.

            De văduvia ei pe cine osândiră?

            Pe mine, pe nefericitul ei părinte! De moare cineva, sunt uc gasul tainic Eu am grăbit sfârşitul lui Feodor.

            Pe soru-mea, ţarina, în călugărie,

            Am otrăvit-o eu, da, veşnic eu!

            A, simt că nu mai e nimic să mai alin Durerile acestei lumi. Nimic, nimic!

            Nimic? Ba e ceva! E cugetul curat!

            El biruie asupra nedreptăţii,

            A pismei omeneşti, a ponegririi.

            Dar dacă ai o pată, numai una, întâmplător, o, e cumplit atunci!

            Lovit parcă de ciumă, sufletul Se umilă de puroi, pecinginea se-ntinde,

            Iar inima se umple de venin.

            Ciocanul remuşcării bate în urechi,

            Te doare trupul, capul ţi se învârteşte Şi-ţi joacă în ochi copii însângeraţi.

            Ce fericit ai fi să scapi odată!

            Dar unde? Încotro să fugi şi cum?

            Amar, de cel a cărui conştiinţă nu-l curată!

            UN HAN LA GRANIŢA LITVANIEI Misail şi Varlaam, călugări rătăcitori; Grigori Otropicv, în straie lumeşti; Hangiţa HANGIŢA Ce vă pofteşte inima, cuvioşi părinţi?

            VARLAAM Ce s-o îndura domnul, hangiţă taică. Vin ai?

            HANGIŢA Cum să n-am, părinte! Acu-v-aduc! (Iese.)

            MISAIL Dece te tot frămânţi, prietene? Iacă-ne la graniţa Litvaniei, unde ardeai s-ajungi. GRIGORI Până ajung în Litvania, nu mă liniştesc.

            VARLAAM Dar ce are Litvania asta de te-a vrăjit? Părintele Misail şi cu mine, păcătosul, de când am şters-o din monastire, nu ne mai pasă de nimic. Litvanie sau Rusie, scripcă sau fluier să fie, dacă este vin, atunci. Uite-l, vine, griji s-arunci!

            MISAIL Bine o-ntorseşi părinte Varlaam!

            HANGIŢA (intră)

            Poftiţi, părinţilor! Cu sănătate!

            MISAIL Bogdaprosti, măicuţă. Domnul să mi te blagoslovească!

            Beau amândoi. Varlaam începe să cânte vechiul cântec: „În cetatea mare a Cazanului".

            VARLAAM (lui Grigori).

            Da-prin gâtlejul tău nu trece nimic? Nici nu intră, nici nu iese?

            GRIGORI Nu-mi arde.

            MISAIL Celor slobozi, slobozenia.

            VARLAAM Iar celor băutori împărăţia raiului, părinte Misail! Să dăm pe gât pocalu-ntreg, în cinstea crâşmăriţei! Da-trebuie să-ţi spui, părinte Misail, că eu, când beau nu-mi place să văd oameni trezi. Una e beţia alta-l fudulia. Dacă vrei să trăieşti ca noi, fii blagoslovit. Dacă nu vrei, şterge-o. Măscăriciul nu-l tovarăş bun pentru un popă.

            GRIGORI Bea cât vrei, părinte, însă să nu-ţi ieşi din minte! Uite că şi eu ştiu să le potrivesc!

            VARLAAM Ce? Să-mi ies din minte?

            MISAIL Lasă-l, părinte Varlaam.

            VARLAAM Da-cine e pricopsitul ăsta? Da ce s-a agăţat ăsta de noi? Dumnezeu ştie de unde a răsărit, dumnezeu ştie ce lighioană mai e şi-acum face pe măreţul! (Bea şi cântă: Un monah s-a dus la schit şi mi s-a călugărit!)

            GRIGORI (hangiţei) Unde duce drumul ăsta?

            HANGIŢA În Litvania, milostivule, în munţii Luiov.

            GRIGORI Departe-s munţii ăştia? HANGIŢA Nu prea. Până dispară ajungi, dacă nu dai de grănicerii ţarului.

            GRIGORI Ce grăniceri?

            HANGIŢA A fugit unul din Moscova şi-a venit poruncă să oprească şi să cerceteze pe toată lumea.

            GRIGORI (încet.) Asta-mi mai trebuia.

            VARLAAM Hei, omule! Văd că i-ai pus gând rău hangiţei. Nu de votcă-ţi arde ţie, de leliţa durdulie! Aşa, frate, aşa! Orice om cu scrânteala lui: eu şi cu părintele Misail altă grijă n-avem decât să dăm votcape gât şi-ntorcând cu fundul cana să-l tot batem darabana!

            MISAIL Ca din evanghelie grăişi, părinte Varlaame!

            GRIGORI Dar-pe cine caută? Cine a fugit din Moscova?

            HANGIŢA, Dumnezeu mai ştie. Vreun hoţ. Vreun tâlhar, Vorba e că, deocamdată, nici oamenii cinstiţi nu pot să treacă: ce ispravă o să facă, numai ei ştiu! N-o să prindă nici pe dracul chel! Parcă n-ar fi altă cale spre Litvania, decât drumul mare! De aici, de pildă, n-ai decât s-o iei la stânga, pe cărarea, pădurii, pân-la Cecanschi, schitul de lângă gârlă, pe urmă treci mlaştina, până la Hlopino, apoi la Zahariev; de acolo orice băieţel te va duce până-n munţii Luiov. Grănicerii ăştia nu sunt buni decât să-ncurce lumea şi să ne jefuiască pe noi, bieţii oameni ai locului. (S-aude zgomot.) Da-ce e? Ei sunt, blestemaţii! Vin să cerceteze!

            GRIGORI Hangiţo, n-ai vreun ascunziş p-aici? HANGIŢA N-am sufletele, că m-aş ascunde şi eu! Una-două şi uite-l! De ochii lumii, vin după treabă vin să le dau pâine şi vin şi câte şi mai câte! Dar-ar boală-n ei, să crape, afurisiţii, mâna-l-ar.

            Intră grănicerii. GRĂNICERUL Noroc, hangiţă!

            HANGIŢA Rine aţi venit, oaspeţi dragi, rogu-vă poftiţi.

            UN GRĂNICER (încet celuilalt)

            Chef şi veselie! Aicea e de noi! (Călugărilor) Ce e cu voi, tătncilor?

            VARLAAM Unchieşi ai lui dumnezeu, ia, nişte bieţi călugări. Umblăm din sat în sat, s-adunăm milostivenii pentru sfânta monastire. GRĂNICERUL (către Grigori) Şi tu?

            MISAIL Tovarăşul nostru.

            GRIGORI Târgoveţ din vecini. Adusei pe cucernicii ăştia până la graniţă şi mă-ntorc acasă.

            MISAIL Te-ai răsgândit?

            GRIGORI (încet) Ţine-ţi gura!

            GRĂNICERUL Crâşmăriţă, dă-ne ceva vin. Să bem şi noi să mai stăm de vorbă cu cuvioşia lor.

            ĂLT GRĂNICER (încet)

            Flăcăul e cam golan. Nu scoţi nimic dela el. Dar ceilalţi.

            ÎNTIIUL Ia. Să vedem! Hei, cuvioşilor, cum vă merge treaba?

            VARLAAM k Rău, fiule, rău! Creştinii s-au calicit de tot! Au prins gustul banului, ţin banii la ascunziş. Nu mai dau domnului nimic. Mari păcate s-abătură pe seminţiile pământului! Toată lumea s-a apucat de negustorie. Umblă să se pricopsească toţi. Nu se gândesc decât la bogăţiile pământeşti, nu la mântuirea sufletului! Umbli, umbli, baţi la toate uşile şi-n trei zile n-ai adunat nici jumătate de copeică. Mare păcat! Trece-o săptămână, trece alta, te uiţi în pungă, vezi că-l aşa de uşoară, aşa de uşoară că ţi-e ruşine să te mai arăţi la monastire cu asemenea sărăcie! Ce te faci? De inimă rea, te-apuci să bei şi ce-a mai rămas în fundul pungii! Ce mai încoa şi -ncolo, mare năpastă! Merge rău, fiule, s-apropie judecata din urmă!

            HANGIŢA (plângând)

            Doamne păzeşte! Ocroteşte-ne, doamne!

            În vreme ce Varlaam vorbea, întâiul grănicer se tot uita la Misail întâiul grănicer Alioha, ai ucazul ţarului?

            AL DOILEA II am.

            ÎNTIIUL Dă-l încoa niţel.

            MISAIL Da ce te tot uiţi la mine?

            ÎNTIIUL GRĂNICER Uite dece. A fugit dela Moscova un oarecare zănatic şi eretic, unul Grigori Otrepiev. Ai auzit ceva?

            MISAIL Nu. GRĂNICERUL N-ai auzit? Bine! Şi ţarul a dat poruncă să fie prins acel fugar şi spânzurat. Asta o ştii?

            MISAIL Nu ştiu nimic.

            GRĂNICERUL (lui Varlaam) Ştii să citeşti?

            VARLAAM Ştiam, în tinereţe, dar am uitat.

            GRĂNICERUL (lui Misail) Dar tu?

            MISAIL Domnul nu mi-a dat această înţelepciune!

            GRĂNICERUL Atuncea ia ucazul ţarului.

            MISAIL Ce să fac cu el?

            GRĂNICERUL t Mi s-a năzărit mie că ereticul ăsta, fugarul, ticălosul ăsta, hoţul ăsta tu eşti!

            MISAIL Care eu? Cată-ţi, omule, de treabă! GRĂNICERUL Zmima! Închideţi uşile! Le descurcăm noi pe toate!

            HANGIŢA Călăi afurisiţi! Nici pe un cucernic al lui dumnezeu nu-l lasă în pace!

            GRĂNICERUL Ştie careva citi?

            GRIGORI (înaintând) Eu ştiu să citesc!

            GRĂNICERUL Ia te uită! Cine te-a învăţat?

            GRIGORI Ăl de trage clopotele la noi!

            GRĂNICERUL (întinzându-l hârtia) Citeşte tare!

            GRIGORI (citind) „Nevrednicul călugăr dela monastirea Ciudovo, Gri-gori din neamul Otrepievilor, fiind căzut în erezie, a îndrăznit, împins de necuratul, să tulbure sfântul locaş prin nemaipomenite şi neobrăzate purtări. Din cercetările făcute s-a aflat că Grişca, blestematul acesta, a fugit spre graniţa Litvaniei."

            GRĂNICERUL (lui Misail)

            Şi mai spui că nu eşti tu! GRIGORI „. Şi ţarul a poruncit să fie prins."

            GRĂNICERUL Şi să fie spânzurat.

            GRIGORI Nu spune să fie spânzurat.

            GRĂNICERUL Baţi câmpii! Nu se pune fiecare vorbă în ucazul ţarului. Se-nţelege. Tu citeşte: să fie prins şi spânzurat!

            GRIGORI.

            „. Şi să fie spânzurat! Hoţul ăsta de Grişca are vârsta de. (Se uită la Varlaam) cincizeci de ani trecuţi, are fruntea pleşuvă, barba căruntă, burtă mare."

            Toţi se uită la Varlaam. ÎNTIIUL GRĂNICER Copii, ăsta e Grişca! Puneţi mâna pe el şi legaţi-l! Bună pradă, pe negândite!

            VĂRLÂÎM (zmulgând hârtia din mâna lui Grigori)

            Ce-mi cântaţi mie, netrebnicilor! Ce fel de Grişca sunt eu? Care cincizeci de ani, barbă căruntă, burtă mare?! Nu, frăţioare! Prea eşti tu tânăr, ca să-ţi baţi joc de mine! Eu n-am mai citit de multă vreme, descurc greu slovele, dar o să le descurc mai bine, dacă e vorba de ştreang. (Citeşte silabisind). „Şi a-re vâr-sta de do-uă-zeci de ani." Ei, frăţioare, unde scrie cincizeci de ani? Uit-te bine: douăzeci! AL DOILEA GRĂNICER Da, da, mi-aduc şi eu aminte: douăzeci de ani!

            ÎNTIIUL GRĂNICER (lui Grigori)

            Te ţii de glume?

            În vrome ce el citeşte, Grigori ţine capul în jos şi mâna ascunsă la piept.

            VÂRLÂAM (continuă) „. E mărunţel de stat, cu pieptul lat, o mână mai scurtă decât cealaltă, ocini albaştri, părul roşcat, un neg pe obraz, altul pe frunte". Nu cumva eşti mătăluţă, sufleţelule?

            Grigori scoate un junghi din sân, îşi taie drum, sare pe fereastră.

            GRĂNICERII Pe el! Pe el!

            Aleargă toţi deavalma.

            MOSCOVA, CASA LUI ŞUISCHI Un ospăţ, Şuischi şi mai mulţi oaspeţi ŞUISCHI Să ne mai toarne vin! (Se ridică. Ceilalţi se ridică şi ei).

            Hai, oaspeţi dragi,

            Hai să-nchinăm şi cupa cea din urmă! Băiatule, citeşte rugăciunea!

            UN BĂIAT O, doamne, împărate-al cerului, ne priveghează! Ascultă ruga ce ţi-o ridicăm, zmeriţi. Rugându-ne pentru evlaviosul ţar Stăpânitor al tuturor creştinilor.

            II ocroteşte-n casa lui şi-n bătălie,

            În drumurile lui şi-n somnul lui şi biruinţă Asupra celor potrivnici dăruieşte-l!

            Slăvit să fie dela mare pân-la mare; În sănătate, înflorească-l toţi ai casei Şi ramurile Iui bogate să cuprindă Pământul tot, pe unde sunt vieţuitoare.

            Cu noi, cu robii lui să fie drept Şi milostiv, cum fost-a pân-acum.

            Izvoarele înţelepciunii nesecate Să se reverse darnic peste noi.

            Şi ridicând spre tine cupa ţarului,

            Pre tine te rugăm, cerescule-mpărat!

            ŞUISCHI (bea)

            Trăiască ţarul nostru drept şi mare! Şi-acuma, bun rămas, prieteni dragi! Nu v-aţi ferit de pânea şi de sarea mea. Vă mulţumesc şi noaptea să vă fie bună!

            Îşi petrece oaspeţii până la uşă. PUŞCHIN În sfârşit, bine că s-au dus! Mi-era frică, prea cinstite cneaz Vasâli Ivanovici, că n-o să ne lase-n pace, să mai stăm de vorbă.

            ŞUISCHI (servitorilor)

            Ce-aţi rămas cu gurile căscate? Altă treabă n-aveţi, decât să trageţi cu urechea la stăpâni? Hai, rânduiţi masa siN plecaţi! Ce se-ntâmplă, Afânaşi Mihailovici?

            PUŞCHIN Minuni, nu alta. Un nepot al meu, Gavrilă Puşchin, mi-a trimis o veste Dela Cracovia. ŞUISCHI Ce spune?

            PUŞCHIN O ciudată veste: Băiatul lui Ivan cel Groaznic. Stai. (Se duce la uşă, trage cu urechea, o închide.)

            Copilu-mpărătesc, ucisul din porunca Lui Boris.

            ŞUISCHI He, povestea-l veche!

            PUŞCHIN Ai răbdare! Copilul n-a murit! Trăieşte!

            ŞUISCHI Nu mai spune!

            Ia uite. Ţareviciul trăieşte! Doar atât? Într-adevăr, minunea-l minunată!

            PUŞCHTN Ascultă pân-la capăt. Ori şi cine-ar fi: Copilul însuşi sau vreun duh ce-l poartă chipul Său vr-un mincinos sfruntat care se dă Drept ţareviciul, vorba este Că un Dimitri s-a ivit pe-acolo.

            ŞUISCHI E peste poate!

            PUŞCHIN L-a văzut chiar el, Nepotul meu. La curte l-a văzut Tăindu-şi drum printre curteni, să intre La rege, într-un sfat de taină aşteptat. ŞUISCHI Dar cine e? De unde vine?

            PUŞCHIN Nu se ştie.

            Atât se ştie despre el că era slugă La Vişneveţki, că, fiind bolnav, s-a spovedit Duhovnicului, iar boierul Vişneveţki Aflându-l taina, l-a tămăduit Şi l-a înfăţişat lui Sigismund.

            ŞUISCHI Şi ce se spune despre acest împioliţat?

            PUŞCHIN Ar fi băiat isteţ, îndemânatic, Prietenos şi place tuturora. A fermecat pe toţi fugarii noştri, Iar preoţii catolici sunt cu el. Chiar regele-l răsfaţă. Se vorbeşte Că i-a făgăduit să-l vie-ntr-ajutor.

            ŞUISCHI Ia uită-te încurcătură, frate! M-apucă ameţelile! Nu-ncape vorba: E un uzurpator! Dac-ar afla norodul Primejdia eu văd că nu e mică Să ştii că se ridică mare vijelie!

            PUŞCHIN Atât de mare vijelie, încât Boris Cu greu şi-ar mai putea păstra coroana Pe capu-l iscusit şi bine o să fie: Domneşte parc-ar fi Ivan cel. Dar, tăcere, Nu trebuie să-l pomenim în faptul nopţii! Şi ce folos că nu ne sfârtecă pe faţă ÎHâ Şi că pe ţepea-nsângerată-n văzul Mulţimilor în jurul nostru adunate,

            Noi nu cântăm canoane lui Isus?

            Că nu ne ard de vii în piele şi că ţarul Nu-mpinge peste noi jăraticul, cu cârja?

            Putem noi şti ce ne aşteaptă mâine?

            În fiecare zi ne paşte mazilirea, închisoarea,

            Siberia, sau rasă de călugăr —

            Şi-acolo, în posomorit surghiun,

            Prin foamete şi ştreang aşteaptă moartea.

            Ce s-au făcut atâtea-nalte neamuri?

            Unde mai sunt vlăstarele lui Siţchi?

            Şi Şcstunovii unde sunt? Şi Romanovii Nădejdea patriei! Întemniţaţi Şi schingiuiţi cu toţii pân-la moarte!

            Nu mai e mult şi vei avea aceeaşi soartă!

            E cu putinţă să trăim încercuiţi În casa noastră, chiar de-ai noştri robi Aşa precum am fi de Litvanieni?

            În jurul nostru forfotă numai iscoade În slujba stăpânirii, gata să ne vândă; întâiul rob pe care îndrăznim Să-l pedepsim, ne ţine soartă-n mână.

            Acum şi ziua sfântului Iuri vrea s-o schimbe1)

            Nu mai avem nici o putere pe moşii.

            N-ai dreptul să-l alungi pe trântor: Iţi place or nu, hrăneşte-l! Nu poţi cuteza S-ademeneşti un lucrător, că te trezeşti Târât, îndată, la Pricazul robilor2).

            S-a mai văzut asemenea năpastă,

            Sub însuşi ţar Ivan cel Groaznic?

            Măcar de s-ar fi alinat a gloatei soartă!

            Întreabă. Cercetează. Vei afla -) Dreptul de strămutare de pe o moşie pe alta, odată pe an, la 26 Noembrie, sfântul Gbeorghe de toamnă (IuriGheorghe), fusese acordat ţăranilor iobagi prin codul lui Ivan al III-lea, în 1497 Acest drept a fost abrogat printr-un ucaz al ţarului Feodor Ivanovici, în anul 1592 (N. red. Rom.) 2) Pricazul iobagilor a fost înfiinţat înainte de 1500 În fruntea lui era un stolnic şi un dascăl. Acest pricaz reglementa raporturile dintre stăpân şi iobag, ţinea evidenţa tuturor iobagilor, a eliberării lor, trecerea lor de pe o moşie pe alta. (N. red. Rom.) Că dacă cel ce singur s-a numit ţarovici Ar hărăzi norodului cea zi de slobozenii —

            Să vezi cum toate se vor nărui atunci!

            ŞU1SCH1

            Tu ai dreptate, Puşchin, dar să ştii E bine să ne ţinem gura, deocamdată. Da, pân-la ceasul potrivit.

            PUŞCHIN Nu mai încape vorbă! Tu eşti un om de duh, e o plăcere Să te-ntâlnesc. De oîte ori mă roade Ceva, la inimă, îmi stă pe limbă să ţi-o spun. Dealtfel, astăseară, băuturile-ţi alese Nectar al zeilor nu altceva! Îmi deslegară limba. Noapte bună, cneaze!

            ŞUISCHI La revedere, frate! Noapte bună! (II petrece)

            O SALĂ În PALATUL ŢARILOR Ţareviciul Feodor, desenând o hartă, ţarevnă Xenia şi doica ei XENIA (sărutând un portret)

            Logodnicul meu drag, frumosul meu fecior de rege, nu. Mie mi-ai fost dat, mie, miresei tale, ci negrului mormânt, pe un meleag străin. N-am să mă mângâi niciodată. Veşnic am să te plâng!

            DOICĂ Ei, ţarevnă, lacrimile feţei mari sunt ca rouă care cade! Soarele răsare şi usucă rouă. Vei avea un alt logodnic, nu mai puţin frumos, nu mai puţin fermecător. Ai să-l iubeşti, copilă mult iubită şi-ai să-l uiţi pe feciorul de rege.

            XENIA Nu, doică, voi fi credincioasă mortului.

            Intră Boris ŢARUL Ei bine, Xenia, copila mea prea scumpă Logodnică şi văduvă-n aceeaşi vreme, Tot îţi mai plângi sărmanul mire mort! Eu n-am fost vrednic fericirea să ţi-o dau: Se vede că l-am mâniat pe domnul! De ce să suferi tu, nevinovată? Şi tu, fiul meu, ce faci acolo?

            FEODOR Am zugrăvit a Moscoviei hartă, împărăţia noastră dintr-un cap în altul. Aicea-l Moscova şi aicea Novgorodul. Colea e Astrahanul. Uite marea. Întunecoasele păduri din Perm Şi-aici Siberia.

            ŢARUL Dar asta ce e, Şerpuitor ca firul de mătasă?

            FEODOR E Volga!

            ŢARUL Cât de frumos e rodul învăţăturii! Dulce rod, să poţi vedea Ca din înaltul norilor, întreagă împărăţia noastră cu oraşe Şi cu hotare şi cu ape curgătoare!

            Învaţă, fiul meu, învăţătura Scurtează încercările fugarei vieţi.

            O zi veni-vă, poate în curând,

            Când toate aceste ape şi pământuri Pe care le-ai scris atât de meşter pe hârtie Vor fi în stăpânirea ta.

            Învaţă, fiul meu şi vei pricepe Mai bine greutăţile domniei.

            Intră Semion Godunov.

            Dar, iată, Godunov mi-aduce veşti!

            (Xeniei)

            Hai, sufletul meu drag, te du-n odaia ta Mă iartă şi cel de sus durerea să-ţi aline!

            Xenia iese cu doica Ce veste, Semion Nichitici, pentru azi?

            SEMION GODUNOV Azi dimineaţă, încă de cu noapte, Un logofăt al cneazului Şuischi Şi-o slugă a lui Puşchin au venit Să-mi de-a-n vileag o taină.

            ŢARUL Ce anume?

            SEMION GODUNOV întâi s-a-nfăţişat omul lui Puşchin, Mi-a spus că-n dimineaţa din ajun Stăpânul său primit-a o solie Dela Cracovia. După un ceas Trimisul a plecat fără scrisori. 43

            ŢARUL Să puie mâna repede pe el!

            SEMION GODUNOV Am şi trimis pe urma lui.

            ŢARUL Şuischi?

            SEMION GODUNOV A dat aseară un ospăţ mai multor Prieteni, printre care Buturlin şi Mihail Saltâcov Boierii Miloslavschi şi cu Puşchin.

            S-au despărţit târziu, doar Puşchin a rămas Şi cu stăpânul casei a mai stat de vorbă, îndelungată vreme, ei singuri, amândoi.

            ŢARUL Trimiteţi după Şuischi de îndată!

            SEMION GODUNOV A şi venit!

            ŢARUL Să-l cheme aici.

            Godunov pleacă ŢARUL Ştafete cu Litvania?

            Ce-nseamnă asta? Puşchin! Nu-mi place neamul Iui Sunt nişte răzvrătiţi cu toţii, totdeauna! Iar de Şuischi trebuie să mă feresc: E om plăcut, dar aprig şi viclean.

            Intră Şuischi 44

            Aveam să-ţi spun mai multe, cneaz Şuischi! De, pare-mi-se c-ai venit tu însuţi Să-mi spui ceva. Începe tu. Te-ascult.

            ŞUISGHI Slăvite ţar, e de datoria mea Să-ţi dau o veste de mare însemnătate.

            ŢARUL Te-ascult!

            ŞUISGHI {încet arătând pe Feodor). Dar, Doamne.

            ŢARUL Ţareviciul poate şti Ceeace Şuischi ştie. Vorbeşte!

            ŞUISCHI A venit,

            Măria ta, o veste din Litvania.

            ŢARUL Nu-l vestea cc-o aduse ieri lui Puşchin Un om dela Cracovia?

            ŞUISCHI,

            Ştie tot! (Tare). Credeam că nu cunoaşte această taină!

            ŢARUL N-ai nici o grijă, cneaze! Vreau să pun Această ştire faţă-n faţă cu cealaltă: Altminteri, adevărul nu-l putem afla! ŞUISCHI Atâta ştiu, că un uzurpator Ivitu-s-a -n Cracovia şi că boierii Cu regele în frunte, sunt de partea lui.

            ŢARUL Şi cine e acest uzurpator?

            ŞUISCHI Eu nu ştiu.

            ŢARUL Şi. Întrucât ar fi primejdios?

            ŞUISCHI Fără-ndoială, ţâre, eşti atotputernic.

            Prin darurile şi mărinimia ta Şi prin înfăptuirile-ţi împărăteşti.

            Din inimile robilor măriei-tale Făcut-ai iubitoare inimi de copii.

            Dar, precum bine ştii tu însuţi, doamne,

            Prostimea e zmintită, schimbătoare,

            Şi crede în erezuri, în nădejdii goale Puţin îi pasă de-adevăr; trăieşte În amăgirea, clipei trecătoare Şi se hrăneşte cu vedenii şi cu basme.

            Atât de mult îi place îndrăzneala,

            Că dac-ar fi acel vântură-ţară Să treacă graniţa Litvaniei, la noi Mulţimile neroade l-ar urma În numele reînviat al lui Dimitri!

            ŢARUL Dimitri! Cum? Copilul? Cum? Dimitri? Ţarevice, te du. ŞUISCHI Cum a roşit! Porneşte vijelia!

            FEODOR Îngăduie -mparate.

            ŢARUL Nu, nu se poate. Fiul meu te du.

            Feodor iese.

            Dimitri?

            ŞUISCHI Nu! Nu ştia nimic!

            ŢARUL Ascultă, cneaze, să se ia de-ndată Cele mai straşnice măsuri de pază!

            Pe-ntreg hotarul vreau să se ridice Între Litvania şi Rusia oprelişti,

            Să nu le treacă nici o vietate!

            Un iepure să nu răzbată din Polonia,

            Un corb dela Cracovia să nu ne-ajungă!

            ŞUISCHI Mă duc.

            ŢARUL Stai, nu pleca. Nu ţi se pare Că nerozia asta prea e ticluită?

            S-a pomenit să iasă morţii din mormânt?

            Să ceară socoteală ţarilor îndrituiţi, Chemaţi, aleşi de toţi, încoronaţi,

            De prea sfinţitul patriarh?

            Nu e de râs aceasta? Tu nu râzi?

            ŞUISGHI Să râd, stăpâne, eu?

            ŢARUL Ascultă, cneaze!

            Gând am aflat despre acest copil. Când nu ştiu cum acest copil a răposat, Iţi aminteşti? Chiar tu ai fost trimis Să cercetezi. Răspunde-acum, pe sfânta cruce, Pe adevărul cugetului tău: Ai cunoscut copilul care a fost. Ucis? N-a fost înlocuit cumva? Răspunde.

            ŞUISCHI ŢARUL Mă jur!

            Şuischi, nu jura! Să-mi spui adevărat: Ţareviciul era, sau era altul?

            ŞUISCHI • Da, el era.

            ŢARUL Gândeşte-te. Ia seama!

            De m-ai minţit atunci, te iert. Dar dacă Te-apuci să fii şiret, cu mine-acum,

            Mă jur po capul lui Feodor, fiul meu,

            Că te voi pedepsi cu o cruzime De care însuşi el, Ivan cel Groaznic.

            În racla lui, se va cutremura! SUISCHI Eu nu de chinuri, de dispreţul tău mă tern!

            Aş îndrăzni să viclenesc cu tino, eu?

            Puteam atâta de prosteşte să mă-nşel?

            Încât să iau pe altu-n locul lui?

            Trei zile-n şir, cu toţi acei din Uglici,

            M-am perindat în faţa lui şi l-am privit.

            Acolo, în biserică, în jurul lui Erau întinse alte treisprezece leşuri —

            Bărbaţi pe care îi ciopârţise gloată.

            Putregăciunea lor era vădită.

            Dar chipul lui copilăresc era senin Şi fraged, liniştit. Parcă dormea.

            Adânca rană nu se înnegrise,

            Iar obrăjorul lui precum ţi-am spus.

            Nu se schimbase-ntru nimic. Nu, ţâre,

            Nu mai încape nici o îndoială: Dimitri doarme somnul morţii în mormânt!

            ŢARUL (liniştit)

            Destul! Acuma du-te!

            Şuischi iese.

            Oh, ce greu mi-a fost! Să mai răsuflu! Sângele-mi bătea, Mi se urcă-n obraz şi cobora încet. Deaceea văd de treisprezece ani În visurile mele, copilul cel ucis Da. Da! Abia acuma înţeleg. Să fie el cumplitul meu duşman? De-un nume, de-o nălucă să mă sperii? Să-mi zmulgă o stafie de pe umăr Mantia mea de ţar? O umbră, Un nume, să-mi răpească moştenirea Copiilor? Dar sunt nebun să-mi fie frică! Dar n-am decât să suflu şi strigoiul Se va topi! Nu trebuie să mor de spaimă, Dar nici nu trebuie tânjelii să mă las! Cât eşti de grea, coroană -mpărătească!

            CRACOVIA CASA LUI VIŞNEVEŢKI Uzurpatorul şi Pater Ccmicovski UZURPATORUL Atât de greu, părinte, n-o să fie Eu ştiu norodul meu şi sufletu-l, Credinţa lui nu ţine-o veşnicie Şi sfântă-l este pilda ţarului, îngăduinţa e nepăsătoare Doi ani pun chezăşie şi-l vedea Că al meu norod şi clerul, mic şi mare Prea sfântului din Roma s-or pleca.

            PATER Te aibă sfântu Ignaţiu-n a lui pază Când fericită vreme va sosi; Dar până-atunci, în sufletul tău, rază Divinul har să-nceapă-a-nmuguri. O sfântă datorie, mai înaltă Decum sunt datoriile lumeşti Să ne prefacem cere câteodată În faţa lumii celei pământeşti: Ea judecă a ta vorbă şi-a ta faptă Dar numai domnul ştie ce gândeşti!

            UZURPATORUL Amin! Hei, omul!

            Intră un slujitor Vesteşte că primim!

            Porţile se deschid. Intră o mulţime de Ruşi şi de Polonezi.

            Prieteni, mâine părăsim Cracovia. Pan Mnişek, am să mă opresc trei zile La tine, la Sambor. Ştiu că palatul Ţi-e primitor şi plin de măreţie. Şi că-l vestit prin tânăra-l domniţă Nădăjduiesc s-o văd acolo pe Marina. Iar voi prieteni, Litvanieni şi Ruşi, Ce-aţi ridicat, frăţeşte, steaguri împotriva Aceluiaş duşman, al meu şi al vostru, Prigonitorul meu mişel, o, fii de Slavi, Eu am să duc curând oştirea voastră La bătăliile mult aşteptate Dar printre voî zărit-am chipuri noi.

            GAVRILĂ PUŞCHIN Sunt noi veniţi şi cer măriei-tale Un paloş şi-o însărcinare UZURPATORUL Dragii mei,

            Sunt fericit a vă vedea. Veniţi, prieteni! Ia spune-mi, Puşchin, cine este Acel flăcău frumos?

            PUŞCHIN UZURPATORUL E prinţul Curbschi.

            Un nume strălucit. (Adresându-se Iul Curbschi) Te tragi din neamul Viteazului dela Cazan?

            CURBSCHI UZURPATORUL Trăieşte?

            CURBSCHI Nu. A murit! 4

            Sunt fiul său.

            UZURPATORUL Era o minte mare, Un om de luptă, sfetnic înţelept. Dar, iată, că din ziua când Răzbunător cumplit al unor umiliri El s-a ivit cu-ai săi Litvanieni Sub zidurile vechi ale cetăţii Olghin, Nu s-a mai auzit de-al său renume!

            CURBSCHI Şi-a petrecut cele din urmă zile La ţară, în Volânia, pe nişte bunuri Ce i le-a dăruit cândva Batori. Acolo, în singurătate, căuta Uitarea, mângâierea, în învăţătură. Dar în zadar! Îşi amintea mereu De ţara tinereţii salo şi-a murit Nealinat, cu dorul ei în suflet.

            UZURPATORUL Oştean de frunte şi nefericit!

            Ce fulgere au scăpărat în viaţa lui Vijelioasă, plină de răsunet!

            Sunt fericit, înalte cavaler,

            Că sângele-l cu patria se-mpacă!

            Greşelile părinţilor să le uităm.

            Pe groapa lor să se coboare pacoa!

            Apropie-te, cneaze! Adu mâna!

            Nu e ciudat ca tu, fiul lui Curbschi,

            Să duci la tron pe fiul lui Ivan?

            M-ajută toţi: şi oamenii şi soartă!

            Tu cine eşti?

            —

            UN POLONEZ Sobanski. Şleahtic liber.

            UZURPATORUL Fii lăudat, o fiu al libertăţii!

            Să i se dea îndată o treime Din leafa lui. Dar ceilalţi, cine sunt?

            Vestmântul lor e portul ţării noastre.

            Ei sunt de-ai noştri?

            HRUŞCIOV (îngertunchiazâ)

            Da, măria-ta!

            Noi suntem robii credincioşi ai tăi! Goniţi şi maziliţi de Boris, am fugit Din Moscova ca să venim la tine. Părinte, ţar al nostru! Suntem gata Şi capul să ni-l pierdem dacă trupurile Iţi vor sluji ca trepte, să te urci Pe tronu -mpărătesc, care-l al tău!

            UZURPATORUL Sus inima, nevinovaţi ce suferiţi! S-ajungem noi la Moscova şi Boris Pe toate, pentru toate va plăti! Tu cine eşti?

            CARELA Eu sunt cazac. Vin dela Don Trimis de slobodele noastre oşti,

            De atamanii toţi, de toţi cazacii Din susul şi din josul apei, ca să-ţi văd Străluminaţii ochi de ţar şi să-ţi aduc Prinosul lor, supunerea, credinţa.

            UZURPATORUL Eu pe cazacii dela Don îi ştiu Nici când eu nu m-am îndoit că voi vedea În rândurile mele, steagul lor.

            Îi mulţumim oştirii noastre dela Don!

            Noi ştim că azi cazacii sunt loviţi Şi prigoniţi cu mare nedreptate,

            Dar dacă ne ajută dumnezeu Să ne urcăm pe tronul părintesc,

            Vom ocroti în vechile-l dreptăţi Al nostru Don, col credincios şi slobod!

            UN POET (se apropie, se pleacă adânc şi atinge poala mantiei lui Grişca)

            O, mare prinţ, prea luminate fiu de rege!

            UZURPATORUL Tu ce doreşti?

            UN POET (îi întinde un sul de hârtie)

            Primeşte cu mărinimie Sărmanul rod al unei inimi credincioase!

            UZURPATORUL Ce?! Stihuri latineşti! De-o sută de ori fie Sfinţită -mpreunarea spadei cu lira!

            Aceleaş foi de laur le-ncunună!

            Eu m-am născut sub cerul Nordului Dar glasul lirei latineşti mi-e cunoscut,

            Şi florile Parnasului mă-ncântă!

            Ce stihuri minunate! Eu mă-ncred Proorocirilor poeţilor.

            În pieptul lor nu arde în zadar Un foc mistuitor! Blagoslovită fie Isprava ce ne-o cântă dinainte!

            Prietene, te-apropie! Primeşte Din partea mea, în amintire, darul ăsta!

            (II dă un inel.)

            Când se va-ndoplini porunca sorţii Şi voi purta coroana strămoşească Nădăjduiesc cântările să-ţi mai aud. Musa gloriam coronat, gloriaque musaml1) Şi-acum, prieteni, bun rămas!

            TOŢI La luptă!

            La luptă! Să trăiască ţar Dimitri. Trăiască marele cneaz al Moscovei!

            ÎN CASTELUL VOEVODULUI MNIŞEK, LA SAMBOR încăperi luminate. Muzică. Vişneveţki, Mnişek MNIŞEK Mereu vorbeşte numai cu Marina! Cu gându-l la Marina, doar la ea! Povestea asta îmi miroase-a nuntă! Te-ai fi gândit vreodată, Vişneveţki, Că fata mea ţarină o s-ajungă?

            VIŞNEVEŢKI E minunat, într-adevăr! Dar tu, te-ai fi gândit Că slujitorul meu porni-vă într-o zi Pe tronul Moscoviei să se urce?

            MNIŞEK Dar de Marina mea ce zici? Mi-a fost deajuns Să-l spun: ai grijă, ţin-te bine, nu lăsa Din mână pe Dimitri, să nu-ţi scape! Şi uite-mi-l acum în mreaja ei!

            Muzica începe o poloneză. UZURPATORUL trece cu MARINA deschizând dansul.

            — Muza încununează gloria, iar gloria încununează muză. (În limba latină) (N. trad.) MARINĂ (încet lui Dimitri)

            Da, mâine seară, am să fiu. La unsprezece. Voi fi lângă havuzul dintre tei.

            Troc. Intră altă pereche. CAVALERUL Ce-o fi găsit la ea, ca să-l vrăjească?

            DOAMNA Cum ce-a găsit! Doar e o frumuseţe!

            CAVALERUL O nimfă dar de piatră: pe buze şi-n privire Nici zâmbet şi nici viaţă.

            Altă pereche.

            DOAMNA N-aş spune că-l frumos,

            Dar e plăcut la-nfăţişare. Se cunoaşte Niimaidprâf, că p. dfi c; lâ ncro-mnămtpiQp.

            Numaidecât că e de sânge-nipărătesc.

            Altă pereche.

            DOAMNA Când o porniţi la drum?

            CAVALERUL îndată ce Va porunci ţareviciul. Noi suntem gata Dar panna Mnişek ne-a vrăjit aici, Ne ţine prinşi, odată cu Dimitri.

            DOAMNA Plăcută închisoare! CAVALERUL Ai consimţi.

            Fără îndoială, dacă Trec. Încăperile se golesc.

            MN1SEK Suntem bătrâni, în dans nu ne mai prindem,

            Nu ne trezeşte-al muzicii tumult În strânse-mbrăţişări nu ne aprindem,

            Frumoase mâini nu sărutăm de mult.

            Nu, nu se uită nebunii trecute Dar nu mai este azi ca altădatJuneţea, de-ndrăzneală-a prins să uite Femeia, să îmbie a uitat.

            Prietene, nu-ţi par azi triste toate?

            Dar. Hai, să ne dezgroape o să spun O sticlă din acelea vechi păstrate,

            Din vinul unguresc nespus de bun.

            Sorbind din el arome înmiresmate Sporovăi-vom fără zor, molcum.

            Să mergem dar.

            VIŞNEVEŢKI Drept ai grăit, la drum!

            NOAPTEA, GRĂDINA, UN HAVUZ UZURPATORUL (intrând)

            Aici e locul unde trebuie să vină.

            Nu sunt fricos din firea mea. Nu! M-am lovit Cu moartea-n faţă şI. N-am tremurat De frica ei. Cu temniţă pe viaţă Am fost pândit şi sufletu-mi o clipă Nu s-a clintit. Prin îndrăzaeala mea Eu am scăpat de una şi de alta.

            Atunci dece-mi apasă inima, ceva?

            Dece nu-mi stăpânesc această grijă?

            Să fie freamătul dorinţelor aprinse? Nu! Teama e! Am aşteptat întreaga zi Această întâlnire tainică, m-am pregătit,

            Am frământat în cap tot ce voi spune Să cuceresc Marinei inima trufaşă,

            Numind-o ţarină a Moscovei.

            Dar ceasul a sosit şi nu mai ştiu nimic.

            Nu-mi mai aduc aminte câte-am ticluit.

            Să fie dragostea ce-mi moaie judecata?

            Dar iată, parcă vine cineva.

            Un zgomot. Nu! Lumina-nşelătoare A lunei, poate vântul care trece.

            MARINĂ (intrând) Ţarevici!

            UZURPATORUL Ea e. Sângele mi s-a oprit.

            MARINĂ Dimitri, dumneata eşti?

            UZURPATORUL În sfârşit!

            O, glas fermecător! (Se apropie de ea.) Marina, tu?

            Ţu singură cu mine-n taina nopţii?

            Ce lungă fuse ziua, cât a trecut de-ncot!

            Ce mult am aşteptat în întuneric!

            MARINĂ Dimitri, vremea trece. N-am venit aici S-ascult mărturisiri de dragoste.

            Cuvintele sunt de prisos. Ştiu că mă iubeşti.

            Dar să ne înţelegem. Hotărând Să-mi leg ursita de ursita ta Nehotărâtă şi vijelioasă,

            Am dreptul să te-ntreb, să aflu toate Nădejdiile sufletului tău Şi râvna ta şi temerile tale, chiar.

            Ştiindu-le pe toate, voi putea Să intru-n viaţă drept, cu fruntea sus,

            Cu mâna-n mâna ta. Dao nu orbeşte,

            Ca un copil supus; nu ca o roabă A schimbătoarelor dorinţe bărbăteşti.

            Nu ca ibovnica zmorită şi tăcută Dar ca soţie vrednică de tine Alăturea în trebile domneşti.

            UZURPATORUL O, lasă-mă, îngăduie măcar o oră Să uit de frământarea sorţii mele. Tu însăţi uită că te afli-n faţa Unui ţarevici. Să nu vezi în mine Decât iubitul ce ţi l-ai ales Şi-l fericeşti cu o singură privire. Ascultă ruga dragostei şi lasă-mă Să-ţi spun ce-mi umple inimă acum!

            MARINĂ Nu-l vremea, cneazo! Stai şi te codeşti Iar oamenilor tăi le scade-avântul. Din clipă în clipă, mai primejdioase Primejdiile se ridică şi mai grele Sunt greutăţile care te-aşteaptă. Încep să umble fel şi fel de zvonuri Şi veştile se schimbă una după alta Şi Godunov începe să deschidă ochii.

            UZURPATORUL Ce-mi pasă mie de ce face Godunov? Întreaga-mi avuţie, dragostea N-o ţine Godunov în mâna lui! Nu! Nu! În clipa asta mi-e tot una Şi tronul lui şi-a ţarilor putere. Nici strălucirea gloriei, nici viaţa În ici rusa-mpărăţie nu au preţ, Fără iubirea ta. Sărac de-aş fi Va-nlocui în stepă-n vreun bordei Dragostea ta, a ţarilor coroană.

            MARINĂ Te ruşinează de asemenea cuvinte!

            Cum? Uiţi înalta, marea ta menire?

            Mărirea, numai ea să-ţi fie dragă.

            Mai dragă decât orice bucurie,

            Decât oricari ispite ale vieţii.

            În cumpănă să n-o pui cu nimic pe lume!

            Să ştii că mâna mea n-o dăruiesc îndrăgostitului nebun, aprins De frumuseţea mea! O dăruiesc Moştenitorului coroanei Moscoviei,

            Ţareviciului ce-a scăpat printr-o minune.

            UZURPATORUL O, nu mă chinui, fermecătoare zână I Nu-mi spune că mărirea mi-ai ales, Iar nu pe mine însumi. Ah, Marina, Tu nu ştii cum îmi sfâşii inima! Dar bine. O, cumplită îndoială! Răspunde-mi dacă soarta ne-ndurată Nu mi-ar fi dat un sânge împărătesc, De n-aş fi fost feciorul lui Ivan, De n-aş fi fost acel copil uitat demult, Tu nu m-ai fi iubit?

            ; if.

            MARINĂ Dimitri.

            — I Nu poţi fi altul decât cel ce, eşti, Nu pot iubi pe altul decât pe• -lţine-l -

            UZURPATORUL - -"

            Ei bine! Ajunge! Nu mai vreau să-nipasfc: i: n; r! I; Cu mortul, o femeie care e a lui! Hit-lfhyi.

            — T ivi» -

            M-ani prefăcut destul. Am să vorbesc!

            Să afli adevărul tot. Ascultă.

            Dimitri-al tău e mort demult. Auzi?

            E mort şi îngropat şi n-o să mai învie!

            Ai vrea să afli cine sunt? Ei bine,

            Am să ţi-o spun. Eu sunt un biet călugăr.