Capitolul 1

— Vrei să spui că i‑ai dat lui Kevin Jamieson acceptul să se însoare cu mine? se înfurie Tisha Caldwell, întorcându‑se brusc spre tatăl ei.

— I‑am dat voie să te ceară de nevastă, asta‑i tot, spuse bărbatul printre dinţi.

Rămaseră cu privirile încleştate, fiecare încer­când să‑l facă pe celălalt să cedeze primul. Richard Caldwell era un bărbat înalt, prezentabil, a cărui statură atletică nu se schimbase prea mult de la terminarea colegiului. Anii care trecuseră mai adăugaseră nişte ghiocei tâmplelor lui.

Tisha nu moştenise acel fizic formidabil al tatălui ei, dar avea o figură plăcută care devenea chiar atrăgătoare când zâmbea. Moştenise independenţa tatălui ei, caracterul lui puternic.

— Da, i‑am dat acceptul meu lui Kevin, repetă Richard Caldwell, la fel de furios ca fiica lui. Este un tânăr respectabil, nu se poate compara cu nici unul dintre indivizii cu care te‑ai obişnuit să ieşi.

— Cu siguranţă nu este ca nici unul dintre ei, admise Tisha. Am impresia că după ce mă sărută să‑mi spună noapte bună, fuge acasă să se spele:

— Te asigur că este un tânăr normal şi sănătos, care ştie să‑şi controleze emoţiile. Degetul lui arătător era îndreptat acuzator spre ea. Cel puţin când te întorci de la o întâlnire cu el nu arăţi de parcă ai fi scăpat din mâinile unei bestii obsedate sexual.

Tisha strânse disperată din pumni.

— Nu exagera, tată, nici unul dintre cei cu care ies n‑a făcut vreun gest deplasat, aşa cum insinuezi.

— Da, poate, exclamă Richard Caldwell, s‑au abţinut ştiind că trebuie să te conducă acasă, unde vor avea de a face cu mine.

— Am deja douăzeci de ani, tată, oftă Tisha exasperată. Vrei să încetezi să mă mai tratezi ca pe un copil? Sunt destul de matură pentru a putea decide să mă căsătoresc, şi mai ales cu cine s‑o fac. Pot alege cu cine este bine să continuu să mă văd, şi mă pot apăra singură dacă este cazul! Şi dacă mă voi căsători vreodată o voi face fără a te consulta!

— Nici o femeie nu are forţa necesară pentru a se împotrivi unui bărbat, o sfidă el. Tatăl şi apoi soţul ei sunt cei care trebuie s‑o protejeze.

— Parcă am fi în Evul Mediu! bombăni Tisha.

Richard Caldwell vru să mai adauge ceva dar nu mai avu ocazia s‑o facă, pentru că discuţia lor se întrerupse din cauza sunetului strident al soneriei.

Tisha îl privi întrebător.

— Bănuiesc că l‑ai invitat pe Kevin, zise ea. Nu pot decât să sper că acest bărbat nu şi‑a cheltuit banii pe vreun inel pentru mine, căci îl voi refuza, ba chiar mai mult, voi avea satisfacţia de a i‑l arunca în faţă!

— Te rog să te comporţi ca o fată bine crescută, aşa cum şi eşti, Tisha! Un deget se flutură ameninţător pe sub nasul ei, în timp ce ea se îndrepta cu un aer batjocoritor spre uşă. Îşi aruncă părul lung pe spate şi deschise uşa, pregătită să‑i arunce câteva cuvinte usturătoare oricărui bărbat s‑ar fi aflat dincolo de aceasta. Dar rămase descumpănită în prag căci în faţa ei nu se afla nici un bărbat, ci o femeie care o privea uşor amuzată.

— Cred că nu mi‑am ales bine momentul, spuse aceasta, fără nici o introducere.

Tisha făcu un pas înapoi, permiţându‑i femeii să intre. Văzând‑o de aproape, judecând după ridurile fine de expresie şi cele de pe gât, oricine realiza că femeia era mai în vârstă decât părea la prima vedere. Părul îi era desigur vopsit, căci era de o nuanţă foarte intensă şi Tisha se gândi că rădăcinile îi erau cu siguranţă albe. Ea nu mai aşteptă ca femeia cea zveltă s‑o urmeze ci porni înapoi, spre încăperea în care se afla tatăl ei.

— Este Blanche, răspunse ea la întrebarea neros­tită de tatăl ei, care o privea cu o sprânceană ridi­cată. Tisha nu ştia dacă tatăl ei, care se lăsă înapoi în scaun, era bucuros sau nu să‑şi vadă sora, căci probabil îl aştepta pe Kevin. Dar după felul în care acesta se încruntă, ea înţelese că avea un motiv în plus să fie furios pe ea.

— Ar trebui să arăţi mai mult respect celor în vârstă, mătuşa ta nu este o simplă cunoştinţă.

— Ştii bine că prefer să mi se spună pe nume, Richard, n‑aş suporta ca nepoata mea să mi se adreseze cu „mătuşa Blanche“, zise femeia zâm­bind.

Blanche Caldwell era îmbrăcată cam colorat pentru vârsta ei, într‑o pereche de pantaloni roşii, la care asortase o bluză înflorată şi nu arăta nicide­cum ca o fată bătrână, cu toate că acesta îi era statu­tul. Ea nu se sinchisi prea mult de privirile curioase pe care i le arunca fratele ei şi‑i depuse acestuia un sărut pe obraz.

— Şi eu mă bucur să te văd, Richard, îi spuse ea.

— Deşi nu se vede, mă bucur că ai venit, spuse el foindu‑se stânjenit în scaun, aşezându‑se în aşa fel încât să le poată privi pe cele două femei. Sunt destul de nervos, pentru că încerc s‑o aduc pe fata asta cu picioarele pe pământ, lucru cam greu, ce‑i drept.

Tisha izbucni în râs. Apoi, ridicând mâinile în sus, în semn de exasperare, se întoarse spre tatăl ei.

— Tata încearcă să mă convingă că ar trebui să mă mărit cu un bărbat pe care nu‑l suport, la vederea căruia mi se face pielea de găină, căci este un tip prea cuminte şi prea decent pentru gusturile mele, mătuşă.

— Nu te‑am forţat să‑l iei pe Kevin Jamieson! exclamă tatăl ei.

— Şi atunci, cum se numeşte ceea ce faci? pretinse Tisha.

— Vezi ce se întâmplă aici, Blanche? zise Richard Caldwell implorând înţelegere de la sora lui. Fata asta îmi denaturează vorbele. Am spus cândva că acest Kevin este un băiat drăguţ, iar ea...

— Indiferent cu cine m‑aş mărita, tată, tu tot o să‑i găseşti fiecăruia câte un defect, poate că vor fi situaţii în care nu te va satisface ceva foarte puţin important, cum ar fi culoarea ochilor alesului meu. Tisha se întoarse spre Blanche. Tata nu crede că o femeie este capabilă să aprecieze ce este bun pentru ea. Simte permanent nevoia să se amestece în viaţa mea!

— Dacă ar vedea Blanche cu ce bărbaţi obişnuieşti să ieşi, şi‑ar da seama că trebuie să intervin. Toţi aceştia n‑au decât un singur lucru în minte, iar dacă n‑ar fi conştienţi că există un tată care te apără cu preţul vieţii, probabil că şi‑ar atinge scopul.

— Dacă ar fi după tine, n‑ar trebui să ies cu nici unul, ci să mă mărit cu primul bărbat care‑mi iese în cale, spuse Tisha. Te amesteci prea mult în viaţa mea, tată. Simţi nevoia să‑mi spui cu ce haine să mă îmbrac, cum să mă machiez, ce pri­eteni să‑mi fac. Nu poţi accepta faptul că sunt un adult?

— Poate, dar asta pentru că nu te comporţi ca atare!

— Vrei să mă laşi să decid singură ce am de făcut? Mai rămâne să‑mi spui să mă spăl pe mâini când mă aşez la masă!

Blanche Caldwell îşi muta privirea de la tată la fiică, ca un spectator la un meci de tenis.

— Richard, sper că ceea ce se spune despre tine este doar o exagerare! interveni Blanche, amuzată de discuţia la care asista.

Fratele ei mormăi ceva de genul:

— Da, poate că aşa este, poate că am devenit pisălog, dar de cele mai multe ori Tisha nu se spală bine pe mâini de vopselele ei şi miroase urât la masă.

— De câte ori am făcut asta, tată? De două,trei ori?

— Văd că ne îndepărtăm de subiectul acestei discuţii. Tisha, sunt tatăl tău şi am dreptul să mă amestec în viaţa ta.

— Nu ne depărtăm de la adevăratul motiv al discuţiei, tată, afirmă Tisha vădit furioasă. Discutăm despre felul în care încerci să‑mi strici viaţa! Sunt o persoană care are dreptul la intimitate şi la propriile‑i greşeli, spuse fata ai cărei ochi verzi aruncau flăcări.

— Atâta timp cât stai în casa mea, lucrurile nu se vor schimba, voi avea întotdeauna câte ceva de obiectat.        

— În acest caz, singura soluţie ar fi să mă mut, spuse fata.

— Ar trebui să te gândeşti de două ori înainte de a o face, domnişoară, nu câştigi suficient pentru a te întreţine singură, iar eu voi controla moştenirea pe care ţi‑a lăsat‑o mama ta, până va până vei împlini douăzeci şi unu de ani. Cât despre veni­turile tale, mă cam îndoiesc că te‑ar ajuta la ceva.

— Acum încep să înţeleg ce înseamnă asuprirea. Voi face orice, voi muri de foame chiar, decât să mai stau o zi cu tine sub acelaşi acoperiş.

— Dacă continui pe acelaşi ton impertinent ar fi mai bine să te duci în camera ta, spuse Richard Caldwell care începuse să‑şi piardă răbdarea.

— Nu sunt copil să mi se spună când să merg în camera mea.

— Patricia Jo Caldwell, chiar şi la vârsta pe care o ai, te mai pot lua de ciuf!

Blanche pufni în râs.

— Ai întârziat vreo zece ani cu pedepsele, Richard! interveni ea privindu‑şi fratele cu înţelegere, chiar şi cu oarecare simpatie, după care privirea ei se mută asupra fetei din faţa ei pe care o privi cu dragoste.

— Ce altceva aş putea face cu o fată atât de rebelă ca a mea? întrebă el. Dacă ar fi trăit mama ei poate lucrurile ar fi fost altfel. Nu fac decât ceea ce simt eu că ar fi bine.

— Dar nu te interesează ce simt eu, tată? Amintirea mamei ei o făcu să se mai tempereze.

— Dacă ai avea bunul simţ să mă asculţi măcar o dată ar fi foarte bine pentru tine, şi te‑ar scuti să simţi durerile vieţii pe propria‑ţi piele. Dar întot­deauna ai fost o încăpăţânată.

— Tisha îţi seamănă perfect, Richard, interveni Blanche. Asta este singura explicaţie, dragul meu.

— Doamne fereşte! zise Tisha, ridicându‑se în picioare.     

— Unde pleci? întrebă Richard Caldwell.

— În camera mea, sublinie ea, pentru că eu am decis să mă duc acolo. Iar dacă sună Kevin, spune‑i că nu mă mărit cu el şi nici nu vreau să‑l mai văd.

— Nici n‑am spus vreodată că ar trebui s‑o faci!

Tisha se opri în faţa lui.

— Nu, tată, niciodată nu mi‑ai cerut s‑o fac, dar m‑ai şantajat sau ţi‑ai folosit influenţa pe care o ai asupra mea pentru a mă face să mă mărit cu un bărbat de care ştii bine că nu‑mi pasă! Şi asta sub pretext că‑mi vrei binele!

— Şi ce este rău în asta, Tisha? spuse Richard Caldwell cu un zâmbet conciliant. Nu i‑ai dat o şansă lui Kevin. Poate, cu timpul, ai ajunge să‑l iubeşti.

Fata îi aruncă o privire ciudată în care tristeţea şi frustrarea se îmbinau.

— Nu renunţi, tată? Nu pot, nu vreau şi n‑o să mă mărit cu Kevin. Iar dacă mă voi mărita vreodată, căci încep să cred că din cauza ta o să rămân fată bătrână, o voi face cu un bărbat pe care mi‑l voi alege singură, iar tu nu vei avea nici un cuvânt de spus!

— Nu fi absurdă, Tisha! Richard Caldwell o privi încruntat. Sigur c‑o să te măriţi! Ce alt viitor poate avea o femeie? Familia, soţul, copiii, sunt menirea ei.

— Chiar aşa? zise Tisha pe un ton batjocoritor. Cred că nici Blanche nu te aprobă. N‑am văzut nici o femeie măritată care să fie mulţumită de viaţa ei. O invidiez pe Blanche pentru libertatea de care se bucură, nici măcar tu nu încerci să‑i spui ce are de făcut. Şi cu aceste vorbe, Tisha porni spre camera ei, simţind că era momentul să încheie discuţia cu tatăl ei; atâta timp cât se considera în avantaj, fără a‑i mai da acestuia ocazia să aducă noi argumente. Mânia tatălui ei o urmări.

Nici nu apucă bine să intre în cameră că şi auzi o bătaie în uşă.

— Intră, mătuşă, spuse ea. Figura mătuşii Blanche exprima înţelegere şi bunăvoinţă. Îmi cer scuze pentru scena neplăcută la care a trebuit să asişti, mătuşă, dar sper că‑ţi cunoşti mai bine fratele decât mine. Mânia pierise din ochii fetei, dar sem­nele disputei recente cu tatăl ei rămăseseră, poate în încruntarea cu care privea în jur.

— Richard este de‑a dreptul un tiran, încuviinţă Blanche. Aşa ajung toţi bărbaţii cărora le plac prea mult femeile.

— Probabil, oftă Tisha, luând o jachetă care zăcea pe pat. Întotdeauna i‑a plăcut să pozeze în Domnul Face Tot, în bărbatul puternic, iubitor, amabil, frumos, iar eu ajunsesem să consider chiar, că viitorul meu soţ va trebui să‑i semene mult tatei pentru ca să‑l pot accepta. Slavă Domnului că acum nu mai gândesc la fel! Figura ei frumoasă fu întunecată de o grimasă. Abia acum înţeleg de ce între el şi mama erau discuţii interminabile.

Camera fetei era decorată în tonuri de verde, era foarte luminoasă şi însorită.

— Din câte‑mi amintesc, toate discuţiile dintre Lenore şi tatăl tău sfârşeau cu sărutări şi îmbrăţişări. Cred că o femeie cu o personalitate mai puţin conturată nu i‑ar fi putut aduce bucuria pe care a cunoscut‑o alături de mama ta. Richard n‑o putea domina pe Lenore şi tocmai de aceea o iubea.

— Sper să n‑o mai facă nici cu mine.

Blanche zâmbi.

— Tu ai moştenit atât forţa lui cât şi a Lenorei, nu poţi fi dominată.

— Dar de ce nu poate accepta că sunt adult, să mă lase să‑mi croiesc viaţa aşa cum consider?

— Din două motive, Tisha. Primul este că foştii afemeiaţi devin cei mai exageraţi taţi; fratele meu a cunoscut destule femei până a ales‑o pe mama ta. Blanche făcu o pauză, pentru a urmări trăsăturile frumoase ale nepoatei sale, şi a vedea dacă este aprobată. Iar pierderea mamei tale, pe când tu aveai doar paisprezece ani, l‑a făcut să devină mai vigilent, mai responsabil, să se implice mai mult în viaţa şi educaţia ta. Este conştient că nu poate suplini lipsa Lenorei, dar simte că trebuie să inter­vină mai activ în viaţa ta, mai mult decât dacă ar fi trăit mama ta, poate şi pentru a rezolva problemele care i‑ar reveni de drept mătuşii tale, care în loc să se implice apare pe aici doar când consideră ea că este cazul s‑o facă.

— O, Blanche! spuse fata, întinzând braţele spre mătuşa ei. Eşti mătuşa pe care mi‑am dorit‑o! Eşti întotdeauna aici când am nevoie de tine şi dai problemelor mele perspectiva şi rezolvarea care le lipseşte.

—  Mă bucur că pot fi de ajutor uneori.

— M‑ai scos de multe ori din încurcătură dar acum,spune‑mi,ce te aduce pe aici, tocmai de la Ozark Mountains? Sunt sigură că n‑ai venit numai pentru a arbitra diferendul dintre mine şi tatăl meu.

— Am venit, de fapt, să‑mi mai cumpăr nişte pen­sule şi culori, dar sincer îţi spun că m‑am simţit puţin vinovată că mi‑am neglijat prea mult familia. Am pierdut şirul zilelor.

— Iar noi, uite ce primire ţi‑am făcut!

— Sper că n‑am lipsit atât de mult încât să am nevoie de o primire cu covor roşu şi sunete de fanfară, glumi Blanche. Apoi, parcă pentru a schimba subiectul discuţiei care devenise plictisi­tor, ea se întoarse spre tabloul care se afla dea­supra patului Tishei şi‑i spuse: tatăl tău pretinde că n‑ai avut prea mult succes financiar în munca ta.

— Din păcate, este adevărat, oftă Tisha, apropiindu‑se de mătuşa ei. Sau cel puţin nu în dome­niul picturii, cu excepţia câtorva tablouri pe care le‑am făcut pentru mine... Am ajuns la concluzia că sunt doar un pictor comercial, nu sunt un artist adevărat. Pensulei mele îi lipseşte acea atingere de geniu care conferă unicitate.

— Nu este rău să fii artist comercial, Tisha, ce‑ai vândut în ultimul timp?

— Am făcut multe reclame, am vândut nişte feli­citări şi calendare, dar în această privinţă tata are dreptate, nu câştig destul pentru a mă întreţine. Nici nu‑ţi imaginezi ce mult mi‑ar plăcea să am un loc numai al meu, să scap de cicălelile tarei!

Tisha îşi înlătură o şuviţă care‑i căzuse pe faţă. Mi‑ar fi plăcut să mă fi născut bărbat, declară ea. O femeie este controlată de părinţi până se mărită, apoi devine sclava bărbatului pentru restul vieţii. Cred că detest toţi bărbaţii. Mă dezgustă felul în care încearcă toţi să ne convingă că avem nevoie de protecţia lor,că suntem sexul slab, că ne lipseşte puterea şi judecata. Dar femeia poate fi mult mai inteligentă decât bărbatul.

Ochii negri ai Blanchei străluciră cu şiretenie.

— Cine te‑a dezamăgit aşa? Kevin,tatăl tău, sau amândoi?

— Cred că toţi bărbaţii pe care i‑am cunoscut, admise Tisha, cu tristeţe. Cineva mi‑a spus, cândva, că,pentru a face un bărbat să te placă este de ajuns să asculţi liniştită ce‑ţi spune şi să pui întrebări numai despre realizările lui. Bărbaţilor le plac femeile frumoase şi tăcute. Nu‑i interesează ce virtuţi are o femeie. Se comportă de parcă le‑ar face o mare favoare cerându‑le o întâlnire.

— Cred că te‑ai lăsat prea mult influenţată de pamfletele feministe, o admonestă Blanche cu blândeţe. Bărbaţii şi femeile sunt fiinţe omeneşti în primul rând, fiecare cu defectele sale. Vrei să spui că n‑ai întâlnit nici un bărbat care să‑ţi placă?

Figura fetei se lumină.

— Ba, au fost destui, poate prea mulţi, dar nu m‑am lăsat păcălită să cred că aş fi îndrăgostită de vreunul. Poate tocmai de asta mă deranjează că tata se amestecă prea mult în viaţa mea şi‑mi spune pe cine ar trebui să iau.

— O face pentru că este preocupat de fericirea ta, Tisha, iar acum, dacă a văzut că nu‑l agreezi pe Kevin, n‑o sa insiste.

— O să găsească altul. Tisha ridică mâinile în sus, disperată. Îl iubesc pe tata, Blanche, dar nu mai pot locui aici, cu el. Cred că ar trebui să renunţ la pic­tură şi să‑mi iau o slujbă.

— Am o idee mai bună, n‑ai vrea să vii cu mine la  Hot Springs?

— Serios! exclamă Tisha, nevenindu‑i să creadă.

— Dacă vrei să faci carieră în artă, nu trebuie să te sacrifici din cauza banilor sau a unui tată încăpăţânat.

— Dar tata? Ce crezi că va spune?

— Crezi că mi se va putea opune? Nu poate s‑o facă atâta timp cât eu voi avea grijă de tine!

— Dar nu te voi deranja în munca ta?

— Este adevărat că‑mi place să fiu singură. Dar pot picta oriunde şi în orice condiţii. Mi‑ar face plăcere să am alături un artist mai tânăr, mai ales dacă este vorba despre nepoata mea, dar sunt conştientă că viaţa ta socială va avea de suferit până când te vei adapta la noile condiţii de viaţă, alături de o femeie mai retrasă, ca mine.

— Ce pot spune? zise Tisha uluită de întorsătura evenimentelor. Poate că în lipsa lor, imaginea mea despre bărbaţi se va îmbunătăţi. Spune‑mi, Blanche, de ce mi se par toţi bărbaţii egoişti, lipsiţi de maturitate?

Blanche îşi aşeză o palmă peste mâna nepoatei sale.

— Crede‑mă, draga mea, ceea ce‑ţi trebuie ţie este un bărbat matur, o să vezi că alături de bărba­tul potrivit lucrurile vor sta altfel. M‑am şi gândit să te prezint unuia dintre vecinii mei.

— Să nu‑i spui tatei despre el! Va face tot posi­bilul să nu mă lase să stau la tine!

— N‑avea teamă, ştiu eu cum să pun problema, dar acum lasă‑mă să‑l conving pe încăpăţânatul tău tată că‑ţi va fi mai bine cu mine! Ştii mi se pare nedrept ca un tată care şi‑a pierdut soţia şi care n‑a avut nici o reţinere în ceea ce priveşte femeile să‑şi ţină fiica din scurt, declară Blanche. Nu vreau să susţin acum că ar trebui să ai o aventură. Ştii, Tisha, şi mătuşile au prejudecăţi, dar nu sunt atât de autoritare ca părinţii.

—   Ce înseamnă asta? Că lumina de pe verandă se va stinge la douăzeci de minte de când mă aduce iubitul acasă, şi nu după cinci aşa cum face tata?

—        Cam aşa ceva, râse Blanche, strângând uşor mâna nepoatei ei. Acum, mă duc să‑l conving pe tatăl tău că trebuie să te lase cu mine. Ştiu eu cum o voi face!