I

— De mult doream să te întreb, Vicky, nu te‑ai săturat să duci o asemenea viață?

Gail Sampson își privea sora care se pregătea să iasă pentru a treia oară în acea zi.

— Să mă satur?

Victoria Raven, Vicky pentru prieteni, râse ușor.

— Din contră, n‑am timp să mă plictisesc.

— Aș vrea să te pot crede, suspină Gail, dar ești mereu pe drumuri. Aproape nici nu te vede omul. Fără a mai spune că practic nu ești niciodată la tine acasă, asta nu‑ți lipsește?

— Bineînțeles că nu. Frumoasa gură senzuală a lui Vicky schiță un surâs amuzat.

— Evident, regret că nu te pot vedea mai des pe tine și pe Barry, dar în rest… O să am destul timp să tricotez la gura sobei când o să fiu bătrână. Dar acum, cât mai sunt tânără, am intenția fermă de a străbate lumea în lung și‑n lat.

— O să vină și ziua când vei dori să te stabilești undeva și să te măriți, obiectă Gail. Dacă nu cumva te gândești să faci asta la pensie, adăugă ea cu un aer puțin ironic.

Privirea verde a surorii mai mici licări șmecherește.

— Toate femeile măritate sunteți la fel. Vreți ca toată lumea să vă urmeze exemplul.

— Trebuie să recunosc că am destule de spus în favoarea căsătoriei, i‑o întoarse Gail.

— A ta, într‑adevăr, este foarte reușită, recunoscu Vicky.

Sora ei era măritată cu un doctor; se adorau și formau un cuplu perfect din toate punctele de vedere.

— Totuși, nu ai reușit să mă convingi, reluă ea. Îmi iubesc prea mult libertatea.

— Așa crezi acum… Dar așteaptă să cazi pradă farmecului vreunui superb reprezentant al genului masculin și o să‑ți schimbi pe loc părerea.

— M‑ar mira nespus, cred că sunt complet imunizată în privința asta.

Dacă culoarea blondă a părului și silueta îi asigurau un mare succes în ochii bărbaților, unii din ei chiar foarte atrăgători, nici unul din cei întâlniți până acum nu‑i plăcuse într‑atât încât s‑o facă să se gândească măcar pentru o secundă, să se îndepărteze pe drumul pe care și‑l alesese.

— Bine… și unde te mai duci în seara asta? o întrebă Gail, începând să coboare scara.

— La un cocktail. Laura a aranjat ceva. Vicky nu rămânea niciodată destul timp

la Londra ca să stabilească niște relații durabile sau măcar să cunoască numele oamenilor din cercul în care se învârtea. De altfel, fluctuația era mare și, în mintea ei, îi asemuia cu niște păsări călătoare.

— Iar?

Gail se oprise și o privea coborând.

— Nu ți s‑a acrit de atâtea serate? Mă și întreb cum de poți rămâne atât de suplă, cu toate aceste petreceri.

Și suspină cu invidie privind silueta mezinei ei, pe care se mula o rochie de seară din mătase turcoaz. Gail fusese întotdeauna puțin plinuță.

— Foarte simplu, replică Vicky. Mă mulțumesc cu un singur pahar și o singură farfurie până la sfârșitul serii. Doar nu mă duc pentru bufet ci pentru plăcerea de a vedea lumea. Oamenii mă fascinează.

Poate că o fascinează oamenii, gândi Gail cu tristețe, dar nimeni nu‑i reținea prea mult timp interesul. Departe de a fi o persoană superficială, Vicky lega și strica relațiile cu aceeași ușurință și aceeași lipsă de regrete cu care părăsea un loc pentru a se îndrepta spre un altul, mai exotic și mai atrăgător. Probabil că doar Gail, care era de altfel singura ei familie, avea un loc permanent în inima ei.

— Și când contezi să‑ți iei din nou zborul?

— Sper că peste vreo trei săptămâni, răspunse Vicky entuziasmată. Am stat destul închisă în birou.

— Și de data asta unde te duci?

— În Caraibe. Travelway este în tratative cu o nouă rețea de hoteluri recent construite în zonă. Va fi una din inspecțiile mele obișnuite.

Vicky dorise întotdeauna să călătorească și știa că cea mai bună metodă de a‑și satisface această ambiție era să lucreze în turism. Urmase studii de specialitate. Acum, la douăzeci și cinci de ani, avea un salariu în lire sterline format din cinci cifre și un post la o agenție care îi convenea; aici se ocupa să plănuiască și să vândă călătorii, cea mai mare parte cu destinații de vis. Trei ani de serviciu nu reușiseră s‑o facă să se plictisească. Îi ajungea să se afle într‑un aeroport, pe picior de plecare, ca să simtă cum îi crește nivelul adrenalinei. Își petrecea cam jumătate din timp în străinătate pentru a negocia contracte cu diferite grupuri hoteliere, companii de aviație și firme care închiriau mașini, iar restul în Anglia, în stațiunile turistice la modă. Timpul petrecut la sediul londonez al Societății Travelway era întotdeauna cat mai scurt posibil. Vacanță își lua rar. În fond, prin specificul activității ei, avea mereu impresia că e în concediu, obiecta ea când Gail părea că se supăra prea rău peea.

După ce taxiul plecă s‑o ducă pe sora ei la ultima serată dintr‑o lungă succesiune de mondenități, Gail închise ușa și se sprijini de ea, cu fruntea încrețită de îngrijorare. Se necăjea prea mult din cauza lui Vicky și a existenței ei – artificială în ochii ei – pe care aceasta o ducea. Barry, soțul ei, îi reproșa adesea asta.

Chiar atunci, el apăru în pragul salonului și ghici imediat starea de spirit a soției sale.

— Vicky a plecat din nou, nu? Doamne, Gail, e mare acum… și e fată inteligentă.

— Știu, știu…

Gail se apropie de el și i se ghemui la piept.

— Dar asta nu mă împiedică să fiu îngrijorată, continuă ea. Aș dori atât de mult să fie fericită, Barry.

— Te asigur că este. Face numai ce are chef să facă…

— Dar oamenii ăștia pe care îi frecventează! Nu printre ei îl va întâlni pe bărbatul care îi trebuie.

— Și de care nu are încă nevoie, după câte am înțeles eu. Și nici nu‑și face iluzii în privința bărbaților, sunt sigur de asta. Îi consideră doar amuzanți… dar complet neinteresanți.

Gail scoase un suspin. Ca soție fericită, îi dorea și lui Vicky același lucru, dar începuse să dispere, îi mărturisi ea lui Barry.

— Va sfârși prin a se liniști când va găsi bărbatul vieții ei, sunt convins de asta, scumpa mea. Mai dă‑i încă un an și se va plictisi de toate astea. Chiar și călătoriile își vor pierde în timp farmecul lor. O să vezi că nu se va mai gândi decât să se ancoreze undeva.

* * *

În taxi, Vicky era preocupată de cu totul altceva. Nu de petrecere care, după cum bine ghicise cumnatul ei. nu reprezenta mai mult decât o simplă distracție, ci de viitoarea ei misiune. Multe lucruri depindeau de succesul ei, eventual un parteneriat cu acest nou grup hotelier.

Pentru ea asta însemna cincisprezece zile în Caraibe, deplasări în majoritatea insulelor pentru a vizita hotelurile și a hotărî dacă ele corespundeau criteriilor de exigență ale clientelei britanice, apoi elaborarea și semnarea contractului. Asemenea tratative pretindeau nu numai competență ci și talentul de a stabili raporturi bune cu directorii, pentru a obține tarife preferențiale.

Își alungă din minte temporar aceste preocupări profesionale când taxiul o lăsă în fața unei case în stil georgian, situată pe malul Tamisei. În ciuda temperaturii scăzute a lunii ianuarie, invitații, elegant îmbrăcați, roiau pe trotuar. Puțini oameni își petreceau noaptea în același loc, dacă aveau posibilitatea să se ducă încă la vreo două sau trei petreceri.

— Bună seara, scumpa mea.

Gazda lor, Laura și nu mai știa cum, rezerva la toată lumea aceeași primire anonimă, plină de prudență.

— Intră, ia un pahar și fă cunoștință cu toată lumea.

Ceea ce Vicky și făcu, cu calm și siguranță. Trecu plină de grație de la un grup la altul, amestecându‑se în conversație, aruncând câte o poantă. Era peste tot binevenită, farmecul și frumusețea ei servindu‑i ca introducere, mai ales în compania bărbaților.

— Mereu între două călătorii? o întrebă un bărbat tânăr, a cărui figură îi reamintea în mod vag de ceva.

Dar el nu aștepta un răspuns detaliat și nici nu‑l primi. Vicky înțelesese de mult timp că o discuție serioasă nu era posibilă cu aceste păsări de noapte. Nu‑i disprețuia pentru asta, dar câteodată i se întâmpla să‑i plângă căci, dacă pentru ea aceste reuniuni mondene nu erau decât un mod ocazional de a‑și petrece timpul, pentru ei constituiau fundamentul întregii lor existențe.

Recepția cunoscu de‑a lungul orelor mai multe valuri de invitați, ca în sfârșit să rămână doar un mic nucleu, format mai ales din femei.

— Dorește cineva cafea? se interesă Laura. Sau o ținem pe șampanie?

Aproape toată lumea optă pentru cafea. Era momentul când, rămași într‑un cadru restrâns, conversația devenea mai serioasă. Se vorbea de cei care plecaseră, de cei care nu veniseră, câteodată cu puțină malițiozitate, câteodată cu aviditate, cum era cazul acum.

— Ce s‑a întâmplat cu „Turnul de fildeș” în această seară, Laura? se interesă o fermecătoare roșcată cu ochii verzi.

Gazda ridică din umeri cu un aer dezinvolt…

— Cine știe? Ăsta nu face decât cum îl taie capul.

— Un adevărat sălbatic, interveni o altă invitată.

— Independența personificată!

Dacă descrierile erau atât de diferite, păreau și destul de misterioase.

— De ce „Turnul de fildeș”? Vicky era intrigată.

— De necucerit, scumpa mea, declară o preafrumoasă brunetă, cu o voce pe care Vicky o consideră încărcată de animozitate, ca și cum ar fi avut motive să‑i poarte pică acestui domn. Nici una dintre noi n‑a reușit să‑i sucească mintea.

— Sau încă n‑am aflat noi, interveni o alta.

— Are un nume totuși? se interesă Vicky.

În fond, nu era un subiect de conversație mai rău ca altele.

— Cine naiba îl știe! replică micuța roșcată. Cred că am auzit odată pe cineva strigându‑l Rocky, dar cred că era doar o glumă. Unde l‑ai descoperit Laura? Nu prea ne seamănă, nu‑i așa?

— Pur și simplu a venit aici într‑o seară cu o prietenă. Laura își aprinse o țigară.

— Iar faptul că nu prea ne seamănă, mi se pare mai mult o chestiune de gust… Ceea ce explică de altfel și de ce sunteți toate nebune după el.

Vicky era din ce în ce mai curioasă. Acest „Rocky”, sau care i‑o fi fost numele, trebuia să fie un bărbat deosebit, dacă reușise să înflăcăreze aceste minți blazate.

— Ei bine, când vorbești de lup…

Din nou să făcuse auzită vocea înțepătoare a brunetei.

— Iată cine a venit și pe cine ne‑a adus astăzi.

N‑a fost nevoie să spună mai mult. Un murmur ușor și toate privirile se întoarseră spre perechea care tocmai intra pe ușă. Și imediat, în timp ce Laura își îndeplinea misiunea de stăpână a casei, comentariile țâșniră, cu un ton mai scăzut decât înainte.

— Rochia asta trebuie să fi costat o avere.

— Pentru ce acoperă… sau descoperă, merită!

— E mai accesibilă așa! remarcă cineva cu răutate.

— Ați observat că are o adevărată predilecție pentru blonde?

— Cine o mai fi și asta?

— Habar n‑am. Își schimbă prietenele ca alții șosetele.

— E un adevărat Don Juan. Le iubește și le părăsește!

— Exact ceea ce îmi convine! Amuzată, Vicky își aduse contribuția:

— Mi‑e groază de bărbații posesivi.

— În locul tău, Vicky, m‑aș feri, o sfătui micuța roșcată. Multe femei și‑au schimbat părerea după ce l‑au întâlnit pe „Turnul de fildeș”.

— În ceea ce mă privește, ar trebui să aibă într‑adevăr ceva extraordinar ca să mă răzgândesc, replică ea cinică.

Totuși, îi trezise interesul. Mulți bărbați erau atrași de amestecul de răceală și senzualitate pe care îl ghiceau în ea. Unii încercaseră s‑o atragă într‑o aventură, alții să se căsătorească cu ea, dar ea le rezistase. Ar fi ceva nou și deosebit de excitant să‑și încrucișeze sabia cu acest domn care respinsese asalturile repetate ale acestor femei atrăgătoare.

În timp ce el discuta cu gazda și îi prezenta splendida creatură care îl însoțea, Vicky îl studie cu atenție. Înțelese de unde îi venise porecla de Rocky. Înalt, cu o înfățișare atletică, degaja o impresie de forță ascunsă, iar figura cu trăsăturile aspre părea dăltuită în granit.

Nu părea totuși lipsit de sensibilitate căci se întoarse brusc, ca și cum ar fi fost conștient că ea îl observa, și, timp de câteva derutante secunde, Vicky se găsi sub focul intens al unor ochi a căror culoare nu se putea distinge de la această distanță.

În mod ciudat simți că se înroșește și se întoarse către vecina ei pentru a‑i adresa o remarcă oarecare – pe care mai pe urmă nici nu mai reuși să și‑o amintească.

— Atenție, o avertiză aceasta, omul nostru te‑a reperat. Dacă este fidel principiilor sale, Laura ți‑l va aduce dintr‑un moment în altul.

Niciodată până acum, în viața particulară sau în cea profesională, Vicky nu se mai simțise atât de speriată. Cu înfrigurare, cercetă din ochi încăperea căutând o eventuală portiță de ieșire, dar el se găsea între ea și singura ușă care exista și, abandonându‑și complet blondina, se apropie de ea.

— Cunoașteți pe toată lumea cu excepția lui Vicky, cred, declară Laura. Vicky ți‑l prezint pe Craig.

Ca de obicei, nici un nume de familie nu fu pronunțat.

El schiță un salut din cap la adresa celorlalte femei dar ochii lui – constată acum că erau cenușii – rămaseră fixați pe Vicky. Îi întinse mâna și ea i‑o dădu pe a ei, nu fără o oarecare reticență.

Simți ca o descărcare electrică. Căldura degetelor lungi păru că se propagă în tot corpul ei și doar absența comentariilor pe această temă o convinse că nu, salonul nu începuse să se învârtească. Cele auzite mai înainte o ajutară totuși să‑și revină. Acest domn avea o reputație periculoasă de seducător și chiar dacă ea nu se lăsa ușor impresionată, era mai bine să fie prudentă.

Recomandare pe care trebui să și‑o repete când, cu o ușurință dezarmantă, el reuși s‑o monopolizeze, excluzându‑le cu amabilitate pe celelalte din conversație.

Aflată atât de aproape de el, Vicky își dădu prea bine seama cât era de diferit de bărbații care frecventau în mod obișnuit aceste serate. Nu făcea parte din tagma celor îmbrăcați cu sobrietate în costum, dar nu făcea totuși nici o concesie modei.

Reprezenta însăși virilitatea, de la părul des și negru, până la picioarele lungi și puternice. La această elegantă petrecere, blugii și cămașa descheiată la gât ar fi fost suficiente ca să atragă privirile asupra lui, dar atenția lui Vicky nu fusese reținută doar de îmbrăcăminte. Figura lui aspră și bărbia voluntară nu aparțineau tipului de petrecăreț, obișnuit al saloanelor mondene. Ochii lui cenușii, umbriți de sprâncenele stufoase, erau ușor strânși, sub efectul unei maxime concentrări. Vicky știa că, înainte să traverseze încăperea, el înregistrase deja toate detaliile înfățișării ei… ceea ce făcuse și ea, de ce să nu recunoască, în privința lui. Nu credea despre el că face parte din categoria celor care‑și petrec mult timp în aer liber, deși avea palmele puțin bătătorite. Pentru o astfel de viață, ar fi trebuit să fie mai bronzat.

— Cine ești și cu ce te ocupi, Vicky?

Vocea lui, cu inflexiuni profunde, avea un accent american sau canadian. Aparținea unei persoane cultivate. O altă surpriză, pe care ținuta lui vestimentară nu te‑ar fi lăsat s‑o bănuiești.

— În general oamenii nu‑mi cer detalii despre activitatea mea.

Dorise ca răspunsul ei să fie spiritual, își spuse enervată. Se simțea aproape timidă în fața lui, ea care nu era lipsită de replică, de obicei. Și felul cum o învăluia parcă din priviri nu aranja deloc lucrurile.

— Dar tot ce te privește mă interesează, Vicky, obiectă el.

Pulsul tinerei femei se acceleră. Tonul, puțin răgușit, părea atât de sincer încât se simți tentată, pentru o clipă, să‑i dea crezare. Își reveni însă repede. Ținând seama de reputația lui, era desigur interesat doar de un singur lucru.

— Îți neglijezi prietena, observă ea.

Nu fără o oarecare ironie, se gândi că era fără îndoială pentru prima oară când încerca să deturneze atenția unui bărbat asupra altei femei. Dar eșua în mod lamentabil.

— Sophie știe prea bine că nu sunt proprietatea ei exclusivă. Și apoi, prefer să stau de vorbă cu tine.

Colțurile gurii mari și senzuale șe ridicară ușor, ca și cum i‑ar fi ghicit stratagema prin care vroia să scape de el și s‑ar fi amuzat.

Surâsul îi îmblânzi trăsăturile și atrase privirea lui Vicky spre buzele lui pe care le găsi nespus de ispititoare.

— Sunt dezolată, dar eram pe picior de plecare, declară ea brusc. Pe altă dată, poate.

Era o simplă formulă de politețe. N‑avea chef să‑l mai reîntâlnească pe Graig. Unde dispăruse oare frumoasa ei stăpânire de sine, dacă zece minute în compania lui o puneau pe fugă? Și nu era numai din cauza celor ce le auzise pe seama lui… Niciodată nu și‑ar fi închipuit că un bărbat ar fi putut‑o tulbura într‑atât.

— Te însoțesc.

Răspunsul lui îi tăie răsuflarea. Părea că nu‑și pierdea timpul: abia îi fusese prezentat.

— Este inutil, voi lua un taxi, spuse ea pe un ton fără replică.

Și se întoarse, căutând‑o pe Laura din priviri ca să‑și ia rămas bun.

— Ei bine, o să‑l folosim împreună.

Timp de câteva secunde, se măsurară din priviri. Ea înghiți cu nervozitate.

— Dar… n‑ai nici cea mai mică idee unde locuiesc. Poate nu…

— N‑are importanță, principalul e să fiu cu tine.

— Eu…

Se clătină ușor când, în trecere, el o prinse de cot și o trase spre ușa de intrare.

— Dar, domnule…!

— Craig, ajunge.

O salutară în grabă pe gazdă și, în ochii tuturor femeilor prezente, Vicky reuși să descifreze o luminiță de curiozitate și invidie.

— Presupun că scorpiile astea te puseseră deja în gardă împotriva mea, spuse el pe un ton ușor amuzat când ajunseră pe trotuar.

— Mi‑au spus că‑ți schimbi prietenele ca șosetele, replică ea.

— Oh, mult mai des! exclamă el. În exercițiul funcțiunilor mele, șosetele figurează pe ultimul loc.

— Și în ce constau aceste funcții când nu e vorba să lași galeria cu gura căscată?

— Ah, nu, tu n‑ai vrut să‑mi explici cu ce te ocupi.

El oprise un taxi și o împingea acum pe bancheta din spate unde o urmă, cu un braț trecut nonșalant în jurul umerilor ei.

— Unde mergem?

Vicky, de obicei imaginea personificată a hotărârii, ezită. După ce stătuse un timp de trei zile la sora și cumnatul ei, plănuise ca seara asta să se ducă la ea acasă. Ar fi fost fără îndoială mai prudent să dea adresa lor, reflectă ea. Mai prudent dar mai puțin incitant, îi suflă un drăcușor. De ce să nu‑l prindă în plasa propriului joc?

După câte auzise, el ar fi lăsat‑o mai ușor dacă ar fi crezut că‑i mușcase din momeală. Se aplecă și‑i indică șoferului adresa ei.

— Un cartier șic, comentă tovarășul ei. Oricare ar fi natura activității tale, pare să fie rentabilă.

Ea îi ignoră aluzia.

— E momentul să afli, îi declară ea, că nu sunt genul de femeie care își pierde ușor capul. Deci să nu‑ți faci iluzii numai fiindcă te‑am lăsat să mă conduci acasă.

„L‑a lăsat s‑o conducă acasă”! Termenul păru să aibă o nuanță ironică. Doar nu avusese de ales. În mod evident, Craig era maestru în arta de a‑și atinge scopul și, într‑un anumit fel, nu avea deloc impresia că‑și vor spune la revedere, jos în fața ușii. Dar era într‑adevăr grăbită să scape de el? Nu prea era sigură de asta!

Încercă deci un sentiment de ușurare amestecată cu neliniște când ajunseră la destinație. Ușurare că a scăpat de intimitatea din mașină – intimitate de care, spre marea ei surpriză, nu încercase să profite – și neliniște de a se găsi în fața unei noi încercări.

— Accept cu plăcere cafeaua, spuse el înainte ca ea să poată rosti vreun cuvânt.

— Ce te face să crezi că aveam intenția să‑ți propun una? se zbârli ea.

— Nimic, ba chiar din contra, de aceea ți‑am luat‑o înainte.

Râsul lui era la fel de seducător ca și accentul și tot restul persoanei, iar Vicky nu se putu împiedica să‑i admire îndrăzneala.

— De acord, urci dar numai atât cât să bei o cafea, îl preveni ea pe un ton ferm.

El nu riposta în nici un fel dar nici nu aproba, iar maniera în care o privi în spațiul strâmt al cabinei ascensorului o tulbură nespus.

Se așteptase ca el să se instaleze și să se lase servit, la fel ca cei mai mulți bărbați. Dar nu era cazul! Manifestând un viu interes pentru tot ce‑l înconjura, o urmă din salon în bucătărie, unde o ajută să pregătească cafeaua, și n‑ar fi fost deloc jenat să intre și în dormitor, dacă ea n‑ar fi evitat cu grijă orice ocazie.

— Am impresia că ai călătorit mult, comentă el. Dacă nu cumva e vorba de logodnicul tău?

O trecu un fior de teama, văzându‑l cum umblă cu câteva din cele mai prețioase suveniruri, dar nici un accident nu se produse.

— Eu sunt cea care călătorește, răspunse ea așezându‑se cu grație într‑un fotoliu.

Evitase să se așeze în enormul fotoliu Chesterfield ca să nu fie tentat să vină lângă ea, dar stratagema ei se dovedi ineficace. Craig se cocoță imediat pe unul din brațele fotoliului, poziție care era poate și mai intimă.

— Ai bani, nu‑i așa?

Ochii lui se plimbau cercetători prin încăpere.

— Îmi câștig singură existența.

Replica fu rostită pe un ton sec. Era decepționată. Nu cumva era un aventurier, un vânător de zestre, care alerga după o nevastă bogată?

— Ei bine, și eu fac la fel.

La aceste cuvinte, ea încercă o inexplicabilă ușurare. În fond, ce‑o interesa ce fel de om este?

— Presupun că munca ta are legătură cu aceste călătorii, reluă el.

— Într‑adevăr. Petrec unsprezece luni pe an în străinătate, exageră ea în mod voit. Aici e doar un refugiu între două călătorii.

— Ceva mai mult totuși.

Și din nou privirea lui parcurse încăperea, înregistrând toate detaliile, care purtau amprenta personalității ei.

— Ai mult gust, observă el. Și cred că ești, ceea ce se numește în mod obișnuit o femeie de interior.

— Așa după cum ți‑am explicat deja, mă aflu destul de rar aici, datorită carierei mele. Dar când sunt acasă, îmi place să mă simt bine. Știu să gătesc și să întrețin o casă. Totuși n‑am întâlnit încă bărbatul care să facă din mine o femeie casnică. După cincisprezece zile de stat acasă, simt nevoia să‑mi iau zborul.

Crezu că observă o oarecare ușurare pe fața lui și‑și văzu imediat confirmată această impresie.

— Ah, bine, înseamnă că nici tu nu cauți legături pe termen lung, remarcă el. E foarte bine, suntem făcuți pentru a ne înțelege. De altfel, eram sigur de asta.

— Ce vrei să spui?

Era intrigată și chiar puțin neliniștită, după această aluzie la o eventuală „legătură„.

El se ridică și se postă în fața ei, părând să ocupe dintr‑o dată întreg spațiul cu prezența lui virilă. Inima lui Vicky își opri pentru o clipă bătăile.

— Nu mă dau drept ce nu sunt, Vicky. Îmi place nespus compania femeilor frumoase. Dacă se ivește ocazia, nu‑mi displace o aventură cu una dintre ele și, în acest moment, doresc să am una cu tine. Dar nimic serios, nu‑i așa?

Vicky înghiți cu greu. În ciuda tuturor eforturilor ei, nu găsea replica potrivită ca să‑i scoată această idee din cap, să‑l facă să înțeleagă că nu‑i împărtășea deloc punctul de vedere.

Ochii cenușii se fixară acum pe gura ei și simți că o trec fiorii. N‑ar fi trebuit să‑i permită niciodată să se apropie atât de mult de ea. Se arătase prea sigură pe ea, prea sigură că este invulnerabilă. Dar ar fi putut face altfel? Fusese târâtă de un curent căruia nu‑i putea rezista și avea slăbiciunile ei, ca fiecare dintre noi de altfel.

Simți cum se crispează când el, încetișor, întinse mâna și o cuprinse în brațe.