Capitolul 1

— Tată, ai un moment liber?

Reverendul Michael St. John își ridică privirea de pe hârtiile în care notase tema predicii din ziua următoare. Fiica sa, în vârstă de treisprezece ani, stătea în pragul ușii de la bibliotecă și-i zâmbea.

Michael se miră de timiditatea neașteptată a fetiței care știa că poate să-l deranjeze oricând voia. De la moartea soției sale, cu cinci ani în urmă, din cauza unui cancer, pastorul se consacrase creșterii copilei, deși avea îndoieli că poate să-i dea o educație aleasă. Se gândea că nu poate s-o înlocuiască pe soția lui în inima fetiței și-i venea greu să recunoască faptul acesta. De multe ori surprinsese în ochii fiicei sale o reținere nejustificată.

— Firește, draga mea.

Fetița chicoti și pătrunse în cameră. „Cât de mult seamănă cu mama ei”, își spuse Michael, simțind un junghi în inimă.

Tory se așeză pe scaunul din fața biroului, ținându-și mâinile pe genunchi. Tatăl ei se gândi că va trebui s-o învețe cum să se poarte în societate, deși îi plăcea felul ei natural de a sta pe scaun. Era evident că fetița se simte bine așa, deci nu sosise timpul să o certe.

— Ce vrei să-mi ceri, Tory? În ultima vreme n-ai făcut nici o boroboață.

Victoria Evelyn St. John chicoti din nou.

— Nu, tată, am fost cuminte.

— Să nu mă superi, draga mea.

— Nu-mi amintesc să te fi mâhnit.

— Spune-mi, ce dorești?

— Aș vrea...

Fetița se codi câteva clipe, apoi spuse pe nerăsuflate:

— Tată, de ce n-o inviți pe Ruth la cină?

— Ruth? se miră Michael.

— Da, tată. Secretara ta. Cred că merită acest lucru.

Michael rămase pe gânduri. De când soția sa se dusese în lumea celor drepți, nu se mai uitase la nici o femeie. Tory nu se împăca multă vreme cu menajerele și cu secretarele și tatăl ei fusese obligat să le concedieze. Pentru fericirea fiicei sale merita să facă orice sacrificiu. Decesul nevestei îi lăsase un gol imens în suflet și nici o femeie nu reușise să-l facă s-o uite pe Evelyn.

Rugămintea lui Tory îl pusese în încurcătură. Era conștient că fetița se atașase de noua secretară. Ruth venise de șase luni în St. George și se angajase ca secretară a reverendului, în urma anunțului pe care acesta îl dăduse în ziarul local.

— Crezi că Ruth este persoana potrivită pentru a lua masa cu mine?

Tory făcu o mutră caraghioasă.

— Nimeni nu este perfect, tată. Ruth ține la mine; nu se compară cu celelalte femei.

— Celelalte femei cu care din când în când am luat cina, nu au reprezentat mare lucru pentru mine. Trebuie să întrețin anumite relații sociale, draga mea.

Tory încuviință, dând din cap, și spuse pe un ton serios:

— Te înțeleg foarte bine, tată. Și eu mă joc cu prietenele mele. De multe ori ieșim împreună în oraș.

— Uneori simt nevoia să mă plimb cu o femeie.

— Nici una din femeile pe care le-am cunoscut nu s-a uitat la mine decât ca la o străină. Este dificil pentru tine să ai o fată, nu-i așa?

Michael se miră de intuiția fetiței și se grăbi s-o liniștească:

— Tory, crede-mă că nu mă interesează vreo femeie, din moment ce aceasta nu se înțelege cu tine.

— Ești de acord cu mine că Ruth nu este urâcioasă?

Tatăl ei căută să fie mai categoric și o întrebă pe un ton grav:

— Vrei să spui că Ruth este singura femeie cu care mă pot înțelege, numai pentru că ea ține la tine?

Tory clătină din cap și spuse răspicat:

— Nu! Nu fi caraghios, tată. Ruth este o ființă încântătoare. Mie îmi place. Se pare că și ea ține la noi. Așa că... după părerea mea, este cea mai bună alegere pe care o poți face. Nu am nimic împotrivă dacă ea ar fi mama mea vitregă.

— Voi ține cont de părerea ta.

— Așadar o vei invita la restaurant?

Reverendul se hotărî să fie mai categoric.

— Mi-e teamă că nu voi face acest lucru.

— De ce, tată? Ruth este simpatică. Nu este frumoasă ca o vedetă de film, dar...

— Aspectul ei fizic nu are importanță pentru mine, îi explică Michael, temându-se că Tory îl va înțelege greșit. Ruth este, într-adevăr, simpatică. Socot că mulți bărbați ar putea s-o considere chiar drăguță.

— Atunci de ce nu vrei să ieși cu ea în oraș?

— Nu am nimic să-i reproșez, zise reverendul pe un ton grav.

Discuția cu fiica sa începuse să-l enerveze. Ea era prea emancipată pentru vârsta ei. Michael se hotărî să pună capăt acestui dialog stânjenitor.

— Este secretara mea, adăugă el ca argument hotărâtor.

— Ei și?

— Scumpa mea, nu-ți dai seama că aș pune-o într-o poziție jenantă, dacă i-aș propune să luăm cina în oraș?

— De ce?

— Deoarece Ruth lucrează pentru mine. N-ar îndrăzni să mă refuze de teamă că mă voi înfuria sau că o voi concedia.

— Nu vei face niciodată acest lucru!

— Este bine ca ea să nu știe că o apreciez. Dacă va lua masa cu mine, se va simți stânjenită. Nu este corect din partea mea s-o invit la cină.

— Dar...

Michael ridică mâna și o făcu să tacă pe Tory.

— Există legi privitoare la hărțuirea sexuală, pe care tu nu le cunoști. N-aș vrea s-o fac pe secretara mea să se gândească la o altă slujbă.

Schițând un zâmbet, reverendul mărturisi:

— Nu mă pot lipsi de ea. Ruth este foarte capabilă.

Tory deschise gura pentru a protesta, dar expresia severă de pe chipul tatălui ei o intimidă.

— Dacă asta este hotărârea ta...

Michael o privi stânjenit. De obicei, fetița nu renunța așa ușor când era vorba să-și îndeplinească o dorință. Uneori era sâcâitoare, dar era preferabil să aibă tenacitate decât să fie o sfioasă. Era bine ca ea să fie dezghețată și să întrebe orice, însă subiectul discuției devenise prea indiscret.

Tory se ridică de pe scaun și-și scutură părul șaten care-i cădea pe umeri.

— Vrei să pregătesc o pizza la cină, sau preferi altceva?

— Pizza este foarte bună. Voi mânca mai puțin în seara asta. Acum, trebuie să pregătesc predica de mâine.

Tory spuse cu regret în glas:

— Am uitat că ești ocupat. Mâine este o zi importantă.

— Ne vedem la biserică, dacă ești liberă.

— Mâine mă duc la școală, tată. Îți voi pregăti cafeaua. Aș vrea ca enoriașii să nu mă mai considere o fetiță.

— Cei mai mulți te știu de când te-ai născut.

— Acum am treisprezece ani, protestă Tory zâmbind. M-am plictisit auzind că oamenii se miră cât de mult am crescut. Doar mă văd în fiecare duminică la biserică.

— Poate că enoriașii nu sunt obișnuiți să discute cu tine.

— Multă lume nu știe să se poarte cu copiii, dar Ruth este foarte apropiată de mine.

Tory ieși mândră din cameră, pășind ca mama ei când voia să aibă câștig de cauza într-o problemă. Michael zâmbi înțelegător.

*

*   *

Tory luă cartea de telefon din sufragerie și se retrase în camera ei, se așeză pe pat și căută numărul florăriei familiei Bowers.

Charlene și Hank Bowers erau printre cei mai cucernici membri ai parohiei și fetița știa că putea avea încredere în ei. Charlene se purtase întotdeauna prietenește și avusese grijă să-i dea sfaturi când avusese primul ciclu. Tory fusese convinsă că soția lui Hank îi mărturisise lui Michael că fiica lui se transformase într-o adolescentă cu probleme, dar îi era recunoscătoare pentru că nu fusese obligată să facă ea acest lucru. Erau anumite probleme delicate pe care nu putea să le discute cu tatăl ei.

— Alo, aici florăria Bowers. Charlene.

— Bună ziua, doamnă Bowers. Tory St. John vă deranjează.

— Tory! Ce faci, draga mea?

Doamna Bowers se adresa tuturor cu dragă.

— Bine, mulțumesc. Aș vrea să-mi spuneți cât costă un buchet de trandafiri.

— Depinde de numărul și de soiul lor. Oricum, sunt foarte scumpi. Cel mai modest buchet costă șaizeci și cinci de dolari.

— Oh, suspină Tory. Nu am atâția bani.

— Cât poți să cheltuiești?

— Patruzeci și șase de dolari și șaptezeci și cinci de cenți. Atâta am economisit din banii de buzunar.

— Draga mea, te sfătuiesc să iei un singur trandafir pus într-o vază de sticlă. Face numai treisprezece dolari și este împachetat într-o cutie transparentă, legată cu o panglică roșie.

Tory se gândi o clipă și fu de acord cu propunerea Charlenei.

— Îți mulțumesc pentru sfat. Când trebuie să vin să plătesc floarea?

Charlene râse pe înfundate și spuse:

— Draga mea, nu e cazul să te deplasezi până la florărie. Poți trece mâine pe la noi. Îmi va face plăcere să te revăd. Ce culoare preferi? Cui să trimit trandafirul?

— Vreau un trandafir roșu. Vă rog să-l trimiteți lui Ruth Ardmore. La biserică.

— Desigur, draga mea. Ții mult la Ruth?

— Ruth are un suflet bun.

— Ai dreptate. Toată lumea este încântată de ea. Ce să scriu în bilețel?

Tory ezită câteva secunde, apoi zise repede:

— Din partea unui admirator. Nu vreau să știe că eu i-am trimis floarea.

Charlene se miră de cererea fetei.

— Tory, ești sigură că nu vrei să pun numele tău pe bilețel?

Fetița respiră adânc și spuse cu o voce hotărâtă, imitându-l pe tatăl său:

— Doamnă Bowers, este singura posibilitate de a-i dărui ceva lui Ruth. Nu pot să-i arăt direct cât de mult țin la ea. Dacă nu sunteți de acord cu mine, mă voi adresa altei florării.

— Firește că-ți voi respecta dorința, draga mea. Sper ca Ruth să nu înțeleagă greșit mesajul din bilețel.

— Nu este nici o neînțelegere. În curând va fi ziua îndrăgostiților. Dacă Ruth se va arăta uimită, îi voi mărturisi cine i-a trimis trandafirul.

— În cazul acesta, mâine dimineață Ruth va primi cutia.

— Vă mulțumesc, doamnă Bowers!

Zâmbind, Tory închise telefonul. Uneori, Cupidon are nevoie de o mână de ajutor. Mulțumită că rezolvase problema cadoului, fetița se duse la bucătărie să pregătească pizza.