Sefiroturi şi ierarhii îngereşti

Cap. 1 - De la om la Dumnezeu: noţiunea de ierarhie

Oamenii se aseamănă adesea cu vapoare în derivă. Ei se conduc, din fericire, după câteva reguli date de familie, studii, meserie, viaţă socială, dar în interior mulţi sunt ca nişte ambarcaţiuni lansate în plină mare, fără busolă şi fără hartă de navigaţie. Veţi spune că unii au religia... Da, religia ajută mult oamenii, dacă cei care o reprezintă se preocupă cu adevărat de a le da un sistem coerent, plecând de la care ei pot să-şi organizeze viaţa interioară. Dar eu nu vreau să critic bisericile şi clerul, mulţi alţii au făcut-o înaintea mea, poate mai bine ca mine. Ceea ce vreau, e să vă dau metode care vă vor permite să realizaţi ceea ce este scopul tuturor religiilor: stabilirea unei legături cu Dumnezeu.

Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul „religare” adică relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar ce idee avem despre Dumnezeu, şi cum se poate stabili această legătură? Veţi spune: „E uşor, ne legăm la Dumnezeu prin rugăciune”. Ah! dacă ar fi aşa de simplu! Ca şi cum ar fi suficient să spunem: „Dumnezeul meu... Domnule Dumnezeu.”.. pentru a intra în legătură cu El!

Pentru a pretinde că îl atingem direct pe Dumnezeu, trebuie să ştim ceea ce este! Nu vreau să spun că nu se întâmplă să auzim câte ceva de la El, dar în orice caz nu de la El în persoană. Să luăm un exemplu foarte simplu. Aveţi de trimis o scrisoare... Ea va trece în mod necesar prin intermediari: angajatul de la poştă care pune ştampila, cei care o expediază, calea ferată, vaporul sau avionul. Când ea soseşte în sfârşit la destinaţie, câteodată după zeci de zile, factorul poştal o distribuie: el o pune în cutia de scrisori sau o lasă la portar, care se va ocupa de ea. Şi dacă trebuie să scrieţi unei persoane suspusă, unui monarh, unui preşedinte de Republică sau unui ministru, atunci ea v-a trece prin mâinile secretarilor care o vor transmite... sau nu o vor transmite; dacă conţinutul scrisorii voastre nu e de o importanţă capitală ea nu va ajunge niciodată la destinatar, numai la un colaborator care o va citi şi vă va răspunde.

Iată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care îşi imaginează că atunci când se adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin intermediari, dar ei îşi închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor atinge direct! Pentru că Dumnezeu, înţelegeţi, e un bonom foarte drăguţ, foarte accesibil, putem să-L batem pe umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în persoană răspunde la acestea... Dar ce e cu toţi aceşti ignoranţi care cred că gândurile şi sentimentele lor ajung direct la Dumnezeu şi chiar El Însuşi va veni special să se ocupe de ei? E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are servitori, nu are lucrători pentru a face munca, El trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a înhămat să creeze lumea în şase zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute.

Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare şi echipe de lucrători; dar Dumnezeu, nu, El Însuşi trebuie să facă toată munca şi oricine poate să aibă de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei discută cu Dumnezeu şi Dumnezeu le răspunde. Sau uneori, e invers: Dumnezeu le vorbeşte şi ei Îi răspund! Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar petrece aşa cum îşi imaginează, de mult ar fi fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu ar fi rămas nici cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e o energie de o putere indescriptibilă, nici o fiinţă umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L vadă. Veţi spune că Avraam, Moise şi profeţii Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul Testament e plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un mod figurat de a prezenta lucrurile...

O imagine care ne poate da aproximativ o idee despre Dumnezeu este cea a electricităţii. Ne servim de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi şi pentru a face să funcţioneze tot felul de aparate. În case, uzine, oraşe, totul funcţionează cu electricitate! Dar ştiţi câte precauţii trebuie luate pentru a nu provoca scurtcircuite şi accidente ca incendii sau electrocutări, de exemplu. Un contact direct cu electricitatea poate fi mortal, pentru că e o energie de o putere imensă. Pentru a o face să vină la noi şi pentru a o putea utiliza cu riscuri mici, trebuie să o adaptăm cu ajutorul transformatoarelor, apoi să o canalizăm prin intermediul circuitelor adesea foarte complicate. Ei bine, este la fel şi cu Dumnezeu. Dumnezeu este comparabil cu o electricitate pură care nu poate coborî până la noi decât prin intermediul transformatoarelor. Aceste transformatoare sunt nenumăratele entităţi luminoase care populează cerurile şi pe care tradiţia le numeşte ierarhiile îngereşti. Prin ele primim lumina divină, şi tot prin ele reuşim să intrăm în relaţie cu Dumnezeu.

Da, iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu există un întreg drum de parcurs, un spaţiu atât de vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu e gol, el se compune din regiuni locuite de entităţi spirituale. Toate religiile au menţionat într-un fel sau altul existenţa acestor regiuni şi acestor entităţi. Pentru mine, tradiţia evreiască este cea care dă noţiunile cele mai precise, cele mai clare. Atât creştinismul cât şi islamismul au moştenit în parte aceste noţiuni.

Majoritatea oamenilor se poartă ca şi cum ar fi singurele creaturi cu adevărat evoluate. Sub ei sunt animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte departe, undeva, este Dumnezeu... câţi încă o cred! Ei ignoră existenţa tuturor acelor fiinţe care fac legătura dintre Dumnezeu şi ei. Sau, chiar dacă ştiu de existenţa lor pentru că au auzit vorbindu-se de ele, ei se gândesc la ele rar, nu încearcă să stabilească legături cu aceste fiinţe. Catolicii, ortodocşii se adresează sfinţilor; e bine, dar chiar şi cei mai mari sfinţi nu sunt decât fiinţe umane, şi cultul acestora aminteşte adesea de culturile păgâne: pentru a regăsi un obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului Antoine de Padova; pentru a evita un accident, sfântului Christophe... Toţi sfinţii calendarului sau aproape toţi au o funcţie particulară, şi un număr incalculabil de Notre Dame sunt invocate pentru a obţine vindecarea, protecţia, naşterea unui copil, abundenţa recoltelor, întoarcerea soţului sau femeii infidele, etc. Creştinii au tendinţa de a dispreţui religiile politeiste şi multitudinea lor de divinităţi, fără a-şi da seama că şi ei de asemenea, într-un anume fel, au un veritabil panteon.

Acest obicei de a invoca entităţi spirituale cărora li se atribuie diferite puteri provine dintr-o veche antichitate şi creştinii l-au preluat şi l-au prelungit. Aceasta arată clar că, chiar şi pentru ei, Dumnezeu este atât de departe că au nevoie să recurgă la intermediari. De aceea e important de a cunoaşte mai bine existenţa ierarhiilor îngereşti, ce sunt ele, cum se situează şi care sunt puterile lor.

Se menţionează în Geneză un simbol al acestei ierarhii îngereşti care face legătura între om şi Dumnezeu: e scara lui Iacob. „Iacob ajunse într-un loc unde îşi petrecu noaptea, pentru că soarele asfinţise. El a luat o piatră pe care a pus-o căpătâi şi s-a culcat în acel loc. Şi a avut un vis. Se făcea că o scară era sprijinită de pământ iar capătul atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe această scară. Şi iată, Eternul se afla deasupra ei”.

Scara e o imagine interesantă de studiat, pentru că ea exprimă nu numai ideea de intermediar între jos şi sus, dar şi cea a ierarhiei: se vorbeşte de „scară socială” pentru a exprima ierarhia situaţiilor pe care oamenii le ocupă unii faţă de alţii. Se vorbeşte de scara valorilor, scara culorilor... Întreaga viaţă demonstrează necesitatea unor scări... nu numai pentru a urca pe un acoperiş! Veţi spune că există şi alte mijloace. Da, dar şi acestea sunt tot echivalente cu o scară.

Tradiţia creştină, care preia tradiţia evreiască, învaţă despre existenţa a nouă ordine îngereşti: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile, Dominatorii, Tronurile, Heruvimii, Serafimii. Aceste ordine îngereşti sunt fiecare un aspect al puterii şi virtuţilor divine, dar mai ales reprezintă pentru noi noţiuni mai accesibile decât cuvântul Dumnezeu. Pentru buna noastră dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaştem existenţa acestor entităţi care ne depăşesc, pentru că ele sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul nostru.

Desigur, puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar ştiind că nu-L veţi atinge niciodată direct. Servitorii săi îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau poate nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la destinaţie pentru că pe drum există entităţi care fac un triaj. Ele privesc şi spun: „Nu e necesar să aducem aceste lucruri până la Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a asculta acest gen de reclamaţii. La coş cu ele!”

Şi să nu vă imaginaţi că Dumnezeu în persoană va veni să vă viziteze. Va veni poate un Arhanghel aducându-vă un mesaj, un atom de lumină, şi aceasta va fi deja foarte mult. Cine suntem noi pentru ca Dumnezeu, Stăpânul lumilor, să se deplaseze?... Şi de altfel nu am rezista puternicelor vibraţii ale prezenţei Sale. Se spune în Psalmi: „Totul se face ca ceara în faţa Sa”.

Ordinele îngereşti sunt transformatoare care canalizează această putere pentru ca ea să poată sosi până la noi fără a ne pulveriza.

Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, să vă adresaţi direct lui Dumnezeu, şi eu o fac, dar ştiind că sunt alţii care transportă cererile voastre, şi dacă ele nu sunt pure şi dezinteresate ele vor fi aruncate la coş şi nu veţi primi nici un răspuns. E bine să ştiţi de la început cum stau lucrurile pentru a nu vă înşela şi a nu aştepta inutil. Tot ceea ce putem primi de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de departe, de foarte departe şi care coboară prin intermediul ierarhiei îngereşti. Tot Dumnezeu este Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găseşte la toate nivelele creaţiei, dar El nu ne răspunde niciodată direct.

Cap. 2 - Prezentarea Arborelui Sefirotic

Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea, religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii. 

De la început, am vrut să găsesc un astfel de sistem şi l-am căutat în toate direcţiile. Am studiat ce învaţă marile religii ale lumii, şi sistemul care mi s-a părut cel mai bun - cel mai vast şi în acelaşi timp cel mai precis - l-am găsit în tradiţia evreiască, în Kabbala: Arborele sefirotic, Arborele vieţii. Nu spun că alte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care le prezintă rămân risipite, nu dau o privire aşa de profundă, aşa de structurată şi aşa de sintetică. Arborele sefirotic este o sinteză a universului, el este pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor creaţiei. El se prezintă sub forma unei scheme foarte simple, dar conţinutul său e inepuizabil. Şi chiar, multe episoade din Vechiul şi Noul Testament pot fi interpretate în lumina Arborelui sefirotic.

Kabalişti împart universul în zece regiuni sau sefire corespunzătoare primelor zece numere (cuvântul sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare sefiră se identifică cu ajutorul a cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele sefirei însăşi, numele şeful ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc şi în fine numele unei planete (planşa de la sfârşitul volumului vă permite să consultaţi în orice moment schema detailată a Arborelui Sefirotic).

Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege mai bine natura lor ştiind că putem să stabilim o corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefira corespunde sufletului, şeful ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde inimii şi planeta corespunde corpului fizic.

Fiecare sefiră e deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în fruntea sa un arhanghel, el însuşi supus lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este Cel care dirijează aceste zece regiuni, dar sub un nume diferit în fiecare regiune. Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece nume corespund unor atribute diferite. Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit în funcţie de aceste regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar prezentat sub zece aspecte diferite, şi oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia.

Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt:

- Ehieh

- Eloha vaDaath

- Iah

- Iehovah Tsebaoth

- Jehovah

- Elohim Tsebaoth

- El

- Chadai El Hai

- Elohim Gibor

- Adonai Meleh

Semnificaţia acestor nume necesită explicaţii. A se vedea Cap. 4.

Cele zece sefiroturi sunt:

- Kether: Coroana

- Tiphereth: Frumuseţea

- Hohmah: Înţelepciunea

- Netsah: Victoria

- Binah: Inteligenţa

- Hod: Gloria

- Hessed: Graţia

- Iesod: Fundamentul

- Gebourah: Forţa

- Malhouth: Regatul

Şefii ordinelor îngereşti sunt:

- Metatron: care participă la Tron

- Raziel: secretul lui Dumnezeu

- Tsaphkiel: contemplarea lui Dumnezeu

- Tsadkiel: justiţia lui Dumnezeu

- Kamael: dorinţa lui Dumnezeu

- Mikhael: care e ca Dumnezeu

- Haniel: graţia lui Dumnezeu

- Raphael: vindecarea lui Dumnezeu

- Gabriel: forţa lui Dumnezeu

- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forţa care uneşte materia în formă.

Ordinele îngereşti sunt:

- Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei sau, în religia creştină, Serafimii

- Ophanim: Roţile, sau Heruvimii

- Aralim: Leii, sau Tronurile

- Haschmalim: Scânteietorii sau Dominatorii

- Seraphim: Înflăcăraţii, sau Puterile

- Malahim: Regii, sau Virtuţile

- Elohim: dumnezeii, sau Principatele

- Bnei Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii

- Kerroubim: Puternicii, sau Îngerii

- Ischim: Oamenii sau Comuniunea Sfinţilor

În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:

- Reschith haGalgalim: primele turbioane

- Mazaloth: Zodiacul

- Chabtai: Saturn

- Tsedek: Jupiter

- Madim: Marte

- Chemesch: Soarele

- Noga: Venus

- Kohave: Mercur

- Levana: Luna

- Aretz: Pământul, sau Olam Iesodoth, adică lumea fundamentului.

Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte planete, nu au plasat pe Arborele sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul: Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath şi pe Neptun la nivelul lui Kether.

Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii pentru că acest ansamblu format din sefiroturi trebuie înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore.

Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori şi fructe care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare numite „cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului ebraic:

Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înţelepciunii care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi funcţiile acestor treizeci şi două de căi dacă veţi încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de dinţi. Da, şi de altfel nu se vorbeşte de „dinţi (măsele) de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a mesteca hrana şi cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinţi cu care mestecăm hrana psihică şi spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această masticaţie obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a mastica experienţele pe care le facem în fiecare zi pentru a reţine sucul nutritiv.

Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni, de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale Înţelepciunii care sunt atribuite simbolic sefirei Binah. Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică este cunoaşterea omului însuşi. Iniţiatul poate cunoaşte totul pentru că se cunoaşte pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un fel de cheie de formă identică simbolului lui Venus   . Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, cele două braţe depărtate şi cele două picioare unite. Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se cunoaşte, şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el poate dechide porţile tuturor regiunilor lui.

Vă veţi întreba fără îndoială: „De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în zece regiuni?” Nu, şi la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este universul şi cum a fost el creat. Arborele sefirotic reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de natură mistică. Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau, evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditaţie, contemplaţie, graţie unei vieţi interioare intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică pe care au tradus-o cu ajutorul imaginilor şi povestirilor simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-a meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a universului nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul soarelui, etc...

Dar să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? Pentru că acest număr reprezintă o totalitate, un ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă numărare. Plecând de la primele zece numere, toate combinaţiile numerice sunt posibile. Dumnezeu a creat la început zece numere, cele zece sefiroturi, şi cu ajutorul acestor zece numere El  poate crea alte numere, adică alte existenţe, până la infinit.

Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume înseamnă „a şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui sefirotic.

Acest tablou a sefiroturilor, cum vedeţi, nu reprezintă decât puterile binelui. Pentru perfecţionarea voastră numai pe acesta trebuie să-l studiaţi, numai asupra acestuia trebuie să vă concentraţi. Dar adevărul este că Kabbala menţionează de asemenea zece sefiroturi ale tenebrelor care se numesc Kliphoth şi care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor divine, exact cum diavolul este reflectarea inversă a lui Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au de asemenea numele lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în detalii, nu vreau să pronunţ numele lor, pentru că nu vreau să mă leg de acestea.

În fine, deasupra sefirei Kether, kabaliştii plasează o regiune pe care o numesc Ain Soph Aur: lumina fără sfârşit, care e regiunea Absolutului, regiunea lui Dumnezeu nemanifestat.

Pentru kabaliştii, universul e o unitate a cărei expresie perfectă este Arborele sefirotic. Dar în această unitate ei disting mai multe regiuni.

O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:

- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah şi Binah.

- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth.

- Olam Ietsirah sau formaţiei, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.

- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din singura sefiră Malhouth.

Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o ierarhizare care are de asemenea corespondenţa sa în fiinţa umană.

- Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah, adică planul divin al sufletului şi al spiritului.

- Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică planul mental, intelectul.

- Planului Olam Ietsirah îi corespunde Nephesch, adică planul astral, inima.

- Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică corpul fizic.

O altă repartiție face să apară trei piloni:

- La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yak în care e o putere pozitivă, activă, şi care corespunde sefirelor Hohmah, Hessed şi Netsah.

- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care cuprinde sefirele Binah, Gebourah şi Hod.

- În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din sefirele Kether, Daath, Tiphereth, Iesod şi Malhouth.

Această divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste masculin şi feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, de clemenţă şi rigoare şi că, pentru a se armoniza, aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru.

Iată, posedaţi acum elementele esenţiale ale Arborelui sefirotic. Ce trebuie să faceţi?... E o responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i facă pe oameni să intre în sanctuarul Divinităţii, pentru că el ştie că foarte puţine persoane sunt pregătite să înţeleagă şi să utilizeze corect aceste noţiuni. Să nu vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici magice condamnabile, pentru că nedându-şi seama de caracterul sacru al acestor noţiuni îşi imaginează imediat că pot să se plimbe în mijlocul acestor nume ca într-o grădină publică şi pot să jongleze cu sefiroturile ca şi cu nişte mingi. Aceste cunoştinţe trebuie abordate cu multă umilinţă şi respect pentru a avea mari revelaţii.

Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reţine numele şi a le menţiona din timp în timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei adevărate munci spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să asimilaţi încet aceste noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind termeni care aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra Arborelui sefirotic poate fi comparată cu nutriţia. În fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; dintr-un mare număr de alimente alegeţi unele şi acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În Arborele sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de „hrană”, pentru că e o reflectare a universului. Religia şi filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi morala, adevărul, dar de asemenea şi ştiinţele şi artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi zilnic.

Mulţi sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să progreseze fără a cunoaşte Arborele sefirotic, dar cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, şi această metodă poate să vă însoţească pe toata durata vieţii voastre. Nici un tablou nu depăşeşete Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi gândirea voastră va înceta să vagabondeze şi veţi primi binecuvântări pe măsură ce veţi şti să exersaţi şi să avansaţi pe această cale. Revenind des asupra Arborelui sefirotic veţi aprinde lumini în voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor purifica, vă vor întări, vă vor da viaţă şi vă vor înfrumuseţa. Poate nu veţi înţelege niciodată perfect această reprezentare şi nu veţi ajunge să realizaţi niciodată toate virtuţile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi pentru voi reprezentarea unei lumi ideale care vă va atrage tot timpul către înalt.