Etapele cercetării educaționale (selecția temelor de cercetare, strategii de documentare bibliografică, operaționalizarea conceptelor, constructe ipotetice și ipoteze de cercetare)

1. Selecția temelor de cercetare

Strategii alternative ale anchetei

Tipologii de cercetare

Datele sunt, de obicei, colectate prin utilizarea de chestionare, deşi, uneori, cercetătorii folosesc interviul direct. Sondajele pot utiliza întrebări calitative (de exemplu, întrebări deschise) sau cantitative (de exemplu, utilizarea cu variante de întrebări). Există două tipuri de bază de anchete: anchete transversale şi studii longitudinale.

        Sondaje transversale

Anchetele transversale sunt folosite pentru a aduna informaţii cu privire la o populaţie, pentru un singur punct în timp. Un exemplu de sondaj ar fi un chestionar care colectează date privind modul în care părinţii își exprimă opinia privind Internetul de filtrare. Un chestionar diferit, de anchetă transversală, ar putea încerca să determine relaţia dintre doi factori, la fel ca opinia părinţilor şi alte opinii cu privire la internetul de filtrare.

                Studii longitudinale

Studii longitudinale colectarea de date pe o perioadă de timp. Cercetătorul poate analiza apoi schimbări în rândul populaţiei şi încercarea de a descrie şi / sau le explice. Cele trei tipuri principale de anchete longitudinale sunt studii de tendinţă, studii de cohortă şi studii panel.
 

Studii de tendință

Dacă dorim să alcătuim o hartă de-a lungul unei perioade, un studiu de direcție este cea mai adecvată metodă de investigație. Analiza de direcție ne permite să vedem ceea ce s-a întâmplat în trecut, ceea ce se întâmplă acum și ceea ce urmează să se întâmple în viitor într-un grup de populație.

Studii de direcție

Studiile de direcție sunt, de asemenea, folositoare pentru direcțiile creionate prin extrapolare din acelea din prezent și din trecut. Acest design constă în selectarea unui număr de puncte ale datelor de observare din trecut împreună cu o imagine a prezentului sau a trecutului, respectând fenomenul din studiu și, apoi, preluând anumite responsabilități ca fiind direcții de viitor. Aceste tipuri de design pot fi clasificate în studii retrospective și studii prospective. Direcțiile care privesc fenomenul din studiu pot fi corelate cu alte caracteristici ale populației de studiu. De exemplu, schimbările în preferința politică a populației de studiu în relație cu vârsta, genul, venitul, gradul de educație sau etnicitatea.

Studii de cohortă

Studiile de cohortă se bazează pe existența unei caracteristici comune, precum anul de naștere, nivelul de pregătire sau în raport cu căsătoria în interiorul unui subgrup al unei populații. De exemplu, cohorta de copii preșcolari. Dacă studiul de cohortă este transferat în studiul longitudinal, în care nu este important ca respondenții să fie aceiași, dar este important ca respondenții să aparțină aceleiași cohorte.

Studii panel

Studiile de direcție, de cohortă și panel sunt similare, cu excepția studiilor de panel care sunt și longitudinale și prospective în natură și colectează informația care poate fi colectată de la aceiași respondenți. În studiile de direcție și de cohortă, informația poate fi colectată într-un mod trans-secțional și punctele de observație pot fi construite, chiar dacă în studiul panel observația este realizată de-a lungul unei perioade de timp și sunt prospective în natură. De exemplu, vrem să studiem modul de păstrare a casei într-o comunitate.

2. Operaționalizarea conceptelor, constructe ipotetice și ipoteze de cercetare

Cercetare de tip decizional sau operaţional

Niveluri de investigat

• Nevoile locale şi pertinenţa acestora;

• Constrângeri în relaţie cu programul;

• Impactul dintre mediu şi program;
• Dezvoltarea.

Gestiunea programului

• Obiective coroborate cu eficienţa rezultatelor aşteptate:

• Eficacitatea: pe termen scurt;
• Menţinerea / fiabilitatea: pe termen mediu şi lung;

• Mijloace;

• Acţiune;

• Resurse materiale și financiare;

• Resurse umane.

Metodologia specifică

1. De cercetare

• Activitatea integrată sau observaţia participantă, agentul social cunoaşte un grup sau o comunitatea şi ia parte direct la activităţile acestora. Agentul social nu poate fi prezent perpetuu în comunitate, şi atunci explică şi justifică prezenţa sa prin:

• realizarea în comun a unor produse de imagine;
• cooperare şi susţinere  a acţiunilor desfăşurate pe planuri sociale diferite în puncte convergente ideilor proiectelor;
• desfăşurarea, în paralel, a unor strategii de continuare: delegarea funcţiilor de formare a actorilor sociali locali.

• Cercetarea documentară

• Analiza istorică realizată direct prin interviu sau indirect pe documente istorice sau literare: perspectiva temporală conferă sens materialului colectat într-o problemă particulară.
• Combinarea cercetării analitice comparative cu cea istorică

 (b) De acţiune / de socializare

• Niveluri şi problematici de anasinteză:

• Nivel european: politici, legislaţie, instituţii, organizare, transfer
• Nivel naţional: politici, legislaţie, instituţii, organizare
• Contexte zonale şi regionale:

• Training
• Empowerment
• Confidence building

• Contexte locale

• dezvoltare socială locală;
• a identifica bune practici; 
• a transfera;
• a identifica constrângeri şi obstacole.

• Contextul de studiu: interacţiune + grup + grupare + societăţi globale

(c) De comunicare

Contextul de studiu în comunicare: mesaj + interacţiune

Ipoteza noastră este că dialogul social se bazează pe recurenţa comportamentelor sociale aparţinând grupurilor reprezentative ale comunităţii culturale.

Ca urmare, programul se bazează pe:

• acţiunea practică, cu alte cuvinte, manifestările sociale care participă la forma socială de comunicare;
• comportamente comunicative interpersonale între membrii unor comunităţi diferite.

• Practica de observare participantă presupune o apreciere nouă a cotidianului, sparge iluzia etnocentristă şi tinde să ofere o măsură echilibrată percepţiei noastre şi limitelor sale . Pentru a deveni fiabilă, practica observaţiei participante este însoţită de note şi de înregistrări, decodate în contextul real faptic, ţinându-se seama de elementele paralingvistice

• Analizele calitative, realizate prin interviuri sau dezbateri, au rolul confirmării ipotezelor de plecare;

• Chestionarele aduc, de asemenea, confirmări sau infirmări în analizele calitative care, în cazul nostru, urmăresc:

• relaţii structurale simetrice (între participanţi cu acelaşi statut) sau asimetrice (între participanţi cu statut diferit);     
• relaţii categoriale (care ţin seama de funcţiile participanţilor, de vârstă sau de sex);
• relaţii personale observate în context;

• Metode de investigare

• Analiza directă a documentelor
• Analiza indirectă a documentelor
• Intervievarea: înregistrarea, consemnarea
• Chestionarea

• Tipologii de întrebări
• Variabile

4. Construirea de ipoteze

Construirea de ipoteze: definire, funcţii, caracteristici, tipuri, erori în testarea ipotezelor

Ipoteza. Definiţie şi funcţii

Orice asumare ca explicație pe care o urmărim să o validăm printr-o anchetă este ipoteză.

Ipotezele sunt:

• Ipoteze de cercetare
• Ipoteze alternative

Din punct de vedere al analizei, ipotezele sunt:

• Ipotezele fenomenologice, întemeiate mai mult pe aspecte şi laturi exterioare, mai de suprafaţă. De aceea, ipotezele fenomenologice au mai mult un rol auxiliar;
• Ipotezele reprezentaţionale sunt acelea formulate prin considerarea elementelor rezultate din analiza structurii interne a sistemului, a fenomenului cercetat.

De exemplu, pentru problema educației, ipoteza este o presupunere pe baza căreia urmează să se explice diferenţa constatată între teoria existentă şi practica educației; cauza (ele) şi factorul (ii) care determină evoluţia unui fenomen educațional.

Ipoteza este situată între cunoscut şi necunoscut, între ceea ce ştim despre fenomenul educației şi ceea ce nu ştim despre acesta, dar vrem să ştim.

Ipoteza întreţine legături cu sistemul de cunoştinţe existente în proporţii diferite, în funcţie de poziţia pe care i-o dăm din formulare, între cunoscut şi necunoscut.

Ipoteza este o presupunere care  rezultă în mod firesc dintr-un ansamblu de analize desfăşurate atât în procesul documentării bibliografice, cât şi în cadrul documentării directe, în procesul de analiză şi sinteză a tuturor datelor, calculelor și informaţiilor studiate.

Valoarea ştiinţifică a ipotezei este cu atât mai mare, cu cât din modul de formulare pot să rezulte mai multe consecinţe, sub formă de predicţii (enunţuri) concrete, care urmează să fie testate şi verificate.

Formularea ipotezei se realizează în procesul mai multor analize şi calcule de evaluare a măsurii (proporţiei) în care ipoteza explică problema economică (diferenţa dintre teorie şi practică). O ipoteză bine formulată poate contribui şi la realizarea momentului critic-valorizator, acela de verificare a ipotezei.

Explicarea fenomenului economic (etapa a III-a) este cea mai complexă etapă a metodologiei de cercetare ştiinţifică. Ea este alcătuită din două momente importante:

• formularea ipotezei sau momentul constructiv creativ;

• verificarea ipotezei sau momentul critic-valorizator.

Ambele momente ale explicării fenomenului economic gravitează în jurul ipotezei.

Caracteristici ale ipotezelor

• Ipoteza trebuie să fie simplă, specifică și clară conceptual. Nu este loc de ambiguitate în construirea unei ipoteze, altfel nu poate fi verificată. Acesta poate fi unidimensională prin care se probează o singură relație în timp;
• Ipoteza trebuie să fie verificabilă. Metodele și tehnicile trebuie să fie disponibile pentru colectarea de date și pentru analize. Nu este necesar să formulăm ipoteze dacă nu avem metode, dar trebuie să dezvoltăm noi tehnici de verificare;
• Ipoteza trebuie să fie legată de un corp de cunoaștere. Informațiile se adaugă dacă ipoteza este înrădăcinată în corpul existent de informații;
• Ipoteza trebuie să fie operaționalizabilă. Aceasta trebuie exprimată în termeni în care poate fi măsurată. Dacă nu poate fi măsurată, nu poate fi testată și concluzia nu poate fi construită.

De exemplu,

Metodologia implementării competenţelor cheie în curriculum-ul şcolar aplicat

Ipotezele cercetării

Analiza cantitativă şi calitativă a competenţelor-cheie din programele şcolare actuale, precum şi realizarea unui set de ghiduri metodologice de implementare a competenţelor cheie în învăţământul preuniversitar obligatoriu românesc pot deveni motivante şi eficiente pentru valorificarea acestora în procesul educaţional decizional şi de formare, pot să stimuleze achiziţia şi să flexibilizeze evaluarea competenţelor cheie şi a  standardelor europene în ansamblul activităţilor de învăţare.

Publicarea, diseminarea şi valorificarea produselor acestei cercetări pot raţionaliza procesul învăţării şi îmbogăţi metodologia de autoformare şi de formare continuă, realizându-se compatibilitatea cu mediile socioprofesionale, naţionale şi europene;

Funcții  ale ipotezelor

• Formularea unei ipoteze probează un studiu focalizat, prezintă aspectele specific ale unei problem de investigat;
• Formularea unei ipoteze prezintă datele de colectat sau datele pe care nu putem să le colectăm, probând focalizarea asupra studiului;
• Formularea unei ipoteze probează un grad mare de obiectivitate;
• Formularea unei ipoteze prezintă adăugarea unei informații la formularea unei teorii, facilitând concluzia de adevărat sau fals.