PREFAŢĂ.7

CUVÂNT ÎNAINTE.

PARTEA I.

ÎN CĂUTAREA TRECUTULUI MISTERIOS

1. DESCOPERIRI.

Atenţie la foc. Paratrăsnetele lui Solomon. O bibliotecă foarte veche. Hărţile lui Piri Reis. Misterul Porţii Soarelui. Viaţa este fantastică.

2. STRĂMOŞII SUPERIORI.

Incertitudinile preistoriei. Glozel este autentic. Drama preistoriei. Porcul.

3. EPOCA PIETREI, INVENŢIA SPECIALIŞTILOR ÎN PREISTORIE.

Pământul pe o orbită privilegiată. Exodul de la o planetă la alta. Nesupunerea genială a Evei. Destinul oamenilor. Şase erori clasice. Acum 30000 de ani: fier şi galvanoplastie. Paleoliticul şi Neoliticul: invenţii ale specialiştilor în preistorie. Trucarea datărilor. Rezumatul celor mai vechi civilizaţii ale lumii.

4. STRĂMOŞII NOŞTRI NU AU FOST MAIMUŢE.

Nimic nou sub soare. Să fie omul în regresie? Ei prelucrau bronzul… dar nu lau inventat! Nu ne tragem din maimuţă. Omul este extraterestru. Ipoteza extraordinară. Opt grefe de inimă acum o sută de mii de ani. Schelete de o sută de mii de ani. Operaţia doctorului Chris Barnard. Inimă grefată pe timpulfaraonilor. Iniţiatorii extratereştri.

5. VIAŢA ŞI INTELIGENŢA.

Viaţa primitivă în cosmos. Dumnezeu este continuumul spaţiu-timp. Atum, zeul-atom. Zeii atomici. Timpul închis. Cum se naşte inteligenţa. Cromozomii-memorie ai naturii.

6. CROMOZOMII-MEMORIE.

Imaginile-dorinţe. Uluitorii cromozomi-memorie. Misterele visului. Amintiri din vieţile anterioare. Clarviziunea şi cromozomii. Migraţia animalelor. Incursiune panoramică asupra Occidentului. Hiperboreenii şi atlanţii. Ram părăseşte Celţia. Arya, sanscrita şi Vedele.

7. CELE CINCI INSULIŢE DE PE GLOB.

Imaginaţi-vă anul 10000 î. Hr. Valurile ating două mii de metri. Apariţia a cinci insuliţe. Foarte puţini supravieţuitori. Cazul egiptean. O femeie poate reface lumea.

8. CONTINENTE DISPĂRUTE.

Hiperboreea. Ţara Mu. Teoria lui Wegener. Tezele lui Hoer-biger. Invazii lunare. Secretele distruse.

9. CIVILIZAŢII PIERDUTE.

Stâlpul lui Aşoka. Este construit din fier impur. Valea Minunilor. Oamenii din Bego.

10. ATLANTIDA.

Informaţiile oferite de Critias. Atlantida este înghiţită. Dovezile existenţei Atlantidei. Arhivele secrete. Misterul guanşilor.

11. TIAHUANACO.

Oraşul cel mai vechi din lume. Aeronava lacului Titicaca. Limbajul sforicelelor. Oamenii albaştri.

12. CIVILIZAŢIA CELŢILOR.

ESTE MAMA TUTUROR CIVILIZAŢIILOR.

Nici o piramidă în Mexic. Piramide celtice din beton. Tumuli, piramide şi dâmburi. Celţii navigatori. Celţii au descoperit America cu zece mii de ani înaintea lui Columb. Femeia albă din Leni-Lenapes. Popol Vuh a fostfalsificat. Mexicanii au venit din Europa. Unii mayaşi se întorc în Europa. Megaliţii celtici de la Venta. Ihule. Oare incaşii sunt celţi? Oare au minţit Pitagora, Herodot şi Aristotel?

13. CIVILIZAŢIILE MISTERIOASE:

ÎN SCOŢIA, FRANŢA, SARDINIA, MALTA.

Răzbunarea zeului Azuria. Craig Phoedrick. Fortăreţele vitrificate din Creuse. Pietrele arse. Ipoteza druidului E. Coarer-Kolandan. Turnurile din Scoţia. Dun Aengus. Civilizaţiile nura-ghilor. Un templu informă de mână. Hipogeul din Hal-Saflieni. „Obezele”. Mater cu cap interschimbabil.

14. MÂNIA CERULUI.

O dată: Venus în 3000 î. Hr. Lumină asupra grotelor din Lascaux. Martori irecuzabili. Quasarii şi potopul. Meteoriţii şi potopul. Pietre misterioase şi meteoriţi. Glaciologii: potop în urmă cu 12000 de ani.

15. VENUS, PLANETA STRĂMOŞILOR NOŞTRI.

Sfârşitul lumii la fiecare zece mii de ani. Polul Nord era la sud. Venus invizibilă acum patru mii de ani. Tăbliţele de la Tirvalur. Tăbliţele babiloniene. Sumerul şi Biblia.

16. INIŢIEREA ÎN TIMPURILE PRIMORDIALE.

Primele secrete păzite. Scrierea misterioasă. Oameni mascaţi care ieşeau doar noaptea… Adevărata iniţiere. Cei care au ucis balaurul. Adevăraţii iniţiaţi. Iniţiaţii vorbesc. Ei nu ştiau totul.

17. SCRIEREA CROMOZOMICĂ ŞI PĂCATUL.

Psihosfera. Marea teamă ancestrală. Azilurile păcii. Scrierea biologică. Inventarea numelui. Poreclă sau nume cromozomic. Să huiduim femeia! Două greutăţi, două măsuri. Noţiunea de rasă. Întreaga natură este rasistă. Păcatul mortal.

18. FECIOARELE NEGRE.

Antirasism cosmic. Eva, Isis şi fiicele lui Lot. Doamna neagră din peşteri. Amanţi insoliţi. Supraomul geneticianului J. Korke. Metişii vor schimba faţa lumii.

19. SECRETUL DOCTORULUI CABRERA.

27 aprilie 1973 – Apocalipsă în pampas. Cavernele secrete ale doctorului Cabrera. Un univers de pietre inteligente. Arhivele scrise înaintea potopului. Biblioteca primistorică de la Ica. Specialiştii în preistorie contestă. În vremurile primistorice: lupe şi telescoape. Ce spune „piatra cu astronomi”. Cometa misterioasă. Atlantida acum două sute de milioane de ani. Lupta dintre oameni şi dinozauri. Cezariană sub anestezie. Tehnica strămoşilor. Grefa de inimă în paisprezece imagini. Profesorul Bohn este de acord cu doctorul Cabrera.

20. CANDELABRULDIN ANZI.

Urme misterioase. Mracolul nisipului de aur. Candelabro de Los Andes. Ker Lan din Paracas.

21. MISTERUL DE LA NAZCA.223

Paul Kosok descoperă pistas. Condorul şi omul cu lama. Linii şi piste în toate direcţiile. Un teren de aterizare preistoric. Păianjenul, spirala şi maimuţa. Condorul, mesagerul zeilor. Tumulii şi amfiteatrele din Anzii Cordilieri. Marele Zid din Peru. Nazca văzută de la sol. Dimensiunile exacte ale Tridentului. Trei sanctuare: Paracas, Ica, Tiahuanaco. Observatorul celor patru coline. O pistă văzută îndeaproape. Kilometrul 419. Liniile albe: păsări, maimuţe, spirale. Capodopera unui inconştient colectiv. Mound builders. Monumente şi pistas de origine necunoscută. Caii albi de pe coline.

22. MISTERELE PIRAMIDELOR.

Un stil atlant. Conjuraţia secretului. Secretul Marii Piramide. Forţele vitale ale Pământului. Piramida de la Saqqarah. Camera regelui din piramida lui Keops. Uzurpatorii de morminte. Blestemul morţilor. Djed-ul neutralizant. Efectul Forbusch. Pământul, planetă privilegiată.

23. MAGIA ŞI CRISTOFOR COLUMB.

Harta lui Toscanelli. Mirajul Insulelor Norocoase. Winlandul şi Mexicul înaintea lui Columb. Martin-Alonzo şi Vincente Pinzon. Precursorii lui Columb. Cabot atinge pământul înaintea lui Columb. Adevăratul scop: reconstruirea Templului de la Ierusalim. Sfârşitul lumii în 1656. Columb, mare-maestru al Templului. O misiune a templierilor. Columb, specialist în Cabală. Un talisman de stăpân al lumii. Un pact cu Satana.

24. CĂRŢILE SIBILINE ŞI IOANA D'ARC.

Sabia magică. Misterioasa Ioana d'Arc. Fiică de regină? Cine a ars pe rug? Este un caz magic.

25. MOISE INIŢIATUL.

Moise era egiptean. Cuvântul periculos de pronunţat, îndemnurile unui Dumnezeu gelos. Să fie acesta misterul poporului ales? Akhenaton, faraonul monoteist. Nefertiti şi Moise. O religie şi un şef egiptean. Moarte zeilor Egiptului.

26. ADEVĂRATELE EVANGHELII.

Botezul lui Iisus. Ebioniţi = esenieni. Evanghelia de la Keno-boskion. Iisus, un esenian. Adevăratul Iisus. Iisus agitatorul. Manuscrisele de la Marea Moartă. Aleşi adevăraţi, popor ales, popor misionar. Esenienii. Campionii adevărului. Adevăratul Mesia: Melhisedek. Stăpânul dreptăţii. Femeia, creatura diavolului. Cutremur pe muntele Golgota. Evreii biblici. Creştinii. Stăpânul dreptăţii se numea Iisus. Iisus, contestatar esenian. Fiinţa hermafrodită. Iniţiere sau greşeală. Operaţiunea Iisus. Înlocuirea lui Iisus. Mater şi Lilith. Mater hermafrodita. Mater şi partenogeneza. Canalul lui Muller. Îngerii şi Cartea lui Enoh. Treizeci şi unu de rânduri în Biblie. Fiii lui Dumnezeu. Cartea lui Enoh. Primii părinţi din Hiperboreea.

27. TESTAMENTUL SECRET AL LUI SCHLIEMANN.

Schliemann ar fi fost asasinat… Regele Cronos al Atlantidei. Sulul de papirus. Vasul cu cap de cucuvea. Oricalc atlant. Steaua lui Baal. Dezvăluiri interzise. Ciudatul Hristos Mavro-thalassitis. Monedele de oricalc.

28. CEL MAI VECHI MANUSCRIS AL LUMII OCCIDENTALE.

Pentru erudiţi şi cititori interesaţi. Eusebiu se plânge că a fost calomniat. Taautos era Thot. Teologia fenicienilor. Naşterea oamenilor muritori din rasa divină. Naşterea oamenilor de rasă terestră. Cronus era muritor. Sosirea lui Astarte. Istoria este falsificată. Şarpele misterios.

29. INTELIGENŢA PLANTELOR.

Inteligenţa şi sufletul. Inteligenţa florilor. Geniala orhidee. O plantă care calculează. Copacul-vigilent. Ciulinul ingenios. O plantă mai inteligentă decât un savant! Inteligenţă şi intuiţie la nivelul atomului. Dracena denunţă asasinul.

30. INTELIGENŢA ANIMALELOR.

Radarul ihneumonului. Instinct şi inteligenţă.

31. VIAŢA MATERIEI.

Strămoşii noştri din piatră. Punctele dragostei. Punctele de agresivitate. Pământul se răzbună.

32. IMAGINEA ELECTRICĂ A SEXUALITĂŢII.

Podoabele şi pietrele preţioase. Explicaţia telepatiei. Penele şi undele sonore. Colierele sunt nişte condensatoare. Armonia sexuală. Swapping-ul. Mirosul sui generis şi aurograma. Parfumul sexual este animal. Nasul oamenilor preistorici. Violul legitim.

33. CURENŢI TELURICI – CURENŢI AERIENI.

Locurile magice unde te simţi bine. Secretul companionilor. Echlibrul lui + şi -

34. DROGURI DE CĂLĂTORIT ÎN TIMP.

Suflarea zeului alb. Acest computer electronic: creierul. Drogurile de iniţiere. Noha sau vinul care ia minţile. Mărul şi frunza de viţă-de-vie. Băuturile de iniţiere. Licoarea pierdută. Al treilea ochi.

35. APA VIEŢII VEŞNICE.

Pirul halucinogen. Puterea apei de ploaie. Apa pură = moarte. Apa vieţii veşnice. Evoluţionismul lui Darwin. Omul se află în regresie.

36. CARTEA SECRETELOR PIERDUTE.

O lampă electrică în timpul lui Ludovic cel Sfânt. Chivotul legii: un condensator electric? Maşina lui Heron. Moise a aruncat în aer o mină. Ştiinţa popoarelor vechi. Tiberiu şi geamul incasabil. Pentaclul lui Napoleon. Avionul lui Gusmao din 1709. Extraordinara invenţie a lui Marconi. 1529 – La Sibiu (România) este inventată o rachetă. Invenţiile călugărului Gerbert. Bomba atomică a lui Ludovic al XV-lea. Explozia din taiga. Numărul de aur al pitagoreicilor. Reînvierea mortului prin codul său genetic. Elixirul tinereţii. Aparatul de filmat trecutul. O fotografie cu Tablele Legii. Iată portretul lui Hristos. Cheia enigmei.

37. CUVÂNTUL, MAIMUŢELE ŞI DELFINII.

Ereditatea prin cuvânt. Limbajul animalelor. Maimuţa se trage din om. Misterul delfinului. Delfinul vorbeşte cu omul. Când delfinul va spune povestea oamenilor.

38. PREZICERI PENTRU PERIOADA 1970-2100.

Oare ne va accepta anul 2100?

39. AVERTISMENTUL BIOLOGILOR.

PREFAŢĂ.

Nu există nimic ascuns care să nu fie dezvăluit; nimic secret care să nu fie cunoscut.

Evangheliile.

Această carte va încerca să prezinte idei şi teorii fără prejudecăţi, anumite adevăruri a multor secrete ţinute ascunse timp de milenii, multe dintre ele fiind apanajul doar a unor grupuri mici de oameni ce au considerat că descoperirea acestora ar putea creea un haos general al întregii umanităţi. Se cunoaşte faptul că manipularea unei societăţi poate fi făcută în două mari feluri: prin lipsa de informaţie şi tendinţa populaţiei către satisfacerea nevoilor primare sau, dimpotrivă, prin intoxicarea cu informaţii din ce în ce mai multe, unele veridice, altele nu, astfel încât, în final valoarea de adevăr, dorinţa aflării unui adevăr scade, apărând o anumită „oboseală” de a discerne din marea masă de informaţie adevărul care se probează. Şi atunci, cui mai foloseşte aflarea acestuia?

Trăim într-o societate intoxicată de informaţie, de adevăruri şi neadevăruri, mai mult sau mai puţin importante. În orice caz, abia în ultimele două secole, teoria conspiraţiei a început să iasă cu adevărat, la lumină. Probabil că acest fapt este în strânsă interdependenţă cu declinul unor religii.

În trecut, oamenii considerau, de cele mai multe ori, evenimentele inexplicabile ca fiind doar Opera Divinităţii, fără a se mai căuta adevărul de dincolo de „scenă”… nu întotdeauna „ceea ce vezi, este şi ceea ce pare a fi”. Cunoaşterea acestor secrete poate ar fi putut să grăbească evoluţia civilizaţiei umane sau poate ar fi creat un haos general, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna în preajma sfârşitului unui mileniu şi venirea altului nou. Teama şi groaza instaurată în apropierea venirii anului 2000, privind „sfârşitul lumii” s-ar părea că ar fi fost asemănătoare şi în jurul anului 1000. Aceeaşi teamă privind teoria fatidică a „sfârşitului lumii” se pare că se îndreaptă acum către anul 2012. Poate că păstrarea acestor secrete de către câţiva înţelepţi, în temple şi sanctuare a căror locaţie nimeni sau aproape nimeni nu o cunoştea, au făcut ca timp de zece mii de ani, o sută de mii de ani sau poate chiar mai mult – cărţile secretelor privind planeta albastră, apariţia omului, a civilizaţiilor umane şi, de ce nu, a civilizaţiilor extraterestre, a trecerii în timp şi spaţiu, a vieţii umane în esenţă, toate au fost cufundate într-un somn profund şi liniştitor, neperturbate de interesele de moment, politice, religioase sau economice.

Pentru păstrarea fericirii omenirii, pentru ca omul de rând să-şi poată trăi liniştit traiul, era necesar ca nimeni să nu le poată citi, omenirea nu avea nevoie de adevăruri cutremurătoare. Nu sosise încă momentul. Oamenii nu erau pregătiţi să înţeleagă de unde vin, cum au ajuns aici şi unde au să plece mai departe, odată cu trecerea „Porţilor”.

Robert Charroux nu are ambiţia să substituie istoriei cele patru milenii cunoscute, o altă relatare a existenţei şi a evoluţiei mult prea încercatei civilizaţii umane. El încearcă doar, prin adevărurile sale, să dezvăluie esenţialul acelor fenomene, aşa-numite inexplicabile, ce au fost observate în decursul acestor milenii, considerând dovezi incontestabile faptul că rachete interplanetare au brăzdat cerul în urmă cu milioane de ani; bombe atomice au distrus una sau mai multe civilizaţii; Moise cunoştea raza morţii şi a unor explozibili, diverse civilizaţii extraterestre au lăsat dovada trecerii lor prin mai multe puncte ale globului; împăratul Solomon a folosit paratrăsnetul; un om îşi făcea lumină folosind electricitatea pe timpul lui Ludovic cel Sfânt, un avion a fost văzut zburând, în timpul domniei lui Ioan al V-lea al Portugaliei; societăţi secrete sau discrete au modelat destinul oamenilor interevenind în evoluţia unor naţiuni; alte conjuraţii acţionează în umbră pentru a-şi impune puterea. Un lucru este cert, omul a devenit din ce în ce mai nesigur în ceea ce priveşte geneza sa, ca Homo sapiens sapiens şi noţiunea de timp se extinde şi se contractă fără să se limiteze.

De acum înainte ştiinţa oamenilor a atins volumul critic şi ameninţă să-i cufunde din nou în cataclismul pe care l-au cunoscut strămoşii lor. A sosit ceasul, a venit timpul. Acum secretul nu mai este necesar. Totul poate să fie pus. Adevărul între adevăruri. Cine este pregătit poate să înţeleagă. În faţa temerii privind apropierea anului 2000, Papa trădează unele secrete din biblioteca Vaticanului; sultanul Marocului autorizează accesul la „Cărţile Sacre” din Fez; ţiganii afirmă că ora adevărului a sosit; populaţia incaşă quipocamayos traduce limbajul misterioaselor lor sfericele; „Bibliotecile Secrete” se deschid; alchimiştii îşi sting cuptoarele, iar necunoscuţii superiori pornesc, împreună cu savanţii, o luptă în care miza este supravieţuirea planetei Pământ.

Atât ştiinţa, cât şi speculaţiile filosofice interferează din ce în ce mai mult într-un Univers care devine demenţial cu fiecare zi care trece, cu toţii observăm contractarea timpului ce se manifestă din ce în ce mai pregnant. Avem o singură certitudine în acest delir: cu regulile şi teoriile lor false, trucând riglele şi compasurile, savanţii au promis descoperirea Creaţiei lui Dumnezeu, dar au descoperit mai întâi focul Infernului.

Am constatat că ceea ce a scris Robert Charroux are, pe lângă bogăţia informaţiilor, o importanţă aparte. Aceasta îi vine din impregnarea evidentă a scrierii sale cu adevăruri incontestabile venite de dincolo de timp. Veţi vedea că fiecare veţi găsi aici ceva care să fie ca şi cum ar fi fost scris special pentru voi, pentru aflarea răspunsurilor la întrebările pe care vi le-aţi pus dea lungul timpului. Sunt convins că acestă carte va răspunde multor întrebări pe care şi le pun până şi cei mai preocupaţi savanţi.

Dr Teodor Vasile.

PARTEA I.

ÎN CĂUTAREA TRECUTULUI MISTERIOS.

1.

DESCOPERIRI.

Cunoştinţele oamenilor, chiar şi cele care ieri păreau cele mai evidente, se dovedesc azi îndoielnice. Ele sunt deseori răsturnate de savanţi, care proclamă drept fals universul şi perimate unele legi.

False ar fi chimia, fizica, filosofia, matematica. Linia dreaptă a încetat să mai fie drumul cel mai scurt dintre două puncte, postulatul lui Euclid[1] este depăşit, tabla înmulţirii şi chiar forma rotundă Pământului[2] s-au dovedit inexacte.

Preistoria este o ţesătură de erori. Omul nu se trage din maimuţă. Erele geologice sunt doar nişte ipoteze de lucru.

Gravitaţia suportă atacurile antigravitaţiei. Timpul, spaţiul, atomul scapă măsurării noastre. Poate că întreaga ştiinţă este doar o reinventare a unor descoperiri deja făcute în urmă cu mii de ani de nişte strămoşi care nu aveau nimic în comun cu oamenii cavernelor.

Atenţie la foc.

Totul ne îndeamnă să explorăm trecutul fantastic care vrea să apară la ora la care savanţii atomişti ne conduc în arenă pentru Hora de verdad, Ora Adevărului.

Dezvăluirile apar în lumea întreagă, în urma unor descoperiri providenţiale, în America, în Franţa, în Asia – atât de miraculoase, încât ni se par incredibile şi ne obligă să reexaminăm ceea ce ne afectează cel mai mult: geneza şi destinul omului.

Teza pe care o prezentăm poate fi rezumată astfel: o civilizaţie foarte veche a existat înaintea civilizaţiei noastre. Această civilizaţie, după ce a cunoscut radioul, televiziunea, racheta spaţială, bomba cu hidrogen, a dispărut într-o catastrofă atomică.

Înainte de a muri, ştiind că supravieţuitorii, după un drum lung şi anevoios, vor continua aventura umană, strămoşii noştri au lăsat un mesaj destinat să ferească generaţiile viitoare de funesta lor experienţă: atenţie la ştiinţă! Atenţie la foc!

Este cu neputinţă ca această punere în gardă să nu fie expresia adevărului.

La ora la care omul va pleca să caute aventura spre planetele cosmosului, la ora la care se fabrică arme care pot distruge viaţa terestră, este important, este indispensabil să studiem semnificaţia profundă a acestui mesaj.

Biblia ne transmite, de la primele rânduri, revelaţii despre geneză:

— evoluţia Pământului după datele stricte ale geologiei moderne;

— omul a decăzut pentru că a cunoscut ştiinţa.

Cum se poate explica faptul că, într-o perioadă situată cu o mie de ani înainte de Hristos, nişte oameni au putut să cunoască procesul erelor geologice şi al creării naturii, de la minerale la plante şi de la plante la animale?

Şi cum ar fi putut să ştie aceşti oameni că ştiinţa înseamnă pericol de moarte, ceea ce este evident pentru noi?

Textele spun: aceste cunoştinţe au fost revelate de Dumnezeu.

Pentru cei care cred într-un Dumnezeu care vorbeşte, tună, recompensează şi pedepseşte, explicaţia este suficientă.

Pentru ceilalţi, pentru cei care concep un Dumnezeu mai universal, precum şi pentru cei care nu concep nimic, este nevoie de o explicaţie raţională, acceptabilă pentru electricianul care i-a succedat fabricantului de lumânări, pentru electronistul care provine din vechiul ceasornicar, pentru cosmonautul care a preluat succesiunea cavalerului rătăcitor.

Atunci se pune întrebarea: cine a dezvăluit aceste secrete?

Dacă nu Dumnezeu, atunci cine? Mai mult ca sigur că este vorba despre un iniţiator sau despre o experienţă colectivă.

Din negura timpului, oameni necunoscuţi a căror existenţă nici măcar nu o bănuiam, ne indică drumul care evită prăpastia. Cei morţi îi protejează pe cei vii.

Biblia nu este singura carte. Aceasta, Vedele, majoritatea textelor sacre şi legendele tradiţionale abundă în mesaje neînţelese care par să ateste existenţa, cu mii sau milioane de ani în urmă, a unor civilizaţii omeneşti, terestre şi extraterestre, care dobândiseră o ştiinţă tehnică şi puteri pe care încă nu am reuşit să le egalăm.

Mărturiile – construcţii arhitecturale, monumente, cărţi – nu au rezistat timpului, dar oamenii s-au străduit să le asigure supravieţuirea, restaurând ceea ce era ameninţat de ruină.

Cea mai mare parte a moştenirii s-a distrus. Ce a mai rămas şi-a pierdut caracterul originar, sensul mesajului şi, de asemenea, omenirea, leneşă, se sperie, refuzând să admită un adevăr surprinzător.

Totuşi, acest adevăr ţâşneşte la suprafaţă pentru salvarea noastră şi pentru a dovedi autenticitatea civilizaţiilor dispărute.

Unii savanţi nu privesc existenţa acestor civilizaţii ca pe o ipoteză, ci ca pe o certitudine. Am stabilit lista de dovezi, indicii, descoperiri şi cunoştinţe care sprijină această nouă viziune a istoriei oamenilor.

Temerari sau aventuroşi, probabil că vom greşi. Nu putem străbate dintr-un singur pas drumul ameţitor care, dincolo de cunoştinţele noastre, de strămoşii noştri (gali, greci, sumerieni, egipteni, oameni din Cro-Magnon), se întoarce spre civilizaţiile pe care trebuie să le cunoaştem, deoarece, fără să ştim, le-am primit moştenire.

Trebuie să înaintăm încet, cu paşi mici.

Paratrăsnetele lui Solomon.

Paratrăsnetul a fost inventat în urmă cu aproape două secole de Benjamin Franklin. Este un adevăr admis.

Totuşi, este absolut sigur, fiind relatat şi de vechii cronicari, că Templul fiii Solomon, acum trei mii de ani, avea douăzeci şi patru de paratrăsnete.

Acest templu nu a fost niciodată lovit de trăsnet, iar fizicianul François Arago, în secolul al XVIII-lea, a dat explicaţia acestui privilegiu:

Acoperişul Templului din Ierusalim, construit în stil roman şi lambrisat cu lemn de cedru acoperit cu un strat gros de aur, era prevăzut, de la un capăt la celălalt, cu lame lungi de fier sau oţel ascuţite şi aurite.

După spusele lui Josephus, arhitectul destinase aceste vârfuri (în număr de douăzeci şi patru) împiedicării păsărilor de a se aşeza pe acoperiş şi de a-şi lăsa acolo excrementele.

Faţetele monumentului erau şi ele acoperite pe toată întinderea lor, cu lemn tare aurit din abundenţă.

În fine, în faţa Templului, existau cisterne în care apa venea prin ţevi metalice.

Întâlnim aici şi tijele paratrăsnetelor şi o altfel de abundenţă de conductori, încât Lichtenberg avea dreptate când afirma că a zecea parte din aparatele noastre de azi este departe de a oferi în construcţia lor o îmbinare de elemente atât de satisfăcătoare.

Templul din Ierusalim, rămas intact timp de peste o mie de ani, poate să fie citat ca dovada cea mai elocventă a eficacităţii paratrăsnetelor[3].

De unde cunoscuseră Solomon şi arhitectul lui paratrăsnetul? Şi de ce nu au transmis mai departe secretul lor?

Iată întrebările pe care am vrea să şi le pună oamenii din secolul nostru, fără idei preconcepute, dacă vor în mod cinstit să înainteze pe drumul adevărului.

O bibliotecă foarte veche.

Să mai facem un pas înainte.

August 1937. În penumbra unei grote, doi arheologi cercetează solul compact, de culoare ocru, tasat pe stâncă de cincisprezece mii, poate chiar de douăzeci de mii de ani.

Unul dintre ei, un fel de uriaş, examinează cu ochelarii lui cu lentile groase o piatră puţin mai mare decât palma.

— Vreau să văd asta la lumina zilei! zice el.

La intrarea în grotă, soarele după-amiezii face să sclipească bucăţile sfărâmate de silex. Bărbatul se apleacă asupra pietrei, o şterge de câteva ori cu grijă şi o face să lucească în lumină.

— La dracu'!

Apoi se adresează imediat însoţitorului său:

— Hei, Pericard! Vino să vezi ce e pe pietrele astea! Leon Pericard, un burghez paşnic din Lussac-les-Châteaux (Vienne), se apropie şi prinde cu singura lui mână (îşi pierduse un braţ la Verdun în Primul Război Mondial) bucata de calcar.

— Ai zice că sunt nişte graffiti… Doar nu crezi că…

— Ba da, replică celălalt, pe nume Stephane Lwoff. Ba da, cred… Sunt sigur că pietrele dumitale, aceasta şi poate toată grămada din partea stângă a cavernei, au fost gravate de oamenii din preistorie.

Leon Pericard e abia la începutul surprizelor. Chiar în aceeaşi seară, după un scurt examen, care a confirmat dincolo de orice aşteptare că pietrele din toată grămada prezentau desene, deseori îmbinate, Stephane Lwoff era primul care formulase această aserţiune cu dovezi palpabile:

— Este de-a dreptul extraordinar. Pe aceste pietre gravate în urmă cu cincisprezece mii de ani, bărbaţii, femeile şi copiii sunt îmbrăcaţi la fel ca noi. Au haine, pantaloni, poartă pantofi şi bonete.

Această descoperire[4], care spulbera tot ceea ce admisese preistoria clasică până atunci, a fost autentificată de abatele Breuil în 1938. Actualmente, câteva dintre preţioasele pietre de la Lussac pot fi văzute într-o vitrină de la primul etaj al Muzeului Omului[5]. Era o certitudine nouă: oamenii din Magdalenian, care în Persia şi în Egipt un fel de secret magic care pare a fi fost deformarea unor cunoştinţe ştiinţifice. Ctesias avea două spade „miraculoase” care, înfipte în pământ, cu vârful în sus, depărtau norii, grindina şi furtunile Trăiseră în Poitou în urmă cu cincisprezece mii de ani, se îmbrăcau, cu mici diferenţe, aşa cum ne îmbrăcăm noi astăzi.

Pe de altă parte, aceşti oameni din Poitou locuiau cu siguranţă în oraşe cu străzi şi case din piatră şi chirpici, erau meşteşugari, tăietori în piatră, zidari, dulgheri, coafori, decoratori.

Odată cu pietrele gravate de la Lussac-les-Châteaux, preistoria căpăta o altă faţă, un alt sens, trecutul ieşea din întuneric şi strămoşii noştri spărgeau ganga grosolană care îi înăbuşise până atunci.

Hărţile lui Piri Reis.

Încă un pas, cu torţa în mână, în noaptea cea mare.

Iulie 1957. La palatul Topkapi din Istanbul sunt găsite câteva hărţi vechi aparţinând căpitanului turc Piri Reis, care, după ce fusese corsar, comandase flota otomană în anul 1550.

Tot lui Piri Reis i se atribuie cele două atlase „Bahriye” păstrate la Biblioteca din Berlin, care prezintă relevee uimitor de exacte ale Mării Roşii şi arhipelagului mediteranean. Dar hărţile de la Topkapi aveau să se dovedească mult mai uimitoare când au fost examinate de inginerul american Arlington H. Mallery.

Aceste hărţi prezintă contururile foarte precise ale Africii Occidentale, ale Americii de Sud şi Americii Centrale. Pe margine, Piri Reis a scris chiar el aceste explicaţii:

Aceste hărţi au fost întocmite după datele din douăzeci de documente vechi, porlhulane a patru portughezi care prezentau Sindul, Hindul şi China, şi după o hartă desenată de Cristofor Columb.

Ele sunt la fel de bune pentru navigaţia pe cele Şapte Mări ca şi hărţile din ţara[6] noastră.

Totuşi, alături de detalii ciudat de exacte, documentele cuprind şi aberaţii dezamăgitoare, de parcă cineva a urmărit înadins un bruia) al lecturii lor.

Într-adevăr, pentru citirea corectă a hărţilor era nevoie de o grilă de care Piri se folosise, dar pe care o distrusese înainte de a fi omorât din ordinul sultanului Soliman al II-lea, pentru că încetase asediul Gibraltarului în schimbul unei sume foarte mari de bani.

Cu ajutorul unui anume Walthers, specialist la Departamentul Hidrografic al Marinei americane, domnul A. H. Mallery a întreprins descifrarea documentului şi a reconstituit grila, care a permis atunci o descoperire uimitoare. Hărţile reproduceau releveul exact al coastelor Americii de Nord, Americii de Sud şi Antarcticii; şi nu numai contururile, ci şi topografia din interiorul continentelor respective (profilul lanţurilor muntoase, văile, platourile, piscurile).

Documentul indica, în Antarctica, lanţuri muntoase care au fost descoperite abia în 1952. Şi le preciza altitudinea exactă.

În schimb, Groenlanda apărea sub forma a trei insule.

Controalele riguroase efectuate de Task Force 43 americană, delegată pentru Anul Geofizic Internaţional, şi de exploratorul Paul-Emile Victor, sondajele seismografice, realizate cu aparatele cele mai moderne, au confirmat datele din hărţi: platourile, munţii, piscurile erau corect plasate, iar Groenlanda se afla într-adevăr aşezată pe trei mari insule distincte.

Ar mai rămâne de elucidat unele mistere:

— de unde a luat Piri Reis, care nu a părăsise Marea Mediterană şi coastele Africii, informaţiile, şi unde a găsit acele faimoase documente vechi de care vorbeşte?

— de ce transmite documentele sub formă de mesaj secret?

— de când datează releveele geografice şi topografice?

— cum şi pentru cine au fost făcute?

Un studiu aprofundat a dat răspunsuri la aceste patru întrebări[7]:

— Piri Reis compilase opt hărţi greceşti foarte vechi, transmise din epoca lui Alexandru cel Mare, în consecinţă vechi de cel puţin treisprezece secole. Stând în Egipt, el a avut probabil acces la arhivele secrete ale preoţilor egipteni şi musulmani;

— transmiterea secretului i-a fost făcută condiţionat; sau, deşi nu fusese iniţiat, Piri Reis înţelesese că divulgarea ar fi fost periculoasă.

Poate chiar a plătit cu viaţa faptul că deţinea aceste hărţi (povestea cu Gibraltarul fiind doar un pretext).

Sultanul Soliman al II-lea era un prinţ foarte erudit, mai ales în domeniul istoriei şi al ştiinţei, iar Soliman, în turceşte, înseamnă Solomon. (Iniţiatul ar fi pus să fie suprimat profanul instruit în mod periculos[8].)

Mallery, Walters şi profesorul Daniel Lineham, directorul Observatorului Astronomic din Weston (SUA), precum şi şefii serviciilor seismologice ale Anului Geofizic au estimat: că releveele datează de cel puţin cinci mii de ani înainte de Hristos.

Mai precis, specialiştii în glaciaţiuni, stabilind că au fost întocmite înainte de ultima perioadă glaciară, asigură că datele din hărţi au o vechime de peste zece mii de ani. Acest lucru l-ar dovedi şi diferenţele de profil al coastelor, provocate de procesul de eroziune.

În ceea ce priveşte mijloacele tehnice care au permis realizarea releveelor, în special cele ale lanţurilor muntoase, acestea nu puteau să fie executate decât de la înălţime. Arlington H. Mallery declară cu o oarecare maliţie: „Probabil că geografii din vechime se foloseau de avion!”

Şi specialiştii de la Departamentul Hidrografic al Marinei americane consideră că, deşi cei din vechime nu cunoşteau aviaţia, este totuşi vorba de relevee aeriene.

Istoricul Georges Ketman, care a studiat această problemă, conchide astfel: „Suntem forţaţi să invocăm unele enigme ştiinţifice care permit să ne imaginăm că pe Pământ au existat civilizaţii dezvoltate în urmă cu mai multe mii de ani. Civilizaţii care au existat pe planeta noastră sau doar au fost în contact cu Pământul…”

Misterul Porţii Soarelui.

Noiembrie 1961. Un arheolog curios intră în holul Muzeului Omului, situat în Piaţa Trocadero din Paris. Urcă la primul etaj, admiră în trecere vitrina cu exponatele de la Lussac-les-Châteaux, pe cea de la Montignac-Lascaux şi, traversând sala Columbiei, urcă scara de marmură.

Pe pereţii înalţi sunt etalate basoreliefuri, mulaje ale unor sculpturi precolumbiene, rozete mayaşe, aztece, incaşe.

În capătul de sus a scării monumentale se poate vedea o masă întunecată. Omul se opreşte şi savurează minutul care precede descoperirea.

Scoate din buzunar o fotografie mărită care reprezintă nişte personaje aproape caricaturale, puternic stilizate, care au particularitatea de a se afla în nişte maşini complicate, aparate cu curbe savante, cu articulaţii precise.

La prima vedere, aceste aparate pot să semene cu un fel de echipamente stratosferice prevăzute cu motoare cu reacţie sau cu propulsie, aparate, motoare pe care omul urmează cu siguranţă să le inventeze.

Masa întunecată care l-a făcut pe arheolog să se oprească este un monolit în care este inserată o poartă, cu un fronton şi o friză pe trei rânduri. Acest monolit are un nume: „Poarta Soarelui” – Puerta del Sol – de la Tiahuanaco (Bolivia). Nu are vârstă. Nici un martor, din nici o epocă, nu a văzut oraşul Tiahuanaco, din Anzii Cordilieri, altfel decât în ruine.

Arheologul compară aparatele din fotografie cu friza de piatră. Este imposibil ca aceste aparate, aceste echipamente stratosferice să poată figura pe un monolit.

Bărbatul se apropie. Ridică privirea.

Acolo, în faţa lui, misterioasele gravuri în piatră – un mulaj, bineînţeles, care reproduce exact originalul – sunt identice cu cele din fotografie.

Astfel, strămoşii noştri din Poitou se îmbrăcau ca şi noi, cu haină şi pantaloni, dar, aproximativ în aceeaşi epocă, alţi strămoşi, de data aceasta în America, inventau nave spaţiale superioare celor concepute de ruşi şi de americani.

Aşadar, existau dovezi!

Ce ştiau, de fapt, oamenii despre toate astea?

Şi ce înseamnă invenţiile, descoperirile şi ştiinţa noastră, dacă nişte strămoşi îndepărtaţi, a căror amintire s-a pierdut în negura timpului, ne-au precedat în privinţa descoperirilor, şi poate că au trăit în civilizaţii la fel sau mai avansate decât a noastră?

Totuşi, dovezile care sar în ochi păreau ignorate de oameni, de parcă nimeni nu ar fi zărit textele de pe poartă!

Imposibil! Unii, cei mai ageri, cei mai iniţiaţi, probabil că au înţeles, că au tradus. Dar nu au scos nici o vorbă despre asta!

Şi de aici decurge o concluzie evidentă: exista o Societate a Misterului, o Conjuraţie a iniţiaţilor care, fără îndoială, avea misiunea să ascundă oamenilor aventura prodigioasă a strămoşilor lor.

De la aceşti strămoşi, prin oamenii din epoca pietrei, prin egipteni, greci, gali, prin oamenii din Evul Mediu, a fost transmisă o cunoaştere superioară care nu a fost niciodată dezvăluită, cel puţin în esenţa ei periculoasă.

Această conjuraţie ar exista de cel puţin şase mii de ani, oferindu-le oamenilor cunoaşterea ştiinţifică pe care o pot asimila fără pericol, dar ascunzând-o pe cea a cărei divulgare ar fi primejdioasă.

Conjuraţii numărau în rândurile lor pe şefii sinarhiilor egiptene, evreieşti, indiene, musulmane, creştine; pontifi religioşi din Europa, din Asia şi din Africa; unii şamani mongoli sau din America Centrală; călugări occidentali.

Tradiţia, mesajele se transmiteau oral, dar există totuşi[9] transcripţii la Biblioteca Vaticanului, în bibliotecile imanilor iniţiaţi din Maghreb şi din Orientul Mijlociu, în muzeele unde sunt păstrate tăbliţele din Babilon (tăbliţe pe care nimeni nu vrea să le traducă), cu siguranţă la Tiahuanaco în Bolivia, la Muzeul Omului din Paris, la Istanbul şi la Beijing.

De cel puţin şase mii de ani, nişte oameni ştiu ceva şi au misiunea să nu spună.

Şi de şase mii de ani oamenii care nu ştiu încearcă, în paralel, să inventeze, să creeze, să facă să avanseze ştiinţa şi civilizaţia.

Deşi nu există antagonism între conjuraţi şi cercetători, conjuraţii ar frâna evoluţia. Azi, poate că încă mai păstrează cheia care deschide sanctuarul interzis, dar savanţii sunt gata să reinventeze tot ce conţine sanctuarul, poate chiar şi mai mult.

Printr-o inversare de roluri, aceşti cercetători, la rândul lor, pregătesc o nouă conjuraţie. Omenirea indiferentă – cu rare excepţii – ignoră totul despre acest război secret care se desfăşoară în umbră, având ca miză viitorul ei, supremaţia.

A început o eră nouă[10] de când cercetătorii au ajuns la acelaşi nivel sau i-au depăşit pe învăţaţii antici.

Viaţa este fantastică.

În fond, descoperirile în biochimie şi în fizica nucleară oferă poate cheile a ceea ce au ascuns, cu o grijă vigilentă, Moise şi marii iniţiaţi.

Ba chiar ne este permis să credem că procedeele de fabricare a bombei cu hidrogen, a drogurilor farmacodinamice şi a carburanţilor de rachete spaţiale se găsesc la Pentagon şi la Kremlin, dar de secole şi la Vatican, la Rabat şi la Benares. Astfel iese la iveală treptat istoria necunoscută a omenirii, a cărei geneză se pierde în abisurile trecutului şi cu siguranţă în cele ale cosmosului.

Aventura umană se îndepărtează din ce în ce mai mult de contextul terestru ca să se integreze, fără limitări de timp sau spaţiu, în evoluţia universală. Ceea ce cunoaştem a fost deja cunoscut şi viitoarele OZN-uri, care vor pleca spre Marte sau Venus, nu vor face decât să reia rutele spaţiale care duc la vechile noastre colonii sau la anticele noastre necropole.

Ştiinţa, de la infinitul trecut la infinitul viitor, se află întotdeauna în stadiul prezentului.

Spirite curioase şi imprudente au bănuit deja aceste lucruri fantastice: Anaxi-mandru, Epicur, Petron din Himera, Origene, Arhelaus din Milet, Plutarh[11], Lucreţiu[12], Roger Bacon[13], Descartes[14], Swedenborg, Young, Milton[15], Eliphas Levi şi mulţi alţii.

Camille Flammarion[16], la timpul său, a exprimat ipoteze pe care savanţii le-au primit cu un zâmbet condescendent. El a interpretat cosmosul, a agitat toate problemele, dar fără să aducă un început de dovadă.

Totuşi, a deschis cursa spre incredibil.

Viaţa e fantastică.

Niciodată pasagerii pachebotului Normandie nu au ştiut că în prima lui călătorie de la Le Havre la New York, în mai 1935, vasul a ajuns în America practic fără elice. Ele fuseseră devorate de ultrasunete[17]7.

În schimb, se consideră extraordinare experienţele americanilor deasupra terenurilor lor de aviaţie: ceaţa risipită, condensată în ploaie de emisiile puternice de ultrasunete.